Legea nr. 85/1992. Instanta competenta sa solutioneze in fond cererea de obligare a proprietarului de a instraina locuinta inchiriata conform art. 7 din Legea nr. 85/1992.
(Decizie nr. 88/C/ din data de 23.02.2009 pronuntata de Curtea de Apel Constanta)Litigiul prin care se solicita obligarea proprietarului locuintei la instrainarea acesteia catre chirias, in temeiul art.7 din Legea nr. 85/1992 este un litigiu de drept civil, de competenta in prima instanta a judecatoriei, chiar si in ipoteza in care unitatea detinatoare - proprietara locuintei este unitatea administrativ teritoriala - in speta localitatea Lehliu-Gara.
Revine astfel instantei de drept comun obligatia de a verifica daca locuinta se incadreaza in categoria locuintelor ce fac obiectul Legii nr. 85/1992 si, respectiv, daca aceasta este exceptata de la vanzare conform alin. (7) si (9) din aceasta lege.
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Lehliu-Gara sub nr. 1761/249/2006, reclamantul N.M. a chemat in judecata Consiliul Local Lehliu Gara pentru ca prin hotarare judecatoreasca sa fie obligat sa incheie contract de vanzare cumparare pentru imobilul format din teren intravilan in suprafata de 377 m.p. si locuinta aflata pe acesta, compusa din 2 camere in suprafata de 34 m.p, bucatarie, baie si dependinte in suprafata de 31 m.p., teren situat in orasul Lehliu - Gara, str. P. nr. 4 intre vecinii : N - Spitalul orasului Lehliu - Gara, E - Spitalul oras Lehliu - Gara, S - str. P.; V - parc si centrala termica.
In motivare, a aratat ca a incheiat cu paratul contractul de inchiriere pe o perioada de 1 an, cu incepere de la 1.07.2000 pana la 1.07.2001 in care, la art. 4 se prevede ca, daca la expirarea perioadei niciuna din parti nu reziliaza contractul, se prelungeste automat valabilitatea cu inca un an.
Cum chiria a fost platita in continuare, iar el a locuit in imobil cu acordul paratului, apreciaza ca a operat tacita relocatiune.
In anul 2002 a solicitat paratului ca in temeiul Legii nr. 85/2002 sa-i vanda imobilul care in opinia sa are caracterul unei locuinte de serviciu, dar paratul nu a dat curs cererii sale.
Prin incheierea din 7 iunie 2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a admis cererea paratului si s-a stramutat cauza spre competenta solutionare, Judecatoriei Babadag.
Prin sentinta civila nr. 761/27 decembrie 2007, Judecatoria Babadag a admis actiunea si a obligat paratul sa incheie cu reclamantul contractul de vanzare - cumparare a imobilului situat in orasul Lehliu - Gara, format din teren intravilan in suprafata de 408,5 m.p. si locuinta, conform expertizei.
Impotriva acestei solutii, in termen legal a declarat apel paratul Consiliul local Lehliu - Gara, criticand-o ca fiind nelegala si netemeinica prin aceea ca in mod gresit a fost admisa actiunea.
In motivare, a aratat ca imobilul in litigiu are caracterul unei locuinte de protocol si nu se serviciu, cum gresit a retinut instanta, iar terenul in suprafata de 377 m.p. apartine domeniului public.
Instanta de control judiciar, functie de obiectul litigiului a pus in discutia partilor natura cauzei si implicit competenta de solutionare a cauzei in prima instanta.
Apelanta, prin aparator, a aratat ca este o cauza de contencios administrativ, iar competenta in prima instanta revine tribunalului.
Aparatorul intimatului a aratat ca natura cauzei estre una civila, iar prima instanta a avut competenta de a o solutiona.
Prin decizia civila nr. 128 din 19 septembrie 2008 Tribunalul Tulcea a admis apelul declarat de paratul Consiliul Local Lehliu-Gara, a anulat hotararea atacata, cauza fiind trimisa spre rejudecare Tribunalului Tulcea - Sectia contencios-administrativ pentru solutionare in prima instanta.
