Prejudiciu de imagine. Raspunderea statului pentru prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a incalcarii principiului de nevinovatie. Fapta ilicita savarsita de Serviciul de Informare si Relatii Publice al Inspectoratului General al Politiei.

Prezumtia de nevinovatie, instituita de art.6 alin.(2) din Conventie, nu  priveste numai procesul penal in sens strict, ea  are o aplicatie mai larga intr-un  dublu sens, pe de o parte, aceasta garantie se aplica "materiei penale"  in intelesul Conventiei, ceea  ce inseamna ca  ea este aplicabila ori de cate ori fapta imputabila unei persoane are conotatie penala, de aceea ea se aplica si unei proceduri privitoare la frauda fiscala  sau in materia  de sanctiuni administrative (CEDH, 22 septembrie 1994, Heintrich c/Franta Seria A nr. 296-A, poz.64).
Pe de alta parte, intr-o jurisprudenta constanta, organele Conventiei au decis ca dispozitiile art.6 paragraful (2) impun ca orice reprezentant al statului sa se abtina sa declare public faptul ca cel pus sub urmarire penala sau trimis in judecata este vinovat de savarsirea infractiunii ce i se reproseaza, inainte ca vinovatia acestuia sa fi fost stabilita printr-o hotarare judecatoreasca definitiva.

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta  sub nr. 13413/2006 (nr. nou 5080/212/2006) reclamantul M.R.S. a chemat in judecata pe paratii Inspectoratul General al Politiei Romane si Ministerul Administratiei si Internelor, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea paratilor sa-si prezinte scuze printr-o scrisoare publica adresata reclamantului in termen de 15 zile de la ramanerea irevocabila a hotararii, sub sanctiunea acordarii de daune cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de intarziere; obligarea paratilor sa inceteze a mai emite cu incalcarea prezumtiei de nevinovatie, comunicate de presa, referitoare la reclamant; obligarea la publicarea hotararii ce urmeaza a fi pronuntata in cauza, pe cheltuiala paratilor, intr-un ziar local de larga circulatie si intr-un ziar central de larga circulatie, in termen de 15 zile de la ramanerea irevocabila a hotararii, sub sanctiunea platii daunelor cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de intarziere. S-a solicitat totodata, obligarea paratilor la afisarea hotararii judecatoresti atat la sediul Inspectoratului General al Politiei Romane, cat si la sediul Ministerului Administratiei si Internelor sub sanctiunea platii daunelor cominatorii  de 100 lei pe zi de intarziere, dar si obligarea paratilor la plata de daune morale in cuantum de 400.000 lei si cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca in ziua de 6 august 2006 Centrul de presa al I.G.P.R. din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor a transmis prin posta electronica o stire de presa catre redactiile tuturor ziarelor centrale, agentiilor de presa si catre Inspectoratele Judetene ale Politiei cu titlu "Municipalitatea constanteana mai saraca cu 6 milioane de Euro". Reclamantul a redat continutul comunicatului de presa.
Reclamantul a sustinut ca acest comunicat il prejudiciaza grav, aducand atingere drepturilor sale personale nepatrimoniale, respectiv dreptul la un proces echitabil, la respectarea prezumtiei de nevinovatie, la demnitate, onoare si reputatie, provocandu-i un prejudiciu moral considerabil, fiind incalcate prevederile art. 31 alin.2 din Legea 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane  si prevederile art.45 alin.2 din Legea 360/2002 privind statutul politistului.
In opinia reclamantului, paratul IGPR a comunicat o "veritabila sentinta" inainte ca o instanta de judecata sa se fi pronuntat in cauza, folosind formulari fara echivoc prin care a creat in constiinta publicului impresia vinovatiei sale, ceea ce afecteaza chiar actul de justitie. S-a invocat si faptul ca acest parat nu avea competenta de a emite un astfel de comunicat.
Reclamantul a invocat de asemenea dispozitiile art. 54 din Decretul nr. 31/1954.
