Servitute de trecere pietonala si auto. Loc devenit infundat ca urmare a construirii unui pasaj auto

Curtea de Apel Cluj, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, decizia nr. 600 din 16 februarie 2011

Prin sentinta civila nr. 6496/14.05.2010, pronuntata a Judecatoriei Cluj-Napoca, s-a admis cererea de chemare in judecata formulata de reclamantii C.A. si C.I. impotriva paratului Statul Roman prin Consiliul local Cluj-Napoca.
S-a dispus instituirea unei servituti de trecere pietonala si auto pe o lungime de 8 metri si o latime de 3 metri asupra imobilului proprietatea paratului inscris in CF nr. 128228 Cluj-Napoca, A+59, nr. topografic 14914/1/2, in favoarea imobilului proprietatea reclamantilor inscris in CF nr. 160302, A+1, nr. topografic 14915/1, conform raportului de expertiza intocmit.
S-a dispus intabularea in cartea funciara a dreptului de servitute de trecere, stabilit in conditiile mai sus mentionate.
 Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Reclamantii C.A. si C.I. sunt proprietarii tabulari ai imobilului teren in suprafata de 774 mp, situat in municipiul Cluj-Napoca, potrivit sentintei civile nr. 11384/2005, pronuntata de Judecatoria Cluj-Napoca si potrivit extrasului CF nr. 160302 Cluj-Napoca, imobilul fiind inscris sub A+1 cu nr. topo 14915/1.
Conform raportului de expertiza tehnica judiciara intocmit in cauza, imobilul mai sus aratat, proprietatea reclamantilor, este situat in vecinatatea strazii Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca, zona pasajului de pe aceasta strada, iar datorita lucrarilor de constructie a acestui pasaj terenul in discutie nu mai are acces direct la strada, existand o diferenta foarte mare de nivel si scarile amenajate pe trotuar pentru circulatia pietonala. A mai aratat expertul ca accesul la acest teren se poate face doar din strada, pe la capatul scarilor amintite, pe o lungime de 8 m si latime de 3 m, necesara accesului auto, peste terenul vecin de la vest, acest din urma teren fiind inscris in CF 128228 Cluj-Napoca A+59, nr. topo 14914/1/2, fiind proprietatea Statului Roman, calea de acces indicata fiind cea mai scurta si necesitand amenajari minime. A concluzionat expertul ca imobilul reclamantilor nu are acces direct la drumul public, iar accesul se poate asigura peste terenul cu nr. topo 14914/1/2 inscris in CF 128228 Cluj-Napoca.
 Din extrasul CF nr. 128228 Cluj-Napoca rezulta ca asupra terenului cu nr. topo 14914/1/2 este proprietar Statul Roman cu titlu de expropriere, terenul fiind in administrarea Consiliului local al Municipiului Cluj-Napoca.
 La raportul de expertiza efectuat paratul Statul Roman a formulat de doua ori obiectiuni, solicitand instituirea unei alte variante de acces la terenul reclamantilor, din strada Tarnavelor, fiind incuviintate de catre instanta doar obiectiunile formulate la data de 24.02.2009.
 Expertul a raspuns la primele obiectiuni ale paratului, aratand ca nu a propus varianta de acces dinspre strada Tarnavelor deoarece diferenta de nivel intre aceasta zona si terenul reclamantilor este mare existand un taluz de aproximativ 2 metri, inaltime ce face dificila si costisitoare amenajarea accesului auto la terenul reclamantilor. Totodata, expertul a indicat si o a doua varianta de instituire a servitutii de trecere pe o latime de 3 m si lungime de 90 metri, toata lungimea reprezentand o alee si intinzandu-se peste patru imobilele cu patru numere topografice diferite.
 Fata de toate cele mai sus expuse, instanta a concluzionat in sensul ca terenul reclamantilor inscris in CF 160302 Cluj-Napoca, A+1, nr. topo 14915/1, are regimul juridic al unui imobil fara acces/iesire la calea publica, reclamand astfel instituirea unei servituti de trecere in vederea asigurarii uzului si utilitatii acestuia. Iesirea la calea publica urmeaza a fi asigurata pe drumul de acces cel mai scurt si in asa fel incat sa produca fondului aservit o paguba cat mai redusa, astfel cum stabileste art. 617 cod civil.
