InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Falticeni

Fond funciar

(Sentinta civila nr. 2505 din data de 21.12.2010 pronuntata de Judecatoria Falticeni)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Judecatoria Falticeni | Jurisprudenta Judecatoria Falticeni

Prin sentinta civila nr. 2505/21.12.2010 s-a admis in parte actiunea avand ca obiect obligare la punere in posesie, privind reclamantul _ domiciliat in sat .., comuna Baia, judetul Suceava, in contradictoriu cu paratii: .. domiciliat in sat .., comuna Baia, judetul Suceava, Comisia comunala de fond funciar Baia, Comisia Judeteana Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor si cu intervenientii _..
S-a obligat pe parata, Comisia Comunala de aplicare a Legii nr.18/1991 Baia la punerea in posesie  a reclamantului cu suprafata de teren evidentiata in Rolul agricol din anii 1959-1962, evidente existente la nivelul localitatii Baia, judetul Suceava, la pozitia nr.171, pe numele autorului _ respectiv  0,60 ha teren livada , 0,79 ha teren fanat - vatra sat, 0,05 ha curti cladiri, 039 ha  teren arabil si livada, 0,58 ha fanat - vatra sat.
S-a respins ca prematur introdusa cererea de modificare a titlului de proprietate nr.1786/2004.
S-a respins cererea privind acordarea daunelor cominatorii.
S-a respins cererea completatoare privitoare la constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate  nr. 1891 /29.08.2006 eliberat pe numele paratului _.
S-a respins cererea de interventie in nume propriu  formulata de  intervenientii _.
Obliga pe parata Comisia de aplicare a Legii nr.18/1991 Baia sa plateasca reclamantului suma de 2500 lei cheltuieli de judecata.
Prin cererea adresata acestei instante la data de 16.04.2007 si inregistrata sub nr. 1193/227 , reclamantul _. a chemat in judecata pe paratii Comisia comunala de aplicare a legii fondului funciar Baia si Comisia Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Suceava, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea prim paratei  sa-l puna in posesie cu terenurile pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate in baza Legii nr.18/1991 pe amplasamentele care le-a avut inainte de anul 1962, cand terenurile au trecut la CAP; cu cheltuieli de  judecata, iar printr-un alt capat de cerere solicita daune cominatorii de 100 lei pe zi de intarziere, din momentul pronuntarii hotararii si pana la  punerea efectiva in posesie.
In motivare, reclamantul a aratat ca, i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 29 ari teren agricol situat in intravilanul satului Baia, comuna Baia intre vecinii: _.. conform titlului de proprietate nr.1786/06.08.2004.
Mentioneaza ca, prim parata nu l-a pus in posesie pe amplasamentul care l-a detinut pana la colectivizare, si l-a pus in posesie pe un alt amplasament fata de cel detinut de autorii sai.
Fata de cele mai sus aratate, solicita ca prim - parata sa fie obligata la plata daunelor cominatorii de 100 lei pe zi de intarziere din momentul pronuntarii hotararii si pana la  punerea efectiva in posesie.
In drept si-a intemeiat actiunea pe disp.art.169/1997.
In dovedire a anexat la dosar  copia titlului de proprietate nr.1786/2004 ( fila 3 dosar), act de vanzare ( fila 5 dosar), contract de vanzare vesnica( fila 6 dosar).
Pentru termenul de judecata din data de 29.05.2007, reclamantul a formulat precizari la actiune ( fila 27 dosar) prin care a solicitat sa se dispuna modificarea titlului de proprietate nr.1786/2004 eliberat dupa _ in sensul de a se  inscrie vecinatatile reale ale suprafetei de 2.900 m.p. " _" intravilan, arabil sola 82, corespunzatoare vechiului amplasament al proprietatii; sa oblige prim - parata sa-l puna in posesie cu suprafata de 2900 m.p. " _" teren intravilan, arabil pe vechiul amplasament, cu cheltuieli de judecata.
In motivare arata ca la locul litigiului, autorul sau _ a avut anterior cooperativizarii in proprietate suprafata de 13.296 m.p. dobandita prin cumparare, conform contractelor incheiate la data de 16.09.1933 ( 50 prajini sau 9000 m.p.) si la data de 30.03.1939 (24 prajini sau 4.296 m.p.).