In drept au fost invocate disp. art. 998-999, art. 1000 alin.3 Cod civ., art. 54 din Decretul nr. 31/1954, art. 3, 6 si 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 5Cod pr. pen., art. 66 Cod pr. pen., art. 21, 23, 24, 26 si 30 alin.6 din Constitutia Romaniei, art. 14 paragraf 2 din Pactul International relativ la drepturile civile si politice, art. 31 alin.2 din Legea 218/2002, art. 45 alin.2 din Legea 360/2002. S-a facut de asemenea referire la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Paratul Ministerul Administratiei si Internelor a formulat intampinare prin care a invocat pe cale de exceptie lipsa calitatii procesual pasive.
In sedinta publica din data de 01.03.2007 instanta,in temeiul art.137 alin.2 C.pr.civ, a dispus unirea acestei exceptii cu fondul cauzei.
Prin intampinarea formulata de paratul Inspectoratul General al Politiei Romane s-a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata. S-a aratat ca stirea de presa a Serviciului Informare si Relatii Publice din cadrul I.G.P.R., a avut ca suport informativ extrasul Directiei de Investigare a Fraudelor ce a intocmit o nota cu privire la dosarele privind pe reclamant  si alti functionari ai Primariei Municipiului Constanta declinate catre Directia  Nationala Anticoruptie.
Comunicatul de presa, a mai aratat paratul, a prezentat pe scurt o situatie de fapt sub forma existentei unor indicii cu privire la savarsirea unor fapte de natura penala de catre functionarii Primariei, ce a avut drept suport un numar de 9 plangeri penale inregistrate la Parchetul Judecatoriei Constanta in referire la refuzul restituirii unor imobile pentru care existau hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
In aprecierea paratului, prezumtia de nevinovatie a reclamantului nu a fost in niciun fel incalcata prin terminologia folosita, in conditiile in care nu a fost formulata nicio acuzatie in sensul punerii sale sub urmarire penala conform Codului de Procedura Penala. De asemenea,  s-a subliniat ca nu a fost dat publicitatii nici numele complet al celor in cauza, fiind consemnata doar initiala numelui, pentru a se evita crearea unei legaturi precise intre persoana reclamantului si starea de fapt prezentata.
Paratul Inspectoratul General al Politiei Romane a invocat in cauza exceptia necompetentei teritoriale. La termenul de judecata din data de 25.10.2007 instanta a respins ca neintemeiata exceptia necompetentei teritoriale.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri fiind depuse la dosarul cauzei urmatoarele: ordonanta din 19.03.2007 data in dosarul penal nr. 8/P/2005 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, adresele emise de Parchetul National Anticoruptie la 05.04.2005, 23.05.2005, 05.07.2005      catre Primaria Municipiului Constanta in vederea solutionarii dosarului penal nr. 8/P/2005, extrase de practica judiciara, stirea de presa cu titlu "Municipalitatea constanteana, mai saraca cu 6 milioane de Euro", comunicata de Serviciul Informare si Relatii Publice, din cadrul I.G.P.R din 6.08.2006, extrase ziare.
S-a administrat de asemenea proba cu interogatoriile paratilor, raspunsurile fiind atasate dosarului cauzei.
Prin sentinta civila nr. 17496/21.12.2007 pronuntata de Judecatoria Constanta s-a admis exceptia lipsei calitatii procesual pasive  a paratului Ministerul  Administratiei si Internelor si s-a respins pentru acest motiv actiunea formulata impotriva acestui parat.
S-a admis totodata in parte actiunea formulata de reclamant in contradictoriu cu paratul Inspectoratul General al Politiei Romane in sensul ca acesta a fost obligat sa prezinte reclamantului printr-o scrisoare publica scuze, in termen de 15 zile de la ramanerea irevocabila a hotararii, sub sanctiunea platii de daune-cominatorii de 100 lei pe zi de intarziere, sa publice hotararea  pronuntata  pe cheltuiala  sa, intr-un ziar local de larga circulatie si intr-un ziar central de larga circulatie, in termen de 15 zile de la ramanerea irevocabila a hotararii si sa  plateasca reclamantului suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale. S-au respins, insa, ca neintemeiate capetele de cerere privind obligarea paratului la plata de daune cominatorii in cuantum de 100 lei pe zi de intarziere  in cazul nepublicarii hotararii  in presa, privind obligarea paratului sa inceteze a mai emite comunicate  de presa  referitoare la reclamant, cu incalcarea prezumtiei de nevinovatie, privind afisarea hotararii la sediul Inspectoratului General al Politiei Romane si la sediul Ministerului  Administratiei si Internelor.