Pentru a pronunta aceasta solutie, Tribunalul Tulcea a retinut, in esenta, ca actiunea promovata de reclamant are caracterul unei obligatii de a face, dar in legatura cu executarea unui contract de inchiriere a unui imobil (locuinta si teren aferent) in care o parte este autoritate publica (Primaria Lehliu Gara), iar terenul este bun public al localitatii. S-a mai retinut ca prin intrarea in vigoare la data de 30 iunie 2006 a O.U.G. nr. 34/2006 au fost abrogate actele normative care permiteau incheierea de contracte cu autoritati publice, fiind date in competenta instantei de contencios administrativ eventualele litigii.
Impotriva acestei decizii, in termen legal a declarat recurs N.M., care a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct.9 Cod procedura civila sub aspectul solutionarii exceptiei de necompetenta materiala a Judecatoriei Babadag de a solutiona cauza in prima instanta.
Recurentul sustine ca instanta de apel a calificat gresit actul juridic dedus judecatii, apreciind ca ne aflam in sfera interpretarii sau executarii unui contract administrativ.
Actiunea dedusa judecatii a avut ca obiect obligarea paratei de a incheia cu reclamantul un contract de vanzare-cumparare in temeiul Legii nr. 85/1992, litigiu cu caracter civil, astfel cum a fost calificat si de alte instante din tara, conform jurisprudentei depusa la dosar.
Analizand legalitatea hotararii recurate, in raport cu criticile recurentului reclamant, se constata ca recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:
Prin actiunea inregistrata initial pe rolul Judecatoriei Lehliu-Gara reclamantul a solicitat instantei ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa oblige paratul Consiliul Local Orasenesc sa ii vanda, in temeiul art.7 din Legea nr. 85/1992 imobilul cu destinatie de locuinta, pe care il detine in orasul Lehliu-Gara, strada P. nr. 4, in baza contractului de inchiriere nr. 2843 din 15 iunie 2000.
Conform dispozitiilor art. 7 alin.(1) din Legea nr. 85/1992, locuintele construite din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, altele decat locuintele de interventie, vor fi vandute titularilor contractului de inchiriere, la cererea acestora, cu plata integrala sau in rate a pretului, in conditiile Decretului-Lege nr. 61/1990 si ale prezentei legi.
Art.7 alin.(2) si alin.(7) si (9) din aceeasi lege reglementeaza si modalitatea de vanzare a locuintelor care inainte de 06 martie 1945 au apartinut societatilor cu capital privat sau mixt, dar si exceptiile de la vanzare, prevazand expres ca nu se instraineaza locuintele de interventie si locuintele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialisti sau personalului Ministerului de Interne.
Caracterul de norma de justitie sociala dat de legiuitor Legii nr. 85/1992 este recunoscut si de Curtea Constitutionala prin numeroase decizii date cu privire la constitutionalitatea art.7 alin.(1) din acest act normativ (Decizia nr. 201 din 14 aprilie 2005 - M.Of. nr. 472 din 03 iunie 2005; Decizia nr. 378 din 07 iulie 2005, M.Of. 798 din 02 septembrie 2005), decizii in cuprinsul carora a stabilit ca obligatia de vanzare catre chiriasi prevazuta de dispozitiile Legii nr. 85/1992 este o obligatie in rem (priveste locuinta construita din fondurile autoritatilor economice sau bugetare), iar nu o obligatie in personam care ar fi avut in considerare unitatea care o detine la data vanzarii.
Litigiul prin care se solicita obligarea proprietarului locuintei la instrainarea acesteia catre chirias, in temeiul art.7 din Legea nr. 85/1992 este un litigiu de drept civil, de competenta in prima instanta a judecatoriei, chiar si in ipoteza in care unitatea detinatoare - proprietara locuintei este unitatea administrativ teritoriala - in speta localitatea Lehliu-Gara.
Revine astfel instantei de drept comun - Judecatoriei Babadag, obligatia de a verifica daca locuinta se incadreaza in categoria locuintelor ce fac obiectul Legii nr. 85/1992 si, respectiv, daca aceasta este exceptata de la vanzare conform alin. (7) si (9) din aceasta lege.
In mod gresit Tribunalul Tulcea a calificat prezentul litigiu ca fiind unul de contencios-administrativ.
