Nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare
(Sentinta civila nr. 4351 din data de 08.11.2007 pronuntata de Judecatoria Targoviste)Deliberand asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea inregistrata sub nr. 6342/04.11.2005 pe rolul acestei instante, reclamantele M.E. si S.M. le-au chemat in judecata pe paratele M.F. si M. B., solicitand sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare autentifi¬cat sub nr. 1077/12.07.2005 de Biroului Notarului Public C. A., incheiat intre parate.
In motivarea cererii, reclamantele au aratat ca, in fapt, in data de 12.07.2005 s-a incheiat intre parate contractul de vanzare-cumparare aratat, parata M. F. dand dovada de rea-credinta si, prin fraudarea legii, instrainand, cu titlu oneros, terenul de categoria de folosinta liva¬da in suprafata de 1.461 de metri patrati, situat in intravilanul comunei T., satul G., judetul D., avand numarul cadastral provizoriu 855 si ca vecini: la nord - teren aparti¬nand domeniului public, pe o distanta de 7,48 de metri, si drum comunal, pe o distanta de 82,03 metri, la est - R. G., pe o distanta de 10,35 de metri, la sud - M. E., pe o distanta de 76,49 de metri, iar la vest - drumul comunal, pe o distanta de 25,81 de metri, acest teren apar¬tinand defunctului M. N., care a fost sotul reclamantei M. E., reclamanta S.M. fiind fiica acestuia, defunctul M.N. primindu-1 cu titlul de zestre.
Tot in motivarea cererii, reclamantele au mai sustinut ca reaua-credinta a paratei M.F. consta in aceea ca, desi erau in litigiu pentru acest teren in cauza cu nr. 3795/2005 aflata pe rolul Judecatoriei Targoviste, aceasta a mers la notariat si, printr-o declaratie autentificata sub nr. 1077/12.07.2005, a precizat ca terenul supus vanzarii-cumpararii a fost dobandit cu titlul de zestre verbala de la parintii sai, afirmatie care intra sub incidenta art. 292 Cod penal, avandu-se in vedere ca reclamantele sunt cele care au stapanit terenul care constituie obiectul material al cau¬zei, in calitate de mostenitoare, declaratia fiind data in data de 12.07.2005, iar actiunea ce face obiectul cauzei cu nr. 3795/2005 fiind introdusa in data de 21.06.2005; ca, in timpul stapanirii terenului de catre reclamante, ele au efectuat pe acest teren lucrari de extindere a locuintei, au confectionat gardul imprejmuitor al terenului si au efectuat si alte lucrari; ca despre introducerea actiunii inregistrate pe rolul Judecatoriei Targoviste sub nr. 3795/2005 au instiintat si Primaria comunei T., prin adresele inregistrate la aceasta sub nr. 2319/17.06.2005, 2390/21.06.2005 si 2413/22.06.2005, prin care aratau ca cer sa nu se elibereze nici un act necesar vanzarii terenu¬lui in suprafata de 1.461 de metri patrati, deoarece acest teren face obiectul unui litigiu aflat pe rolul instantelor de judecata.
Reclamantele au mai sustinut, in motivarea cererii lor, ca Primarul comunei T. a dispus, prin rezolutiile date pe adresele formulate de reclamante si aratate mai sus, sa nu se elibe¬reze nici un act necesar pentru instrainarea acestui teren, pana la solutionarea irevocabila a cauzei aratate mai sus, reclamantele neintelegand in ce conditii aceasta vanzare-cumparare a avut loc, si M.B. stiind ca reclamantele sunt proprietarele terenului in litigiu, iar M.F. fiind stiutoare de carte si putand semna, neputand reclamantele intelege de ce contractul de van¬zare-cumparare nu este semnat de aceasta la rubrica "vanzator", existand doar o amprenta digita¬la.
In drept, reclamantele nu si-au intemeiat cererea, in temeiul art. 112 alin. 1 punctul 5 Cod procedura civila invederand instantei ca inteleg sa isi dovedeasca actiunea cu probele cu interoga¬toriul paratelor, testimoniala, inscrisuri si expertiza de specialitate, atasand cererii copiile urma¬toarelor inscrisuri: contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr, 1077/12.07.2005 de catre Biroul Notarului Public C.A., incheiat intre M.F., in calitate de vanzatoare, si M.B., in calitate de cumparatoare, cererea formulata de S.V. si S.M., adresata Primarului comunei T., inregistrata la acesta sub nr. 2319/17.06.2005, notificarea formulata de S.V. si S.M., adresata Primarului comunei T., inregistrata la acesta sub nr. 2413/22.06.2005, certificatul de grefa eliberat de Judecatoria Targoviste in cauza cu nr. 3795/2005, la data de 21.06.2005.