A fost obligat paratul Inspectoratul General al Politiei Romane la plata sumei de 2668,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecata  catre reclamant.
In motivare a aratat ca potrivit dispozitiilor Legii nr. 544/2001 autoritatile judiciare au obligatia legala de a informa publicul cu privire la activitatea lor, inclusiv in ce priveste constatarea si cercetarea infractiunilor. In ceea ce priveste informatia transmisa, apelantul a aratat mai intai ca nu a indicat numele complet al persoanei in cauza fiind consemnata doar initiala numelui, respectandu-se prevederile Ordinului ministrului de interne nr. 319/19.09.2002. Apoi, s-a mai aratat ca formularea folosita in comunicat nu este de natura a aduce atingere prezumtiei de nevinovatie, comunicatul referindu-se numai la cercetari si indicii ceea ce denota faptul ca prin respectiva stire de presa nu s-a dorit subrogarea in competenta instantelor. De asemenea, in opinia apelantului, referirea la un grup infractional a constituit doar o motivare a informatiei privind competenta in cauza a Directiei Nationale Anticoruptie. In final s-a aratat ca in conditiile in care nu s-au dat date privind identitatea si functia detinuta de persoana la care se referea comunicatul, raspunderea pentru prejudiciul de imagine cauzat nu poate reveni decat acelor reprezentanti ai presei, care au realizat emisiuni radio - tv sau au redactat articole in care au mentionat in intregime numele celui in cauza.
Prin decizia civila nr. 324 din 09 iunie 2008 Tribunalul Constanta a admis apelul formulat de apelantul parat Inspectoratul General al Politiei Romane si a schimbat in parte sentinta civila nr. 17496/ 21.12.2007 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul nr. 5080/212/2006.
A fost respins capatul de cerere privind obligarea paratului Inspectoratul General al Politiei Romane sa prezinte reclamantului, printr-o scrisoare publica, scuze, in termen de 15 zile de la ramanerea irevocabila a hotararii, sub sanctiunea platii de daune cominatorii de 100 lei pe zi de intarziere.
Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei.
In baza art. 274 Cod procedura civila a fost obligat apelantul Inspectoratul General al Politiei Romane la plata sumei de 700 lei catre intimatul M.R.S., cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de apel a retinut, in esenta, ca emiterea stirii de presa in cauza constituie o fapta ilicita, in sensul art. 998 Cod civil care atrage raspunderea paratului atat pentru fapta proprie in temeiul acestui text legal, intrucat stirea de presa a fost emisa in numele institutiei si apartine acesteia, dar si in temeiul art. 1.000 alin.(3) din Codul civil, intrucat persoanele care au redactat stirea de presa functionau in cadrul Serviciului de Informare si Relatii Publice ale Inspectoratului General al Politiei.
S-a mai retinut ca se impune  insa admiterea apelului si schimbarea in parte a sentintei apelate, sub aspectul respingerii cererii de obligare a paratului Inspectoratul General al politiei Romane sa prezinte scuze reclamantului, printr-o  scrisoare publica, intrucat apelantul, care nu a respectat obligatia de a nu face afirmatii publice care sa incalce prezumtia de nevinovatie si sa nu lezeze onoarea si demnitatea persoanelor, nu poate fi obligat sa execute o obligatie de a face, respectiv de a face afirmatii publice contrare, in sensul de a prezenta scuze publice reclamantului.
Referitor la cuantumul daunelor morale acordate reclamantului s-a retinut ca prima instanta l-a stabilit in mod corect, avandu-se in vedere faptul ca informatiile in litigiu au provenit de la o institutie publica centrala, care se bucura de o credibilitate mai mare, iar reclamantul este o persoana publica ce ocupa o functie importanta in administratia publica locala si care se bucura de respectul cetatenilor care l-au ales in  functia de Primar al Municipiului Constanta.
Impotriva acestei decizii, in termen legal au declarat recurs atat reclamantul Mazare Radu Stefan, cat  si paratul Inspectoratul General al Politiei Romane.