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ asimileaza, sub aspectul naturii juridice a litigiului, actelor administrative si anumite contracte administrative, expres nominalizate, fiind vorba de contracte incheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitii publice.
In felul acesta s-a impus in legislatia romana institutia contractelor administrative, cu toate consecintele de ordin teoretic si practic. Este de necontestat atunci cand ne referim la bunurile proprietate publica, de pilda, care trebuie consemnate si transmise generatiilor viitoare, ca punerea acestora in valoare sa se faca prin contracte de concesiune, guvernate de regulile dreptului comercial, care au ca fundament ideea de profit.
Stabilind in mod expres contractele administrative incheiate de autoritatile locale, se retine ca art. 2 alin.(11) lit."c" din Legea nr. 554/2004 este expresia vointei legiuitorului de a include un anume contract de punere in valoare a unui bun sau de punere in executare a unei lucrari de interes public, in sfera caracterelor administrative, ceea ce va atrage competenta instantelor de contencios.
In speta, insa, nu sunt aplicabile dispozitiile art.2 lit."c" din legea nr. 554/2004, obligatia de a face, respectiv obligatia localitatii Lehliu-Gara de a instraina unui chirias locuinta pe care o detine acesta, in temeiul Legii nr. 85/1992 neputand fi circumscrisa unui contract de punere in valoare a bunurilor proprietate publica si cu atat mai putin unei operatiuni de achizitie publica, cum gresit a retinut Tribunalul Tulcea.
Conform dispozitiilor art.1 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractului de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, aceasta ordonanta reglementeaza procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica si a contractelor de concesiune de lucrari publice si de servicii, precum si modalitatile de solutionare a contestatiilor formulate impotriva actelor emise in legatura cu aceste proceduri.
Se retine din dispozitiile art.1 din O.U.G. nr.34/2006, cat si din explicitarea unor termeni precum "contract de achizitie publica", "contract de concesiune de lucrari", "contract de concesiune de servicii", "procedura de achizitie", astfel cum sunt expuse in art. 2 din actul normativ, ca aceste dispozitii legale nu sunt aplicabile in prezenta cauza, actiunea dedusa judecatii de catre reclamant avand un caracter civil, iar nu de contencios administrativ.
In aceasta situatie, se retine ca in mod corect Judecatoria Babadag a solutionat aceasta actiune in prima instanta, apelul formulat impotriva sentintei civile nr. 761 din 27 decembrie 2007 fiind de competenta Tribunalului Tulcea - Sectia civila.
Constatandu-se ca instanta de apel a solutionat in mod gresit exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Babadag si nu a analizat fondul apelului, in baza art. 312 Cod procedura civila se caseaza hotararea recurata, cauza fiind trimisa Tribunalului Tulcea, Sectia Civila pentru solutionare in apel.
Revine astfel instantei de drept comun obligatia de a verifica daca locuinta se incadreaza in categoria locuintelor ce fac obiectul Legii nr. 85/1992 si, respectiv, daca aceasta este exceptata de la vanzare conform alin. (7) si (9) din aceasta lege.
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Lehliu-Gara sub nr. 1761/249/2006, reclamantul N.M. a chemat in judecata Consiliul Local Lehliu Gara pentru ca prin hotarare judecatoreasca sa fie obligat sa incheie contract de vanzare cumparare pentru imobilul format din teren intravilan in suprafata de 377 m.p. si locuinta aflata pe acesta, compusa din 2 camere in suprafata de 34 m.p, bucatarie, baie si dependinte in suprafata de 31 m.p., teren situat in orasul Lehliu - Gara, str. P. nr. 4 intre vecinii : N - Spitalul orasului Lehliu - Gara, E - Spitalul oras Lehliu - Gara, S - str. P.; V - parc si centrala termica.
In motivare, a aratat ca a incheiat cu paratul contractul de inchiriere pe o perioada de 1 an, cu incepere de la 1.07.2000 pana la 1.07.2001 in care, la art. 4 se prevede ca, daca la expirarea perioadei niciuna din parti nu reziliaza contractul, se prelungeste automat valabilitatea cu inca un an.