Paratele au formulat intampinare, la primul termen de judecata din data de 25.11.2005, prin aceasta solicitand respingerea cererii de chemare in judecata, in motivarea intampinarii ara¬tand ca este adevarat ca a vandut, respectiv a cumparat, prin act autentic suprafata de 1.461 de metri patrati de teren, acesta provenind de la parintii vanzatoarei M.F. si fiind stapanit de catre aceasta in mod continuu, netulburat si sub nume propriu, de cand a fost inzestrata, asa cum au fost inzestrati si ceilalti frati ai sai; ca este adevarat ca M.F. s-a judecat cu re¬clamanta S.M. intr-o cauza in care M.F. a fost obligata sa-i plateasca lui S.M. o anumita suma de bani ce reprezinta unele cheltuieli facute de aceasta cu ocazia inmor¬mantarii surorii lui M.F., insa banii la care a fost obligata de instanta de judecata au fost platiti reclamantei inainte de perfectarea actului de vanzare-cumparare; ca este adevarat ca, in timpul cand reclamanta a stapanit terenul, ea si-a extins locuinta ei si pe terenul sau, insa, in mo¬mentul cand s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare, vanzatoarea M.F. a avut grija ca hotarul despartitor dintre ea si reclamante sa ocoleasca cladirea edificata pe terenul sau, renun¬tand, astfel, la o mica suprafata de teren, tocmai pentru a evita un litigiu ulterior; ca nu are nici o fel de relevanta faptul ca reclamanta s-a adresat Primariei comunei T. pentru a stopa vanza¬rea, intrucat M.F. se afla in litigiu cu S.M. pentru pretentiile privitoare la cheltu¬ielile de inmormantare, litigiul nevizand terenul instrainat.
In drept, paratele nu si-au intemeiat intampinarea, nearatand nici, in temeiul art. 115 punc¬tul 3 Cod procedura civila, care sunt probele cu care inteleg sa se apere, insa atasand intampinarii planul de amplasament si delimitare al corpului de proprietate cu nr. cadastral 855, inregistrat la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Dambovita sub nr. 17930/04.07.2005.
La solicitarea instantei, Biroul Notarului Public C.A. a comunicat instantei co¬piile tuturor inscrisurilor care au stat Ia baza incheierii contractului de vanzare-cumparare inche¬iat intre parate, aratat mai sus, si anume: declaratia lui M.F., autentificata sub nr. 878/15.06.2005 de catre Biroul Notarului Public C.A., certificatul nr. 4153/05.07.2005 eliberat de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Dambovita, certificatul de urbanism nr. 82/04.07.2005 eliberat de Primaria comunei T., certificat pentru atestarea ca petentul este cunoscut de proprietar, nr. 2411/22.06.2005 eliberat de Primaria comunei T., proces-verbal de identificare a imobilului nr. 2425/23.06.2005 eliberat de Primaria comunei T., certifica¬tul fiscal din 26.08.2005 eliberat de Primaria comunei T., antecontractul autentificat sub nr. 179/15.06.2005 de catre Biroul Notarului Public C.A., incheiat intre M.F., in calitate de promitenta-vanzatoare, si M.B., in calitate de promitenta-cumparatoare, planul de amplasament si delimitare al corpului de proprietate cu nr. cadastral 855.
La termenul de judecata din data de 16.12.2005, la interpelarea instantei, aparatorul re¬clamantelor a precizat ca fiind cauza de nulitate absoluta a contractului de vanzare-cumparare fraudarea legii, instanta punand in vedere acestuia sa precizeze legea care s-a fraudat si sa inte¬meieze in drept cererea de chemare in judecata, in conformitate cu dispozitiile art. 112 Cod pro¬cedura civila. La acelasi termen de judecata aparatorul reclamantelor a solicitat atasarea dosarului cauzei cu nr. 3795/2005 a Judecatoriei Targoviste, instanta incuviintand aceasta cerere, dosarul acestei cauze fiind atasat dosarului prezentei cauze.
In dovedirea cererii, aparatorul reclamantelor a solicitat incuviintarea probelor cu intero¬gatorii, inscrisuri si depozitiile a doi martori, aparatorul paratelor, in aparare, solicitand aceleasi probe, acestea fiind incuviintate de instanta in temeiul dispozitiilor art. 167 Cod procedura civila.
La termenul de judecata urmator din data de 27.01.2006, aparatorul paratelor a invederat instantei ca parata M.F. a decedat, depunand la dosarul cauzei copia certificatului de deces al lui M.F., decedata in data de 27.12.2005, avand ultimul domiciliu in comuna T., judetul Dambovita, seria DP, nr. 663182, eliberat de Primaria comunei T., in data de 29.12.2005, la solicitarea aparatorului reclamantelor instanta acordand termen pentru introdu¬cerea in cauza a mostenitorilor acestei parate, Primaria comunei T. comunicand, cu adresa nr. 684/17.02.2006, la solicitarea instantei de a comunica acesteia sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale de pe urma defunctei M.F., ca in registrul agricol pe anul 2005, la data decesului, defuncta nu mai era inscrisa cu terenuri agricole si constructii, deoarece in tim¬pul vietii a instrainat averea sa prin actele de vanzare-cumparare nr. 509/31.03.2005 si 1077/12.07.2005.
La termenul de judecata din 24.02.2006, fata de sustinerile partilor ca defuncta M.F. nu are sot supravietuitor si nici descendenti, a pus in vedere reclamantelor, prin aparator, ca, in termen de 10 zile, sub sanctiunea suspendarii judecarii cauzei, in temeiul art. 1551 Cod pro¬cedura civila, sa depuna la dosarul cauzei lista cu numele si domiciliile tuturor persoanelor cu vocatie succesorala legala concreta la mostenirea acestei defuncte, la termenul de judecata din 31.03.2006 instanta, fata de neindeplinirea acestei obligatii legale de catre reclamante, acestea depunand sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale nr. 1201/21.03.2006 a Primariei
comunei T., insa aceasta necuprinzand toate persoanele care au vocatie succesorala legala concreta la mostenirea acestei defuncte, instanta, deci, in temeiul art. 243 alin. 1 pct. 1 si in teme¬iul art. 1551 Cod procedura civila, suspendand judecarea cauzei pana la comunicarea de catre re¬clamante instantei a mostenitorilor sau persoanelor cu vocatie succesorala concreta la mostenirea defunctei-parate M.F..
In data de 25.05.2006 reclamantele au solicitat repunerea cauzei pe rol, invederand instan¬tei ca defuncta M.F. a avut 4 frati, si anume pe M.N., decedat, mostenitori ai acestuia fiind M.I.si S.M., M.M., decedat, mostenitori ai acestuia fiind M.M.-V si M.I., M.N., decedat, mostenitorii acestuia fiind S.S.si B.E., si M.M., decedata fara mostenitori.
In data de 03.10.2006, intervenienta fortata S.S. a depus la dosarul cauzei un in¬scris, solicitand admiterea cererii reclamantelor, in acesta precizand ca terenul ce a facut obiectul vanzarii-cumpararii intre parate a fost stapanit pana in momentul vanzarii-cumpararii de catre matusa sa, M.E., si verisoara sa, S.M., acestea lucrand tot timpul acest teren, ea, S.S., fiind anuntata de reclamante ca M.F. vrea sa vanda acest teren, motiv pentru care S.S.a instiintat-o ca nu poate sa vanda, deoarece nu ii apartine acest teren, care a fost dat de parintii si sora lor, M.M., decedata in anul 2001, lui S.M. si M.E., ce au suportat cheltuielile de inmormantare. Prin acelasi inscris intervenienta fortata S.S.a mai invederat instantei ca terenul respectiv se afla chiar in gradina casei reclamantelor, ca acestea au instiintat Primaria comunei T. si au facut o cerere catre aceasta, primarul vizand aceasta cerere pentru neefectuarea niciunui act de instrainare cu privire la acest teren, insa parata M.F. a vandut terenul in mod ilegal, neavand taxa de succesiune platita; ca, ea, S.S., nu a primit nici un teren de la parintii sai, deoarece acestia au fost de acord ca terenul sa ramana in posesia reclamantelor.
La termenul de judecata din 06.11.2006, reclamantele au depus la dosarul cauzei precizari ale actiunii introductive de instanta, in acestea aratand ca ele considera ca atat vanzatoarea, cat si cumparatoarea, au stiut faptul ca vand, respectiv cumpara, un bun proprietatea altuia, si ca vanzarea-cumpararea bunului altuia in cunostinta de cauza reprezinta o operatiune speculativa, avand cauza ilicita si, deci, fiind nula absolut, in temeiul art. 948 Cod civil, asa cum a aratat si practica judiciara, precum si doctrina, exemple in acest sens fiind lucrarile lui T. R. Popescu, Drept, Edi¬tura Didactica si Pedagogica Bucuresti, 1970, pagina 306, si A. Popescu, Gh. Beleiu, Drept civil, Teoria generala a dreptului civil, Universitatea Bucuresti, 1980, pagina 251; ca acel contract de vanzare-cumparare incheiat intre parate este, astfel, incheiat in frauda dreptului proprietarului, cu complicitatea si, in orice caz, pe riscul cumparatorului, constituind un caz tipic de nulitate absolu¬ta in virtutea cunoscutului adagiu clasic frauda corupe totul.
La acelasi termen de judecata, la interpelarea instantei, cu privire la cauza pentru care re¬clamanta S.M. a cerut, in cauza cu nr. 3795/2005, instituirea unui drept de superficie asu¬pra terenului asupra caruia acum arata ca are calitatea de proprietara, aparatorul reclamantelor a invederat ca reclamanta S.M. nu poate comenta ce s-a cerut in cauza cu nr. 3795/2005 in care a avut calitatea de reclamanta alaturi de sotul sau S.V., cu privire la faptul ca in acea cauza s-a cerut instituirea unui drept de superficie asupra terenului asupra caruia acum reclamanta S.M. pretinde ca are drept de proprietate, alaturi de reclamanta M.E., tot la interpe¬larea instantei precizand ca reclamanta M.E. sustine ca are calitatea de proprietara de pe urma sotului sau M.N., decedat, a carui succesiune nu s-a dezbatut, acesta fiind inzestrat verbal de mama sa, M.S., iar S.M. dobandind calitatea de proprietara asupra terenu¬lui in litigiu de la tatal ei, M.N., invederand instantei si ca reclamanta M.E. mai are un fiu, si anume pe M.I., care este nevazator, precizand ca parata decedata, M.F., a fost cumnata reclamantei M.E., fiind sora sotului acesteia, M.N..
Tot la termenul de judecata din data de 06.10.2006, aparatorul paratei a invederat instantei ca, de fapt, cea inzestrata verbal de M.S. a fost parata decedata, M.F., si nu M.N., fratele sau, la interpelarea instantei partile precizand ca nu s-au dezbatut succesi¬unile de pe urma defunctilor M.N. si M.S.; de asemenea, aparatorul paratei a in¬vederat instantei ca sotii S.M. si S.V., daca ar fi pretins, in cauza cu nr. 3795/2005, ca stapanesc terenul in litigiu de la parintii lor, nu ar fi acceptat testamentul defunctei M.F., iar aparatorii ambelor parti au invederat instantei ca terenul in litigiu nu a constituit obi¬ectul cooperativizarii.
Aparatorul paratei M.B. a invederat instantei ca aceasta se afla in strainatate, depunand ca inscris doveditor un inscris in limba italiana denumit "Permesso di soggiorno per stranieri" emis de Questura di Torino pe numele lui M.B., pentru acest temei aparato¬rul reclamantelor depunand la dosarul cauzei interogatoriul cu intrebari adresate paratei M.B., inmanand un exemplar si aparatorului acesteia, solicitand a se da eficienta dispozitiilor art. 223 Cod procedura civila, aparatorul acestei parate depunand la dosarul cauzei interogatoriul astfel administrat.
La solicitarea instantei, reclamantele au depus la dosarul cauzei copiile urmatoarelor in¬scrisuri: certificatul de deces al lui M.M., fiica lui M.I. si M.S., decedata in data de 05.05.2001, seria DM, nr. 963838, eliberat de Primaria comunei T., in data de 07.05.2001, actul de deces nr. 58/29.12.2005 a lui M.F., fiica lui M.I. si M.S., eliberat de Primaria comunei T., actul de deces nr. 6/17.01.1973 a lui M.M., fiul lui M.I. si M.S., eliberat de Consiliul Popular al comunei T., actul de deces nr. 15/14.04.1972, al lui M.S., fiica lui D.N.si D.D., eliberat de Con¬siliul Popular al comunei T., certificatul de deces a lui M.N., fiul lui M.I. si M.S., seria DM, nr. 068844, eliberat de Consiliul Local a comunei T., in data de 07.06.1988.
Au fost administrate interogatoriile propuse de reclamante a fi administrate intervenientilor fortati M.V., B.E., M.I.si M.I., si au fost administrate si interogatoriile propuse de parata M.B. a fi administrate acelorasi intervenienti for¬tati si reclamantelor M.E. si S.M..
Au fost audiati martorii B.N.si N.I., propusi de catre reclamante, si M.V.si M.N., propusi de catre parata M.B..
La solicitarea instantei, Primaria comunei T. a comunicat acesteia sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale de pe urma defunctului M.N., nr. 1891/07.06.1998, si sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale de pe urma defunctei M.S., nr. 3712/2007.
Reclamantele au depus la dosarul cauzei certificatul de mostenitor nr. 62/26.11.2004 emis de Biroul Notarului Public C.A., de pe urma defunctului M.N., decedat in data de 05.06.1998, in dosarul nr. 86/2004, iar Primaria comunei T. a comunicat instantei copia registrului agricol pe anii 1971-1975, cu privire la M.F., si copia registrului agri¬col pe anii 1959-1963 de la pozitia familiei M.
Analizand probatoriul administrat in cauza, in raport de dispozitiile legale, instanta con¬stata urmatoarele:
Defuncta M.S. a decedat in data de 12.04.1972, succesiunea de pe urma acesteia nefiind dezbatuta, vocatie succesorala legala concreta la mostenirea acesteia avand-o fiii acesteia si anume M.M., M.F., aceasta fiind parata defuncta, M.M.si M.N., ultimul fiind sotul defunct al reclamantei M.E. si tatal reclamantei S.M., situatie de fapt dovedita cu actele de deces mai sus aratate din care rezulta filiatia acestora.
M.M., fiica lui M.S., a decedat in data de 05.05.2001, fapt dovedit cu certi¬ficatul de deces al acesteia, aratat mai sus.
M.M., fiul lui M.S., a decedat in data de 17.01.1973, situatie de fapt dove¬dita cu actul de deces al acestuia.
M.N., fiul lui M.S., a decedat in data de 05.06.1998, de pe urma acestuia fiind dezbatuta succesiunea, pe cale notariala, mostenitori ai acestuia fiind M.I., in calitate de fiu, cu cota de lA din mostenire, si S.M., prezenta reclamanta, in calitate de fiica, cu cota de Vi din mostenire, renuntatoare la succesiune fiind M.E., prezenta reclamanta, in calitate de sotie supravietuitoare, suprafata de teren care face obiectul prezentei cauze nefacand parte din masa succesorala aratata in certificatul de mostenitor eliberat de pe urma acestuia de¬funct in data de 26.11.2004, aceasta situatie de fapt fiind dovedita cu actul de deces al acestui de¬funct si cu certificatul de mostenitor, mai sus aratate.
In data de 12.07.2005, M.F., in calitate de vanzatoare, i-a instrainat lui M.B., in calitate de cumparatoare, terenul livada in suprafata de 1.461 de metri patrati, despre care a dat declaratia autentificata ca a fost dobandit de ea cu titlul de zestre, verbal, de la parintii sai, declarand si ca stapaneste aceasta suprafata continuu, neintrerupt, netulburat, public si sub nume de proprietar de peste 30 de ani, teren situat in intravilanul comunei T., satul G, judetul D, cu numarul cadastral provizoriu 855, avand ca vecini: la nord -teren apartinand domeniului public, pe o distanta de 7,48 de metri, si drum comunal, pe o distanta de 82,03 de metri, la est - R.G., pe o distanta de 10,35 de metri, la sud - M.E., pe o distanta de 76,49 de metri, iar la vest - Drumul comunal, pe o distanta de 25,81 de metri, si¬tuatie de fapt dovedita cu contractul de vanzare-cumparare mai sus aratat si cu declaratia lui M.F. autentificata, mai sus aratata.
M.F., parata din prezenta cauza, a decedat in cursul judecarii prezentei cauze, in data de 27.12.2005, situatie de fapt dovedita cu certificatul de deces al acesteia aratat mai sus.
Reclamantele au pretins ca sunt proprietarele acestei suprafete de teren care constituie obiectul material al prezentei cauze, ca urmare a faptului ca sunt mostenitoarele, in calitate de sotie supravietuitoare, respectiv in calitate de descendenta de gradul I, ale defunctului M.N., a carui sotie a fost reclamanta M.E. si a carui fiica este reclamanta S.M., deoarece M.N., care este fratele defunctei M.F., a fost inzestrat cu aceasta su¬prafata de teren de catre M.S., nu M.F. fiind inzestrata cu aceasta suprafata de teren, asa cum a sustinut aceasta in prezenta cauza, inainte de decesul acesteia, si asa cum a susti¬nut si parata M.B..
Instanta constata ca reclamanta M.E. nu are calitatea de mostenitoare a defunctului M.N., fiind renuntatoare la mostenirea acestuia, fapt dovedit cu certificatul de mosteni¬tor emis de pe urma acestui defunct, astfel incat, fata de faptul ca aceasta, alaturi de fiica sa, S.M., a introdus actiunea in calitate de mostenitoare a defunctului M.N., defunctul sau sot, pretinzand ca terenul care constituie obiectul material al contractului de vanzare-cumparare face parte din masa succesorala ramasa de pe urma acestuia, instanta apreciaza ca fondata excep¬tia lipsei calitatii procesuale active a acestei reclamante, M.E., ridicata de instanta, ur¬mand sa respinga actiunea acesteia pentru lipsa calitatii procesuale active a sa.
Instanta, fata de exceptia de inadmisibilitate a actiunii, ridicata de instanta, pe temeiul fap¬tului ca cererea de chemare in judecata nu a fost formulata de catre toti mostenitorii lui M.N., si anume nu a fost introdusa si de catre M.I., fiul lui M.N., care are aceas¬ta calitate dovedita cu certificatul de mostenitor de pe urma acestui defunct, din patrimoniul lui M.N. pretinzandu-se ca face parte obiectul material al contractului de vanzare-cumparare, fata de Hotararea pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Sectia a tre¬ia, in cauza Lupas si altii impotriva Romaniei, in data de 14.12.2006, in conformitate cu care nu este necesar ca toti proprietarii coindivizari sa formuleze, impreuna, o cerere de chemare in jude¬cata, in apararea drepturilor pe care le pretind, cu privire la proprietatea coindiviza, in consecinta netrebuind sa se respecte regula unanimitatii in formularea actiunilor privitoare la un bun imobil care se afla in proprietatea coindiviza a mai multor persoane, deoarece se aduce atingere substan¬tei insesi a dreptului de acces la un tribunal, cum instantele romanesti, pana la pronuntarea acestei hotarari a Curtii Europene a Drepturilor Omului, considerau, asa cum s-ar afla terenul care con¬stituie obiectul material al prezentei cauze, in imprejurarea in care acesta ar face, intr-adevar, par¬te din masa succesorala ramasa de pe urma defunctului M.N., instanta apreciaza ca ne¬fondata exceptia ridicata, urmand sa o respinga astfel.
In ceea ce priveste fondul cauzei, avand in vedere ca cererea de chemare in judecata, asa cum a fost precizata la datele de 16.12.2005 si 06.11.2006, a ramas ca fiind formulata numai de mostenitoarea lui M.N. care este S.M., fiica defunctului, conform certificatului de mostenitor de pe urma acestuia mai sus aratat, instanta constata ca, in data de 21.06.2005, S.V., sotul prezentei reclamante, si S.M., prezenta reclamanta, au chemat-o in judecata pe M.F., prezenta parata decedata in cursul judecarii cauzei, solicitand, in cauza cu nr. 3795/2005 a Judecatoriei Targoviste, crearea unui drept de superficie asupra terenului in suprafa¬ta de 1.460 de metri patrati, situat in punctul "Camin", in comuna T., satul G, jude¬tul D, in motivarea acestei cereri aratand ca, in fapt, in data de 04.05.1999, in fata nota¬rului public H.M., prin testamentul autentificat sub nr. 1238, M.F. a inte¬les sa le lase acestora, dupa incetarea ei din viata, intreaga sa avere mobila si imobila, pentru grija pe care acestia i-au acordat-o pana la acel moment si pe care i-o vor acorda, in continuare, pana la deces, in motivarea aceleiasi actiuni aratand si ca, de comun acord cu M.F., ei au efec¬tuat, dupa incheierea testamentului, diferite lucrari de intretinere si imbunatatire, inclusiv im¬prejmuirea cu gard a terenului aratat. in motivare aceleiasi cereri din cauza cu nr. 3795/2005, S.V. si S.M., avand calitatile aratate in raport cu prezenta cauza, au mai sustinut ca, avand acordul lui M.F., au efectuat o extindere a locuintei mamei lui S.M., adica M.E., reclamanta din prezenta cauza, pe terenul in litigiu, precum si o intrare laterala la anexele din gospodarie, in acest sens obtinand si autorizatia de construire nr. 27/31.08.1999, emi¬sa de Consiliul Local al comunei T., lucrarile de extindere finalizandu-se in primavara anu¬lui 2000; ca, la scurt timp dupa terminarea lucrarilor de constructie, spre neplacuta lor surpriza, ei au aflat ca M.F., povatuita de niste vecini, s-a prezentat la notar si a revocat, in intregi¬me, testamentul autentificat, cu toate acestea ei ocupandu-se, in continuare, de ingrijirea lui M.F. si de bunurile acesteia, fata de aceasta atitudine aceasta, din nou, in data de 13.05.2002, testandu-le intreaga avere in fata notarului public S.D.I.D., testamentul fiind autentificat sub nr. 1697; ca, din nou, la sfaturile altor persoane, in data de 17.06.2003, M.F. a revocat si acest ultim testament, prin declaratia autentificata sub nr. 2268, data in fata aceluiasi notar.
In consecinta, prin aceasta actiune, al carui obiect material este acelasi cu obiectul materi¬al al contractului de vanzare-cumparare a carui nulitate absoluta se cere a fi constatata in prezenta cauza, prezenta reclamanta S.M., reclamanta si in cauza cu nr. 3795/2005, a recunoscut faptul ca aceasta suprafata de teren era proprietatea lui M.F., pentru acest motiv cerand crearea unui drept de superficie asupra terenului respectiv, pentru temeiurile aratate, la interpela¬rea instantei cu privire la acest aspect aparatorul reclamantelor avand sustinerile aratate mai sus.
Fata de faptul ca, asa cum instanta a retinut mai sus, succesiunea de pe urma defunctei M.S., mama lui M.N., autorul reclamantelor, si M.F., prezenta parata defuncta, nu a fost dezbatuta, avand in vedere faptul ca martorii propusi de catre reclamante au aratat ca terenul a fost dat ca zestre lui M.N. de catre mama sa, M.S., iar martorii propusi de catre parata au aratat ca terenul a fost dat ca zestre lui M.F. de catre mama sa, aceeasi M.S., in patrimoniul careia nu se contesta ca a existat terenul care constituie obiectul material al prezentei cauze, tinand cont de faptul ca prin inzestrare nu se transmite drep¬tul de proprietate de la cel care inzestreaza catre cel care este inzestrat, transmitandu-se numai dreptul de folosinta pe durata vietii celui care inzestreaza, bunul respectiv intrand in masa succe¬sorala a celui care a inzestrat, la decesul acestuia, asa cum arata doctrina juridica (Francisc Deak, Tratat de drept succesoral, Editura AII, 1998, pag. 404-405, in care se arata ca sunt supuse rapor¬tului cheltuielile facute de defunct pentru inzestrare cu ocazia casatoriei, inclusiv bunurile dotale pana in 1954, Codul civil precizand expres aceasta, in art. 751 si art. 758 Cod civil), avand in ve¬dere si faptul ca nici una dintre parti nu a invocat, fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie, dobandirea prin prescriptie achizitiva a terenului care constituie obiectul material al cauzei, in¬stanta apreciaza ca nefondata cererea, asa cum a fost precizata la datele de 16.12.2005 si 06.11.2006, formulata de reclamanta S.M., urmand sa o respinga astfel, apreciind ca nu a fost dovedit nici dreptul de proprietate exclusiv al defunctului M.N., astfel incat M.F. sa fi instrainat prin contractul de vanzare-cumparare a carui nulitate absoluta se cere a fi constatata un bun care nu se afla in patrimoniul sau, insa nu a fost dovedit nici dreptul de proprie¬tate exclusiv al defunctei M.F. asupra terenului respectiv, pentru temeiurile mai sus ara¬tate, de fapt si de drept, invocandu-se dobandirea dreptului de proprietate atat de M.N., cat si de M.F., prin inzestrare, martorii audiati relevand o exploatare comuna a terenului respectiv de catre cei doi frati, concomitent sau succesiv.
Instanta apreciaza ca fie partea care are interes si care apreciaza ca sunt intrunite conditii¬le legale pentru constatarea dobandirii prin prescriptie achizitiva a dreptului de proprietate asupra terenului respectiv formuleaza actiune in constatarea dobandirii astfel a dreptului de proprietate asupra terenului, fie se cere dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei M.S., in a carei masa succesorala sa intre si terenul respectiv, soarta contractului de vanzare-cumparare depin¬zand, ca atare, de catre cele care vor fi stabilite astfel.
In temeiul dispozitiilor art. 274 Cod procedura civila, instanta urmeaza sa ia act ca parata M.B. nu solicita cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTARASTE:
Admite exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei M.E., ridicata de instanta.
Respinge cererea, asa cum a fost precizata la datele de 16.12.2005 si 06.11.2006, formula¬ta de reclamanta M.E., cu domiciliul in comuna T., satul G, judetul D, impotriva paratelor M.B., cu domiciliul in comuna V, judetul T, si M.F., decedata pe parcursul judecarii cauzei, mostenitori ai acesteia fiind M.I.si M.M.V., ambii cu domiciliile in comuna T., satul G, judetul D, M.I., cu domiciliul in municipiul P, Calea B, judetul P, S.S., cu domiciliul in comuna T, judetul C, si B. E. cu domiciliul in municipiul C, , judetul C, pentru lipsa calitatii procesuale active a reclamantei M.E..
Respinge exceptia de inadmisibilitate a cererii de chemare in judecata, asa cum a fost pre¬cizata la datele de 16.12.2005 si 06.11.2006, ridicata de instanta, ca nefondata.
Respinge, ca nefondata, cererea formulata de reclamanta S.M., cu domiciliul in municipiul T, judetul D, impotriva pa¬ratelor M.B., cu domiciliul in comuna V, judetul T, si M.F., de¬cedata pe parcursul judecarii cauzei, mostenitori ai acesteia fiind M.I., M.M.V., ambii cu domiciliile in comuna T., satul G, judetul D, M.I., cu do¬miciliul in municipiul P, judetul P, S.S., cu domiciliul in comuna T, judetul C, si B.E., cu domiciliul in municipiul C, judetul C.
Ia act ca parata M.B. nu solicita cheltuieli de judecata.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Vanzari-Cumparari
Nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare a unui imobil. - Decizie nr. 161 din data de 17.02.2012Constatarea nulitatii absolute a actului aditional la contractul de vanzare-cumparare si restabilirea situatiei anterioare - Decizie nr. 973 din data de 03.12.2010
Despagubiri solicitate ca urmare a constatarii nulitatii unui contract de vanzare-cumparare avand ca obiect imobil - Decizie nr. 516 din data de 13.12.2010
Constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare incheiat cu scop ilicit - Decizie nr. 377 din data de 18.10.2010
Obligatie de a face - Sentinta civila nr. 207 din data de 12.03.2009
Restituire arvuna. Conditii. - Decizie nr. 234/R din data de 24.09.2008
Contencios Fiscal. Aplicarea in timp a legii contenciosului administrativ - Decizie nr. 131/R din data de 23.05.2006
Raspunderea pentru evictiune; calitate procesuala pasiva. - Decizie nr. 4/Ap din data de 20.01.2009
Conditiile admiterii in principiu a cererii de interventie principala. - Hotarare nr. 108 din data de 04.04.2015
Opozitia la vanzare. Termen de formulare. Comunicarea notificarii. - Decizie nr. 457 din data de 19.05.2010
Obligatia de „a face” - Sentinta civila nr. 1752 din data de 22.06.2010
Contencios administrativ-fiscal. Operatiuni de vanzare de bunuri imobile cu caracter repetat efectuate de o persoana fizica. Sfera de aplicare a taxei pe valoarea adaugata. Calitate de persoana impozabila. - Decizie nr. 498 din data de 25.03.2011
Societate comerciala. Antecontract de vanzare – cumparare de bunuri imobile concretizat in factura. Lipsa drepturilor privind sustinerea uneia dintre parti, precum ca nu s-a indeplinit conditia suspensiva pentru incheierea actului in forma autentica. - Decizie nr. 90 din data de 11.11.2008
CONTRACT DE VANZARE CUMPARARE. LIPSA PRET. PRET NESERIOS. LIPSA HOTARARII ADUNARII GENERALE A ASOCIATILOR. CONSECINTE. - Decizie nr. 48 din data de 27.06.2008
ANTECONTRACT DE VANZARE-CUMPARARE TEREN. INTERPRETAREA CONTRACTULUI. DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENTEI VANZATORULUI. ACTIUNEA IN PERFECTARE A VANZATORULUI. OBLIGATIA INSTANTEI. - Decizie nr. 46 din data de 27.06.2008
Emitere instrumente de plata fara acoperire - Sentinta penala nr. 13 din data de 15.01.2010
Civil-Actiune in constatare. - Sentinta civila nr. 1004 din data de 19.01.2012
Incheiere contract de vanzare-cumparare cu primaria, a unei locuinte inchiriat. - Sentinta civila nr. 8010 din data de 30.05.2011
Anulare contract pentru lipsa de discernamant a vanzatorului - Sentinta civila nr. 10047 din data de 04.11.2008
Conditii necesare pentru pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Sentinta civila nr. 21383 din data de 01.11.2013