Reclamantul M.R.S. a criticat legalitatea hotararii Tribunalului Constanta, conform art. 304 pct.9 Cod procedura civila, sub aspectul modalitatii de solutionare a capatului de cerere ce privea solicitarea de a  fi obligat paratul Inspectoratul General al Politiei Romane de a-si prezenta scuze printr-o scrisoare publica.
Recurentul a sustinut ca hotararea recurata a fost pronuntata cu incalcarea dispozitiilor art. 998 Cod civil care prevad obligatia persoanei vinovate de  savarsirea unei fapte ilicite de a repara intregul prejudiciu creat prin aceasta fapta, respectiv de a inlatura toate consecintele daunatoare ale faptei ilicite, in scopul repunerii in situatia anterioara.
S-a mai retinut ca interpretarea instantei de apel este contrara si dispozitiilor art. 54 din Decretul nr. 31/1954, care prevad ca instantele de judecata sesizate cu solutionarea unei actiuni in daune determinata de incalcarea drepturilor nepatrimoniale ale unei  persoane au posibilitatea sa dispuna indeplinirea de catre autorul faptei savarsite pe nedrept a oricaror masuri socotite necesare de catre instanta pentru a se ajunge la restabilirea dreptului atins.
La randul sau, paratul Inspectoratul General al Politiei Romane a criticat legalitatea hotararii instantei de apel, conform art.  304 pct.9  Cod procedura  civila, sub urmatoarele aspecte:
• Instanta de apel a aplicat gresit legea, apreciind ca prin intreg continutul stirii de presa, modul de formulare si de prezentare al acesteia, a fost incalcata prezumtia de nevinovatie.
Recurentul a sustinut ca termenii si expresiile din stirea de presa a I.G.P.R. nu induc publicului ideea ca persoanele in cauza sunt vinovate si astfel, nu incalca principiul consacrat de art. 6 paragraful 2 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, respectand in acelasi timp indatoririle prevazute de art. 10 alin.(2) din Conventie.
• Stirea de presa se inscrie in toate coordonatele considerate de CEDO ca
primordiale in prevenirea unor incalcari ale prezumtiei de nevinovatie.
• Institutia publica nu a dat publicitatii numele complet al celor in cauza, fiind consemnata doar initiala numelui, pentru a se  evita crearea unei legaturi precise intre persoana intimatului reclamant si starea de fapt prezentata, respectandu-se prevederile Ordinului Ministrului de Interne nr. 319  din 19 septembrie 2002 privind modalitatile de mediatizare a datelor si informatiilor obtinute in exercitarea atributiilor de serviciu de catre personalul Ministerului Internelor si Reformei Administrative.
• Afacerile juridice ale intimatului reclamant, atat de natura personala cat  si de control administrativ sunt de notorietate, iar prin stirea prezentata nu s-a adus nici un prejudiciu  reclamantului, care este o persoana publica, supusa deseori unor critici publice.
• In cauza nu erau intrunite conditiile legale pentru angajarea raspunderii civile delictuale a recurentului.
• Cuantum despagubirilor morale acordate de instantele de fond si de apel este exagerat in raport cu prejudiciul creat reclamantului si chiar prin raportare la jurisprudenta CEDO, care in cauze similare (Cauzele Vitan contra Romaniei si Samoila si Cionca contra Romaniei) a obligat Romania la plata sumei de 2.000 Euro, echivalentul a aproximativ 7.000 lei, reparatie considerata necesara si suficienta.
Analizand legalitatea hotararii recurate, in raport cu criticile paratului Inspectoratul General al Politiei Romane se retin urmatoarele:
1. Criticile recurentului parat ce vizeaza gresita aplicare la speta a dispozitiilor art. 998 Cod civil, motivat de imprejurarea ca faptele savarsite de parat nu constituie fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, respectiv o incalcare a principiului constitutional al prezumtiei de nevinovatie, se retin a fi vadit nefondate.
Potrivit art.6 alin.(2) din Conventia pentru apararea drepturilor si a libertatilor fundamentale, orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita.
