Servituti legale. Ingradirea dreptului de proprietate privata in scopul satisfacerii unui interes public. Dreptul proprietarului terenului la indemnizatie.

Ingradirea dreptului de proprietate privata in scopul satisfacerii unui interes public este permisa de Constitutie. Suntem astfel in fata unei limitari legale a dreptului de proprietate al reclamantului, terenul strabatut de conducta magistrala de alimentare cu apa fiind afectat de o servitute legala, posibila potrivit art. 586 Cod civil si art. 29 alin. 1 din Legea apelor nr. 107/1996, republicata.
Chiar avand in vedere caracterul oneros al unei asemenea servituti, despagubirea datorata proprietarului terenului afectat de servitutea administrativa (in interes public) nu poate fi stabilita de instanta sub forma unei redevente datorata concedentului pentru ca, asa cum corect a retinut instanta de apel, reclamantul persoana fizica nu poate avea calitatea de concedent potrivit prevederilor O.U.G. nr. 54/2006 aprobata prin Legea nr. 22/2007 si nici nu poate fi parte intr-un contract de parteneriat public privat asa cum este acesta reglementat de O.G. nr. 16/2002, act normativ care a modificat Legea nr. 219/1998.

Art. 44 alin. 5 din Constitutie;
Cod civil, art. 586;
Legea nr. 219/1998;
Legea apelor nr. 107/1996, art. 2, art. 29

Printr-o cerere formulata la 28 decembrie 2005 reclamantul U.A. a solicitat instantei sa oblige paratii RAJA Constanta si Consiliul Judetean Constanta sa devieze conducta magistrala de apa ce strabate terenul proprietatea sa ori sa-i plateasca despagubiri materiale de 36,50 RON/m.p. lunar pentru prejudiciul cauzat prin lipsa de folosinta a terenului in suprafata totala de 2000 mp situat in satul Ciobanita, comuna Mereni si sa fie obligati paratii la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii reclamantul a sustinut ca detine in proprietate suprafata de teren de 2.000 m.p. situata la adresa mentionata ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate potrivit titlului nr. 23174/2122 eliberat de Comisia Judeteana de Fond Funciar Constanta. Pe acest teren reclamantul a intentionat sa edifice o casa, insa Primaria Mereni i-a comunicat ca nu se poate elibera autorizatia de construire intrucat in subsolul proprietatii sale se afla conducta magistrala de apa potabila, proprietatea Consiliului Judetean Constanta. Mai arata reclamantul ca paratii nu au avut acordul sau pentru amplasarea acestei conducte si ii incalca dreptul de proprietate asupra bunului de vreme ce nu il poate folosi corespunzator.
Ulterior, la 19 februarie 2007, reclamantul si-a completat cererea initiala, solicitand instantei obligarea paratilor sa incheie cu reclamantul un contract de concesiune pe un termen de 50 de ani sau pe termen nelimitat pentru terenul in suprafata de 2000 mp din satul Ciobanita, comuna Mereni.
Printr-o cerere formulata la 16 octombrie 2006 reclamantul U.A. a renuntat la judecata in cererea avand ca obiect obligarea paratilor la devierea conductelor de apa ce strabat terenul proprietatea sa.
Prin sentinta nr. 11480 din 11 decembrie 2006 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul nr. 632/212/2005 a fost respinsa ca insuficient timbrata cererea reclamantului de obligare a paratilor la plata unor despagubiri materiale cauzate prin lipsa de folosinta a terenului si s-a dispus inregistrarea separata a cererii avand ca obiect obligarea paratilor la incheierea contractului de concesiune pentru imobilul din satul Ciobanita, comuna Mereni, ca urmare a depasirii primei zile de infatisare la depunerea acesteia.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul U.A., criticand-o numai pentru modul de solutionare a capatului de cerere vizand obligarea paratilor la plata unor despagubiri pentru lipsa de folosinta a terenului.
Prin decizia civila nr. 258 din 18 mai 2007 Tribunalul Constanta a admis apelul reclamantului, a desfiintat in parte sentinta civila nr. 11480/11.12.2006 pronuntata de Judecatoria Constanta, numai in ceea ce priveste exceptia insuficientei timbrari si a anularii cererii de chemare in judecata avand ca obiect pretentii. Cauza a fost retrimisa Judecatoriei Constanta pentru continuarea judecatii, fiind mentinute celelalte dispozitii ale sentintei apelate.
