Art. 160/6 c.p.p. Cererea de liberare provizorie. Examinarea si admiterea in principiu a cererii. Procedura de solutionare.

Conditiile prevazute de lege pentru admisibilitatea in principiu a cererii de liberare provizorie sunt cele cuprinse in art. 1606 C. proc. pen. si care fac parte din dispozitiile comune ale sectiunii mentionate a Codului de procedura penala. In acest sens este si decizia penala nr. 316/19.01.2007 a ICCJ.
        De regula, o cerere poate fi inadmisibila ori de cate ori nu este obiectiv incuviintata de lege, cand lipseste legitimitatea subiectiva a celui care o foloseste sau atunci cand din datele cauzei rezulta inutilitatea ei functionala in sensul ca nu poate produce efectele pe care legea a inteles sa i le atribuie in cazul respectiv.
         In speta, cererea de liberare provizorie pe cautiune este obiectiv incuviintata, persoana care a folosit-o este una din persoanele carora legea le confera beneficiul acesteia (art. 1606 C. proc. pen.), cererea are pertinenta functionala intrucat poate conduce la satisfacerea intereselor partii, aceasta neputand fi inadmisibila, deoarece toate cerintele legale care creeaza limitele admisibilitatii sunt satisfacute.
         Liberarea provizorie presupune mentinerea imprejurarilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciaza ca prelungirea starii de arest nu mai apare necesara, liberarea devenind posibila sub rezerva respectarii anumitor conditii.
        Intrucat starea de libertate a persoanei este cea fireasca, Codul de procedura penala a prevazut regula ca in cadrul procesului penal trebuie sa existe modalitati si forme care sa permita persoanei arestate sa ceara si sa obtina, daca conditiile legale sunt intrunite, punerea in libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cautiune (art. 5 alin. 5 C. proc. pen.).

Prin incheierea de sedinta din 8 septembrie 2009, pronuntata in dosarul penal nr. 2154/88/2009, Tribunalul Tulcea a respins cererea de liberare provizorie pe cautiune formulata de petent  S.T.,  in prezent aflat in Arest IPJ Tulcea, ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta incheiere, Tribunalul Tulcea a retinut urmatoarele:
Prin incheierea din 17 august 2009, pronuntata de Tribunalul Tulcea, s-a respins cererea de liberare provizorie pe cautiune ca inadmisibila.
Prin incheierea nr.95/P din 27 august 2009 Curtea de Apel Constanta a admis recursul declarat de inculpat impotriva incheierii din 17 august 2009 pronuntata de Tribunalul Tulcea, a casat incheierea si a dispus rejudecarea de catre prima instanta, Tribunalul Tulcea, pentru solutionarea fondului.
In rejudecare s-a format dosarul nr.2154/88/2009.
Verificand daca sunt intrunite conditiile prevazute de art.1602 alin.1 cod pr.penala pentru admisibilitatea in principiu a cererii, tribunalul a constatat ca liberarea provizorie pe cautiune poate fi  acordata in  cazul infractiunilor savarsite din culpa, precum si in cazul infractiunilor  intentionate  pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii ce nu depaseste 18 ani.
In speta, petentul este cercetat in stare de arest preventiv pentru savarsirea unei infractiuni de tentativa de omor calificat prevazuta de  art.20-174-175 lit. i cod penal, infractiune pedepsita de lege cu inchisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.
Prin "pedeapsa prevazuta de lege", in mod constant, Tribunalul Tulcea a apreciat ca se intelege pedeapsa prevazuta in textul care incrimineaza fapta de care este invinuit petentul iar nu cea aplicabila pentru tentativa sau ca urmare a cauzelor de reducere a pedepsei. La aceasta concluzie s-a ajuns si in urma dezbaterilor ce au avut loc la CSM pe aspecte de practica neunitara in materie penala in trimestrul I 2009(nota CSM nr.14953/1154/2009).
Din acest motiv, pentru ratiuni de practica neunitara, asadar, fara a nesocoti dispozitiile art.5 alin.3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, in rejudecare, tribunalul a apreciat din nou ca petentul nu indeplineste conditia prevazuta de art.1602 alin.1 cod pr.penala si ca dispozitiile art.21 cod penal relative la pedepsirea tentativei nu au incidenta in speta.
Este adevarat ca ICCJ nu a fost sesizata cu solutionarea unui recurs in interesul legii cu privire la interpretarea art.1602 alin.1 cod pr.penala, insa ICCJ a lamurit prin decizia nr.16/22 mai 2006 pronuntata intr-un recurs in interesul legii sintagma "pedeapsa prevazuta de lege" in cazul minorilor, concluzia la care a ajuns tribunalul in paragrafele anterioare, intemeindu-se, prin analogie, pe aceasta decizie a ICCJ. De altfel, in nota CSM se face aceeasi analogie. 
