Legea nr. 10/2001. Imobil preluat in temeiul Decretului nr. 223/1974. Caracterul abuziv al actului de preluare a bunului de catre stat. Competenta instantei de judecata de a analiza legalitatea titlului statului.

Prin contestatia inregistrata la 29.11.2006, reclamantii I.B. si I.N. au solicitat instantei, in contradictoriu cu intimatii Primaria municipiului Constanta prin Primar si Comisia Locala de aplicare a Legii nr.10/2001, anularea dispozitiei nr.3215/25.10.2006 emisa de Primarul municipiului Constanta si obligarea paratilor la restituirea in natura a apartamentului nr.54 situat in Constanta, Bd. T. nr.257-259.
In motivarea contestatiei s-a aratat ca imobilul a carui restituire se solicita a apartinut in proprietate reclamantilor, fiind dobandit conform titlului de proprietate nr. 14045/15.07.1980, si a fost preluat de stat in temeiul Decretului nr.223/1974, la momentul plecarii lor din tara.
Prin dispozitia contestata a fost respinsa notificarea prin care reclamantii au solicitat restituirea in natura a bunului, invocandu-se prevederile art.2 lit.h din Legea nr.10/2001 si art.14 lit.B din H.G. nr.498/2003, desi preluarea a fost abuziva, fara titlu si in absenta unui contract de instrainare, prin stabilirea unilaterala a unui pret care nu a fost primit si pe baza unor dispozitii care nu erau aplicabile reclamantilor.
Au mai sustinut reclamantii ca in 1995 au formulat actiune in revendicare, dar in timpul judecatii apartamentul a fost instrainat numitilor S.D. si M., fara ca vanzarea sa le fie adusa la cunostinta.
Intimatii au invocat prin intampinare exceptia lipsei capacitatii de folosinta, motivata prin aceea ca nu au personalitate juridica, iar in subsidiar, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, in sustinerea careia au aratat ca emitentul dispozitiei contestate este primarul, iar calitatea de proprietar a imobilului o are unitatea administrativ teritoriala.
Prin precizarile scrise si verbale depuse ulterior, reclamantii si-au modificat cadrul procesual pasiv in sensul chemarii in judecata, in calitate de parati, a Primariei municipiului Constanta si a Municipiului Constanta, prin Primar.
Instanta de fond a respins prin incheierea din 13.03.2007 exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta si pe cea a lipsei calitatii procesuale pasive a Primariei municipiului Constanta retinand ca, anterior modificarii, prevederile Legii nr.10/2001 stabileau capacitatea speciala a primariei in cadrul procedurii de restituire, iar modificarea acestor dispozitii pe parcursul derularii procedurii nu poate agrava situatia contestatorilor si nu poate impieta asupra solutionarii definitive a notificarii.
Prin sentinta civila nr.783/10.04.2007, Tribunalul Constanta a admis in parte actiunea, a anulat dispozitia nr.321/25.10.2006 emisa de Primarul municipiului Constanta, a constatat ca reclamantii au dreptul la masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat in municipiul Constanta, Bd. T. nr.257-259, si a obligat paratii, in principal, sa le acorde un alt imobil in compensare, iar in cazul imposibilitatii aplicarii acestei masuri, sa intocmeasca propunere pentru acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv.
Pentru a hotari in acest sens, prima instanta a retinut ca reclamantii au calitatea de persoane indreptatite la masuri reparatorii pentru imobilul in litigiu pentru ca l-au detinut in proprietate, in regimul comunitatii de bunuri, conform titlului de proprietate nr. 14045/15.07.1980, iar apartamentul a fost preluat in proprietatea statului prin decizia nr.165/14.04.1987 emisa de Consiliul Popular al judetului Constanta in temeiul prevederilor Decretului nr.223/1974, in cuprinsul careia s-a aratat ca preluarea s-a realizat contra cost. S-a apreciat, in raport de dispozitiile art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998, ca masura a fost luata in mod abuziv pentru ca s-a incalcat regimul constitutional al proprietatii - prin obligatia impusa proprietarului de a instraina imobilul catre stat - si ca preluarea bunului contra cost nu exclude aplicarea prevederilor Legii nr.10/2001; au fost inlaturate dispozitiile art.1.4B din Normele metodologice de aplicare unitara a acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr.498/2003, cu motivarea ca vin in contradictie cu art.2 din lege, deci incalca prevederile actului normativ de rang superior pe care trebuie sa le aplice.
