SALARII COMPENSARTORII.INTERPRETAREA CONTRACTULUI COLECTIV DE MUNCA CU PRIVIRE LA NATURA CONCEDIERII.

Prin cererea inregistrata sub nr.2784/2004 pe rolul Tribunalului Dambovita, contestatorul A.I. a chemat in judecata SC "TEXTILA BUCEGI" SA Pucioasa solicitand instantei ca prin sentinta ce se va pronunta, intimata sa fie obligata la plata catre contestator a salariilor compensatorii ce i se cuvin conform art.53 din contractul colectiv de munca art.65/1 si art. 67 din Codul Muncii.
In motivarea cererii, contestatorul a aratat ca a fost salariatul societatii pana la 21.04.2004 cand contractul de munca i-a incetat din motive ce nu ii sunt imputabile, in baza art. 58, 65 si 66 din Codul Muncii, desfacerea contractului fiind facuta prin decizie, fara ca aceasta sa fie urmata de plata drepturilor salariale cuvenite.
A mai sustinut contestatorul ca in raport de disp.art.65/1 si 67 din Codul Muncii si art.53 din contractul colectiv de munca i se  cuvin 5 salarii minime compensatorii.
Pe baza probelor administrate in cauza, prin sentinta civila nr.436/30.06.2004 Tribunalul Dambovita a admis cererea obligand intimata la plata drepturilor banesti salariale conform art. 65, 66 si 67 din Codul Muncii si art.53 din contractul colectiv de munca.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut, in esenta, ca prin decizia nr.212/20.04.2004 a incetat contractul individual de munca al contestatorului, iar potrivit art.53 din contractul colectiv de munca, unitatea intimata este obligata sa acorde contestatorului cele 5 salarii compensatorii, fapt ce rezulta si din adresa depusa la dosar, emanand de la Directia de Dialog, Familie si Solidaritate Sociala a judetului Dambovita, din care reiese, fara dubiu, ca intrucat nu se face distinctie intre concedierea colectiva si cea individuala, rezulta obligativitatea platilor compensatorii.
Impotriva sentintei primei instante societatea intimata a declarat recurs criticand-o ca nelegala si netemeinica.
A sustinut recurenta ca instanta de fond nu a tinut cont de probele administrate si nu a facut deosebire intre concedierea individuala si cea colectiva, recurenta respectandu-si obligatiile contractuale prevazute in situatia concedierii individuale, situatie in care s-a aflat si intimatul contestator, instanta facand confuzie cu restructurarea si concedierea individuala.
S-a mai invederat ca instanta nu a analizat insasi continutul deciziei de concediere din care rezulta ca a fost vorba de o concediere individuala prevazandu-se la alin.2 indemnizatia de care beneficiaza la incetarea contractului individual de munca ca fiind cea prevazuta in contractul  colectiv de munca si dispozitiile legale, adica 50% din salariul de incadrare in afara drepturilor la zi, situatie de care a beneficiat si intimatul conform art.46/3 din contractul colectiv de munca, coroborat cu art.186/4 si art. 145 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura textila.
S-a aratat in continuare ca la alin.2 din decizia de desfacere a contractului individual de munca au fost mentionate articolele 58, 65 si 66 din Codul Muncii si nu art. 68, ce vizeaza concedierea colectiva pentru ca instanta sa acorde salariile compensatorii conform art. 53 din contractul colectiv de munca.
A concluzionat recurenta, ca a respectat contractul colectiv de munca la nivel de societate exercitandu-si obligatia de buna credinta si in mod gresit instanta a obligat-o a da mai mult decat s-a convenit.
Prin decizia civila nr.1645/17 decembrie 2004 Curtea de Apel a admis recursul, a modificat in tot sentinta, in sensul ca a respins cererea contestatorului ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de control judiciar a retinut ca prin decizia nr.212/20.04.2004 emisa de societatea recurenta a incetat contractul individual de munca al intimatului contestator in temeiul art. 58 coroborat cu art. 65 si 66 din Codul Muncii, fiind vorba de o concediere individuala, pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, desfiintandu-se locul de munca ocupat de intimat, ca urmare a dificultatilor economice ale societatii, asa cum rezulta atat din decizia de concediere, cat si din mentiunile aflate in contractul individual de munca al contestatorului,  cuprinzand date privind incetarea contractului de munca al acestuia.
S-a mai aratat ca potrivit art.46/3 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, la desfacerea contractului individual de munca din motive neimputabile salariatului, patronatul va acorda o compensatie de 50% din salariul lunar in afara drepturilor prevazute la zi (conform art.76 din  contractul colectiv de munca la nivel national) si, de asemenea, in art. 186/4 din contractul colectiv de munca pe unitate stipuleaza ca la  desfacerea contractului de munca din motive neimputabile salariatului, i se va acorda o recompensa in valoare de 50% din salariul tarifar, in afara drepturilor curente.
Dispozitiile art.53 din CCM pe unitate - invocate de contestator in sustinerea actiunii introductive - statueaza ca in situatia in care se fac restructurari, societatea va acorda 3-5 salarii minime compensatorii, in functie de vechimea in munca, insa aceste prevederi nu pot fi aplicabile in cazul concedierii individuale intrucat restructurarea vizeaza concedierile colective.
Astfel, s-a retinut ca restructurarea si procedura aplicarii acesteia sunt reglementate parin OUG nr.98/1999 aprobata prin Legea nr.312/2001 modificata prin OUG nr.49/2002 privind protectia sociala a persoanelor ale caror contracte individuale de munca vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective.
Or, in cauza de fata, a fost vorba de o concediere individuala si nu de una colectiva, situatie in care disp.art. 53 din CCM nu sunt aplicabile, intimatul contestator nepuitand beneficia, pe langa compensatia prev.de art. 46/3 din CCM pe unitate - recunoscuta de catre recurenta - si de plati compensatorii potrivit art.53, dupa cum gresit a concluzionat prima instanta.
S-a mai aratat ca in raport de considerentele de mai sus, adresa nr.25/2004 a Directiei de Dialog, Familie si Solidaritate Dambovita catre Sindicatul Bucegi - Milenium Pucioasa, de care s-a prevalat intimatul contestator in sustinerea actiunii si al carei continut a fost insusit de prima instanta nu putrea justifica admiterea actiunii, in speta avand loc o concediere individuala, respectandu-se de catre recurenta dispozitiile contractului colectiv de munca pe unitate in cazul unei asemenea concedieri.
Asa fiind, in temeiul art.312 ali.1 Cod pr.civila, Curtea a admis recursul, iar in baza art. 312 alin.2 si 3 Cod pr.civila a modificat in tot sentinta in sensul respingerii cererii ca neintemeiata.