Asadar, instanta a dispus instituirea servitutii de trecere in varianta I propusa de expert, drumul de acces fiind in aceasta varianta de 8 m lungime si 3 metri latime, fata de drumul de acces din varianta a II a ce are o lungime de 90 metri. Paratul nu a prezentat nici un motiv pertinent pentru care aceasta varianta a drumului de acces nu ar putea fi instituita, neindicand instantei posibilele pagube ce le-ar avea de suportat in aceasta ipoteza. Or, atata timp cat intre cele doua variante de iesire la calea publica paratul nu a prezentat o diferenta de pagube de suportat, instanta a dispus instituirea servitutii pe drumul de acces cel mai scurt de 8 metri si care necesita cheltuielile cele mai mici de amenajare. Mai mult expertul a aratat ca cea de-a doua varianta a servitutii de trecere presupune o diferenta mare de nivel intre terenuri precum si costuri mai mari, neexistand nici un impediment la faptul ca servitutea se sfarseste in breteaua laterala a pasajului din strada Aurel Vlaicu.
 Pentru considerentele aratate, instanta, in baza art. 576 si urm. C.civ., a admis cererea de chemare in judecata formulata de reclamantii C.A. si C.I. impotriva paratului Statul Roman prin Consiliul local Cluj-Napoca.
 In baza art. 22 si 24 din Legea 7/1996, a dispus intabularea in CF a dreptului de servitute de trecere, stabilit in conditiile anterior mentionate.
 S-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
 Prin decizia civila nr. 574/A/23.11.2010 a Tribunalului Cluj a fost respins ca nefondat apelul declarat de paratul Statul Roman prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca impotriva sentintei civile nr. 6496/14.05.2010, a Judecatoriei Cluj-Napoca, care a fost pastrata in intregime.
A fost obligat apelantul sa plateasca intimatilor C.A. si C.I. suma de 500 lei, cheltuieli de judecata in apel.
Pentru a pronunta aceasta decizie, tribunalul a retinut ca din raportul de expertiza tehnica judiciara rezulta ca terenul in suprafata de 774 mp. cu nr. top. 14915/1, inscris in C.F. nr. 160302 Cluj, aflat in proprietatea intimatilor reclamanti, nu mai are acces in strada datorita lucrarilor de constructie a pasajului de pe strada Aurel Vlaicu. Expertul a stabilit de asemenea ca exista o diferenta foarte mare de nivel si scarile amenajate pe trotuar pentru circulatia pietonala. Accesul efectiv la teren se poate realiza doar pe la capatul scarilor amenajate pe trotuar pe o lungime de 8 m si o latime de 3 m, necesara accesului auto peste terenul vecin spre Vest. Terenul vecin pe care se poate asigura accesul este inscris in C.F. nr. 128228 Cluj, sub A+59, cu nr. top. 14914/1/2 in favoarea Statului Roman.
In cuprinsul raportului de expertiza intocmit in anul 2005 intr-un al dosar al Judecatoriei Cluj-Napoca s-a stabilit ca terenul se invecineaza la Nord cu strada A. Vlaicu, la Est cu teren ce apartine Statului Roman si pe care sunt edificate garaje particulare, la Sud cu terenul lui B.I., iar la Vest cu terenul apartinand Statului Roman. Expertiza examinata a fost dispusa de instanta pentru identificarea terenului restituit in natura prin Hotararea nr. 265/15.07.1997, emisa de Comisia judeteana pentru aplicarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995, in vederea intabularii dreptului de proprietate.
Din analiza comparativa a planurilor de situatie intocmite de cei doi experti, a rezultat ca sustinerile apelantului in sensul ca ar exista si o alta posibilitate de asigurare a accesului la terenul care a devenit loc infundat dupa restituirea in natura, nu au nici un fundament. Astfel, parcelele situate pe cele doua laturi ale terenului intimatilor se afla tot in proprietatea Statului Roman. Mai mult, pe terenul situat pe latura estica a parcelei sunt edificate garaje, la care accesul se asigura in acelasi mod.
