plangere contraventionala - regimul circulatiei pe drumurile publice
(Sentinta civila nr. 49 din data de 08.01.2009 pronuntata de Judecatoria Campina) Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 4913/204/2008, urmare a declinarii de la Judecatoria Ploiesti, petentul TIR a formulat plangere impotriva procesului verbal de contraventie seria xxxxxxxxx, in contradictoriu cu intimatul I.P.J. PRAHOVA.
In motivarea plangerii, petentul a aratat ca masina pe care o conducea era prevazuta cu detector radar, iar acesta nu a inregistrat prezenta vreunui aparat de masurat viteza. In momentul in care a fost oprit, a solicitat sa i se arate inregistrarea sau fotografica cu presupusa contraventie, dar acestia au refuzat motivand ca valorile vitezei de deplasare le-au fost comunicate prin statie.
Pentru aceste motive, petentul a aratat ca, desi avea permisul de conducere asupra sa, a refuzat sa il prezinte.
Pe procesul verbal nu au fost trecute toate datele de identificare ale aparatului radar si faptul ca afara ploua, astfel ca in aceste conditii meteorologice aparatele radar nu pot fi folosite.
in subsidiar, petentul a solicitat inlocuirea sanctiunilor principale si complementare cu avertisment.
In drept, a invocat OG 2/2001.
In conformitate cu art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, plangerea este scutita de taxa judiciara de timbru.
Intimata a depus intampinare, aratand ca in mod corect si legal petentul a fost sanctionat, solicitand respingerea plangerii ca netemeinica.
In drept, au fost invocate prevederile O.G. 2/2001.
In dovedirea sustinerilor, partile au solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, probe incuviintate de instanta. Au fost depuse la dosar, in copie, procesul verbal de contraventie contestat, planse foto radar, buletinul de verificare metrologica.
Analizand plangerea, prin prisma probelor administrate, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal seria xxxxxxxxxx, petentul TIR a fost sanctionat contraventional pentru savarsirea contraventiei prev.art.102 alin.3 lit.e si 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr.195/2002 retinandu-se in sarcina sa ca, la data de 15.06.2008, a condus autoturismul inmatriculat sub nr. xxxxxxxx pe DN 1- fiind inregistrat si masurat de aparatul radar cu viteza de 177 km./h. (+77 km.).
1. Verificand in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei contestat, instanta retine ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor legale incidente, neexistand cazuri de nulitate ce ar putea fi invocate din oficiu.
Instanta nu va retine sustinerile indirecte ale petentului privind faptul ca procesul verbal a fost intocmit de agentii de politie doar pe baza unor date comunicate prin statie si ca nu i-au prezentat fotografia radar
Constatarea savarsirii contraventiilor la regimul circulatiei pe drumurile publice si aplicarea sanctiunilor corespunzatoare poate fi facuta de agentii din cadrul politiei rutiere, dar si prin mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic asa cum prevede expres art. 109 din OUG 195/2002. Practic, in aceasta din urma situatie, constatarea datelor se realizeaza prin aceste aparate si mijloace tehnice, operatorul radar fiind cel care doar asigura manipularea continua a acestor mijloace. In nici un caz nu se poate considera ca este obligatoriu ca acest operator sa fie si cel care trebuie sa procedeze la consemnarea procesului verbal, consemnarea putand fi facuta, pe baza celor inregistrate de aparatele radar, de catre un alt agent de politie. Practic toata procedura de supraveghere a traficului se realizeaza, dupa cum este si normal, logic si, pana la urma, eficient, in echipe de politie, fiecare agent avand atributii distincte. In caz contrar, daca ar fi sa se urmeze rationamentul petentului, agentul de politie de pe o masina dotata cu aparatura radar, de fiecare data cand constata, prin intermediul acestei aparaturi, ca un conducator auto a incalcat in varii moduri regimul circulatiei pe drumurile publica, ar trebui sa plece in urmarirea respectivului conducator, sa stea personal si sa procedeze la intocmirea tuturor formalitatilor aferente, timp in care restul traficului si restul conducatorilor sa ramana nesupravegheati, ceea ce este absurd.