Cum chiria a fost platita in continuare, iar el a locuit in imobil cu acordul paratului, apreciaza ca a operat tacita relocatiune.
In anul 2002 a solicitat paratului ca in temeiul Legii nr. 85/2002 sa-i vanda imobilul care in opinia sa are caracterul unei locuinte de serviciu, dar paratul nu a dat curs cererii sale.
Prin incheierea din 7 iunie 2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a admis cererea paratului si s-a stramutat cauza spre competenta solutionare, Judecatoriei Babadag.
Prin sentinta civila nr. 761/27 decembrie 2007, Judecatoria Babadag a admis actiunea si a obligat paratul sa incheie cu reclamantul contractul de vanzare - cumparare a imobilului situat in orasul Lehliu - Gara, format din teren intravilan in suprafata de 408,5 m.p. si locuinta, conform expertizei.
Impotriva acestei solutii, in termen legal a declarat apel paratul Consiliul local Lehliu - Gara, criticand-o ca fiind nelegala si netemeinica prin aceea ca in mod gresit a fost admisa actiunea.
In motivare, a aratat ca imobilul in litigiu are caracterul unei locuinte de protocol si nu se serviciu, cum gresit a retinut instanta, iar terenul in suprafata de 377 m.p. apartine domeniului public.
Instanta de control judiciar, functie de obiectul litigiului a pus in discutia partilor natura cauzei si implicit competenta de solutionare a cauzei in prima instanta.
Apelanta, prin aparator, a aratat ca este o cauza de contencios administrativ, iar competenta in prima instanta revine tribunalului.
Aparatorul intimatului a aratat ca natura cauzei estre una civila, iar prima instanta a avut competenta de a o solutiona.
Prin decizia civila nr. 128 din 19 septembrie 2008 Tribunalul Tulcea a admis apelul declarat de paratul Consiliul Local Lehliu-Gara, a anulat hotararea atacata, cauza fiind trimisa spre rejudecare Tribunalului Tulcea - Sectia contencios-administrativ pentru solutionare in prima instanta.
Pentru a pronunta aceasta solutie, Tribunalul Tulcea a retinut, in esenta, ca actiunea promovata de reclamant are caracterul unei obligatii de a face, dar in legatura cu executarea unui contract de inchiriere a unui imobil (locuinta si teren aferent) in care o parte este autoritate publica (Primaria Lehliu Gara), iar terenul este bun public al localitatii. S-a mai retinut ca prin intrarea in vigoare la data de 30 iunie 2006 a O.U.G. nr. 34/2006 au fost abrogate actele normative care permiteau incheierea de contracte cu autoritati publice, fiind date in competenta instantei de contencios administrativ eventualele litigii.
Impotriva acestei decizii, in termen legal a declarat recurs N.M., care a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct.9 Cod procedura civila sub aspectul solutionarii exceptiei de necompetenta materiala a Judecatoriei Babadag de a solutiona cauza in prima instanta.
Recurentul sustine ca instanta de apel a calificat gresit actul juridic dedus judecatii, apreciind ca ne aflam in sfera interpretarii sau executarii unui contract administrativ.
Actiunea dedusa judecatii a avut ca obiect obligarea paratei de a incheia cu reclamantul un contract de vanzare-cumparare in temeiul Legii nr. 85/1992, litigiu cu caracter civil, astfel cum a fost calificat si de alte instante din tara, conform jurisprudentei depusa la dosar.
Analizand legalitatea hotararii recurate, in raport cu criticile recurentului reclamant, se constata ca recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:
Prin actiunea inregistrata initial pe rolul Judecatoriei Lehliu-Gara reclamantul a solicitat instantei ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa oblige paratul Consiliul Local Orasenesc sa ii vanda, in temeiul art.7 din Legea nr. 85/1992 imobilul cu destinatie de locuinta, pe care il detine in orasul Lehliu-Gara, strada P. nr. 4, in baza contractului de inchiriere nr. 2843 din 15 iunie 2000.
Conform dispozitiilor art. 7 alin.(1) din Legea nr. 85/1992, locuintele construite din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, altele decat locuintele de interventie, vor fi vandute titularilor contractului de inchiriere, la cererea acestora, cu plata integrala sau in rate a pretului, in conditiile Decretului-Lege nr. 61/1990 si ale prezentei legi.
