Actiune in revendicare formulata in temeiul art. 480 Cod civil dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001. Inadmisibilitate.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, in egala masura, ca simpla pretentie vizand restituirea unui imobil preluat de stat nu prezuma si nici nu echivaleaza cu existenta unui bun actual ori a unei sperante legitime, Conventia vizand protejarea drepturilor ,,concrete si efective’’ (cauza Paduraru c. Romaniei, 2005).
Dupa intrarea in vigoare a Legii 10/2001, norma generala nu mai poate fi invocata decat daca se incalca partii un drept recunoscut anterior intrarii in vigoare a legii noi, aflat sub protectia art. 1 din Protocolul I la CEDO ca fiind ,,concret si efectiv’’, iar in cauza, faptul ca bunul se afla in posesia unor entitati publice nu are nici o relevanta, cata vreme nu s-a dovedit ca partea mai beneficia de un bun sau cel putin de o speranta legitima la data promovarii actiunii in revendicare.

Prin decizia civila nr. 590/27.11.2009 pronuntata de Tribunalul Constanta a fost admis apelul formulat de apelanta parata C.N. ,,CFR’’ S.A. BUCURESTI impotriva sentintei civile nr. 21191/25.11.2008 a Judecatoriei Constanta, fiind schimbata in parte hotararea atacata si respinsa ca nefondata cererea reclamantei S.G.D. de obligare a acestei parate la plata cheltuielilor de judecata.
A fost respins ca nefondat apelul formulat de apelantul parat STATUL ROMAN prin Ministerul Economiei si Finantelor reprezentat de DGFP Constanta, impotriva aceleiasi hotarari, fiind mentinute celelalte dispozitii ale sentintei apelate. Apelantul Statul roman a fost obligat la plata cheltuielilor de judecata in apel, catre CN CF S.A., in cuantum de 700,30 lei, fiind insa respinsa cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecata in aceasta faza procesuala.
Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a avut in vedere ca prin sentinta civila nr. 21191/25.11.2008 pronuntata de Judecatoria Constanta:
- s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, invocata de parata CN  CF-CFR S.A.;
- s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor Consiliul Judetean Constanta, Orasul Eforie prin Primar, Consiliul Local al Orasului Eforie si CN CF ,,CFR’’ S.A., Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor, invocata de fiecare dintre acestia;
- s-a admis actiunea subsidiara, formulata de reclamanta S.G.D., in contradictoriu cu  paratii CONSILIUL  JUDETEAN  CONSTANTA, ORASUL EFORIE PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL EFORIE, CN CF CFR S.A. si  STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR prin DGFP CONSTANTA;
- a fost obligat paratul Statul Roman prin MEF, reprezentat procesual prin D.G.F.P. Constanta, la plata catre reclamanta a sumei de 335.118 lei cu titlu de despagubiri - contravaloarea imobilului revendicat de reclamanta, respectiv, teren in suprafata de 300 mp reprezentand lotul 956 din parcelarea Tuzla-Techirghiol;
   - au fost obligati paratii catre reclamanta la plata sumei de 3.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
S-a avut in vedere ca instanta de fond a apreciat, in baza materialului probator administrat in cauza, ca reclamanta este mostenitor - legatar cu titlu universal - al defunctei P.E. (dec. la data de 08.10.2002), conform certificatului de legatar nr.110/07.11.2002 emis de BNP "N", Bucuresti. Potrivit actului de vanzare-cumparare nr.3512/05.12.1946, P.E. a cumparat de la N.P. locul de casa nr.956 de pe Planul parcelar al Ministerului Agriculturii si Domeniilor al mosiei Tuzla-Techirghiol, pendinte de orasul Carmen Sylva (actual, Eforie Sud) in suprafata de 300 mp, teren dobandit de vanzator prin cumparare de la Ministerul Agriculturii si Domeniilor in baza titlului de proprietate nr.491/05.09.1926.
Faptul ca in certificatul de legatar nu se enumera printre bunuri si  imobilul teren in suprafata de 300 mp situat in Eforie Sud, parcela 956 din planul parcelar Tuzla-Techirghiol nu denota ca acesta nu se afla in patrimoniul defunctei la data decesului. Existenta acestui imobil in patrimoniu s-a considerat a fi dovedita cu actul de vanzare-cumparare mentionat mai sus, iar faptul ca imobilul nu se afla in posesia defunctei la data decesului nu afecteaza succesiunea, actiunea in revendicare avand tocmai scopul readucerii imobilului in posesie.