Sustinerile petentului prin avocat conform carora procesul verbal ar fi nul pe motiv ca la momentul intocmirii nu i-au fost prezentate de catre agentul de politie inregistrarea sau fotografia sunt vadit neintemeiate, agentii de politie neputand la momentul observarii pe aparatele radar a savarsirii unei contraventii sa si printeze imaginile, aparatele de printat fiind, cum este si normal, la sediul IPJ si nu in masinile de politie. Intimata a depus la dosar fotografia radar, astfel ca, daca petentului Trapiel ar fi fost intr-adevar interesat sa vada aceasta fotografie ar fi putut sa o vada la dosar, dar la nici unul din termenele de judecata si nici intre termene nu s-a prezentat pentru a studia dosarul.
2. Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanta urmeaza a efectua analiza procesului - verbal contestat atat prin prisma normelor interne, cat si a normelor internationale. Astfel, avand in vedere jurisprudenta CEDO aplicabila in baza art. 6 din Conventie, desi si contravenientul se bucura de prezumtia de nevinovatie, petentul trebuie sa faca dovada contrarie celor consemnate in procesul-verbal in situatia in care probele administrate de organul constatator pot convinge instanta in privinta vinovatiei "acuzatului" dincolo de orice indoiala rezonabila asa cum a stabilit Curtea Europeana in mod constant in jurisprudenta sa.
2.1 In prezenta cauza, instanta constata ca intimata a facut dovada temeiniciei procesului-verbal sub aspectul primei contraventii privind depasirea vitezei legale prin mijloacele tehnice omologate si verificate metrologic.
Instanta retine ca masuratorile inregistrate se incadreaza si in marja de eroare de 4% din valoarea conventional adevarata pentru viteze mai mari de 100 km/h stabilita de Normele de metrologie legal emise de BRML si anume intre 169,92 km/h si 184.08 km/h (177 km/h valoarea masurata plus/minus 4%, 7.08 ) astfel ca, in mod corect agentul constatator a incadrat fapta la art. 102/3/e din OUG nr.195/2002, viteza cu care a fost inregistrat petentul depasind viteza maxima admisa cu mai mult de 50 km/h, de la un minim posibil de 69,92 km/h peste limita de viteza legala, la un maxim posibil de 84,08 km/h, peste limita de viteza legala.
Instanta nu va retine apararile petentei in sensul ca in procesul verbal nu ar fit indicate toate elementele de identificare ale aparatului radar, in conditiile in care in procesul verbal seria xxxxxxxxx sunt mentionate clar aceste date si anume aparat seria 673000185, aparat cu privire la care s-a facut dovada certificarii si omologarii prin buletinul 0099363. In dotarea Politiei Romane nu exista mii de astfel de aparate, exista un numar limitat, fiecare aparat fiind individualizat printr-un anumit numar asa cum este in cazul de fata 673000185. Odata montate aceste aparate pe anumite masini ale politiei romane, nu se mai procedeaza la detasarea, mutarea lor, schimbarea sau altceva de genul acesta. Ar fi total superfluu sa fie consemnate in fiecare proces verbal absolut fiecare element de identificare si fiecare caracteristica a cinemometrelor, "inregistrat cu aparat PYT nr. xxxxxxxx,montat pe auto xxxxxx, verificat metrologic la data de xxxxxx, conform buletinului de verificare metrologica nr. xxxxxxx, model de cinemometru aprobat conform certificatului nr. xxxxxx, produs de Traffic Safety Systems LImited Anglia, solicitant Traffic Safety Systems LImited Anglia si M&S Connection SRL Bucuresti, masina fiind inregistrata in mers/stationar, viteza masinii politiei fiind de xxxxx km/h, etc. etc. etc.." Toate datele necesare stabilirii faptei apar in procesul verbal.
Nu pot fi retinute sustinerile petentului in sensul ca aparatul radar nu putea fi folosit pentru ca ploua, atata timp cat din printul inregistrarii radar se observa foarte, foarte, foarte clar ca nu ploua deloc, ca pe masina petentului nu exista nici un stropulet de apa de ploaie, ca partea carosabila era perfect uscata, afirmatiile petentului dovedindu-se a fi simple minciuni.