Urmare a acestor solutii de disjungere a celor doua capete de cerere formulate de reclamant, respectiv pretentii pentru lipsa de folosinta a terenului si obligarea paratilor la incheierea unui contract de concesiune, s-au format doua dosare, respectiv dosarul nr. 632/212/2005 pentru cererea ce vizeaza pretentiile reclamantului U.A. si dosarul nr. 1059/212/2007 avand ca obiect contractul de concesiune.
Prin sentinta civila nr. 11579 din 8 octombrie 2007, Judecatoria Constanta a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamantul U.A.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca prin titlul de proprietate nr. 23174/2122 din 12.04.2001 reclamantul U.A. a dobandit dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 2.000 m.p. situat sat Ciobanita, comuna Mereni, jud. Constanta, teren care avea destinatia de teren arabil.
S-a mai retinut ca desi subsolul proprietatii reclamantului este strabatut de o conducta magistrala de furnizare a apei apartinand domeniului public de interes judetean, reclamantul  isi poate exercita in mod nestanjenit toate cele trei prerogative ale dreptului de proprietate si anume: folosinta, posesia si dispozitia, in conformitate cu destinatia terenului asa cum a fost aceasta stabilita prin titlul de proprietate si anume: arabil.
Din cuprinsul prevederilor constitutionale si ale Conventiei europene privind drepturile omului coroborate cu cele ale Legii nr. 215/1998 instanta de fond a retinut ca paratii sunt indreptatiti sa foloseasca subsolul terenului detinut in proprietate de reclamant si ca eventuale pagube suferite de proprietar urmeaza a fi acoperite prin plata unor despagubiri stabilite prin acordul partilor ori pe cale unei actiuni in pretentii, neexistand un temei juridic care sa indreptateasca instanta sa oblige pe parate sa incheie un contract de concesiune pentru un teren pe care nu il exploateaza. Aceasta pentru ca prin contractul de concesiune se transmit doua dintre prerogativele dreptului de proprietate , folosinta si posesia terenului ori in speta suprafata de 2.000 m.p. nu este folosita de catre parate, ci de reclamant care o poate pune in valoare dupa destinatia actuala.
In fine a mai apreciat instanta de fond ca in speta nu sunt aplicabile nici prevederile art. 3 lit. "f" din O.U.G. nr. 32/2002 care instituie acordul proprietarului pentru amplasarea retelei publice de apa pe terenuri proprietate privata avand in vedere momentul intrarii lor in vigoare ulterior amplasarii constructiei.
Apelul declarat de reclamant impotriva acestei sentinte a fost respins ca nefondat prin decizia civila nr. 513/10.10.2008 pronuntata de Tribunalul Constanta.
In apel tribunalul a retinut ca potrivit prevederilor art. 5 alin. 1 si 2 din Legea nr. 219/1998 pot avea calitatea de concedent, in numele statului, judetului, orasului sau comunei numai ministerele sau alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, pentru bunurile proprietate publica sau privata a statului ori pentru activitatile si serviciile publice de interes national si consiliile judetene, consiliile locale sau institutiile publice de interes local, pentru bunurile proprietate publica ori privata a judetului, orasului sau comunei ori pentru activitatile si serviciile publice de interes local. Calitatea de concesionar o poate avea orice persoana fizica sau persoana juridica de drept privat, romana ori straina.
Persoanele care pot avea calitatea de concedent sunt enumerate in mod limitativ de catre legiuitor intrucat concesiunea presupune un regim juridic special fata de dreptul comun al inchirierii bunurilor persoanelor fizice. Practic, s-a retinut, concesiunea se refera la inchirierea bunurilor sau serviciilor aflate in proprietatea, folosinta, exploatarea sau monopolul statului, ori reclamantul nu are un astfel de statut si calitate si pe cale de consecinta nu poate avea nici calitatea de concedent.
Desi este evident ca dreptul de proprietate al reclamantului apelant este incalcat deoarece reclamantul nu se poate folosi de bun in conformitate cu destinatia pe care o doreste, respectiv aceea de amplasare a unui complex agroturistic, calea procesuala aleasa nu este una corecta cata vreme reclamantul nu poate avea calitatea de concedent.