In privinta situatiei de fapt actuale a imobilului, instanta de fond si-a insusit continutul si concluziile raportului de expertiza tehnica efectuat in cauza si care atesta ca terenul in litigiu este traversat de calea ferata, bun definit prin lege ca apartinand domeniului public; astfel, art.10 din Anexa 1 a Legii nr.213/1998 stipuleaza: "Domeniul public al statului este alcatuit din urmatoarele bunuri: _ infrastructura cailor ferate, inclusiv tunelele si lucrarile de arta."
Au fost inlaturate apararile paratului Statul roman legate de lipsa oricarei responsabilitati pentru institutiile care au personalitate juridica; Statul Roman este reprezentat de Ministerul Transporturilor, caruia i-a concesionat bunurile proprietate publica ori privata a statului din domeniul transporturilor, conform H.G. nr.367/18.04.2007, art.2, pct.28.
Din concluziile raportului de expertiza a rezultat ca lotul 956 din Planul de parcelare Tuzla-Techirghiol se afla situat la 723 m nord de str. V.C. din Eforie Sud, adiacent la Vest de DN 39 pe actualul amplasament al caii ferate Constanta-Eforie, delimitat in plansa A la raport prin punctele ABCD, identificare realizata prin suprapunerea planului cadastral din 1926 cu cel din 1980 si ridicare topocadastrala la fata locului.
Intrucat imobilul este traversat de linia de cale ferata, bun ce apartine domeniului public de interes national, iar dovada exproprierii terenului sau a preluarii lui intr-o alta modalitate nu a fost facuta nici de paratul Statul roman si nici de parata CNCF ,,CFR’’ S.A., instanta de fond a retinut ca reclamanta este indrituita sa pretinda, in temeiul art. 481 Cod civil, o despagubire echivalenta cu contravaloarea terenului de care a fost deposedata si stabilita prin expertiza tehnica judiciara la suma de 335.118 lei.
Tribunalul, sesizat fiind in calea de atac inclusiv cu chestiunea admisibilitatii unei actiuni in revendicare dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 pentru imobilele preluate abuziv de statul roman, a apreciat ca accesul liber la justitie este reglementat prin disp. art. 21 din Constitutie, text ce prevede ca orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si intereselor sale legitime, nici o lege neputand ingradi exercitarea acestui drept.
Ca prin aparitia Legii 10/2001 s-a instituit o procedura speciala de restituire a imobilelor preluate abuziv de catre stat, de imediata aplicare, dar care nu poate ingradi accesul la justitie al persoanelor care au inteles sa nu uzeze de dispozitiile acestei legi speciale. A interpreta altfel ar echivala cu incalcarea art. 21 din Constitutie si art. 13 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care dispune ca orice persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale.
Decizia nr. 33/09.06.2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie este aplicabila litigiilor in curs de judecata, precum si celor care se vor inregistra. Prin aceasta decizie nu s-a statuat ca actiunea in revendicare intemeiata pe dreptul comun este inadmisibila, ci ca se va acorda prioritate Conventiei in cadrul actiunii in revendicare intemeiata pe dreptul comun, in cazul in care exista neconcordante intre legea speciala si Conventie. Aceste dispozitii sunt interpretate in sensul ca, ori de cate ori persoanele care au fost deposedate abuziv de stat de proprietatea acestora nu au urmat procedura reglementata de Legea 10/2001, pot solicita restituirea bunului preluat abuziv pe calea actiunii in revendicare intemeiata pe dreptul comun, cu conditia de a nu aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.
Chiar daca Statul Roman nu este posesorul imobilului revendicat, el este cel care a preluat in mod abuziv proprietatea reclamantei, din aceasta perspectiva avand obligatia de a repara prejudiciul suferit ca urmare a privarii  de dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu, obligatie ce-i confera calitate procesuala pasiva in cauza. Or, actiunea reclamantei este intemeiata pe dreptul comun si in conditiile imposibilitatii restituirii imobilului in natura se impune restituirea in echivalent,  reprezentand valoarea de circulatie a imobilului.
Nu se poate aprecia ca prin restituirea in echivalent a imobilului se excede obiectului cererii deduse judecatii, intrucat acest lucru este o modalitate de solutionare a cererii in revendicare, cu respectarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului si a jurisprudentei CEDO.
