Teren atribuit in folosinta pentru constructia unei case in baza Decretului nr. 493/1954. Lipsa calitatii de persoana indreptatita la restituirea terenului atribuit conform Decretului nr. 493/1954.

Decizia de atribuire pe care se intemeiaza pretentia reclamantei, chiar coroborata cu procesul verbal pentru impunerea cladirilor si terenurilor din orase pe anul 1961, nu poate fi apreciata ca “act doveditor" conform prevederilor art.23.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, apt sa genereze o prezumtie relativa de proprietate in favoarea persoanei ce o invoca, pentru ca prin ea se demonstreaza doar calitatea autorului partii, de titular al unui drept de folosinta asupra terenului notificat, nu si existenta dreptului sau de proprietate asupra acestui bun.
Din interpretarea normelor legale mentionate rezulta ca ceea ce se transmitea in temeiul Decretului nr. 493/1954 era doar folosinta vesnica asupra terenului repartizat pentru edificarea unei locuinte, nu si proprietatea imobilului atribuit, si ca, pe cale de consecinta, in mod corect a retinut tribunalul ca reclamanta nu a facut dovada dreptului a carui incalcare a dedus-o judecatii pentru ca autorul sau a fost doar titularul unui drept de folosinta asupra terenului in suprafata de 418 mp situat in Constanta, str. Biruintei nr.5.

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta la 11.07.2007 reclamanta S.E. a solicitat instantei, in contradictoriu cu paratii Primarul municipiului Constanta, Primaria Constanta si Consiliul Local al municipiului Constanta, anularea dispozitiei nr. 2431/05.06.2007 si restituirea in natura a terenului in suprafata de 396,5 m.p. situat in Constanta, strada B. nr.5, lotul nr.19, careul nr.13.
In motivare a aratat ca prin notificare formulata in temeiul Legii nr.10/200 a solicitat restituirea in natura a terenului mentionat si acordarea de despagubiri pentru constructia ce a fost edificata pe acesta, demolata in urma preluarii.
Desi prin dispozitia contestata a fost solutionata doar cererea de acordare de despagubiri, nu si solicitarea referitoare la teren, din referatul de fundamentare al acesteia rezulta ca motivul omisiunii a fost lipsa dreptului de proprietate asupra terenului, ce-i fusese atribuit sotului reclamantei conform Decretului nr.493/1954.
A mai sustinut reclamanta ca solutia paratilor este contrara inscrisurilor depuse la dosar, respectiv planului de situatie intocmit in scopul obtinerii autorizatiei de constructie a locuintei si procesului verbal de impunere din 19.01.1961, din care rezulta plata impozitului atat pentru constructie, cat si pentru teren, precum si ca decizia de atribuire facuta in temeiul unui act normativ special, pentru un teren cu destinatie speciala, genereaza o prezumtie de proprietate in favoarea persoanei care o invoca.
La primul termen de judecata instanta a invocat, din oficiu, exceptia lipsei capacitatii de folosinta a Primariei municipiului Constanta si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliului Local Constanta si a Municipiului Constanta prin Primar.
Reclamanta a formulat cerere de completare a cadrului procesual pasiv prin care a chemat in judecata, in calitate de parat, Municipiul Constanta prin Primar.
Prin sentinta civila nr.2185/06.12.2007 Tribunalul Constanta a admis exceptia lipsei capacitatii de folosinta a paratei Primaria municipiului Constanta, a respins actiunea formulata impotriva acesteia ca fiind introdusa impotriva unei persoane lipsita de capacitate de folosinta, a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor Municipiul Constanta si Consiliul Local Constanta, fata de care a respins actiunea ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva si a respins ca nefondata actiunea formulata impotriva paratului Primarul municipiului Constanta.
Pentru a hotari in acest sens prima instanta a retinut urmatoarele:
- conform Legii nr.215/2001, primaria este doar un aparat de specialitate al primarului, pentru indeplinirea atributiilor stabilite de lege in sarcina acestuia, astfel ca nu are capacitate de folosinta, neavand drepturi si obligatii proprii pe care sa le exercite sau sa le execute.
