InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Constanta

Apel peste termen.

(Decizie nr. 441/MP/ din data de 08.10.2008 pronuntata de Curtea de Apel Constanta)

Domeniu Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.) | Dosare Curtea de Apel Constanta | Jurisprudenta Curtea de Apel Constanta

Cod procedura penala, art. 287-289

Apelul declarat de inculpat in termen de 10 zile de la extradarea din Italia, unde s-a aflat in executarea unei pedepse privative de libertate impotriva sentintei penale pronuntate in lipsa, poate fi examinat peste termen, instanta avand facultatea si de a suspenda executarea hotararii de condamnare.

Inculpatul A.M.A. - prin cererea inregistrata la Curtea de Apel Constanta sub nr.728/36/2008 la data de 14.04.2008- a declarat apel impotriva sentintei penale nr.142/16.03.1999 a Tribunalului Constanta pronuntata in dosarul nr.1386/1998.
Sustine apelantul- inculpat A.M.A. ca la judecata cauzei ce a format obiectul dosarului nr.1386/1998 si  la pronuntarea sentintei penale apelate nu a fost prezent- fiind plecat in Italia.
In cauza, declaratia de apel, a fost facuta prin aparator - la data de 31.01.2008 - in termenul legal de 10 zile de la extradare - 21.01.2008.
Analizand actele si lucrarile dosarului - Curtea constata:
Tribunalul Constanta prin sentinta penala nr.142/16.03.1999- pronuntata in dosarul nr.1386/1998 - in baza art.197 al.2 lit."a,b" cod penal - cu aplic.art.75 lit."c" cod penal si art.13 cod penal, l-a condamnat pe inculpatul A.M.A. - la pedeapsa de 7 ani inchisoare, iar in baza art.209 al.1 cod penal cu aplic.art. 13 cod penal - la o pedeapsa de 6 luni inchisoare.
In baza art.33-34 cod penal - s-au contopit pedepsele aplicate si s-a dispus ca inculpatul A.M.A. sa execute pedeapsa de 7 ani inchisoare - in regim de detentie.
Apelantul a fost impiedicat sa participe la judecata in fond a cauzei si a declarat apel in termen deoarece s-a aflat in efectuarea unei pedepse privative de libertate conform adresei nr. 703/2003 RES eliberata de Procuratura Republicii de pe langa Tribunalul din Roma.
In considerarea celor mai sus prezentate, Curtea constata ca sentinta penala nr.142/16.03.1999 - este lovita de nulitate absoluta prin prisma dispozitiilor art.197 alin.2 cod procedura penala - sens in care, conform dispozitiilor art.379 alin.2 lit."b", cod procedura penala - apelul inculpatului A.M.A. va fi admis, hotararea apelata va fi desfiintata si cauza se va trimite Tribunalului Constanta spre rejudecare pentru a respecta regulile si garantiile procesual penale - impuse de dispozitiile art.287 si urmat. Cod procedura penala.
Curtea  dispune suspendarea executarii pedepsei.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.)

