InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Constanta

Contract de locatiune. Tacita relocatiune. Dispozitiile art. 1438 Cod civil nu opereaza in situatia in care locatorul a denuntat locatiunea. Efectuarea unor lucrari de reparatii si investitii. Consecinte.

(Decizie nr. 228/COM din data de 01.07.2004 pronuntata de Curtea de Apel Constanta)

Domeniu Locatiune. Inchiriere | Dosare Curtea de Apel Constanta | Jurisprudenta Curtea de Apel Constanta

Contract de locatiune. Tacita relocatiune. Dispozitiile art. 1438 Cod civil nu opereaza in situatia in care locatorul a denuntat locatiunea. Efectuarea unor lucrari de reparatii si investitii. Consecinte.

Potrivit art. 1438 Cod civil, "Cand s-a notificat concediul, locatarul chiar daca ar fi continuat a se servi de obiectul inchiriat sau arendat, nu poate opune relocatiunea facuta".

Prin cererea inregistrata la 14 ianuarie 2004 la Tribunalul Constanta, reclamanta S.C. "C.S. 2000" S.A., a chemat in judecata pe parata S.C. "B.I." S.R.L., pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna evacuarea paratei din Hotelul si Restaurantul Turist, motivat de faptul ca nu mai detine nici un titlu locativ.
Prin sentinta civila nr. 2548/COM/25.03.2004, Tribunalul Constanta a admis cererea reclamantei si a dispus evacuarea paratei din imobilele Hotel si Restaurant Turist, situate in Eforie Sud.
In pronuntarea acestei hotarari, instanta de fond a retinut ca activele in litigiu au facut obiectul contractului de locatie de gestiune nr. 6481/1993 incheiat intre cele doua parti.
Prin Protocolul de predare-primire nr. 2930/13.11.2000, urmare a divizarii S.C. "C.S." S.A., activele in litigiu au fost transmise in proprietatea S.C. "C.S. 2000" S.A., asupra careia a operat si transmiterea calitatii de parte in contractul de locatie a gestiunii.
Intrucat termenul pentru care a fost locatie a expirat la 31.12.2002, obligatia locatarului era de a preda bunul ce a facut obiectul locatiunii.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel in termen parata, criticand-o ca fiind netemeinica si nelegala, sustinand urmatoarele:
- gresit instanta de fond a admis actiunea, cat timp in cauza a operat tacita locatiune si pentru anul 2003;
- prin notificarea nr. 2353/20.08.2003 a solicitat reclamantei prelungirea contractului de inchiriere pana la solutionarea tuturor litigiilor existente in legatura cu acest activ;
- in perioada 1993-2003 au fost efectuate lucrari de investitii si reparatii capitale, ce nu au fost incluse in pretul locatiei, care ii dau dreptul la instituirea unui drept de retentie.
Apelul este nefondat.
Conform contractului de locatie de gestiune nr. 6481/18.08.1993 si a actelor aditionale succesive, apelanta a folosit activul in litigiu, termenul locatie fiind pana la 31.12.2002.
Locatiunea facuta pentru un timp determinat inceteaza de la sine cu trecerea termenului, fara sa fie necesara o prealabila instiintare, locatarul avand obligatia sa elibereze spatiul ocupat.
Tacita relocatiune nu a operat in cauza, caci, potrivit art. 1438 Cod civil, reclamanta a denuntat locatiunea, asa cum rezulta din adresele nr. 192/10.04.2003, nr.253/15.05.2003.
Actiunea reclamantei are ca obiect evacuare pentru lipsa titlu locativ, in conditiile in care, in prezent, aceasta se legitimeaza procesual, detinand activul in urma divizarii S.C. "C.S." S.A., neavand nici o relevanta ca pe rolul instantelor exista mai multe litigii in curs de judecata, avand printre altele, ca obiect, dispozitiile Legii nr. 10/2001, cat timp nu s-a pronuntat o hotarare irevocabila.
Invocarea efectuarii lucrarilor de reparatii si investitii nu are consecinte cu privire la existenta titlului locativ pentru a paraliza actiunea reclamantei, in conditiile in care apelanta nu dovedeste la acest moment existenta unei creante certe, lichide si exigibile, care ar justifica, eventual, instituirea sechestrului asigurator ca masura de indisponibilizare a bunurilor, care insa nu i-ar conferi si un drept de folosinta al activului.
In raport de aceste considerente, curtea a retinut ca apelul este nefondat, urmand ca, in temeiul art. 296 Cod procedura civila sa fie respins.

Decizia civila nr. 228/COM/1.07.2004
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Locatiune. Inchiriere

Evacuare - Decizie nr. 138 din data de 01.03.2011
OUG 40/99 - Sentinta civila nr. 860 din data de 10.02.2009
Locatiune, Inchiriere - Sentinta civila nr. 2441 din data de 07.04.2008
Locatiune - Sentinta civila nr. 1421 din data de 11.02.2010
Locatiune - Sentinta civila nr. 903 din data de 28.01.2010
contractul de locatiune - Hotarare nr. 7365 din data de 25.05.2010
Ordonanta presedintiala - Decizie nr. 1609 din data de 08.07.2010
Contract de inchiriere. Reziliere. Nelegalitate - Sentinta comerciala nr. 7202 din data de 11.06.2008
Act juridic. Efecte juridice. Incetare raporturi de locatiune - Sentinta comerciala nr. 297 din data de 10.01.2007
Chemarea in judecata a paratilor privind respectarea contractelor de inchiriere-teren, solicitand respectarea obligatiilor asumare - Sentinta civila nr. 32 din data de 17.12.2008
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 2693 din data de 09.12.2008
Evacuare - Decizie nr. 586 din data de 30.09.2016
Actiune in evacuare respinsa intrucat paratul a prezentat ca titlu un contract de inchiriere incheiat cu o alta persoana decat locatarul initial. Necesitatea clarificarii situatiei juridice a imobilului inchiriat. - Decizie nr. 161 din data de 02.05.2011
Locatiune, Inchiriere - Sentinta civila nr. 2441 din data de 07.04.2008
Locatiune - Sentinta civila nr. 1421 din data de 11.02.2010
Locatiune - Sentinta civila nr. 903 din data de 28.01.2010
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 2693 din data de 09.12.2008
Actiune in evacuare respinsa intrucat paratul a prezentat ca titlu un contract de inchiriere incheiat cu o alta persoana decat locatarul initial. Necesitatea clarificarii situatiei juridice a imobilului inchiriat. - Decizie nr. 161 din data de 02.05.2011
Evacuare - Decizie nr. 138 din data de 01.03.2011
Civil - revendicare imobiliara - STRAMUTARE - Hotarare nr. 7069 din data de 13.07.2010