Prezumtia de nevinovatie, instituita de art.6 alin.(2) din Conventie, nu  priveste numai procesul penal in sens strict, ea  are o aplicatie mai larga intr-un  dublu sens, pe de o parte, aceasta garantie se aplica "materiei penale"  in intelesul Conventiei, ceea  ce inseamna ca  ea este aplicabila ori de cate ori fapta imputabila unei persoane are conotatie penala, de aceea ea se aplica si unei proceduri privitoare la frauda fiscala  sau in materia  de sanctiuni administrative (CEDH, 22 septembrie 1994, Heintrich c/Franta Seria A nr. 296-A, poz.64).
Pe de alta parte, intr-o jurisprudenta constanta, organele Conventiei au decis ca dispozitiile art.6 paragraful (2) impun ca orice reprezentant al statului sa se abtina sa declare public faptul ca cel pus sub urmarire penala sau trimis in judecata este vinovat  de savarsirea infractiunii ce i se reproseaza, inainte ca vinovatia acestuia sa fi fost stabilita printr-o hotarare judecatoreasca definitiva.
Art.6 alin.(2) din Conventie nu ar putea fi invocat pentru a impiedica autoritatile sa informeze publicul cu privire la anchete penale in curs, dar textul impune ca ele sa procedeze cu  toata grija si rezerva comandate  de respectarea prezumtiei de nevinovatie, in acest sens avand o importanta deosebita alegerea termenilor prin care agenti ai statului formuleaza declaratii, inainte ca o persoana  sa fie judecata si recunoscuta vinovata de savarsirea unei infractiuni (CEDO, 10 octombrie 2000, Daktoroso/Lituania, pag.41).
Ori, in speta, stirea de presa a fost transmisa de  Serviciul de Informare si Relatii Publice al Inspectoratului general al Politiei, care prezenta o pozitie oficiala a institutiei si a fost perceputa ca o declaratie oficiala, mai ales ca organele de politie au avut o anumita implicare in cercetari, comunicatul precizand in preambul ca persoanele in cauza sunt cercetate de catre politia constanteana sub aspectul savarsirii infractiunii de abuz  in serviciu.
Mentiunea din comunicat, in sensul ca cei in cauza sunt constituiti intr-un grup infractional induce ideea ca acestia, inclusiv reclamantul sunt infractori, adica persoane vinovate de savarsirea unor fapte penale, aspect intarit, in finalul comunicatului, in care se mentioneaza in mod categoric ca persoanele in cauza au produs un prejudiciu ce depaseste sase milioane de euro.
De altfel, chiar titlul stirii de presa "Municipalitatea constanteana mai saraca cu sase milioane de euro" este unul categoric si de natura sa induca opiniei publice ideea ca reclamantul este vinovat de producerea unui prejudiciu orasului Constanta, in valoare de sase milioane euro, ca urmare a activitatii infractionale desfasurate cu ocazia exercitarii atributiilor de serviciu.
CEDO a retinut ca prezumtia de  nevinovatie "este atinsa de declaratiile sau actiunile care reflecta sentimentul ca persoana este vinovata si care incita publicul sa creada in vinovatia sa" (Cauza Samoila si Cionca impotriva Romaniei, Hotararea din 04  martie 2008, poz.92).
Curtea constata ca declaratiile incriminate au fost pronuntate intr-un context independent de procesul penal in sine, si anume, in cadrul unei stiri de presa transmisa  de Serviciul de Informare si Relatii Publice al Inspectoratului General al Politiei, stire reprodusa ulterior in numeroase jurnale.
Sustinerea recurentului in  sensul ca ziaristii care au reprodus  stirea ar fi culpabili de incalcarea prezumtiei de nevinovatie nu poate fi primita, intrucat din analiza jurnalelor care au publicat-o, rezulta ca ziaristii respectivi nu au facut decat sa preia stirea de presa si sa ii reproduca continutul, in conditiile in care identificarea reclamantului era foarte simpla si evidenta chiar. Ziaristii care au redactat aceste articole nu au facut decat sa transmita sensul real al stirii primite de la biroul de presa al recurentului.
Ori, ceea ce are relevanta, asa cum a statuat Curtea Europeana in jurisprudenta sa, este tocmai sensul  real  al afirmatiilor.
Sustinerea recurentului, in  sensul ca stirea de presa nu  mentiona  numele reclamantului, ci continea numai initialele numelui sau, ceea ce ar fi facut imposibila identificarea acestuia si, in consecinta,  nu i s-ar fi lezat imaginea si demnitatea nu poate fi de asemenea retinuta ca intemeiata in conditiile in care stirea continea o serie de elemente care sa  il faca usor identificabil, in conditiile in care reclamantul este o persoana cu notorietate publica.
Astfel, referirea la atributii specifice, pe care, potrivit Legii nr. 10/2001 si legii nr. 215/2001 a administratiei publice locale, le poate indeplini numai primarul si indicarea institutiei publice din care fac parte respectivele persoane, constituite intr-un "grup infractional organizat", au facut usor identificabila persoana intimatului reclamant, in acest sens fiind elocvent faptul ca in mai multe ziare au fost publicate articole in care continutul stirii de presa era reprodus cu referire la persoana acestuia.
De altfel, instanta europeana a decis ca o declaratie cu privire la vinovatia unei persoane careia i se reproseaza comiterea unei infractiuni, facute sub forma dubitativa nu o sustrage domeniului de aplicare al art.6 poz.(2) pentru ca "daca  s-ar admite o asemenea interpretare, dreptul la prezumtia de nevinovatie recunoscut de acest text nu ar mai avea  caracter efectiv. Ceea ce intereseaza in aplicarea dispozitiilor sale este sensul real al declaratiei in discutie si nu forma literala.
Este real faptul ca reclamantul este o persoana publica, iar in aceasta calitate poate fi supus unor critici publice, atat in ceea ce priveste activitatea sa de edil al Municipiului Constanta, cat si  viata sa personala, cetatenii fiind in drept sa fie informati  in legatura cu posibilele incalcari ale legii in exercitarea functiei publice detinute de astfel de persoane, dar in stirea de presa furnizata de parat s-a afirmat fara nicio nuantare si fara niciun echivoc ca prejudiciul cauzat municipalitatii Constanta, prin activitatea unor functionari, inclusiv a reclamantului, "constituiti intr-un grup infractional", depaseste sase milioane de euro. Aceasta afirmatie depaseste limitele unei simple critici publice si induce opiniei publice ideea ca reclamantul a savarsit infractiunea de abuz in serviciu, consecintele faptelor sale fiind deosebit de grave pentru municipalitate, cu atat mai mult cu cat emitentul stirii era o institutie publica a statului, care se bucura de credibilitate in fata publicului larg si care a avut o anumita implicare in realizarea cercetarii penale.
Prin urmare, prin prezentarea reclamantului ca fiind vinovat de savarsirea unor infractiuni fara ca acesta sa fi fost gasit vinovat de o instanta judecatoreasca, a fost adusa o grava atingere imaginii, demnitatii si onoarei reclamantului, situatie in care in mod corect instantele de  fond  si de apel au retinut angajarea raspunderii civile delictuale a recurentului, in conditiile art. 998 Cod civil, constatandu-se indeplinite toate conditiile legale.
2. Intrucat atat recurentul parat, cat si recurentul reclamant au criticat legalitatea hotararii Tribunalului Constanta sub aspectul modalitatii de reparare a prejudiciului moral - reclamantul, sub aspectul gresitei respingeri a cererii de obligare a paratului de a-si prezenta scuze, printr-o scrisoare publica, iar paratul sub aspectul cuantumului despagubirilor acordate reclamantului, Curtea va analiza aceste critici impreuna, urmand a le solutiona printr-un considerent comun.
Referitor la cererea de reparare a prejudiciului moral conform art. 998 si 999 Cod civil, se retine ca principiul general in lumina caruia se solutioneaza problema "despagubirilor" este acela al repararii integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicita.
Practica judiciara a admis dupa 1990 repararea materiala a prejudiciilor rezultate din atingerile aduse cinstei, onoarei, reputatiei, demnitatii si prestigiului persoanei, iar aceasta tendinta este in deplina concordanta cu jurisprudenta CEDO care a retinut constant in cazurile de violare a art.6 poz.(2) din Conventie ca sunt indreptatite cererile  de acordare a unor despagubiri pentru prejudiciul moral cauzat ca urmare a incalcarii prezumtiei de nevinovatie, simpla constatare a violarii neconstituind in toate situatiile,  prin ea insasi, o satisfactie echitabila suficienta (Cauza Samoila si Cionca contra Romaniei, hotararea din 04 martie 2008 si Cauza  Vitan impotriva Romaniei, hotararea din 25 martie 2008).
