Interogatoriu.

Administrarea probei cu interogatoriu in cazul societatii cu raspundere limitata se face in conformitate cu dispozitiile art. 222 alin. (1) Cod procedura civila (in scris) si nu in conformitate cu art. 222 alin. (2) (personal la interogatoriu).

B.A.C. a declarat recurs la 8.02.2007 impotriva sentintei civile nr. 2638/13.12.2006 pronuntata de Tribunalul Constanta pe care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In fapt: Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 2921/118/2006 (in format vechi 2955/2006), reclamantul B.A.C. a chemat in judecata parata S.C. "K.C." SRL, pentru nerespectarea legislatiei muncii.
Reclamantul contesta preavizul inaintat la 19.07.2006 si solicita constatarea nulitatii acestuia intrucat desfiintarea postului nu are o cauza din cele stipulate de lege, inscrisul de concediere nu contine lista locurilor de munca disponibile concedierea fiind lovita de nulitate absoluta, durata preavizului nu este clara. Reclamantul mai solicita si daune morale pentru discriminare indirecta si repunerea in situatia anterioara.
La termenul e judecata din 22.09.2006 reclamantul isi precizeaza actiunea, aratand ca solicita anularea deciziei de concediere intitulata "preaviz", reincadrarea pe postul detinut anterior, despagubiri reprezentand drepturi salariale, de la data desfacerii contractului de munca si pana la reincadrare si daune morale pentru concediere nelegala.
Apararea reclamantului referitoare la continutul deciziei de concediere (nementionarea locurilor de munca disponibile) va fi calificata drept o aparare de fond si nu un motiv de nulitate absoluta.
Prin sentinta civila 2638/13.12.2006 Tribunalul Constanta a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamantul B.A.C. in contradictoriu cu parata SC "K.C." SRL; a fost obligat reclamantul la plata catre parata a sumei de 1000 lei reprezentand onorariul de eavocat.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept:
Inscrisul inregistrat la societate sub nr. 703/19.07.2007 este o decizie de incetare a raporturilor de munca, avand continutul specific unei astfel de decizii, si nu doar o adresa de comunicare a preavizului. Drept urmare, instanta de fond a inlaturat apararea paratei potrivit cu care nu a fost emisa o decizie de incetare a raporturilor de munca, atata timp cat s-a hotarat deja desfiintarea locului de munca ocupat de reclamant, iar acesta a fost incunostiintat cu actul mai sus mentionat ca incepand cu 19.08.2006 ii inceteaza contractul de munca.
Potrivit art. 65 alin. 1 din Codul Muncii "concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia". Potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala.
In privinta deciziei de desfacere a contractului de munca, instanta de fond a retinut ca aceasta este in conformitate cu prevederile legale. Dat fiind temeiul juridic al incetarii CIM angajatorul nu avea nici o obligatie de a propune angajatului alt loc de munca potrivit pregatirii sale. Cu toate acestea angajatorul a oferit reclamantului alt loc de munca, pe care acesta nu l-a acceptat.
Potrivit inscrisurilor depuse - raport inregistrat sub nr. 686/3.07.2006 si decizia nr. 695/10.07.2006, societatea angajatoare a hotarat desfiintarea postului de Director zonal sud-est si asimilarea acestei zone postului de Director zonal Bucuresti, motivat de pierderile financiare din aceasta zona.
Din inscrisurile depuse de societate rezulta ca postul a fost efectiv desfiintat, iar angajarile ulterioare dovedite cu contractele de munca inregistrate la ITM au fost facute in alte zone. De asemenea, cauza este reala si serioasa, pierderile financiare determinand asimilarea zonei sud-est la zona Bucuresti. In acest fel societatea a inteles sa reduca pierderile prin eliminarea unor cheltuieli cum ar fi cele cu salariile, modalitatea de reorganizare a activitatii fiind lasata de legiuitor la latitudinea fiecarui angajator.
Intrucat s-a apreciat ca in speta a avut loc o concediere legala, si cererea de acordare a daunelor a fost respinsa.
Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat in esenta urmatoarele:
1. Instanta nu a tinut cont de prevederile art. 74 lit. d din Codul muncii care prevad ca " decizia de concediere trebuie sa contina in mod obligatoriu lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant" retinand in mod nejustificat ca obligativitatea stipulata de legiuitor este facultativa.
2. Instanta de fond a nesocotit prevederile art. 77 Codul muncii, in sensul ca a acceptat invocarea in fata instantei a altor motive de fapt si de drept decat cele precizate in decizia de concediere. Astfel, oferta pentru un nou loc de munca - pe care pretinde angajatorul ca i-a fost facuta - a fost ulterioara si in afara deciziei de concediere.
3. Motivele concedierii nu sunt reale si serioase, iar din inscrisurile depuse de societate rezulta ca postul nu a fost efectiv desfiintat, iar angajarea lui P.R.L. nu poate fi facuta pe alta zona cat timp domiciliul acestuia este in Constanta.
4. Pierderile financiare au fost calculate intr-o maniera tendentioasa cu scopul de a masca adevaratele motive de concediere.
5. Apreciaza ca proba cu interogatoriul a fost viciata deoarece a solicitat expres interogatoriul numitului B.G. pentru fapte si afirmatii efectuate nemijlocit de catre acesta conform art. 218 C.proc.civ.
A invederat instantei de recurs ca aparatorul paratei a sustinut ca este inca angajatul societatii, iar actiunea ar fi fost prematur introdusa.
Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invederand in esenta urmatoarele:
La 25.07.2006 i s-a adus la cunostinta contestatorului prin scrisoare cu confirmare de primire ca postul i se restructureaza avand posibilitatea de a accepta un post similar de Director zonal de vanzari pe Bucuresti, singurul disponibil pregatirii sale.
Conform noii organigrame a societatii, ulterioare restructurarii, postul de director zonal Sud-Est nu mai exista, toti angajatii ce lucreaza pe aceasta zona fiind subordonati directorului zonal pe Bucuresti.
Desfiintarea postului a fost determinata de cauze obiective care nu tin de persoana contestatorului, ci de dificultati economice si de reorganizare a activitatii pentru a fi mai profitabila.
Recursul nu este fondat.
Art. 74 alin. 1 lit. d din Codul muncii dispune ca decizia de concediere trebuie sa contina in mod obligatoriu "lista tuturor locurilor de munca disponiobile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64" adica pentru :
- inaptitudine fizica si/sau psihica;
- necorespundere profesionala;
- concediu de odihna urmare a admiterii cererii de reintegrare in munca a persoanei care a ocupat anterior acel post;
Cum desfacerea contractului de munca a contestatorului recurent nu s-a facut pentru unul din motivele la care face trimitere art. 64 Codul muncii, rezulta ca angajatorul avea obligatia de a oferi un loc de munca salariatului.
Lipsa acestei mentiuni in decizia de concediere nu lipseste de efect decizia, ea nefiind sanctionata cu nulitatea absoluta de art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
Este real ca oferta pentru un loc de munca a fost facuta de angajator in afara deciziei de concediere emisa insa, asa cum am aratat, angajatorul nu avea o asemenea obligatie intrucat la desfacerea contractului de munca nu s-a avut ca motiv, unul din cazurile prev. de art. 64 din Codul muncii.
Se poate aprecia ca aceasta oferta ulterioara a fost facuta de angajator in considerarea calitatilor fostului salariat insa,  lipsa ei nu determina nici un temei legal de sanctionare cu nulitatea absoluta a deciziei de concediere.
Desfiintarea postului s-a hotarat de catre angajator pentru motive financiare determinate de pierderile financiare din aceasta zona.
Aspectele ce tin de aprecierea rezultatelor economice si criteriile de rentabilitate si profit constituie chestiuni de management ale societatii pe care instanta nu le poate cenzura intrucat fiecare companie are un anumit plan economic si de dezvoltare intocmit in conformitate cu scopul pentru care a fost infiintata, instanta de judecata nu poate impune mentinerea unei activitati cu scopul de a inlatura masura desfacerii unor contracte de munca daca aceste activitati determina pierderi economice.
Din persepectiva dispozitiilor art. 65 din Codul muncii instanta poate verifica daca desfiintarea locului de munca este efectiva si are o cauza reala si serioasa.