- din interpretarea prevederilor art. 21 alin. 4 din Legea nr.10/2001 rezulta ca autoritatea administrativa indrituita sa dispuna restituirea in natura, careia ii incumba obligatia de restituire a imobilului, este Primarul municipiului Constanta, iar nu unitatea administrativ teritoriala care este proprietarul terenului.
- din referatul nr.43291/2007 intocmit de Primaria municipiului Constanta, care fundamenteaza dispozitia atacata in cauza, reiese ca terenul din str. B. nr.5 a fost atribuit in folosinta sotului reclamantei prin decizia nr.1406/29.11.1957, emisa de fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular al orasului de subordonare regionala Constanta in temeiul Decretului nr.493/1954 pentru construirea de locuinte si ca in baza autorizatiilor nr.11559/1957 si nr.66661/1961 beneficiarul atribuirii a edificat o constructie care a fost preluata in proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr.385/1979, iar ulterior a fost demolata.
- conform art.1 din Decretul nr.493/1954 terenurile ce au facut obiectul acestui act normativ erau atribuite doar in folosinta vesnica, nu in proprietate, cum in mod nefondat sustine contestatoarea, iar in raport de aceasta reglementare imobilul in litigiu nu face parte din categoria celor preluate abuziv de Statul Roman pentru ca el s-a aflat permanent in proprietatea statului, efectul exproprierii fiind doar retragerea folosintei lui, asa cum rezulta si din Tabelul cu detinatorii terenurilor proprietate de stat situate in judetul Constanta, atribuite in baza Decretului nr.493/1954.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta Saghiu Elena si a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie invocand, in esenta, urmatoarele:
- incalcarea rolului activ prin respingerea cererii de probatorii formulata de reclamanta, care a avut ca obiect inscrisurile pe baza carora s-a solutionat notificarea si istoricul de rol fiscal pentru terenul in litigiu - ca urmare a faptului ca impozitul a fost calculat atat pentru constructie, cat si pentru teren, iar verificarea acestor sustineri se impunea cu atat mai mult cu cat obligatia de plata a impozitului revine proprietarilor.
- interpretarea restrictiva si nelegala a prevederilor art.2 din Legea nr. 10/2001 si a celor ale Decretului nr.493/1954.
Sub acest aspect s-a aratat ca atribuirea in folosinta vesnica a terenului, pe durata existentei constructiei, echivaleaza cu un drept real acordat beneficiarului lui, drept care a devenit opozabil tuturor prin faptul transcrierii deciziei de atribuire in Registrul de transcriptiuni al Tribunalului Constanta, sub nr.977/08.09.1959. Totodata, beneficiarului atribuirii ii era conferita posesia, dreptul de utilizare a terenului si dispozitia juridica, ca accesoriu al constructiei, in sensul ca acesta avea posibilitatea transmiterii terenului, odata cu instrainarea constructiei.
- solutia nerecunoasterii dreptului de proprietate al autorului reclamantei nu este echitabila pentru ca, in ipoteza in care constructia nu ar fi fost demolata, decizia de atribuire in folosinta constituia un act juridic declarativ de proprietate, care genera o prezumtie relativa de proprietate in favoarea celui care o invoca, si putea constitui temei al recunoasterii dreptului de proprietate pentru teren conform Legii nr.18/1991.
Analizand legalitatea si temeinicia hotararii atacate in raport cu criticile formulate, instanta retine urmatoarele:
Legea nr.10/2001 reglementeaza o procedura speciala de restituire in natura sau prin echivalent a imobilelor preluate in mod abuziv de catre stat, de organizatii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, urmarind inlaturarea prejudiciilor suferite de fostii proprietari prin abuzurile savarsite de stat.