In alta ordine de idei, expertul a argumentat, atat in cuprinsul raportului intocmit initial, cat si prin raspunsurile la obiectiunile apelantului parat motivele avute in vedere la stabilirea variantei propuse. In ceea ce priveste limita estica a terenului, expertul a aratat nu a propus aceasta varianta, deoarece diferenta de nivel intre aceasta zona si terenul intimatilor reclamanti este mare, existand un taluz de circa 1-2 m, inaltime ce face dificila si costisitoare amenajarea accesului auto la terenul in cauza.
Tribunalul a apreciat ca instanta de fond a optat corect pentru varianta nr. I din raport in conditiile in care potrivit variantei nr. II, servitutea de trecere ar fi de 3 m latime si 90 m lungime pana la strada Crisului.
In consecinta, tribunalul a constatat ca varianta I propusa de expert pentru instituirea dreptului de servitute la parcela intimatilor reclamanti asigura drumul cel mai scurt la calea publica si este de natura a produce pagube mai reduse fondului aservit, fiind in concordanta cu cerintele art. 617 C.civ.
Este de remarcat faptul ca apelantul a invocat lipsa altor variante fara sa precizeze care ar putea fi acestea, avand in vedere pozitionarea terenului si vecinatatile acestuia. In acelasi timp, prin pozitia adoptata fata de cererea reclamantilor apelantul a ignorat faptul ca accesul la garajele situate pe latura estica se asigura pe aceeasi cale, sustinere a reclamantilor necontestata, cum de altfel nu a fost contestata nici afirmatia acestora in sensul ca terenul a devenit loc infundat dupa restituirea in natura a parcelei.
Raportat la cele expuse, tribunalul a apreciat ca sunt nefondate criticile examinate.
In ceea ce priveste critica vizand neacordarea despagubirilor la care face trimitere art. 616 teza finala C.civ., tribunalul a constatat ca in cursul solutionarii cauzei la instanta de fond paratul nu a formulat o asemenea cerere. Din textul legal mentionat nu rezulta ca problema despagubirii ar trebui sa fie solutionata de instanta din oficiu. Mai mult, actiunea pentru despagubire este prescriptibila, sens in care dispune expres art. 619 C.civ.
In lumina considerentelor expuse, criticile apelantului au fost apreciate ca nefondate, in temeiul art. 296 Cod proc.civ., apelul paratului respins, iar in baza art. 274 Cod proc.civ., apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecata in apel in suma de 500 lei, culpa procesuala a acestuia fiind dovedita.
 Impotriva acestei hotarari a declarat recurs paratul recurent Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca prin Primar, solicitand, in principal, casarea deciziei in temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., trimiterea cauzei spre rejudecare in vederea refacerii raportului de expertiza, iar in subsidiar, admiterea recursului si modificarea deciziei.
In motivarea recursului, se arata ca asa cum reiese si din actele depuse la dosarul cauzei, terenul in favoarea caruia se doreste a se institui servitutea de trecere este inscris sub nr. top 14915/1.
Instantele de fond si apel nu au tinut seama de obiectiunile formulate in doua randuri de catre institutia parata. In acest sens, expertul ar fi trebuit sa propuna mai multe variante de trecere inspre imobilul aflat in proprietatea reclamantilor, si nu neaparat peste terenul aflat in proprietatea Statului Roman. Este de notorietate faptul ca terenurile aflate in proprietatea acestuia sunt in marea lor majoritate revendicate in temeiul legilor de retrocedare.
Mai mult decat atat, varianta finala acceptata de catre instante, respectiv traverseaza un trotuar, aflat in domeniul public al Statului Roman, care apoi ajunge in str. Aurel Vlaicu, aproape de o intersectie, periclitand si siguranta circulatiei in zona respectiva.
In situatia in care instanta de recurs considera ca totusi aceasta este cea mai oportuna varianta de acordare a dreptului de servitute, parata insista ca aceasta sa fie doar pietonala, dar, in opinia paratei, expertiza in cauza este deficitar intocmita, fiind incompleta, expertul urmand a propune si alte variante de servitute.