Avand in vedere aceste dezlegari de drept date dispozitiilor art.1602  alin.1 cod pr.penala, obligatorii pentru instante in scopul asigurarii unei practici unitare, tribunalul a constatat ca cererea de liberare provizorie pe cautiune formulata de petent nu indeplineste conditiile prevazute de lege.
Vazand ca decizia Curtii de Apel Constanta impune solutionarea pe fond a cererii si cum o astfel de cerere poate fi admisa numai daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, pentru argumentele aratate, tribunalul a respins cererea ca nefondata.     
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs inculpatul S.T., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Inculpatul nu a motivat in scris recursul, iar in concluziile dezvoltate oral in fata instantei prin aparatorul ales, a criticat, in esenta incheierea atacata sub doua aspecte. Un prim aspect vizeaza faptul ca, instanta de fond desi a respins ca nefondata cererea de liberare provizorie pe cautiune, motivarea acestei solutii reprezinta in fapt o reproducere a incheierii anterioare a aceleiasi instante prin care aceeasi cerere a fost respinsa ca inadmisibila.
Cel de-al doilea aspect vizeaza conditia prevazuta de art. 1602 alin. 1 cod pr. penala referitoare la pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunile intentionate, care nu trebuie sa depaseasca 18 ani. S-a sustinut ca tentativa la infractiunea de omor nu se pedepseste cu inchisoare de la 15 la 25 ani, fiind o forma atipica de infractiune ci cu o pedeapsa cuprinsa intre jumatatea minimului si jumatatea maximului prevazuta de lege, conform art. 21 alin. 2 cod penal.
Examinand incheierea atacata, in raport de criticile formulate, de actele si lucrarile dosarului si sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 3856 alin. 3 cod pr. penala, curtea constata ca recursul este fondat, pentru considerentele ce urmeaza a fi expuse:
Examinarea si admiterea in principiu a cererii de liberare provizorie este prevazuta in art. 1608 C. proc. pen. si face parte din dispozitiile comune in cadrul Sectiunii V (Capitolul I, Titlul IV, Partea generala a Codului de procedura penala) privind liberarea provizorie sub control judiciar si liberarea provizorie pe cautiune.
            Este real ca, in cazul cererilor de liberare provizorie, intr-o prima faza se verifica daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru admisibilitatea in principiu a acesteia, iar in a doua faza se solutioneaza cererea, dupa ascultarea invinuitului sau inculpatului, verificandu-se indeplinirea conditiilor prevazute de lege referitoare la temeinicia acesteia.
In cauza se constata ca, prin incheierea din data de 17 august 2009 a Tribunalului Tulcea, pronuntata in primul ciclu procesual, cu privire la aceeasi cerere formulata de inculpat, s-a dispus respingerea acesteia ca inadmisibila.
S-a motivat ca din examinarea conditiilor legale in care poate fi acordata liberarea provizorie pe cautiune, se constata in primul rand ca aceasta nu este admisibila in cazul infractiunilor pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii  mai mare de 18 ani, situatie in care se afla si inculpatul S.T., avand in vedere infractiunea pentru care acesta este cercetat, respectiv tentativa la infractiunea de omor calificat, care, a retinut instanta de fond, prevede pedeapsa inchisorii de la 15 la 25 de ani.
Aceasta conditie prevazuta de art. 1602 alin. 1 cod pr. penala, a fost analizata de instanta cu ocazia admisibilitatii in principiu a cererii, fara a fi verificat conditiile prev. de art. 1606 cod pr. penala, fara a se proceda la ascultarea invinuitului sau inculpatului, fara a se stabili cuantumul cautiunii si fara a se pronunta efectiv pe admisibilitatea in principiu a cererii.
Aceasta incheiere a fost casata prin incheierea nr. 95/P din 27 august 2009 a Curtii de Apel Constanta, incheiere prin care s-a dispus rejudecarea de catre prima instanta, Tribunalul Tulcea, pentru solutionarea fondului.
Instanta de rejudecare, desi a respins cererea ca nefondata prin incheierea din data de 8 septembrie 2009, a retinut in considerente aceleasi argumente pe care s-a intemeiat si prima incheiere data de Tribunalul Tulcea.
In concret, desi a creat aparenta ca s-a conformat deciziei de casare, respingand ca nefondata cererea, in realitate nu au fost respectate dispozitiile legale privind solutionarea in fond a cauzei, prev. de art. 1606 - 1608a cod pr. penala, ci a fost analizata doar conditia prevazuta de art. 1602 alin. 1 cod pr. penala.
Ca atare, in cauza subzista cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9 si 10 cod pr. penala, respectiv motivarea solutiei contrazice dispozitivul hotararii si instanta nu s-a pronuntat asupra unor cereri esentiale pentru parte de natura sa garanteze drepturile si sa influenteze solutia procesului. Totodata se constata ca in cauza nu au fost respectate disp. art. 38518 cod pr. penala care prevad ca, instanta de rejudecare trebuie sa se conformeze hotararii instantei de recurs in masura in care situatia de fapt ramane cea avuta in vedre la solutionarea recursului.
            Astfel, se observa ca, in mod gresit tribunalul a respins cererea initial, ca inadmisibila si ulterior ca nefondata, considerand ca art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. cuprinde conditii de admisibilitate in principiu a cererii.
            Conditiile prevazute de lege pentru admisibilitatea in principiu a cererii de liberare provizorie sunt cele cuprinse in art. 1606 C. proc. pen. si care fac parte din dispozitiile comune ale sectiunii mentionate a Codului de procedura penala. In acest sens este si decizia penala nr. 316/19.01.2007 a ICCJ.
            De regula, o cerere poate fi inadmisibila ori de cate ori nu este obiectiv incuviintata de lege, cand lipseste legitimitatea subiectiva a celui care o foloseste sau atunci cand din datele cauzei rezulta inutilitatea ei functionala in sensul ca nu poate produce efectele pe care legea a inteles sa i le atribuie in cazul respectiv.
            In speta, cererea de liberare provizorie pe cautiune este obiectiv incuviintata, persoana care a folosit-o este una din persoanele carora legea le confera beneficiul acesteia (art. 1606 C. proc. pen.), cererea are pertinenta functionala intrucat poate conduce la satisfacerea intereselor partii, aceasta neputand fi inadmisibila, deoarece toate cerintele legale care creeaza limitele admisibilitatii sunt satisfacute.
In cauza, instanta verificand una din conditiile privind temeinicia cererii de liberare provizorie pe cautiune, prevazuta in art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., a concluzionat ca nu este indeplinita aceasta conditie  si a respins cererea fara a verifica daca sunt indeplinite conditiile art. 1606 cod pr. penala, a stabili cautiunea, a se pronunta pe admisibilitatea in principiu a cererii conform art. 1608 cod pr., penala si a asculta inculpatul conform art. 1608a cod pr. penala.                                    
            Liberarea provizorie presupune mentinerea imprejurarilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciaza ca prelungirea starii de arest nu mai apare necesara, liberarea devenind posibila sub rezerva respectarii anumitor conditii.
            Intrucat starea de libertate a persoanei este cea fireasca, Codul de procedura penala a prevazut regula ca in cadrul procesului penal trebuie sa existe modalitati si forme care sa permita persoanei arestate sa ceara si sa obtina, daca conditiile legale sunt intrunite, punerea in libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cautiune (art. 5 alin. 5 C. proc. pen.).
            Prin interpretarea textelor de lege, instanta a ingradit dreptul partii de a formula o astfel de cerere in tot cursul procesului penal.
            Respingand in conditiile aratate mai sus cererea, hotararea este supusa casarii conform cazului prevazut in art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., intrucat instanta nu  s-a pronuntat asupra unei cereri esentiale, de natura sa garanteze drepturile partii.
     Examinarea cererii urmeaza a se face in conditii de contradictorialitate, intrucat art. 1608a alin. (1) C. proc. pen. precizeaza ca solutionarea cererii se face dupa ascultarea invinuitului sau a inculpatului, a concluziilor aparatorului si a celor ale procurorului, respectandu-se dreptul esential al inculpatului de a da declaratii, cunoscut fiind ca nici o faza a procesului penal nu se poate infaptui fara o realizare corespunzatoare a dreptului la aparare, acest principiu nefiind de partiala aplicabilitate.
Referitor la cea de-a doua critica, curtea retine ca sintagma "pedeapsa prevazuta de lege", a fost lamurita deplin ca urmare a introducerii articolului 1411 cod penal, prin Legea nr. 278/2006.
In sensul textului de lege mentionat, prin "pedeapsa prevazuta de lege" se intelege pedeapsa prevazuta in textul de lege care incrimineaza fapta savarsita in forma consumata, fara luarea in considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Prin urmare, tentativa ca si celelalte cauze de reducere a pedepsei nu pot fi avute in vedere cand legea foloseste sintagma "pedeapsa prevazuta de lege".
Fata de aceste considerente, curtea in temeiul art.38515 pct.(2) lit."c" cod procedura penala, va admite recursul penal declarat de inculpatul S.T. - detinut in Arestul I.P.J. Tulcea, impotriva incheierii de sedinta din 8 septembrie 2009, pronuntata de Tribunalul Tulcea in dosarul penal nr. 2154/88/2009.
Va casa incheierea recurata si va dispune rejudecarea cauzei de catre prima instanta, Tribunalul Tulcea, pentru solutionarea fondului.
Dosar nr. 2154/88/2009