Conform  titlului de proprietate nr. 402/10.03.1995  i s-a reconstituit dupa defunctul  .. dreptul de proprietate pentru suprafata de 10.400 mp ".. ..", mostenitorilor acestuia , intre care s-a sistat definitiv si irevocabil starea de indiviziune, conform S.C. nr. 1502/23.05.1997 (Dosar. nr. 273/1996) a Judecatoriei Falticeni.
Mentioneaza ca, astfel, lui .. i s-a atribuit suprafata de 1.400 mp "_", cu vecinatatile: .. s-a atribuit suprafata totala de 0,40 ha ".." in doua parcele: 2.400 mp intre vecinii: .. si 1.600 mp intre vecinii: _, drum comunal si drum, si reclamantului i s-a atribuit suprafata de 4.000 mp intre vecinii: .., restul proprietatii mele si _
Precizeaza ca a formulat cerere de reconstituire pentru diferenta de 2.900 mp ".." in baza L. 169/1997 si a L. 1/2000, care a fost validata de comisia comunala in tabelul-anexa nr. 3, pozitia 8.
Din titlul de proprietate care i s-a eliberat, nr. 1786/06.08.2004, suprafata de 2.900 mp "_" nu a fost reconstituita pe vechiul amplasament al proprietatii,ci intre vecinii: _ .. incat s-a ajuns la o suprapunere in scriptic  intre terenul inscris in titlul 1786/2004 si cel inscris in titlul 402/1995.,
Precizeaza ca suprafata de 2.900 mp la care este indreptatit este situata in vecinatatea terenului atribuit lui ... prin S.C. nr. 1502/1997 a Judecatoriei Falticeni, de o parte si de alta a drumului prin care se asigura accesul dinspre drumul comunal spre terenul pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate conform titlului 1191/22.01.1997 .
In al doilea rand solicita punerea efectiva in posesie pe vechiul amplasament  al proprietatii.
Pentru termenul de judecata din data de 29.05.2007 secund parata a formulat precizari la actiunea formulata de reclamant ( fila 31 dosar) prin care a invocat ca potrivit art.5 lit." i" din regulamentul privind procedura de constituire, atribuire si functionarea comisiilor  pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, precum si a disp. art.52 alin.2 din Legea fondului  funciar nr.18/1991 republicata si modificata prin Titlul IV al Legii nr.247/2005, solicita ca judecarea cauzei sa se faca in contradictoriu cu Comisia locala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor ...
La termenul de judecata din data de 29.05.2007 numitii .. si _.. au formulat cerere de interventie in nume propriu ( fila 32 dosar) prin care au solicitat admiterea  in principiu a acesteia, iar pe fondul cauzei sa fie admisa cererea  si sa se constate ca intervenientii  sunt proprietarii suprafetei de teren pe care reclamantul doreste sa fie pus in posesie.
In motivarea cererii de interventie, au aratat ca au fost notificati de catre _. prin notificarea executorului judecatoresc inregistrata la nr. 9/14.05.2007, pentru a nu mai edifica constructia inceputa pe suprafata de teren de 0,05 ha , si a nu mai depozita materiale de constructie intrucat terenul pe care si-au inceput constructia  era in litigiu si era revendicat de catre reclamant.
Mentioneaza ca terenul in litigiu a fost cumparat de la numitul .....  printr-un act de vanzare -cumparare autentificat sub nr.2788 din 21.11.2006 incheiat la Notar public ..., teren pe care l-a si intabulat.
In drept si-a intemeiat actiunea pe disp. Art. 49-56 Cod procedura civila.
Legal citata, prim- parata a formulat intampinare ( fila 34 dosar) prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
In motivarea intampinarii a aratat ca, dupa aparitia Legii nr.18/1991,  comisia a masurat terenul reclamantului aflat in intravilan _. Avand la baza aceasta masuratoare cat si R.A. din anii 1959-1962 si actele de vanzare-cumparare a tatalui sau, reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferenta de teren ce nu  a fost trecuta in titlul de proprietate si care exista in teren in baza Legii l/2000( precizand ca in R.A. exista o suprafata mai mica decat cea existenta in teren).
