Procedura insolventei. Atragere raspundere patrimoniala a membrilor organelor de conducere, in temeiul art. 137, lit. c, d si f din Legea nr. 64/1995 republicata. Neindeplinirea conditiilor prevazute de lege pentru antrenarea raspunderii civile delic...

Reclamanta DGFP Constanta a chemat in judecata pe paratul B.I., solicitand antrenarea raspunderii sale patrimoniale pentru savarsirea faptei prevazuta de art.137 lit."c" din Legea nr.64/1995, constand in continuarea activitatii in conditiile in care societatea acumula datorii tot mai mari ce erau greu de recuperat, iar administratorul si asociatul falitei au dat dovada de un management defectuos.
In motivarea cererii, reclamanta a invederat ca, pentru angajarea raspunderii civile delictuale a paratului, trebuie indeplinite urmatoarele conditii:
- existenta unui prejudiciu care, in speta, consta in creanta ceruta in valoare de 88.126 lei reprezentand impozitele, taxele si contributiile datorate bugetului de stat;
- existenta faptei ilicite, reprezentata de continuarea unei activitati ce a dus la incetarea de plati;
- existenta raportului de cauzalitate intre fapta si prejudiciul produs, care se regaseste in cauza;
- vinovatia celui care a cauzat prejudiciul, conditie intrunita, intrucat prin modalitatea in care au inteles acestia sa se comporte anterior deschiderii procedurii prevazuta de Legea nr.64/1995, au dispus continuarea unei activitati care a condus la crearea unui prejudiciu bugetului de stat.
Reclamanta a invederat ca administratorul debitoarei s-a sustras de la plata obligatiilor fiscale reprezentand TVA, aceasta fapta intrand sub incidenta prevederilor art.11 lit."c" din Legea nr.87/1994. Lipsa de interes in achitarea obligatiilor bugetare a dus la crearea unui prejudiciu bugetului de stat si la deschiderea procedurii prevazuta de Legea nr.64/1995.
In drept, s-au invocat dispozitiile art.137 lit."c" din Legea nr.64/1995.
Prin sentinta civila nr.8369/COM/2006 Tribunalul Constanta a respins ca nefondate cererile de antrenare a raspunderii patrimoniale a paratului B.I., cereri formulate de reclamantii creditori D.G.F.P. Constanta si C.L. Mangalia.
Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut urmatoarele:
Reclamanta DGFP Constanta si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art.137 lit."c", iar reclamantul C.L. Mangalia pe dispozitiile art.137 lit."c,d si f" din Legea nr.64/1995.
In urma abrogarii Legii nr.64/1995 prin Legea nr.85/2006, textele invocate de reclamantele-creditoare isi au corespondentul in dispozitiile art.138 lit."c,d si f" din aceasta din urma lege, care au urmatorul continut: "...judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una din urmatoarele fapte:
c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;
d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu  legea;
f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati".
Examinand cererile reclamantelor prin prisma prevederilor legale invocate s-a constatat ca nu sunt intemeiate.
Nu s-a putut retine in sarcina paratului B.I. savarsirea faptei prevazuta de art.138 lit."c", deoarece urmarirea si satisfacerea unui interes personal reprezinta un element constitutiv esential al faptei mentionate, ori, din analiza rapoartelor intocmite de lichidatorul judiciar si din celelalte probe ale dosarului, nu a rezultat ca paratul, prin actiunile sau omisiunile sale, ar fi determinat continuarea activitatii SC E. SRL si agravarea pasivului acesteia in propriul sau interes.
Nici elementele faptei prevazuta de art.138 lit."d" nu sunt intrunite in cauza. Aceasta norma nu instituie o prezumtie legala de savarsire a faptei de catre paratii-administratori, iar nedepunerea  evidentei contabile in cursul procedurii insolventei, in lipsa oricaror inscrisuri care sa emane de la Administratia Finantelor Publice si care sa ateste, in mod neechivoc, ca nu s-au depus bilanturile contabile, nu poate conduce la concluzia ca paratul nu a organizat si condus contabilitatea in conformitate cu prevederile Legii nr.82/1991.