Sub aspectul criticilor aduse solutiei primei instante de apelanta parata CNCF ,,CFR’’ S.A., s-a retinut ca potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedura civila, partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata. A cadea in pretentii inseamna a pierde procesul. La baza obligatiei de restituire a cheltuielilor de judecata, deci temeiul juridic al restituirii, se afla culpa procesuala dedusa din expresia "partea care cade in pretentii". Or, conform dispozitivului sentintei civile apelate, in sarcina paratei CNCF ,,CFR’’ S.A. nu s-a instituit vreo obligatie, astfel ca nu este indeplinita conditia de ,,a cadea in pretentii’’, fapt pentru care cererea privind obligarea acestei parti la plata cheltuielilor de judecata trebuie respinsa.
Impotriva acestei solutii in apel a declarat recurs, in termen legal, STATUL ROMAN  prin Ministerul Finantelor, reprezentat de DGFP Constanta, care a solicitat reformarea hotararii atacate si respingerea actiunii reclamantei S.G.D.
Recurentul parat a reiterat exceptia inadmisibilitatii actiunii prin prisma dispozitiilor art. 6 al. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, aratand ca pentru restituirea imobilelor preluate abuziv de stat s-a prevazut o procedura speciala, pusa in practica odata cu aparitia Legii nr. 10/2001, pentru care s-a stabilit de catre legiuitor caracterul obligatoriu si valorificarea dreptului intr-un termen stabilit riguros prin lege.
S-a mentionat ca, pentru a se evita starea de incertitudine legata de situatia juridica a imobilelor care cad sub incidenta legii speciale, s-a prevazut obligatia notificarii detinatorului actual, sanctiunea nerespectarii acestei obligatii constand - conform art. 22 al. 5 din Legea nr. 10/2001 - in pierderea dreptului de a cere in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.
Recurentul a sustinut ca prin aceste prevederi legale nu a fost adusa o incalcare normei constitutionale privitoare la liberul acces la justitie, Curtea Europeana a Drepturilor Omului recunoscand in jurisprudenta sa ca ,,dreptul de acces la tribunale nu este unul absolut’’, existand ,,posibilitatea limitarilor implicit admise chiar in afara limitelor care circumscriu continutul oricarui drept’’ (cauza Golder contra regatului Unit).
S-a facut trimitere la solutiile Curtii Constitutionale privitoare la conformitatea cu legea fundamentala a textului art. 22 al. 1 din Legea nr. 10/2001, cat si la decizia recenta pronuntata de Sectiile Unite ale I.C.C.J. la 09.06.2008, in recursul in interesul legii pe problema admisibilitatii actiunii in revendicare dupa intrarea in vigoare a legii speciale, apreciindu-se totodata ca acordarea de masuri reparatorii nu se poate realiza in afara procedurii si reglementarilor date de Legea nr. 10/2001 si de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
A fost evocata din nou exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului, in considerarea faptului ca in prezent bunul se afla in proprietatea publica si in administrarea unei companii nationale, cu personalitate juridica si patrimoniu proprii, CN Cai Ferate ,,CFR’’ S.A. fiind infiintata prin H.G. nr. 581/1998.
Prin intampinare, intimata reclamanta a solicitat respingerea recursului, exceptia inadmisibilitatii actiunii fiind corect solutionata inca de la termenul din 12.12.2006, solutia fiind mentinuta in apel.
Intimata reclamanta a aratat ca art. 480 Cod civil nu a fost abrogat prin intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, iar norma art. 21 al. 5 din legea speciala nu exclude aplicabilitatea Codului civil.
Analizand criticile de nelegalitate fondate pe disp. art. 304 pct. 9 cod proc. civila (,,cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii’’), Curtea va retine ca acestea sunt intemeiate, pentru urmatoarele considerente:
Este indubitabil faptul ca reclamanta S.G.D. a sesizat instanta de judecata, prin actiunea inregistrata la 19.12.2005, cu o cerere fondata pe dispozitiile art. 480 si 481 cod civil, invocand dreptul sau de proprietate asupra imobilului - lot 956 din Planul de parcelare ,,Tuzla-Techirghiol’’ in suprafata de 300 mp situat pe raza Orasului Eforie Sud, jud. Constanta, ca fiind preluat abuziv de catre stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
In doctrina juridica romaneasca este unanim admis faptul ca, pentru a se stabili care sunt normele operante in speta, trebuie facuta mai intai trimiterea la principiul care guverneaza concursul dintre legea generala si cea speciala. Astfel, generalia specialibus derogant este pe deplin incident in cazul concursului dintre norme care au acelasi obiect de reglementare, cum este cazul prevederilor art. 480 Cod civil (norma generala in materie de revendicare) si a celor din Legea nr. 10/2001 (norma speciala in materie de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat in perioada enuntata).
Aceasta chestiune a fost transata si prin decizia nr. 33/9.06.2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectiile Unite (pct. I), statuandu-se ca aplicarea acestui principiu de drept - recunoscut si in alte sisteme juridice si invocat de insasi Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in jurisprudenta - exclude ca, dupa intrarea in vigoare a prevederilor Legii nr. 10/2001, sa mai poata fi fundamentat vreun demers in instanta pentru imobilele preluate de statul roman cu sau fara titlu in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pe norma de drept comun instituita prin art.480 Cod civil.
Ca lege speciala, Legea nr. 10/2001 se impune pe principiul aplicarii imediate a normei noi, tuturor situatiilor juridice privitoare la aceste imobile, pentru care nu a fost initiata - anterior intrarii legii speciale in vigoare - procedura de drept comun si continuata ulterior acestui moment.
Decizia Sectiilor Unite a remarcat faptul ca in acest domeniu exista o juxtapunere in planul campului de reglementare al actelor normative si ca din acest punct de vedere, persoanele carora le sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 10/2001 au avut asigurat prin lege dreptul de optiune intre calea prevazuta de acest act normativ (cu parasirea dreptului comun in materia revendicarii) sau continuarea actiunii in revendicare initiate anterior intrarii in vigoare a legii speciale - art. 47 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
I.C.C.J.  a aratat, totodata, ca aceasta solutie vine in continuarea fireasca a jurisprudentei instantei supreme, care a decis asupra situatiilor de posibil conflict in timp al aplicarii legilor - in acest sens pronuntandu-se si decizia nr. LIII din 4.06.2007 privitoare la incidenta art. 35 din Legea nr. 33/1994 cu cele ale Legii nr. 10/2001.
In cauza, actiunea in revendicare avand ca obiect material un imobil preluat de stat din patrimoniul autoarei reclamantei - si care cade sub incidenta dispozitiilor art. 2 lit. h din Legea nr. 10/2001 r. - a fost promovata in anul 2005, deci, ulterior intrarii in vigoare a prevederilor legii speciale (14.02.2001).
Imprejurarea invocata de intimata reclamanta, legata de existenta unor mecanisme procedurale diferite in cazul reglementat de art. 480 Cod civil si cel al art. 21 si urm. din Legea nr. 10/2001, care nu se pot confunda si care vizeaza - in cazul revendicarii - compararea titlurilor exhibate de parti si a originii acestora, nu poate fi retinuta in masura in care principiul generalia specialibus derogant  este completat in plan procesual de cel exprimat de adagiul alea una acta via, partea fiind obligata sa aleaga un singur demers in justitie pentru obtinerea satisfactiei dreptului pretins.
Desi este real ca art. 480 Cod civil nu a fost abrogat odata cu intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 (actiunea in revendicare fiind de principiu admisibila ca mijloc procesual pus la indemana celui ce se pretinde titularul dreptului de proprietate), nu se poate nici sustine ca se incalca accesul la justitie in situatia in care judecatorul constata incidenta unei norme speciale la momentul intentarii procesului si care inlatura aplicarea normei anterioare, cu caracter general ori special, operante pana la data aparitiei noii reglementari.
A considera ca dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 orice actiune in revendicare este admisibila, pentru ca in caz contrar s-ar incalca principiul liberului acces la justitie prevazut de art. 21 din Constitutia Romaniei si art. 6 din CEDO, echivaleaza cu o eronata interpretare a principiilor de drept, dar si a  jurisprudentei instantei supreme si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, care au admis necesitatea implementarii unor limitari implicit admise in exercitiul dreptului de acces la o instanta. Astfel, intr-o cauza intentata impotriva Cehiei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului  a apreciat ca nu se poate reprosa instantei nationale ca a acordat prevalenta legii speciale de restituire fata de dispozitiile generale ale Codului civil, chiar daca petitionarul pretindea un drept de proprietate (Ivo Bartonek si Marcela Bartonkova c. Republicii Cehe, 15574/04 si 13803/05 din 3 iunie 2008).