In ceea ce priveste servitutea de trecere auto recurentul arata ca aceasta nu este obligatorie instituirea acestui gen de acces, depinzand de realitatile faptice din teren, de posibilitatea efectiva a realizarii acesteia, in conditii legale.
Prin expertiza efectuata in cauza, nu s-a facut niciun fel de evaluare a terenului apartinand Statului Roman, in vederea acordarii unei despagubiri in favoarea acestuia, in calitate de proprietar al fondului aservit, in conformitate cu prevederile art. 616 Cod Civil, de care chiar reclamantii s-au prevalat.
Aceasta era solutia de urmat, chiar in lipsa unei cereri reconventionale in acest sens, intrucat textul legal este fara echivoc, prevazand pentru trecerea reclamata obligatia corelativa a despagubirii in proportie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona. Astfel, "proprietarul al carui loc este infundat, care nu are nicio iesire la calea publica, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu indatorirea de a-l despagubi in proportie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona",
Aceste prevederi, precum si cele ale art. 618 Cod civil, sunt destinate sa diminueze paguba provocata fondului aservit caruia i se impune o sarcina care duce la stirbirea dreptului proprietarului, chiar daca aceasta reprezinta unica solutie pentru folosirea locului infundat.
Ca urmare, la stabilirea concreta a drumului de trecere, trebuie sa se tina seama, in aceeasi masura, de interesele obiective si subiective ale proprietarului fondului aservit ca si de nevoia celui care reclama trecerea, pentru ca numai astfel se poate garanta utilizarea netulburata a servitutii si respectarea sa de buna voie.
Pe de alta parte, spre deosebire de alte servituti legale, servitutea de trecere nu este gratuita, proprietarul fondului aservit fiind indreptatit sa primeasca, de la proprietarul fondului infundat, despagubirea mentionata, care, in speta, reprezinta numai echivalentul terenului de folosinta caruia proprietarul ar fi lipsit prin realizarea drumului.
Despagubirea va trebui sa fie just calculata, echivalentul terenului luat din folosinta proprietarilor insemnand folosinta la pretul de circulatie. Nimic nu se opune unei despagubiri in natura, prin schimb de terenuri, daca partile cad de acord, in acest sens, si schimbul s-ar realiza cu respectarea conditiilor prevazute de lege.
Reclamantii intimati nu au formulat intampinare, insa la termenul de judecata din 9.02.2011 prezenti fiind in instanta, au invederat faptul ca intr-adevar, drumul pe care se solicita instituirea dreptului de servitute este un trotuar, insa acesta constituie cale de acces la drumul public, atat pietonal, cat si auto si pentru alti proprietari de imobile, situate in zona care la randul lor, sunt nevoiti sa iasa la calea publica (str. Aurel Vlaicu), atat pietonal, cat si auto, astfel incat nu ar fi singurii care ar avea un astfel de acces.
 Analizand recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constata ca acesta este nefondat, urmand a fi respins pentru urmatoarele considerente, in completarea celor corect si pertinent retinute de instantele de fond, care nu vor mai fi reluate.
Terenul pentru care reclamantii solicita instituirea dreptului de servitute le-a fost restituit acestora in baza hotararii nr. 265/15.07.1997, emisa de Judetul Cluj, Comisia Judeteana pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, reclamantii intabulandu-si dreptul de proprietate in CF.
La data restituirii terenul avea acces la calea publica - str. A. Vlaicu - insa, ulterior paratul a executat lucrari de consolidare in zona, a ridicat un zid de beton, astfel incat in prezent terenul constituie loc inchis.
Ridicarea acelui zid de consolidare nu poate fi retinut ca un act culpabil in sarcina paratului, intrucat lucrarile de consolidare erau necesare infrastructurii Municipiului Cluj-Napoca, insa in mod cert reclamantii in baza dispozitiilor art. 616 C. civil, pot reclama o trecere la calea publica peste terenul invecinat pentru exploatarea imobilului proprietatea lor.