Intrucat parcela reclamantului era delimitata pe toate partile cu gard edificat de parintii reclamantului si care ulterior a fost intretinut de reclamant, gard care delimiteaza concret  si distinct proprietatea sa, pana in prezent nu au fost solicitari la Comisia locala de schimbare sau completare a terenului aflat in vecinatatea locuintei acestuia.
Avand in vedere ca titlul de proprietate nr. 1786/2004 s-a eliberat in anul 2004,iar reclamantul nu a solicitat pana in prezent un alt amplasament,sau o alta parcela decat cea pe care o detine, Comisia comunala a considerat ca este o solicitare neintemeiata .
Mai arata ca, de fapt acel teren inainte de cooperativizare a fost a familiei _.,iar potrivit legii 18/1991 mostenitorii "_." au depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru acel teren si in prezent  detin il conform titlului de proprietate.
Suprafata de 500 m.p.din terenul familiei _,a fost atribuit legal ca lot de casa numitului _. pe timpul fostului C,A.P..
In tot acest timp (1991-2007),nu s-a depus la comisia comunala nici o solicitare din partea reclamantului de reconstituire a dreptului de proprietate pe acel amplasament (fost al familiei _..,vandut de C.A.P.lui _ A. reconstituit ca drept de proprietate acestuia si vandut ulterior familiei _ din satul Bogata).
Cu privire la obligarea comisiei la plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi de intarziere pana la punerea in posesie,considera cererea total nejustificata si cu rea credinta din partea reclamantului.
Avand in vedere cele mai sus aratate considera ca actiunea reclamantului este neintemeiata.
In drept si-a  intemeiat cererea pe disp.art.l 15-119,Cod Proc.Civila.
Pentru termenul de judecata din data de 19.06.2007, reclamantul a formulat precizari la actiune( fila 109 dosar) prin care a solicitat introducerea in calitate de parat a numitului _. si constatarea nulitatii titlului de proprietate nr. 1891 din 29.08.2006 eliberat pe numele _ in sensul excluderii suprafetei de 500 m.p. intravilan Baia  curti constructii, invecinata cu : drum sat, _..
In cauza a solicitat obligarea comisiei locale la punerea in posesie , corelativ modificarii titlului de proprietate nr. 1786/16.08.2004 eliberat pe numele _, pe vechiul amplasament al proprietatii  terenului de 2,900 m.p. intravilan arabil la locul " .." invocand disp. art.11 alin.21 din Legea nr. 1/2000.
Numitii .. _. au formulat cerere de interventie in interes propriu, invocand ca au cumparat in baza contractului de vanzare- cumparare autentificat sub nr. _. suprafata de 500 m.p. , identica cu parcela 1A din corpul de proprietate nr.1026 al com. cad. .., inscrisa in CF nr.549/N a localitatii cadastrale Baia, intre vecinii: drum, _, _.
Intervenientii au aratat ca terenul cumparat ar fi fost constituit in proprietatea vanatorului _ prin titlul de proprietate nr.1891/29.08.2006, in care figureaza inscrisa in intravilan curti- constructii o suprafata de 500 m.p., invecinata cu : drum satesc, _, _..
Considera ca, in speta este data nulitatea titlului nr.1891/2006 eliberat pe numele lui _., invocand disp. art.III, pct.1, lit.a subpct.i si ii si art.III, pct.1 lit.c din Legea nr.247/205, intrucat acesta nu justifica indreptatirea la constituire pe amplasamentul in litigiu, motivat de urmatoarele:
- numitii .. si _ au cumparat de la fostul C.A.P. .. suprafata de 500 m.p., in vederea edificarii unei locuinte, insa in anul 1969 si nu in anul 1973;
- contractul depus de catre intervenienti ( filele 40-41 dosar) nu este cel incheiat cu fostul C.A.P. Baia si .. si __., ci cuprinde  prima fila din conventia incheiata in  anul 1969 ( vanzarea fiind aprobata in baza Procesului verbal nr.4/14.09.1969 al Adunarii Generale a C.A.P.) si ultima fila a unui contract incheiat la 22.02.1973 si care a fost trecut in registrul de transcriptiuni si inscriptiuni al fostului Notariat de Stat judetean .. sub nr.128-129 din 24.02.1973( fila 41 verso).
Mai precizeaza ca, schita de la fila 42 dosar vizeaza amplasamentul terenului formand obiectul contractului incheiat la 22.02.1973, cuprins intre vecinii: la E- .. - lot C.A.P. la V- .., la S- _. si la N - soseaua satului.
In anul 1969, numitul _ a cumparat suprafata de 500 m.p.de la C.A.P. ( din terenul care anterior cooperativizarii facea parte din patrimoniul autorului reclamantului, _, in vederea construirii unei locuinte. Acesta a ridicat locuinta, insa in anul 1973 a demolat acea casa si a incheiat un alt contract de vanzare-cumparare pentru o alta suprafata de 500 m.p. ( care facea parte dintr-un teren care anterior cooperativizarii fusese in patrimoniul soacrei sale), pe care si-a edificat o noua gospodarie.
Precizeaza ca, pe amplasamentul suprafetei cumparate in anul 1969 a ramas doar temelia vechii case, pe care tatal autorului lui _ si anume _., a edificat fara autorizatie o casa, in care nu a locuit nimeni si care exista si in prezent.
Invedereaza ca, terenul de 500 m.p. aferent casei  a fost ocupat de vecinii __, care au edificat pe acel teren o sura si care, dupa apariaia legii fondului funciar, au facut demersuri  pe langa numitul _, ca acesta  sa-si constituie dreptul de proprietate pe amplasamentul in litigiu si care in final l-a vandut ginerului lui _., intervenientul ___.
Potrivit art.11 alin.21 din Legea nr.18/1991 rep. si art.2 alin.1 din Legea nr. 1/2000 , punerea in posesie si reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea fostului proprietar se face obligatoriu pe vechile amplasamente si cum acel teren nelegal a fost atribuit in proprietatea paratului _.., de la care intervenientii l-au cumparat, apreciaza ca acel titlu este nul absolut.
A invocat nulitatea titlului prin completarea actiunii initial formulate, raspunzand pretentiilor intervenientilor, care au solicitat recunoasterea dreptului de proprietate asupra unui amplasament care, nefiind proprietatea vanzatorului, nu il putea transmite valabil in baza unui contract translativ de proprietate.
Din documentatia aferenta emiterii titlului de proprietate nr.1891/29.08.2006, rezulta ca, acel titlu s-a eliberat in baza Hotararii nr. 2391/11.08.2006 a Comisiei Judetene Suceava.
Toate demersurile initiate de paratul _. in vederea reconstituirii dreptului de  asupra amplasamentului in litigiu sunt ulterioare intrarii in vigoare a Legii nr.247/2005.
Reclamantul a solicitat punerea in posesie pe vechiul amplasament cu privire la suprafata totala de 2.900 m.p., in baza Legii nr.169/1997 si 1/2000, deci anterior intrarii in vigoare a Legii nr.247/2005.
Acele demersuri s-au finalizat cu instrainarea catre intervenienti a acelui teren avand drept scop impiedicarea punerii in posesie a reclamantului cu terenul in suprafata de 500 m.p. pe vechiul amplasament.
Or, _. nu justifica ca este indreptatit la constituire pe amplasamentul in litigiu si cum, in  lipsa unui titul valabil, nu putea transmite valabil in proprietate intervenientilor terenul, nefiind date situatiile de exceptie prev. de art.2 alin.1 din Legea nr. 1/2000, art. III, pct.1, lit.c din Legea nr.169/1997 si art.11 alin.21 din Legea nr. 18/1991 rep., suprafata de 500 m.p. nu a fost atribuita legal in modalitatea prev. de art.24 din Legea nr.18/1991 rep., invocand incidenta art.II din legea nr.169/1997 si art.2 alin.2 din Legea nr.1/2000.
Prin eliberarea in baza Legii nr.247/2005 a titlului  de proprietate nr.1891/29.08.2006 , reclamantului i s-a adus atingere unui drept valabil castigat in baza Legii nr.18/1991 .
Pentru toate acestea solicita admiterea actiunii asa cum a fost completata si precizata.