Art.2 din lege defineste notiunea de preluare abuziva si enumera nelimitativ si in raport de modalitatea, motivul sau conditiile preluarii, toate situatiile in care masura a fost nelegala - deoarece s-a intemeiat pe acte normative, administrative de putere sau jurisdictionale, contrare regimului juridic constitutional de la data producerii lor si, totodata, contrare drepturilor si libertatilor fundamentale consacrate in legislatia internationala opozabila in domeniu - iar art.3 si 4 alin.2 din acelasi act normativ stabilesc ca sunt indreptatite la masuri reparatorii constand in restituirea in natura sau, dupa caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluarii in mod abuziv a acestora si mostenitorii legali sau testamentari ai persoanelor indreptatite.
In speta, in calitate de mostenitor legal al defunctului S.I. - conform certificatului de mostenitor nr.976/1980 - reclamanta a invocat in sustinerea dreptului sau de proprietate asupra terenului notificat decizia nr.1406/28.02.1959 emisa de fostul Sfat Popular al orasului de subordonare regionala Constanta, prin care autorului sau i-a fost atribuit terenul in suprafata de 418 m.p., situat in Constanta, str. B. nr.5, lotul nr.19, careul nr.13, pentru construirea locuintei in conditiile Decretului nr.493/1954.
Din interpretarea art.23 din Legea nr.10/2001, coroborat cu art. 23.1 din H. G nr. 250/2007, de aprobare a normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001, care stabileste ce se intelege prin “acte doveditoare", rezulta ca in aceasta materie dovada dreptului de proprietate se poate face cu orice mijloc de proba, sintagma “acte doveditoare" facand trimitere la orice inscris constatator al unui act juridic civil, jurisdictional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care genereaza o prezumtie relativa de proprietate in favoarea persoanei ce il invoca.
Decizia de atribuire pe care se intemeiaza pretentia reclamantei, chiar coroborata cu procesul verbal pentru impunerea cladirilor si terenurilor din orase pe anul 1961, nu poate fi apreciata ca “act doveditor" conform prevederilor art.23.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, apt sa genereze o prezumtie relativa de proprietate in favoarea persoanei ce o invoca, pentru ca prin ea se demonstreaza doar calitatea autorului partii, de titular al unui drept de folosinta asupra terenului notificat, nu si existenta dreptului sau de proprietate asupra acestui bun.
Astfel, potrivit art. 1 din Decretul nr. 493 din 10 decembrie 1954 pentru autorizarea comitetelor executive ale sfaturilor populare sa atribuie terenuri, proprietatea statului, unor categorii de cetateni ce voiesc a-si construi locuinte fara credite acordate de stat (publicata in Buletinul Oficial nr. 46/10.12.1954): "Comitetele executive ale sfaturilor populare sunt autorizate sa atribuie, gratuit, in folosinta vesnica, parcele de terenuri necesare construirii de locuinte pe baza cooperarii intre locatori, precum si pentru constructia de locuinte individuale, muncitorilor, tehnicienilor, inginerilor si functionarilor din orase si comune_, daca toti acestia nu au asemenea terenuri si pot, prin mijloacele lor, sa-si construiasca locuinte proprii fara a avea nevoie de credite de stat si daca sunt angajati in localitatea respectiva sau in apropierea ei".
Articolul 3 din acelasi act normativ stabilea ca beneficiarii terenurilor au obligatia de a construi in cel mult doi ani de la data atribuirii lor si ca, la cererea partii interesate, tribunalul locului va dispune transcrierea in registrul de mutatii imobiliare a dreptului de folosinta vesnica asupra terenului atribuit.
Din interpretarea normelor legale mentionate rezulta ca ceea ce se transmitea in temeiul Decretului nr. 493/1954 era doar folosinta vesnica asupra terenului repartizat pentru edificarea unei locuinte, nu si proprietatea imobilului atribuit, si ca, pe cale de consecinta, in mod corect a retinut tribunalul ca reclamanta nu a facut dovada dreptului a carui incalcare a dedus-o judecatii pentru ca autorul sau a fost doar titularul unui drept de folosinta asupra terenului in suprafata de 418 mp situat in Constanta, str. B. nr.5.