Chiar in masura in care s-ar aprecia ca apelantul a solicitat in fapt incheierea unui contract de locatiune (inchiriere) in conditii similare contractului de concesiune, cu privire la durata acestuia, nici aceasta cerere nu poate fi primita deoarece contractul de locatiune este un contract consensual ce presupune incheierea lui prin acordul de vointa al ambelor parti (solo consensu) iar in speta lipseste acordul paratilor. Acest acord nu poate fi suplinit de instanta cata vreme reclamantul are calea obligarii paratilor la plata despagubirilor echivalente cu chiria ce ar fi putut fi perceputa daca bunul ar fi fost dat in locatie, cale pe care reclamantul a uzitat-o.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul apelant Udrea Anghelus sustinand, in esenta, ca instanta a apreciat in mod gresit ca nu a fost investita si cu o cerere de obligare a paratilor la plata despagubirilor materiale echivalente chiriei practicate pentru un metru patrat/luna intemeiata pe art. 1075 Cod civil; ca instanta a apreciat gresit probele administrate si a retinut eronat ca terenul se afla in regim extravilan si nu intravilan si prin urmare nu ar fi putut fi folosit pentru edificarea unui complex agroturistic; ca instanta a stabilit gresit ca nu poate suplini consimtamantul paratilor pentru incheierea unui contract de concesiune fara sa observe caracterul exceptional al situatiei existente in cauza, respectiv posibilitatea de a fi paralizata alimentarea cu apa potabila a locuitorilor comunei Cobadin si fara sa constate ca paratii nu sunt indreptatiti sa foloseasca subsolul terenului proprietatea reclamantului decat cu acordul acestuia si fara a-i produce vreun prejudiciu.
Din oficiu, la termenul din 12 ianuarie 1009, Curtea a pus in discutia partilor natura cauzei si competenta de solutionare a acesteia, in raport de prevederile art. II din Legea nr. 554/2004.
Potrivit acestor dispozitii legale, fac obiectul contenciosului administrativ litigiile nascute din vatamarea unui drept ori al unui interes legitim apartinand unei persoane de catre o autoritate publica printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri.
Sunt asimilate actelor administrative, in sensul acestei legi si contractele incheiate de autoritatile publice, dar numai cele care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitiile publice ori alte categorii de contracte administrative prevazute prin legi speciale.
In speta, solicitarea reclamantului priveste incheierea unui contract de concesiune pentru un bun aflat in proprietate privata, asa incat litigiul nascut in legatura cu acest contract nu este supus jurisdictiei contenciosului administrativ, ci jurisdictiei civile.
Examinand legalitatea deciziei recurate in raport de criticile formulate de recurentul reclamant, Curtea constata ca recursul nu este intemeiat, pentru urmatoarele considerente:
Sesizarea instantei de catre reclamantul U.A. s-a facut, asa cum s-a aratat in prima parte a considerentelor prezentei hotarari, prin completarea, la termene diferite, a cererii initiale de chemare in judecata prin care s-a solicitat devierea conductei de apa ce strabate terenul proprietatea reclamantului si despagubiri pentru lipsa de folosinta, cu cererea de obligare a paratilor la incheierea unui contract de concesiune pentru terenul afectat de amplasarea conductei.
Reclamantul a renuntat la judecata cererii de deviere a conductei, Judecatoria Constanta ramanand sesizata numai cu cererile de despagubire pentru lipsa de folosinta si de incheiere a contractului de concesiune.
Cele doua cereri au primit solutii diferite care practic au determinat o disjungere a cererilor reclamantului, asa cum corect au retinut instantele cererea de despagubiri continuand a se judeca separat de cererea de incheiere cu paratii a unui contract de concesiune. Solutia de disjungere dispusa prin sentinta nr. 11480/11.12.2006 pronuntata de Judecatoria Constanta nu a fost atacata de catre reclamant asa incat, inregistrarea separata a celor doua cereri s-a facut cu respectarea principiului disponibilitatii si al puterii lucrului judecat.
Dispunandu-se judecarea separata a cererilor formulate de catre reclamant, in mod corect a retinut tribunalul prin decizia atacata cu recursul de fata ca instanta sesizata cu cererea de incheiere a contractului de concesiune nu poate statua si asupra despagubirilor cuvenite reclamantului, aceasta cerere facand obiectul altui dosar inregistrat pe rolul instantelor (dosarul nr. 632/212/2005). Prin urmare, critica referitoare la judecarea separata a cauzelor nu este intemeiata.
Pe fond, Curtea retine ca instantele au statuat corect cu privire la lipsa de temei in cererea de obligare a paratilor la incheierea unui contract de concesiune.
Nu se poate contesta dreptul de proprietate pe care reclamantul il are asupra terenului din satul Ciobanita, comuna Mereni si nici prejudiciul incercat de reclamant prin afectarea folosintei terenului proprietatea sa de constructia conductei magistrale de apa.