Totodata solicita a se emite adresa comisiei locale , in vederea inaintarii documentatiei care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr.1891/29.08.2006. 
Pentru termenul de judecata din data de 19.06.2007, reclamantul a formulat la cererea de interventie intampinare ( fila 127 dosar) .
S-a aratat ca, intervenientii _. si _., au formulat cerere de interventie in interes propriu, in temeiul disp. art. 49 al. 2 si 50 C. Pr. Civ., invocand ca au cumparat in baza contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2788/21.11.2006 suprafata de 500 mp, identica cu parcela IA din corpul de proprietate nr. 1026 al corn. cad. .., inscrisa in CF nr. 549/N a localitatii cadastrale _, intre vecinii: drum, __.
Terenul cumparat ar fi fost constituit in proprietate vanzatorului _ prin titlul 1891/29.08.2006, in care figureaza inscrisa in intravilan curti-constructii o suprafata de 500 mp, invecinata cu: drum sat, __.
Arata ca,  in anul 1969 _ a cumparat 500 mp de la C.A.P. (din terenul care anterior cooperativizarii facea parte din patrimoniul autorului reclamantului, (_), in vederea construirii unei locuinte. A ridicat constructia, insa in anul 1973 a demolat aceasta casa si a incheiat un alt contract de vanzare-cumparare pentru o alta suprafata de 500 mp (care facea parte dintr-un teren care anterior cooperativizarii fusese in patrimoniul soacrei sale), pe care a edificat o noua gospodarie.
Pe amplasamentul suprafetei cumparate in anul 1969 a ramas doar temelia vechii case, pe care tatal lui _, numitul _, a edificat fara autorizatie o casa, in care nu a locuit nimeni si care exista si in prezent.
Terenul de 500 mp aferent acestei case a fost ocupat de vecinii _, care au edificat pe acel teren o sura si care, dupa aparitia legii fondului funciar, au facut demersuri pe langa _ (mostenitorul lui _), ca acesta sa-si constituie dreptul de proprietate pe amplasamentul in litigiu.
Pentru cele expuse , apreciaza ca intervenientii nu puteau dobandi in proprietate  in mod valabil un teren care nelegal, a fost atribuit vanzatorului.
Ulterior reclamantul a depus la dosar mai multe memorii prin care a cerut sa fie pus in posesie cu intreaga suprafata de teren ce face obiectul contractelor de vanzare - cumparare din anii 1933, 1945 si 1939.
In dovedire a depus la dosar memoriu precum si  o serie de inscrisuri  depuse la filele 159-166.
Pentru termenul de judecata din data de 03.09.2007,  _ a depus la dosar memoriu ( fila 167 ) prin care a aratat ca, a muncit in strainatate si si-a edificat o casa de locuit pe un teren cumparat , pe care se afla o casa batraneasca demolata.
Mentioneaza ca reclamantul recurge la amenintari, sens in arata ca doreste sa ajunga la o intelegere cu reclamantul.
 Prin memoriul depus la fila 158 dosar, reclamantul invedereaza faptul ca, intre acesta si numitii _ nu exista nici un conflict , ca ..hiorghi a cumparat suprafata de 500 m.p. de la numitul _ care se afla sub sura lui _ si casa construita este pe suprafata de 1000 m.p., iar suprafata respectiva este inclusa in iesirea de acces al reclamantului.
In dovedire au depus la dosar o serie de inscrisuri( filele 180-183 dosar).
Prin Incheierea de sedinta din data de 18.10.2007 s-a admis in principiu cererea de interventie formulata de interveninetii in nume propriu _. .
Prin intampinarea de la fila 243 dosar, paratul _. a mentionat ca el, este proprietarul acelei suprafete de teren inca din anul 1973, obtinut prin cumpararea de la fostul C.A.P. Baia  , conform contractului de vanzare - cumparare.
Precizeaza ca acel teren l-a cumparat legal , iar in baza Legii nr. 247/2005 a solicitat constituirea  dreptului de proprietate pentru acel teren , iar conform acestei legi precum si a disp. art. 9 alin.2 din  Hotararea Guvernului Romaniei nr. 890/2005, RMC, terenurile atribuite in intravilanul localitatilor  precum si constructia de locuinte si anexe gospodaresti, se inscriu in proprietatea detinatorilor actuali, in limita suprafetelor  primite in acest scop de la cooperative agricole de productie sau de la fostele Consilii Populare.