Recurs inadmisibil - Decizie nr. DP148/R/2008 din data de 31.03.2009
Apel respins ca tardiv formulat - Sentinta civila nr. 1053 din data de 23.12.2015
Gresita conexare a 2 cauza si gresita dobandire a calitatii de inculpat ca urmare a admiterii plangerii , art 278 al 8 , lit a c p p . Casare cu trimitere pentru respectarea art 372 c p p - Decizie nr. 121 din data de 30.04.2010
Admiterea plingerii si trimiterea cauzei la prim-procuror pentru motivare. Inadmisibilitatea acestei solutii fata de dispozitiile art.278 ind 1 al.8 C.p.p. - Decizie nr. 4 din data de 12.01.2009
ART.220 CP. MODALITATEA DE SESIZARE A INSTANTEI ANTERIOR INTRARII IN VIGOARE A LEGII 247/2005. - Decizie nr. 113 din data de 28.01.2009
Competenta materiala de solutionare a unei exceptii de nelegalitate, invocata dupa intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila, intr-un proces inceput sub incidenta vechiului Cod de procedura civila – regulator de competenta. - Sentinta civila nr. 129/F din data de 25.09.2014
Termenul de prescriptie a dreptului de a cere restituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, raportat la jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene. - Decizie nr. 2066/R din data de 11.09.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs. TVA tranzactii imobiliare. Efectele deciziei CJUE pronuntata la data de 07.11.2013 in cauzele conexe C-249/12 si C-250/12 (Tulica si Plavosin). Regim juridic nulitate acte administrativ fiscale. - Decizie nr. 1110/R din data de 28.03.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs CASJ. Nivelul contributiei la FNUASS aferent veniturilor din profesii libere si comerciale, in anul 2009, este de 6,5 %. Decizie Curtea constitutionala nr. 439/2013. Legalitate decizie de impunere emisa de CASJ sub ac - Decizie nr. 1759/R din data de 06.06.2014
Noul cod de procedura civila - Apel impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a cererii de interventie accesorie – art. 64 alin. 4 c.pr.civ. Cerere interventie accesorie consilier local in litigiu avand ca obiect obligare Consiliu Local la adopta - Decizie nr. 2/Ap din data de 13.06.2014
Achizitii publice. Respingere ca tardiva a contestatiei la CNSC. Legalitate decizie CNSC - Art. 256 ind. 2 alin. 1 lit. b) raportat la art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006 (Decizia nr. 1967/R/8.08.2014,Dosar nr. 350/64/2014 – redactat jud. M.I.M.) - Decizie nr. 1967/R din data de 08.08.2014
Exigenta motivarii masurii luate printr-un act administrativ este necesara pentru verificarea legalitatii acestuia. - Decizie nr. 1718/R din data de 04.04.2013
Actiune formulata de instanta de contencios administrativ impotriva Deciziei de impunere emisa de CASJ B pentru plata obligatiei la CAS si majorarea dobanzilor. Admisibilitatea actiunii. Legalitatea deciziei de impunere emisa de CASJ – Sanctiunea nelega - Decizie nr. 2075/R din data de 17.04.2013
Admisibilitatea cererii de revizuire in conditiile dovedirii de revizuenta a indeplinirii conditiilor prevazute de art. 322 pct. 2 Cod procedura civila. In sens contrar cererea de revizuire se va respinge ca neintemeiata si nelegala - Decizie nr. 436/R din data de 31.01.2013
1. In cazul veniturilor pentru care exista atat obligatia evidentierii, cat si obligatia declararii, daca veniturile au fost evidentiate in actele contabile sau in alte documente legale, dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu se poate di - Decizie nr. 105/Ap din data de 03.10.2013
Audierea unui numar de martori in faza actelor premergatoare nu confera procesului verbal de consemnare a acestor audieri caracterul de proba ilegala. Incalcarea dreptului aparatorului de a asista la aceste audieri este sanctionata cu nulitatea relativa - Decizie nr. 365/R din data de 11.04.2013
Exceptia de nelegalitate prevazuta de art. 4 din Legea nr. 554/2004 – efecte In cazul admiterii exceptiei de nelegalitate instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost ... - Decizie nr. 560/R din data de 08.02.2012
Nu se poate dispune, printr-o incheiere de indreptare a erorii materiale data in camera de consiliu, fara citarea partilor, ulterior redactarii minutei si pronuntarii hotararii, schimbarea incadrarii juridice retinute prin actul de sesizare al insta... - Decizie nr. 232/R din data de 16.03.2012
Traficul de persoane. Individualizarea judiciara a pedepsei. Criterii de apreciere. - Decizie nr. 129/R din data de 20.12.2011
Continutul convorbirilor telefonice interceptate in baza autorizatiei date de judecator in conditii de legalitate pot fi valorificate sub aspect probator de instanta investita cu solutionarea cauzei in fond, in masura in care acestea se coroboreaza c... - Decizie nr. 36/R din data de 19.01.2012