Ca aceasta a fost natura juridica a dreptului dobandit de S.I. in temeiul deciziei nr.1406/1957 rezulta si din "tabelul cuprinzand detinatorii terenurilor proprietate de stat situate in judetul Constanta, atribuite in baza Decretului nr.493/1954, a caror folosinta se retrage", anexa la Decretul prezidential nr.385/16.12.1979, conform caruia s-a realizat exproprierea constructiei edificata de sotul reclamantei pe terenul in litigiu, iar concluzia mentionata nu poate fi infirmata de continutul procesului verbal pentru impunerea cladirilor si terenurilor din orase pe anul 1961 sau de imprejurarea transcrierii deciziei de atribuire in registrul de transcriptiuni al Tribunalului Constanta; astfel, din procesul verbal la care face referire reclamanta rezulta ca imobilul supus impozitarii era doar casa de locuit situata in Constanta, str. B. nr.5 si ca imobilul era scutit de la plata impozitului timp de 15 ani, potrivit normelor de impozitare stabilite de Decretul nr.493/1954 in art.8. Nu-i confera deciziei de atribuire caracterul de inscris doveditor al dreptului de proprietate nici imprejurarea transcrierii sale in registrul de transcriptiuni pentru ca aceasta formalitate era impusa de prevederile actului normativ in baza caruia a fost emisa, care in art.3 alin.2 stabilea expres ca dreptul supus transcrierii era cel de folosinta asupra terenului atribuit.
Nu poate fi retinuta ca intemeiata nici sustinerea referitoare la existenta dreptului de dispozitie juridica al beneficiarului atribuirii asupra terenului dat in folosinta pentru ca legiuitorul stabilea expres regimul acestui bun in cazul instrainarii constructiei in art.7 alin. ultim din decret, care prevedea ca intr-o asemenea situatie terenul "trecea" asupra noului proprietar al imobilului, deci transmisiunea dreptului de folosinta intervenea prin efectul legii, nu ca rezultat al optiunii proprietarului constructiei.
Prin urmare, in conditiile in care reclamanta nu a facut dovada ca dupa transmiterea in folosinta vesnica a terenului in suprafata de 418 m.p., autorul sau a devenit proprietarul imobilului atribuit, in baza unui act translativ de proprietate sau prin efectul legii, calitatea sa de persoana indreptatita la acordarea masurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 pentru acest teren nu poate fi retinuta.
Nu se poate sustine cu temei ca lipsirea de eficienta juridica a deciziei prin care terenul a fost atribuit autorului reclamantei ii creeaza acesteia din urma un regim discriminator in raport cu beneficiarii prevederilor Legii nr.18/1991 pentru ca normele actului normativ pe care se intemeiaza contestatia de fata recunosc dreptul la acordarea masurilor reparatorii numai proprietarilor imobilelor care intra sub incidenta sa sau mostenitorilor acestora, ori reclamanta nu justifica existenta acestei calitati.
Nefondata este si critica referitoare la neexercitarea rolului activ  pentru ca din actele dosarului rezulta ca inscrisurile a caror nedepunere se invoca in apel au fost avute in vedere de tribunal, atat cele care au stat la baza solutionarii notificarii, mentionate in referatul nr.43291/30.03.2007 al Comisiei Locale pentru aplicarea Legii nr.10/2001 Constanta, cat si situatia juridica a terenului in litigiu, depusa prin adresa nr.140400/14.11.2007 a Primariei municipiului Constanta. Pe de alta parte, fata de inscrisurile aflate la dosar si de necontestarea modalitatii de atribuire a terenului catre autorul reclamantei, in mod corect a apreciat prima instanta ca depunerea istoricului de rol fiscal si a originalului planului de situatie depus in copie la fond nu era utila cauzei, iar solutia de respingere este conforma prevederilor art.167 alin.1 din Codul de procedura civila, care dispun ca "dovezile se pot incuviinta numai daca instanta socoteste ca ele pot sa conduca la dezlegarea pricinii".
Pentru considerentele expuse, in baza art. 296 Cod procedura civila, apelul este respins ca nefondat.