Cercetand organigrama societatii observam ca locul de munca ocupat de salariat a fost suprimat din schema organizatorica.
Rezulta indubital ca toate atributiile reprezentantului zonal Constanta sud-est au fost preluate de zona Bucuresti.
Imprejurarea ca ulterior desfiintarii postului a fost angajat sa conduca zona Bucuresti o persoana care are domiciliul in Constanta nu afecteaza caracterul real si efectiv al desfiintarii locului de munca pentru simplul motiv ca acesta a fost dispus sa-si schimbe domiciliul in Bucuresti.
O alta critica vizeaza modalitatea de administrare a probei cu interogatoriu.
Trebuie aratat ca propunerea probei si modalitatea de administrare s-a hotarat in sedinta publica din 06.10.2006, ocazie cu care i s-a pus in vedere contestatorului sa depuna la dosar interogatoriul scris pentru a fi luat societatii intimate. Contestatorul nu a manifestat nemultumire cu privire la aceasta modalitate de administrare a probei cu interogatoriu. Ulterior, printr-un fax adresat instantei la 10 octombrie 2006, intre termenele de judecata, contestatorul a solicitat interogarea numitului Bunea Giani prin citarea la locul de munca.
Instanta de fond a facut o corecta aplicare a dispozitiilor art. 218 si art. 222 C.proc.civila.
Art. 222 alin. 2 C.proc.civila, invocat in recurs ca temei de nelegalitate a administrarii probei cu interogatoriu dispune: "......societatile comerciale de persoane, ai caror asociati cu drept de reprezentare vor fi citati personal la interogatoriu".
Textul de lege face o delimitare exacta a acestei modalitati de administrare a probei cu interogatoriu numai in cazul societatilor comerciale de persoane.
Din perspectiva dispozitiilor Legii nr. 31/1990 a societatilor comerciale sunt considerati societati comerciale de persoane: societatile comerciale in nume colectiv si societatile comerciale in comandita.
Societatea cu raspundere limitata este o persoana juridica de drept privat al carui regim juridic este mai apropiat de cel al societatilor de capitaluri, in special societatea pe actiuni.
Rezulta asadar ca in cazul acestei categorii de persoane juridice de drept privat administrarea probei cu interogatoriu se face in conformitate cu disp. art. 222 alin.(1) C.proc.civ. (in scris) si nu in conformitate cu art. 222 alin.(2) (personal la interogatoriu).
Pe cale de consecinta judecata fondului nu este defectuoasa sub aspectul modalitatii concrete de administrare a probei cu interogatoriu, critica fiind neintemeiata.
In final, recurentul isi exprima nemultumirea cu privire la modalitatea concreta de intocmire a inscrisului din 19.07.2006 despre care afirma ca nu intruneste conditiile necesare pentru a fi o decizie de concediere.
Subliniem in mod clar ca o asemenea nemultumire a fost evocata pentru prima data in recurs, ea nefiind manifestata in fata instantei de fond cu un capat de cerere distinct in cuprinsul contestatiei.
Astfel aratam ca, prin contestatie reclamantul si-a aratat nemultumirea cu privire la modalitatea defectuoasa de intocmire a preavizului din 19.07.2006 si a solicitat anularea concedierii ca nelegala din aceasta perspectiva.
Cu toate acestea analizand inscrisul intitulat de contestator "preaviz" observam ca acesta respecta in totalitate dispozitiile art. 74 alin.(1) Codul muncii, dupa cum urmeaza:
- s-a comunicat salariatului in scris care a si luat la cunostinta;
- are prevazut motivul concedierii ( restrangerea activitatii);
- s-a prevazut preavizul de 30 de zile lucratoare, chiar daca angajatorul nu i-a dat denumirea corecta de "decizie de concediere", o astfel de lacuna nefiind sanctionata de legiuitor cu nulitatea absoluta.
Pe cale de consecinta, Curtea gasind toate criticile neintemeiate, va respinge recursul ca nefondat, hotararea atacata, desi succint motivata este legala din perspectiva disp. art. 312 C.proc.civila; va obliga recurentul la 500 Ron cheltuieli de judecata catre intimat.