Mentioneaza ca niciodata dupa anul 1991, dupa aparitia Legii nr.18/1991, reclamantul nu a solicitat acel teren, nici nu a sustinut ca acel teren ar fi fost proprietatea parintilor acestuia.
   Din probatoriul administrat in cauza, respectiv, inscrisurile anexate la dosar, sustinerile partilor, raportul de expertiza intocmit in cauza de expert _, instanta a retinut urmatoarele:
Conform registrului agricol din anii 1959-1962 _, tatal reclamantului are inscris in rolul sau de la fila 171 dosar, urmatoarele suprafete de teren: 60 ari arabil " livada", 79 ari fanat- vatra sat, 5 ari curti- constructii, 39 ari arabil livada, 58 ari fanat- vatra sat.
La aparitia Legii nr.18/1991 reclamantului si celorlalti mostenitori ai defunctului tata li s-au reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul ce au apartinut autorului  lor , prin titlul de proprietate nr. 402/10.03.1995 ( fila 3 dosar), in care este evidentiata o suprafata de 1,28 ha teren situata pe raza satului _, comuna Baia, judetul Suceava.
Ulterior prin titlul de proprietate nr.1191/22.01.1992 ( fila 612 dosar) i s-a constituit in favoarea reclamantului o suprafata de 0,1080 ha situata pe raza satului Bogata, comuna Baia, judetul Suceava iar prin  titlul de proprietate nr. 1786/06.08.2004 reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 0,29 ha teren situata pe raza comunei Baia, judetul Suceava in calitate de mostenitor al defunctului _.
Conform acestor titluri de proprietate , reclamantul ar trebui sa  detina suprafata de 14380 m.p. ( 1080 m.p., 2900 m.p. , 1040 m.p.).
La data efectuarii  expertizei, reclamantul detinea suprafata de 11324 m.p.( anexa nr.1 din raport, evidentiate in culoare galbena, puncte de contur 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-15-16-94-19-80-77-76-75-97-59-56-54-53-47-48-49-32-33-34-35-39-36-37-38-1,cu urmatoarele vecinatati:
 Nord- drum comunal, ___.
Est - _____.;
Sud -  _____.;
Vest - paraul Ruginei.
Expertul arata  in cuprinsul raportului ca, emiterea titlurilor de proprietate sus mentionate, nu au avut la baza o punere in posesie reala, astfel ca expertul nu a identificat in teren intreaga suprafata de 14380 m.p. reconstituita in favoarea acestuia si a celorlalti mostenitori ai defunctului ___.
Avandu-se in vedere  aceasta situatie de fapt, instanta considera indreptatita cererea reclamantului de obligare la punere in posesie cu suprafata de teren evidentiata in rolul agricol din anii 1959-1962 al autorului ___, in cauza fiind incidente  prev. de art. 64 din Legea nr. 169/1997 cu modificarile ulterioare.
Desi reclamantul a solicitat ca  la punerea in posesie sa se aiba in vedere intreaga suprafata de teren dobandita de autorul sau prin contractele  de vesnica  vanzare din  anii 1933, 1935 si 1994, autentificate sub nr. 3588/1933, 1433/1935 si 1843/1939  iar prin obiectivele solicitate s-a numarat si cel privind  identificarea si  masurarea  acelor suprafete de teren evidentiate in contractele mai sus aratate, instanta nu va admite solicitarea reclamantului de a fi pus in posesie cu suprafata totala de 17950 m.p. rezultata din aceste contracte, intrucat reclamantul nu a facut dovada ca i s-a reconstruit dreptul de proprietate pentru aceasta suprafata de teren.
In ceea ce priveste  capatul de cerere privind modificarea titlului de proprietate nr.1786/2004 in sensul inscrierilor vecinilor reali, constata ca aceasta cerere este prematur introdusa  avand in vedere ca este necesar ca mai intai Comisia locala de fond funciar sa procedeze la punerea in posesie a reclamantului cu suprafata de teren detinuta de autor, inainte de cooperativizare, pe vechiul amplasament.