Referitor la modalitatea de restituire a imobilului s-a retinut incidenta art.18 lit.c din lege, ca urmare a faptului ca prin decizia civila nr.743/C/2004 a Curtii de Apel Constanta s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, ca apartamentul a fost vandut cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995; drept consecinta, s-a constatat ca reclamantii au dreptul la masuri reparatorii in echivalent pentru imobilul preluat si s-a facut aplicarea art.1 alin.2 si art.26 din Legea nr.10/2001.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel paratii Primaria municipiului Constanta si Municipiul Constanta prin Primar si au criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:
- gresita solutionare a exceptiilor lipsei capacitatii de folosinta si a lipsei calitatii procesuale pasive a Primariei Constanta; sub primul aspect s-a aratat ca potrivit Legii nr.215/200 primaria este o structura functionala cu activitate permanenta, care nu are patrimoniu propriu si nu poate sta in fata instantelor judecatoresti ca persoana juridica, iar referitor la calitatea procesuala pasiva s-a sustinut ca anularea dispozitiei contestate poate fi dispusa doar in contradictoriu cu emitentul ei, respectiv Primarului municipiului Constanta, si ca Primaria nu poate fi obligata la restituirea apartamentului pentru ca nu este proprietarul acestui bun.
- depasirea atributiilor judecatoresti prin examinarea legalitatii actului normativ de preluare a imobilului in proprietatea statului. Au sustinut apelantii ca regimul constitutional aflat in vigoare la momentul aplicarii Decretului nr.223/1974 nu permitea instantelor judecatoresti realizarea controlului constitutionalitatii legilor; in consecinta, o asemenea verificare nu se poate realiza nici in prezent si, cum potrivit art.645 din Codul civil legea este unul din modurile de dobandire a proprietatii, este nelegala calificarea ca abuziva a preluarii apartamentului ce a apartinut reclamantilor, cu atat mai mult cu cat masura a fost luata cu respectarea actului normativ pe care se intemeiaza si in schimbul unui pret care a fost efectiv incasat de intimati.
- incalcarea prevederilor Legii nr.10/2001 prin stabilirea, in sarcina paratilor, a unor obligatii alternative, cu caracter echivoc, care lasa la libera apreciere a acestora modalitatea de indeplinire a obligatiei de acordare a masurilor reparatorii, dar si prin stabilirea obligatiei de atribuire a unui imobil in compensare deoarece, potrivit art.26 alin.1 din lege, efectuarea unei asemenea propuneri este atributul exclusiv al unitatii detinatoare, singura care poate dispune de bunurile aflate in patrimoniul sau si care poate stabili ce bunuri sau servicii se pot atribui in compensare.
Intimatii reclamanti I.B. si I.N. au solicitat prin intampinare respingerea apelului ca nefondat si au aratat ca atat dispozitiile Legii nr.10/2001, cat si cele din noile Norme metodologice justifica mentinerea in proces, in calitate de parat, a Primariei municipiului Constanta, ca noile norme metodologice stabilesc in mod expres nelegalitatea preluarii imobilului in proprietatea statului, si ca dispozitivul hotararii apelate este conform prevederilor art.1.7 din aceste norme.
Analizand legalitatea si temeinicia hotararii atacate in raport cu criticile formulate instanta retine urmatoarele:
Calitatea procesual pasiva a Primariei municipiului Constanta a fost in mod corect retinuta deoarece reclamantii si-au intemeiat contestatia pe prevederile Legii nr.10/2001, iar raportul juridic izvorat din aplicarea acestei legi ia nastere intre entitatea obligata la restituire si persoana indreptatita la masuri reparatorii.
Desi potrivit art.19 din Legea nr.215/2001, primaria este o structura cu activitate permanenta care aduce la indeplinire efectiva hotararile consiliului local si dispozitiile primarului, solutionand problemele curente ale localitatii in care functioneaza, in cadrul de aplicare a Legii nr.10/2001 acesteia i-a fost conferita calitatea de entitate obligata la restituire, prin art. 20 (3) din lege.
Acest text, anterior modificarii Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, prevedea ca "In cazul primariilor restituirea in natura sau prin echivalent catre persoana indreptatita se face prin dispozitia motivata a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucuresti".
Prin urmare, primaria era entitatea obligata la restituire, iar in cadrul ei, organul de conducere abilitat de lege sa emita dispozitia era primarul, si cum notificarea reclamantilor a fost adresata primariei, aceasta, in calitate de unitate detinatoare notificata, are calitate procesuala pasiva in actiunea formulata in temeiul art.26 alin.3 din legea republicata.
Chiar daca dupa modificarea prevederii legale mentionate, calitatea de entitate obligata la restituire a fost conferita de art.21 alin.4 unitatii administrativ teritoriale, aceste prevederi nu inlatura calitatea pe care primaria a avut-o, potrivit legii, pana la intrarea in vigoare a Legii nr.247/2005.
Nefondata este si critica referitoare la nelegalitatea examinarii valabilitatii titlului statului si la depasirea, prin aceasta examinare, a atributiilor puterii judecatoresti.
Asa cum rezulta din cuprinsul Legii nr. 10/2001 si cum au stabilit in mod constant jurisprudenta si doctrina, calificarea preluarii unui imobil ca fiind  “abuziva", in sensul existentei sau nu a unui "titlu valabil", este atributul exclusiv al instantelor de judecata investite sa solutioneze actiuni intentate in baza Legii nr. 10/2001.
Desi legea speciala nu defineste notiunea de "preluare abuziva", in art.2 alin.1 enumera situatiile juridice care constituie preluari cu acest caracter, astfel ca instanta de fond, fiind investita cu solutionarea contestatiei prin care se invoca tocmai inexistenta unui titlu valabil de preluare a apartamentului ce le-a apartinut in proprietate reclamantilor, trebuia sa aprecieze daca situatia acestora se incadra intr-unul dintre cazurile prevazute de text.
Ca urmare, in mod corect a apreciat tribunalul asupra conformitatii Decretului nr.223/1974 cu regimul constitutional din acea vreme si cu tratatele internationale la care Romania era parte, ca si asupra nevalabilitatii acestui pretins titlu al statului, deoarece actul normativ mentionat contravenea Constitutiei din 1965 - potrivit careia dreptul de proprietate personala era ocrotit de lege, iar terenurile si constructiile puteau fi expropriate numai pentru lucrari de interes obstesc si cu plata unei juste despagubiri - Codului civil - care prevedea ca nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru o cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire, precum si Declaratiei Universale a Drepturilor Omului.
Dispozitia invocata de apelanti drept temei pentru respingerea notificarii ignora imprejurarea ca, in situatia parasirii definitive a tarii, reclamantii, ca de altfel toti cei aflati in situatii similare, erau obligati sa procedeze la instrainarea constructiei catre stat, in schimbul unei sume pe care tot acesta o stabilea si care, din acest motiv, nu putea sa reprezinte valoarea reala a bunului, mai exact despagubirea rezonabila la care se face referire in text.
Este pur teoretic argumentul cuprins in anterioarele norme metodologice, referitor la vocatia proprietarului de a fi indestulat rezonabil daca instraina imobilul inainte de formalizarea intentiei de a parasi tara pentru ca, practic, o astfel de operatiune era imposibila in conditiile in care art.5 din Decretul nr.223/1974 prevedea expres ca actele juridice incheiate in scopul eludarii acestui act normativ erau nule de drept, ceea ce constituia o incalcare a principiului libertatii contractuale.
Rezulta ca preluarea in proprietatea statului a imobilului in litigiu nu a fost facuta cu titlu valabil, ci se incadreaza in ipoteza descrisa de art.2 alin.1 lit.i din Legea nr.10/2001deoarece, chiar daca autoritatea de stat a emis decizia administrativa si a stabilit o suma de bani cu titlu de pret, statul a preluat bunul fara titlu valabil, incalcand regimul constitutional al ocrotirii proprietatii prin obligatia pe care a impus-o proprietarului, de a-i instraina apartamentul.
In acelasi sens dispun si actualele Norme metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001, aprobate prin H.G. nr.250/2007, care in art.1.4 lit.B prevad ca preluarea dispusa in temeiul Decretului nr.223/974 este abuziva atat in cazul trecerii imobilului fara plata in proprietatea statului, cat si in cazul in care persoana a facut cerere de plecare definitiva din tara si a instrainat in mod obligatoriu locuinta sa catre stat.
Incalcarea prevederilor Legii 10/2001 prin modalitatea de stabilire a masurilor reparatorii este, de asemeni, o critica neintemeiata, deoarece instanta a facut o corecta aplicare a dispozitiilor art.18 lit.c, a art.20 alin.2 si art.26 alin.1 din lege, in redactarea ulterioara republicarii. Conform ultimului text de lege mentionat, unitatii detinatoare a imobilului imposibil de restituit in natura ii revine obligatia ca, prin dispozitie motivata, sa acorde persoanei indreptatite, in compensare, alte bunuri sau servicii ori sa propuna acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv.
Obligatiile impuse apelantilor prin hotararea atacata respecta intru totul aceste dispozitii legale, in sensul ca vizeaza, exclusiv, cele doua situatii mentionate de lege si nu incalca dreptul de dispozitie al unitatii administrativ teritoriale asupra bunurilor aflate in patrimoniul sau, deoarece instanta nu a dispus asupra atribuirii unor bunuri sau servicii concret determinate.
Considerentele ce preced conduc la concluzia ca instanta de fond a apreciat corect asupra cadrului procesual pasiv al litigiului, asupra incidentei prevederilor Legii nr.10/2001, ca si asupra naturii masurilor reparatorii cuvenite intimatilor reclamanti astfel ca, in temeiul art.296 din Codul de procedura civila, apelul a fost respins ca nefondat.