Art.7 alin.(2) si alin.(7) si (9) din aceeasi lege reglementeaza si modalitatea de vanzare a locuintelor care inainte de 06 martie 1945 au apartinut societatilor cu capital privat sau mixt, dar si exceptiile de la vanzare, prevazand expres ca nu se instraineaza locuintele de interventie si locuintele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialisti sau personalului Ministerului de Interne.
Caracterul de norma de justitie sociala dat de legiuitor Legii nr. 85/1992 este recunoscut si de Curtea Constitutionala prin numeroase decizii date cu privire la constitutionalitatea art.7 alin.(1) din acest act normativ (Decizia nr. 201 din 14 aprilie 2005 - M.Of. nr. 472 din 03 iunie 2005; Decizia nr. 378 din 07 iulie 2005, M.Of. 798 din 02 septembrie 2005), decizii in cuprinsul carora a stabilit ca obligatia de vanzare catre chiriasi prevazuta de dispozitiile Legii nr. 85/1992 este o obligatie in rem (priveste locuinta construita din fondurile autoritatilor economice sau bugetare), iar nu o obligatie in personam care ar fi avut in considerare unitatea care o detine la data vanzarii.
Litigiul prin care se solicita obligarea proprietarului locuintei la instrainarea acesteia catre chirias, in temeiul art.7 din Legea nr. 85/1992 este un litigiu de drept civil, de competenta in prima instanta a judecatoriei, chiar si in ipoteza in care unitatea detinatoare - proprietara locuintei este unitatea administrativ teritoriala - in speta localitatea Lehliu-Gara.
Revine astfel instantei de drept comun - Judecatoriei Babadag, obligatia de a verifica daca locuinta se incadreaza in categoria locuintelor ce fac obiectul Legii nr. 85/1992 si, respectiv, daca aceasta este exceptata de la vanzare conform alin. (7) si (9) din aceasta lege.
In mod gresit Tribunalul Tulcea a calificat prezentul litigiu ca fiind unul de contencios-administrativ.
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ asimileaza, sub aspectul naturii juridice a litigiului, actelor administrative si anumite contracte administrative, expres nominalizate, fiind vorba de contracte incheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitii publice.
In felul acesta s-a impus in legislatia romana institutia contractelor administrative, cu toate consecintele de ordin teoretic si practic. Este de necontestat atunci cand ne referim la bunurile proprietate publica, de pilda, care trebuie consemnate si transmise generatiilor viitoare, ca punerea acestora in valoare sa se faca prin contracte de concesiune, guvernate de regulile dreptului comercial, care au ca fundament ideea de profit.
Stabilind in mod expres contractele administrative incheiate de autoritatile locale, se retine ca art. 2 alin.(11) lit."c" din Legea nr. 554/2004 este expresia vointei legiuitorului de a include un anume contract de punere in valoare a unui bun sau de punere in executare a unei lucrari de interes public, in sfera caracterelor administrative, ceea ce va atrage competenta instantelor de contencios.
In speta, insa, nu sunt aplicabile dispozitiile art.2 lit."c" din legea nr. 554/2004, obligatia de a face, respectiv obligatia localitatii Lehliu-Gara de a instraina unui chirias locuinta pe care o detine acesta, in temeiul Legii nr. 85/1992 neputand fi circumscrisa unui contract de punere in valoare a bunurilor proprietate publica si cu atat mai putin unei operatiuni de achizitie publica, cum gresit a retinut Tribunalul Tulcea.
Conform dispozitiilor art.1 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractului de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, aceasta ordonanta reglementeaza procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica si a contractelor de concesiune de lucrari publice si de servicii, precum si modalitatile de solutionare a contestatiilor formulate impotriva actelor emise in legatura cu aceste proceduri.
Se retine din dispozitiile art.1 din O.U.G. nr.34/2006, cat si din explicitarea unor termeni precum "contract de achizitie publica", "contract de concesiune de lucrari", "contract de concesiune de servicii", "procedura de achizitie", astfel cum sunt expuse in art. 2 din actul normativ, ca aceste dispozitii legale nu sunt aplicabile in prezenta cauza, actiunea dedusa judecatii de catre reclamant avand un caracter civil, iar nu de contencios administrativ.