Instanta de apel a analizat nu doar expertiza judiciara efectuata in prezenta cauza, ci si expertiza efectuata cu ocazia solutionarii litigiului, avand ca obiect intabularea dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 774 mp, restituit in temeiul Hotararii nr. 265/1997.
Coroborand concluziile ambelor rapoarte de expertiza prin analiza comparativa a planurilor de situatie, corect a statuat instanta de apel ca varianta aleasa de prima instanta pentru instituirea dreptului de servitute la imobilul proprietatea reclamantilor corespunde optim cerintelor art. 617 C. civil, constituind drumul cel mai scurt la calea publica si de natura a produce pagube reduse fondului aservit.
Argumentul principal invocat de parat este faptul ca imobilul fond aservit traverseaza un trotuar aflat in domeniul public al Statului Roman, stabilirea servitutii de trecere auto periclitand siguranta circulatiei in zona respectiva.
Sustinerea potrivit careia imobilul pe care s-a instituit dreptul de servitute in favoarea reclamantilor face parte din domeniul public, fiind trotuar, nu este reala.
Dupa cum reiese din cuprinsul raportului de expertiza efectuat in fata primei instante si din schita anexa, servitutea de trecere in varianta aleasa de catre instantele de fond este instituita peste terenul proprietatea paratului inscris in CF nr. 128228 Cluj, nr. top 14914/1/2.
Asa cum se poate observa pe schita anexa, servitutea de trecere este stabilita pe o portiune a acestui imobil proprietatea privata a paratului, pana la trotuar.
Peste trotuarul care constituie intr-adevar domeniul public, reclamantilor nu li s-a stabilit drept de servitute, intrucat, odata ajunsi la trotuar, trecand peste portiunea pe care li s-a stabilit dreptul de trecere, reclamantii sunt deja la calea publica. Folosirea trotuarului de catre reclamanti urmeaza sa se faca in acelasi mod in care acesta este exploatat de catre toti ceilalti proprietari ai imobilelor aflate in zona.
Evident ca exercitarea dreptului de servitute auto conferit reclamantilor va implica traversarea de catre acestia atat a portiunii pe care s-a instituit dreptul de servitute in favoarea lor, cat si a trotuarului, pentru a ajunge la strada (Aurel Vlaicu).
Insa, acesta este modul in care si ceilalti proprietari ai imobilelor situate in zona ies cu autovehiculele la strada - prin trecerea peste trotuar.
Exercitarea dreptului de servitute auto in acest mod - singurul posibil in actuala infrastructura a municipiului Cluj-Napoca - implica deplina responsabilitate a reclamantilor, in sensul de a nu periclita circulatia in zona respectiva, orice eventuala fapta culpabila produsa urmare a neglijentei acestora, urmand a fi asumata de ei.
Pentru aceste considerente, toate motivele vizand nelegalitatea hotararii sub aspectul gresitei alegeri a variantei de stabilire a servitutii, atat din perspectiva faptului ca ar fi existat si alte posibilitati de instituire a dreptului, cat si din cea a faptului ca fondul aservit desemnat de instantele de fond este domeniu public, urmeaza a fi inlaturate ca nefondate.
Nici motivul privind gresita neacordare a unei despagubiri in favoarea paratului in proportie cu pagubele ocazionate fondului aservit, nu este fondat.
Asa cum corect a retinut instanta de apel, aceasta despagubire nu poate fi acordata din oficiu proprietarului fondului aservit, formularea unei atare cereri in despagubire fiind supusa principiului disponibilitatii partilor in procesul civil.
Pentru a putea beneficia de aceste despagubiri, in prezentul cadru procesual paratul trebuia sa formuleze in fata primei instante o astfel de cerere. Aceasta solicitare paratul a formulat-o pentru prima data in apel, in cauza fiind incidente dispozitiile art. 294 alin. 1 Cod proc.civ., potrivit carora in apel nu se pot face alte cereri noi.
Prin urmare, in mod corect instanta de apel a respins aceasta cerere formulata pentru prima data in calea de atac.
Pentru toate aceste considerente, constatand ca toate motivele invocate in recurs sunt nefondate, in baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul promovat de parat va fi respins ca nefondat.