Prejudiciul moral care rezulta din lezarea unui drept sau a unui interes nepatrimonial, tine de persoana reclamantului, de consecintele  negative suferite, de importanta valorilor morale legate si  de intensitatea cu care au fost percepute de catre acesta. De asemenea, se vor avea in vedere la cuantificarea despagubirilor acordate si alte elemente, legate de calitatea specifica pe care o poate avea autorul faptei ilicite (reprezentant al autoritatii statului, ziarist), tipul discursului, persoana lezata (politician, functionar public), mijlocul prin care a fost difuzat mesajul si impactul acestuia (presa scrisa, televiziune), publicul tinta si contextul in care s-a transmis mesajul.
Caracterul inestimabil al prejudiciului moral nu poate suprima protectia victimei, despagubirea acordata acesteia neconstituind atat un echivalent, cat o satisfactie de  substitutie. A admite ca nu se pot acorda despagubiri banesti pentru repararea prejudiciilor morale, deoarece nu exista criterii precise, matematice pentru determinarea cuantumului lor, inseamna a subordona chestiunea de principiu a dreptului victimei la reparatii, unei chestiuni privitoare la probatiune, natura nepatrimoniala a prejudiciului fiind in favoarea persoanei responsabile de savarsirea faptei ilicite si culpabile si in defavoarea persoanei lezate.
Din cele expuse mai sus, avandu-se in vedere contextul in care s-a produs violarea principiului prezumtiei de nevinovatie, in referire la reclamantul M.R.S., calitatea reclamantului de persoana publica, dar si calitatea emitentului mesajului incriminat - Curtea retine ca simpla constatare a violarii prezumtiei de nevinovatie nu constituie, prin ea insasi, o satisfactie echitabila suficienta, reclamantul fiind indreptatit si la plata unor despagubiri banesti.
Despagubirea baneasca acordata pentru repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie sa reflecte insa o concordanta valorica exacta intre cuantumul sau si gravitatea prejudiciului la a carui reparare este destinat sa contribuie. In acest context, Curtea constata ca acordarea unor daune de 25.000 lei respecta conditia  aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzatoare prejudiciului real si efectiv produs reclamantului si este in acord cu jurisprudenta CEDO (Cauzele Samoila si Cionca impotriva Romaniei, Hotararea din 04 martie 2008; Cauza Vitan impotriva Romaniei, Hotararea din  25 martie 2008).
In ceea ce priveste critica recurentului reclamant ce vizeaza gresita respingere a cererii sale de obligare a paratilor de a-si prezenta scuze printr-o scrisoare publica, instanta retine ca este nefondata.
Este real faptul ca asertiunea instantei de apel, in sensul ca paratul, care nu a respectat obligatia de a nu face afirmatii publice care sa incalce prezumtia de nevinovatie si sa nu lezeze demnitatea si onoarea persoanei, nu poate fi obligat sa execute o obligatie de a face, respectiv de a face afirmatii publice contrare, in sensul de a prezenta scuze public reclamantului, este lipsita de fundament legal si nu poate fi insusita de instanta  de recurs.
Curtea, retine insa ca pretentia reclamantului este nefondata, apreciind ca recunoasterea incalcarii prezumtiei de nevinovatie in raport cu persoana reclamantului, insotita de plata unor despagubiri in valoare de 25.000 lei, cat si de obligatia paratilor de a publica hotararea judecatoreasca prin care s-a constatat violarea prezumtiei de nevinovatie a reclamantului, intr-un ziar central de larga circulatie, constituie o reparatie echitabila si suficienta, in raport de toate elementele in care s-a produs fapta ilicita si consecintele acesteia asupra reclamantului.
Retinandu-se ca cele trei componente ale despagubirii acordate reclamantului constituie o "justa satisfactie", in deplin acord cu jurisprudenta CEDO, Curtea va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
In baza art. 312 Cod procedura civila, se va admite recursul paratului sub aspectul cuantumului despagubirilor materiale si se va modifica in parte decizia recurata, in sensul obligarii  paratului la plata unei despagubiri de 25.000 lei in beneficiul reclamantului.
Vor fi mentinute celelalte dispozitii ale deciziei recurate.