Dezlegarea data in temeiul art. 329 al. 3 Cod proc. civila prin decizia nr. 33/2008 a I.C.C.J. - Sectiile Unite exprima in realitate opinia ca intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 nu exclude formularea unei actiuni in revendicare pe dreptul comun pentru imobilele ce fac obiect de reglementare al legii speciale, in situatia in care se releva existenta unui ,,bun’’ in sensul Conventiei, ,,recunoscut anterior si supus protectiei art. 1 din Protocolul I al Conventie’’.
Din acest punct de vedere, sunt eronate si lipsite de fundament juridic considerentele instantei de apel conform cu care persoana care invoca deposedarea abuziva de catre stat si care nu a urmat procedura reglementata de Legea 10/2001, ar putea solicita restituirea bunului preluat pe calea actiunii in revendicare intemeiata pe dreptul comun chiar dupa intrarea in vigoare a noii legi, cu conditia de a nu aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice, nefiind permisa incalcarea prin simpla vointa a petitionarului a principiilor de drept enuntate.
Astfel fiind, nici o persoana nu se mai poate legitima ca titular al dreptului de proprietate intr-o actiune promovata ulterior datei de 14.02.2001 si fondata pe dreptul comun (art. 480 Cod civil ), pentru bunul pretins a fi fost preluat abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, daca nu i-a fost recunoscut anterior un ,,bun’’ in sensul dat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, ori nu poate invoca existenta unei sperante legitime in legatura cu acesta.
Notiunea de ,,bun’’ nu are acceptiunea inteleasa de intimata reclamanta, anume, obiectul material al raportului litigios, ci se circumscrie sferei drepturilor recunoscute intimatei anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001 - o hotarare judecatoreasca de anulare a titlului statului ori de confirmare a modalitatii de preluare abuziva a imobilului, recunoasterea dreptului la plata unor despagubiri, neexecutate etc.
Or, pornind de la aceste premise de abordare, se va retine ca instanta de apel nu a dat o corecta dezlegare in drept spetei, apreciind fara fundament ca reclamanta - care nu s-a prevalat de un bun in contextul aratat - se incadreaza intr-o situatie care permitea admiterea actiunii sale in revendicare, fondata pe simpla valorificare a unui titlu al antecesorului sau.
In egala masura, reclamanta nu avea ,,o speranta legitima’’ in legatura cu recunoasterea dreptului sau, cata vreme decizia nr. 33/2008 pronuntata in Sectiile Unite transeaza situatiile in care, dupa intrarea in vigoare a normei noi, actiunea in revendicare fondata pe disp. art. 480 cod civil mai poate justifica un demers in fata instantelor nationale pentru aceste imobile, asigurandu-se, in contextul dat de art. 329 al. 3 cod proc. civila, premisele unei jurisprudente unitare in acest sens. CEDO a remarcat, totodata, anterior dezlegarii date prin decizia mentionata, ca instanta suprema are o solutie jurisprudentiala unitara si constanta in legatura cu inadmisibilitatea de principiu a actiunii in revendicare formulate ulterior aparitiei Legii nr. 10/2001 (cauza Paduraru c. Romaniei, 2005).
Tot Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, in egala masura, ca simpla pretentie vizand restituirea unui imobil preluat de stat nu prezuma si nici nu echivaleaza cu existenta unui bun actual ori a unei sperante legitime, Conventia vizand protejarea drepturilor ,,concrete si efective’’ (cauza Paduraru c. Romaniei, 2005).
Conchizand, dupa intrarea in vigoare a Legii 10/2001, norma generala nu mai poate fi invocata decat daca se incalca partii un drept recunoscut anterior intrarii in vigoare a legii noi, aflat sub protectia art. 1 din Protocolul I la CEDO ca fiind ,,concret si efectiv’’, iar in cauza, faptul ca bunul se afla in posesia unor entitati publice nu are nici o relevanta cata vreme nu s-a dovedit ca partea mai beneficia de un bun sau cel putin de o speranta legitima la data promovarii actiunii in revendicare.
Fata de toate aceste considerente, in raport de dispozitiile art. 304 pct. 9 cod proc. civila, va fi admis recursul formulat de recurentul parat, cu consecinta modificarii in parte a deciziei atacate, in sensul admiterii apelului Statului roman, schimbarii in parte a sentintei apelate si respingerii actiunii formulate impotriva Statului, ca nefondata.
Vor fi mentinute celelalte dispozitii ale deciziei apelate.