Privitor la capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate nr. 1981/06-08-2006, instanta retine ca, prin titlul mentionat s-a constituit in favoarea paratului __.. dreptul de proprietate asupra suprafetei de 500 m.p.
Verificand documentatia care a stat la baza  emiterii titlului de proprietate contestat, rezulta ca paratului ___ i-a fost atribuit de catre C.A.P: in anul 1973 prin contractul de vanzare - cumparare suprafata de 500 m.p situata in vatra satului _.., comuna _, judetul Suceava cu vecinii: soseaua satului, __.. ( fila 40-42 dosar).
In baza acestui contract s-a emis autorizatie pentru construirea unei case de locuit, autorizatia  nr.2 din 20 februarie 1973 ( fila 43 dosar).
Raportul de expertiza intocmit in cauza, releva faptul ca aceasta suprafata de teren de 500 m.p. evidentiata in titlul de proprietate nr. 1891/06.08.2006 nu face parte din suprafata identificata la pct. 1, respectiv suprafata de teren ce a apartinut autorului defunctului reclamantului.
De altfel, Comisia de aplicare a Legii nr.18/1991 Baia  sustine in intampinare ca terenul in suprafata de 500 m.p. a apartinut anterior cooperativizarii familiei _.. si ca cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulata de mostenitorii lui _ pentru terenul aratat a fost respinsa pe motiv ca, paratul __ detine  teren cu act de vanzare- cumparare de la C.A.P.
In atare situatie,  cum titlul de proprietate nr. 1891/06.08.2006 emis pe numele paratului _.. a fost eliberat cu respectarea dispozitiilor legale, nefiind date prevederile art.III, pct. 1,  lit.a si c din Legea nr.169/1997  modificata si completata  ulterior, instanta va respinge capatul de cerere formulat de catre reclamant privitor la constatarea nulitatii absoluta a acestuia.
Cat priveste cererea reclamantului de acordare a daunelor cominatorii, acestea s-ar justifica in conditiile legii daca ar exista dovada refuzului din partea Comisiei comunale  de aplicare a Legii nr.18/1991 Baia  privitor la punerea in posesie a reclamantului.
Ori, din inscrisul atasat la dosar, sustinerile partilor nu rezulta faptul ca reclamantul s-ar fi adresat cu vreo cerere privind punerea in posesie cu alte suprafete de teren decat cele pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlurile  emise astfel ca nefiind dat refuzul paratei privind  punerea in posesie  pe vechiul amplasament , cererea de daune cominatorii nu se justifica.
Referitor la cererea de interventie in interes propriu formulata in cauza de intervenientii ____ prin care solicita sa se constate ca in baza contractului de vanzare- cumparare autentificat sub nr. 2788/2006 cu paratul __..  sunt  proprietari ai suprafetei de 500 m.p. instanta, fata de concluziile  raportului de expertiza, de celelalte inscrisuri atasate la dosar, va respinge cererea pentru urmatoarele:
Pe de o parte, suprafata de 500 m.p. constituita paratului __.. prin titlul de proprietate nr. 1891/2006 rezultata din procesul verbal de punere in posesie al paratului, nu are nici un corespondent  cu suprafata detinuta actualmente de intervenienti si nici cu documentatia cadastrala cu nr. cadastral 1026, inscris in C.F. 549/N, iar pe de alta parte din raportul de expertiza nu rezulta ca suprafata detinuta de intervenienti se suprapune  cu cea pentru care reclamantului i s-a reconstituit  dreptul de proprietate prin titlul de proprietate  nr. 1786/2004.
Intrucat Comisia de fond funciar Baia a emis titlul de proprietate  fara sa procedeze la punerea in posesie efectiva  cu suprafata de teren  detinuta de autorul reclamantului anterior cooperativizarii, instanta considera indreptatita cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, astfel ca in conformitate cu prev. de art.274 Cod procedura civila, instanta va obliga parata Comisia de fond funciar Baia, sa plateasca reclamantului suma de 2500 lei cu acest titlu, reprezentand onorariu expert.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010