In aceasta situatie, se retine ca in mod corect Judecatoria Babadag a solutionat aceasta actiune in prima instanta, apelul formulat impotriva sentintei civile nr. 761 din 27 decembrie 2007 fiind de competenta Tribunalului Tulcea - Sectia civila.
Constatandu-se ca instanta de apel a solutionat in mod gresit exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Babadag si nu a analizat fondul apelului, in baza art. 312 Cod procedura civila se caseaza hotararea recurata, cauza fiind trimisa Tribunalului Tulcea, Sectia Civila pentru solutionare in apel.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Competenta materiala
Competenta materiala. Aplicarea Deciziei (RIL) nr. 18/2016 a Inaltei Cur?ii de Casa?ie ?i Justi?ie. - Sentinta civila nr. 34 din data de 13.02.2018Dare in plata a unui imobil ipotecat. Competenta materiala in apel apartine sectiei a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului - Decizie nr. 178 din data de 08.03.2017
Desbagubiri solicitate pentru neindeplinirea clauzelor unui contract de servicii turistice. Necompetenta materiala a instantei sesizate - Sentinta civila nr. 78 din data de 26.01.2010
Litigiu de munca. Competenta materiala. - Sentinta civila nr. 1118 din data de 04.12.2009
Inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene cu cerere preliminara. Cererea formulata de reclamant, referitoare la sesizarea CJUE pentru a stabili aplicarea directa a dreptului comunitar in materia activitatilor de im... - Hotarare nr. 691/R din data de 11.04.2011
Vicii ascunse. Conditii pentru a fi considerate astfel. - Decizie nr. 212/Ap din data de 19.11.2007
Competenta materiala. Competenta de solutionare a cauzei in despagubiri rezultate din actiunea fundamentata pe dispozitiile cuprinse in art. 404 ind.1 cod procedura civila. - Rezolutie nr. I N C H E I E R E din data de 06.05.2011
Anulare hotarare prin care s-a solutionat o cauza canonica in baza unor dispozitii din Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale B.O.R. Necompetenta generala a instantelor judecatoresti. - Decizie nr. 1429 din data de 25.10.2016
Cooperare judiciara internationala in materie penala. Recunoasterea si executarea sanctiunilor pecuniare. - Decizie nr. 10 din data de 20.01.2014
Competenta materiala. Stabilirea competentei instantei atunci cand actiunea cuprinde doua capete de cerere principale. Inaplicabilitatea dispozitiilor art. 17 Cod procedura civila. - Decizie nr. 410 din data de 13.09.2012
Competenta materiala a instantei competente sa judece cererea de ordonanta presedintiala atunci cand o actiune pe fondul dreptului este deja inregistrata pe rolul unei instante. - Decizie nr. 705 din data de 09.10.2009
Competenta materiala a Sectiei de litigii de munca a Tribunalului - Decizie nr. 111 din data de 30.01.2008
Competenta materiala a instantei de fond funciar. - Decizie nr. 270 din data de 05.03.2007
Legea nr.272/2004. Competenta materiala - Decizie nr. 141 din data de 28.11.2006
Tutela. Competenta materiale in cauzele privind tutela - Decizie nr. 632 din data de 09.05.2006
Competenta materiala. Cerere de investire cu formula executorie a unei hotarari arbitrale. - Decizie nr. 41/F din data de 18.05.2006
Cauzele avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a actelor de instrainare de imobile ce intra sub incidenta Legii nr. 10/2001 - Decizie nr. 115 din data de 08.02.2006
Competenta materiala a instantei de contencios administrativ - Decizie nr. 2118 din data de 07.11.2005
Exceptia necompetentei si exceptia netimbrarii. Ordinea solutionarii lor - Decizie nr. 815 din data de 07.10.2005
Recunoasterea statutului de magistrat pensionar si stabilirea drepturilor cuvenite. Competenta materiala. - Decizie nr. 803 din data de 22.11.2004