Instanta constata insa ca lucrarea ce afecteaza terenul reclamantului alimenteaza cu apa nu numai localitatea Ciobanita, dar si localitati invecinate si nu poate ignora imprejurarea ca aceasta conducta exista in aprilie 2001, la momentul reconstituirii dreptului de proprietate in favoarea reclamantului. Aceasta constatare prilejuieste instantei aprecierea netemeiniciei solicitarii reclamantului de a se obtine acordul sau pentru amplasarea conductei, cata vreme conducta strabatea acest teren la data intrarii lui in patrimoniul reclamantului.
Lucrarea realizata pe terenul proprietatea reclamantului este una de interes general - alimentarea cu apa a populatiei din zona - dispozitiile legale aplicabile fiind cele prevazute de art. 44 alin. 5 din Constitutie, art. 586 Cod civil, art. 2 si art. 29 alin. 1 din Legea apelor nr. 107/1996, republicata.
Potrivit art. 44 alin. 5 din Constitutie "pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor precum si pentru alte daune imputabile autoritatii".
Prin urmare, ingradirea dreptului de proprietate privata in scopul satisfacerii unui interes public este permisa de Constitutie. Suntem astfel in fata unei limitari legale a dreptului de proprietate al reclamantului, terenul strabatut de conducta magistrala de alimentare cu apa fiind afectat de o servitute legala, posibila potrivit art. 586 Cod civil si art. 29 alin. 1 din Legea apelor nr. 107/1996, republicata.
Potrivit textelor legale mentionate riveranii sunt obligati sa acorde drept de servitute pentru realizarea unor sisteme de alimentare cu apa si canalizare, drept de servitute care se constituie cu titlu oneros.
Chiar avand in vedere caracterul oneros al unei asemenea servituti, despagubirea datorata proprietarului terenului afectat de servitutea administrativa (in interes public) nu poate fi stabilita de instanta sub forma unei redevente datorata concedentului pentru ca, asa cum corect a retinut instanta de apel, reclamantul persoana fizica nu poate avea calitatea de concedent potrivit prevederilor O.U.G. nr. 54/2006 aprobata prin Legea nr. 22/2007 si nici nu poate fi parte intr-un contract de parteneriat public privat asa cum este acesta reglementat de O.G. nr. 16/2002, act normativ care a modificat Legea nr. 219/1998.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 54/2006 calitatea de concedent o poate avea numai o autoritate publica iar obiectul contractului de concesiune incheiat de o autoritate publica poate fi doar un bun proprietate publica a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, potrivit Constitutiei si reglementarilor legale privind proprietatea publica (art. 3). Prin contractul de concesiune autoritatea publica, in calitate de concedent, transmite, pe o perioada determinata, unei persoane, denumite concesionar, care actioneaza pe riscul si raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun proprietate publica in schimbul unei redevente.
Din definitia data contractului de concesiune de O.U.G. nr. 54/2006 rezulta cert ca reclamantul, persoana fizica, nu poate avea calitatea de concedent si ca terenul aflat in proprietatea privata a reclamantului nu poate face obiectul unui contract de concesiune incheiat cu autoritatile publice, solicitarea reclamantului neavand astfel temei legal.
Pe de alta parte, intrucat regulile care guverneaza servitutile administrative sunt de ordine publica, nu este posibila nici o derogare sau negociere pentru proprietarul al carui fond este grevat de o asemenea servitute, nici chiar printr-un act unilateral al administratiei si cu atat mai putin printr-o conventie incheiata intre acesta si cei interesati (nu este posibila, de exemplu, o rascumparare a servitutii in schimbul unei indemnizatii chiar daca acest lucru este stipulat in conventie).
Legea nr. 107/1996, republicata, permite prin art. 28 si 29 incheierea unei conventii de instituire a servitutii asupra fondurilor private pentru realizarea unor lucrari de amenajare a bazinelor hidrografice si a altor lucrari hidrotehnice de utilitate publica, dar incheierea unor asemenea conventii se poate face anterior stabilirii servitutii si limitarii dreptului de proprietate apartinand particularilor, servitutea in aceste situatii putand fi numai temporara. In cazul afectarii permanente a bunurilor proprietatea particularilor se aplica dispozitiile legale in materie de expropriere, iar nu cele privind instituirea unei servituti legale.
Rezulta, din cele ce preced, ca nu este posibila incheierea cu paratii a unui contract de concesiune pentru folosirea terenului proprietatea reclamantului, nefiind indeplinite conditiile legale pentru incheierea unui asemenea act, particularii putand cere doar daune interese pentru neobservarea servitutilor de utilitate publica.
Prin urmare, recursul va fi respins ca nefondat si in conformitate cu     art. 274 Cod procedura civila, la cererea intimatei parate Regia Autonoma Judeteana de Apa R.A.J.A. Constanta, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecata.