Prima vacanta functionari publici. Competenta instantei de contencios administrativ dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 251/2006 de modificare si completare a Legii nr. 188/1999.

Prin cererea formulata la Tribunalul Tulcea, reclamantii R.N., T.E., D.A., U.C., I.L. si D.L. au solicitat in contradictoriu cu paratii M.J. si Tribunalul Tulcea, obligarea paratilor la plata drepturilor banesti, reprezentand prima de vacanta pe perioada 2004 - 2006, actualizate cu rata inflatiei.
In motivarea cererii reclamantii au aratat ca sunt functionari publici la Tribunalul Tulcea si potrivit art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 functionarul public are dreptul, pe langa indemnizatia de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu, care se impoziteaza separat.
Aceste prevederi au devenit neaplicabile anterior perioadei de referinta din prezenta cauza, prin procedura suspendarii instituita initial de prevederile art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 33/2001, iar incepand cu anul 2002, masura suspendarii a fost mentinuta de legile bugetului de stat, respectiv prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, prin art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, prin art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 si in fine prin art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004.
Aceste legi ale bugetului de stat prevad ca, aplicarea prevederilor din actele normative in vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecarii in concediu de odihna, precum si a celor ale art. 32 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile ulterioare, se suspenda pana la data de 31 decembrie a anului cat are aplicabilitate Legea bugetului respectiv.
"Per a contrario", dreptul de a acorda indemnizatia pentru concediul legal de odihna, se naste, tinand cont de suspendarile prevazute de legile bugetului din fiecare an, dupa fiecare data de 1 ianuarie a anului urmator in care s-a efectuat concediul de odihna si care deschide in mod obligatoriu, dreptul la acordarea indemnizatiei, inclusiv la plata primei de vacanta.
Paratul M.J. a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
In motivare a aratat ca in perioada anilor 2004 - 2006, acordarea primelor de concediu a fost suspendata, prin urmare, acestea nu pot fi acordate.
Paratul M.J. a formulat cerere de chemare in garantie a M.F.
In motivare s-a aratat ca potrivit art. 15 din H.G. nr. 83 din 3 februarie 2005, instantele judecatoresti sunt institutii publice din sistemul justitiei, finantate de la bugetul de stat si ca art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea financiara stipuleaza ca activitatea instantelor si a parchetelor este finantata de la bugetul de stat.
Prin sentinta civila nr. 122 din 19 ianuarie 2007 pronuntata de Tribunalul Tulcea s-a admis cererea formulata de reclamanti. Au fost obligati paratii sa plateasca reclamantei I.L. prima de concediu pentru perioada 1 aprilie 2004 - 31 decembrie 2004 si pentru anii 2005 si 2006, actualizata cu indicele de inflatie la data platii. Au fost obligati paratii sa plateasca celorlalti reclamanti prima de concediu pentru anii 2004, 2005 si 2006, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.
A fost admisa cererea de chemare in garantie si obligat M.F.P. sa puna la dispozitia M.J. sumele necesare platii primelor de concediu pentru reclamanti.
In motivarea hotararii prima instanta a retinut ca potrivit art. 33 alin. 2 din Legea 188/1999, in vigoare incepand cu data de 8 decembrie 1999 si potrivit art. 34 alin. 2 din Legea 188/1999 republicata, in vigoare incepand cu 25.03.2004, functionarul public are dreptul, pe langa indemnizatia de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu, care se impoziteaza separat.
Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendata succesiv printr-o serie de acte normative.
Suspendarea exercitiului dreptului nu echivaleaza cu insasi inlaturarea lui, cat timp prin nici o dispozitie legala nu i-a fost inlaturata existenta pana in prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioara s-a conferit dreptul la prima pentru concediul de odihna, iar ulterior, exercitiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera ca acel drept nu a existat in toata aceasta perioada sau ca nu mai exista in prezent, deoarece s-ar incalca principiul constitutional care garanteaza realizarea drepturilor acordate.
Cu privire la cererea de chemare in garantie a M.F.P., formulata de paratul M.J., instanta a constatat ca aceasta este intemeiata, avand in vedere urmatoarele considerente:
Potrivit art. 15 din H.G. nr. 83 din 3 februarie 2005 instantele judecatoresti sunt institutii publice din sistemul justitiei, finantate de la bugetul de stat.
Totodata, conform art. 19 din Legea nr. 500/2000 privind finantele publice, M.F.P. coordoneaza actiunile care sunt in responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar si anume pregatirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum si ale legilor privind aprobarea contului general anual de executie.
Impotriva acestei sentinte au formulat recurs M.J. si M.F.P. prin D.G.F.P. Tulcea.
La termenul de judecata din data de 24 aprilie 2007 Curtea a invocat din oficiu exceptia tardivitatii recursului formulat de M.F.P. prin D.G.F.P. Tulcea si exceptia necompetentei materiale a primei instante in solutionarea cauzei.
Cu privire la exceptia tardivitatii, Curtea a retinut urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicarii hotararii pronuntate de instanta de fond.
Avand in vedere ca hotararea pronuntata de instanta de fond a fost comunicata M.F.P: Bucuresti la data de 12 februarie 2007 iar recursul a fost declarat la data de 28 februarie 2007, cu depasirea termenului legal de 10 zile, Curtea a admis exceptia invocata din oficiu si a respins recursul declarat de M.F.P. prin D.G.F.P. Tulcea ca tardiv formulat.
Cu privire la exceptia necompetentei materiale a primei instante in solutionarea cererii, invocata din oficiu, Curtea a retinut urmatoarele:
Reclamantii sunt salariati ai Tribunalului Tulcea, avand calitatea de functionari publici.
Functionarii publici sunt salarizati in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 188/1999.
Potrivit dispozitiilor art. 911 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr. 251/2006, modificari intrate in vigoare incepand cu data de 19 iulie 2006, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al functionarului public sunt de competenta instantelor de contencios administrativ, cu exceptia situatiilor pentru care este stabilita expres prin lege competenta altor instante.
Anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 251/2006, de modificare si completare a Legii nr. 188/1999, instanta de contencios administrativ era competenta sa solutioneze numai contestatiile formulate impotriva dispozitiei de sanctionare, contestatiile formulate impotriva ordinului sau dispozitiei de imputare si contestatiile formulate impotriva actului administrativ prin care s-a dispus incetarea raportului de serviciu.
Odata cu intrarea in vigoare a Legii nr. 251/2006, de modificare si completare a Legii nr. 188/1999, s-a largit competenta instantei de contencios administrativ cu privire la toate cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al functionarului public, inclusiv plata drepturilor banesti (prima de vacanta), cum se solicita in speta.
Avand in vedere faptul ca reclamantii au formulat actiunea dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 251/2006, competenta in solutionarea cererii revenea, potrivit dispozitiilor legale mentionate mai sus, instantei de contencios administrativ si nu instantei de dreptul muncii - completul specializat pentru solutionarea conflictelor de munca din cadrul Tribunalului Tulcea, in prima instanta.
Fata de considerentele aratate mai sus, potrivit art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. 3 Cod procedura civila, Curtea a admis recursul formulat de M.J., a casat sentinta recurata si a trimis cauza spre competenta solutionare Tribunalului Tulcea - Sectia contencios administrativ.
Avand in vedere faptul ca exceptia invocata din oficiu de instanta a atras casarea cu trimitere a cauzei, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs referitoare la fondul cauzei.