Pe de alta parte, legatura de cauzalitate dintre fapta reglementata de art.138 lit."d" si starea de insolventa reprezinta o conditie distincta a raspunderii civile delictuale prevazuta de dispozitiile art.998-999 Cod civil (in temeiul carora se poate angaja raspunderea patrimoniala a paratilor), care nu se prezuma, ci trebuie probata.
Cum reclamantul C.L. Mangalia nu a dovedit, in conditiile art.1169 Cod civil ca, neorganizarea contabilitatii conform legii a determinat insolventa societatii debitoare, iar actele aflate la dosarul cauzei nu sustin afirmatia lichidatorului judiciar facuta in acest sens in raportul din data de 08.05.2006 (sustinere preluata intocmai de reclamanta), s-a constatat ca, in cauza, nu este indeplinit unul din elementele raspunderii civile delictuale.
Actiunea reclamantului C.L. Mangalia fundamentata pe acest temei este neintemeiata si din perspectiva faptului ca a fost motivata pornind de la imprejurarea ca paratul nu a raspuns notificarilor emise de administratorul si lichidatorul judiciar, de unde s-a tras concluzia ca acesta nu a tinut contabilitatea conform legii, insa omisiunea imputata este ulterioara deschiderii procedurii si, deci nu putea cauza starea de insolventa a debitoarei.
Instanta a mai constatat ca nu sunt intrunite nici elementele constitutive ale faptei consacrate prin art.138 lit."f", deoarece, in cauza, nu s-a dovedit contractarea unor obligatii noi, prin mijloace ruinatoare, in vederea obtinerii fondurilor banesti necesare intarzierii insolventei.
Pe de alta parte, nu a rezultat din probe ca debitoarea dispunea de mijloacele banesti necesare platii datoriilor bugetare si ca paratul administrator, cu intentie, le-a deturnat de la aceasta destinatie si le-a folosit in scopul amanarii aparitiei insolventei.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs DGFP Constanta, invocand ca motiv de nelegalitate incalcarea de catre instanta a dispozitiilor art.138 lit."c, f" din Legea nr.85/2006, pentru ca din raportul final intocmit de catre lichidatorul judiciar, acesta a retinut ca, prin sustragerea de la plata obligatiilor fiscale si folosirea sumelor respective pentru sustinerea activitatii curente, administratorul a comis fapta prevazuta de art.138 lit."c si f" din legea sus-mentionata.
Recursul este nefundat, apreciaza Curtea.
Potrivit art.138 din Legea nr.85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoana juridica ajunsa in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere sau conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului prin una dintre urmatoarele fapte:
c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;
f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati.
Din formularea textului al.1 rezulta ca, "sunt raspunzatori pecuniar in temeiul dispozitiilor art.138, membrii organelor de conducere care au cauzat ajungerea persoanei juridice in incetare de plati prin una din faptele enumerate in continuare..."
Expresia sugereaza existenta raportului de cauzalitate intre fapta personala si prejudiciul suferit de averea debitorului si consecutiv de creditori.
Prin urmare, trebuie sa se probeze ca administratorul prin fapta sa culpabila a condus la aducerea societatii in stare de insolventa.
Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de motivul de recurs invocat si aspectele evidentiate, probele administrate in cauza si dispozitiile legale in materie, se constata ca judecatorul sindic a apreciat corect ca, in cauza, nu au fost probate elementele raspunderii prevazute de art.138 lit."c,d,f". Aceasta pentru ca, potrivit art.1169 Cod civil, reclamanta nu a dovedit ca paratul prin actiunile sau omisiunile sale a determinat continuarea activitatii si agravarea pasivului in propriul interes.
De asemenea, nici elementele art.138 lit."f" din Legea nr.85/2006 nu sunt dovedite in cauza, pentru ca nu s-a dovedit prin inscrisuri de la Administratia Financiara ca paratul nu a depus bilanturile contabile.
Ca este asa rezulta din raportul lichidatorului judiciar care arata ca "nu se poate concluziona cu certitudine asupra cauzelor reale care au determinat intrarea in insolventa a debitoarei".
Asa fiind, Curtea constata ca recursul este nefondat sub toate aspectele criticilor formulate, si, in baza art.312 Cod pr.civila, dispune respingerea acestuia.