In cauza, nu sunt incidente nici dispozitiile pct. 4 din NML conform carora masuratorile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot fi utilizate ca probe numai daca:
1. nu au fost respectate dispozitiile 4.1.....4.3, privind intretinerea, transportul, calitatea operatorului radar, verificarea metrologica, marcarea, sigilarea, manipularea aparatelor - situatie care nu poate fi retinuta in prezenta cauza, intimata facand dovada clara a acestor elemente
2. daca cinemometru este destinat numai utilizarii in regim stationar, iar masuratorile au fost efectuate cu cinemometrul in miscare - ceea ce nu este cazul, aparatul Python II cu care s-au facut inregistrarile in cauza fiind destinat utilizarii atat in regim stationar cat si regim miscare conform certificatul de aprobare de model
3. numai daca, in momentul masurarii, in raza de masurare a aparatului se deplaseaza simultan mai multe masini, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar in evidenta - ceea ce, de asemenea, nu este cazul, din printul radar, observandu-se foarte clar autoturismul condus de petent (f.15).
Nu vor fi retinute nici apararile petentului conform carora nu s-a facut dovada autotestarii, avand in vedere faptul ca, potrivit Normelor de metrologie legala, 3.2.6, functia de autotestare se activeaza automat la fiecare punere in functiune a cinemometrului, in caz contrar Biroul de Metrologie Legala nu ar fi procedat la eliberarea buletinului de verificare metrologica asa cum prevede pct. 3.2.6 din Norme. Daca ar fi fost depistate defecte sau dereglari functionale, acestea ar fi fost semnalate, iar functionarea cinemometrului blocata, lucru care nu s-a intamplat, atata timp cat intimata a depus printul inregistrarii radar (f.15).
Pentru toate aceste motive, instanta retine ca intimatul IPJ Prahova a facut dovada temeiniciei procesului verbal in ceea ce priveste fapta prevazuta de art 102/3/e din OUG 195/2002, petentul depasind viteza legala cu mai mult de 50 km/h.
2.2. De asemenea, in ceea ce priveste cea de a doua contraventie retinuta in sarcina petentului, instanta constata ca neprezentarea permisului de conducere agentului de politie a fost recunoscuta chiar de petent in plangerea depusa (f.2).
Neprezentarea permisului de conducere pe motiv nu i s-ar fi prezentat fotografia radar nu este de natura sa inlature caracterul contraventional al faptei. Legea prevede clar obligatia pentru conducatorii auto de a prezenta si permisul de conducere la solicitarea organelor de politie si punct, fara comentarii, fara atitudini sfidatoare. Asa cum a aratat instanta si mai sus, nu se poate considera ca petentul a dorit intr-adevar sa vada fotografia radar atata timp cat nici macar o data nu a studiat prezentul dosar.
3. Intrucat pe parcursul judecatii contravenientul nu a facut in niciun fel dovada existentei unei alte situatii de fapt decat cea mentionata in procesul verbal de contraventie si intrucat in speta nu se poate retine existenta vreunei cauze de nulitate a procesului verbal contestat, instanta constata ca intimata a facut dovada vinovatiei contravenientului, justificandu-se si sanctiunea aplicata.
Desi in nici un caz nu s-ar putea sustine ca fapta retinuta in sarcina petentului are un grad de pericol social redus, fiind vorba de depasirea vitezei legale si circulatia pe drumurile publice cu 177 de km/h, instanta constata ca agentul constatator a dat dovada chiar de prea multa indulgenta fata de petent aplicandu-i o amenda orientata spre minimul prevazut de lege pentru fapta savarsita.
De asemenea, instanta apreciaza ca si aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii dreptului de a conduce se impune in cauza.
Astfel, desi OUG 195/2001 prevede obligativitatea aplicarii automate a pedepsei complementare a suspendarii dreptului de a conduce, instanta constata ca si aceasta sanctiune trebuie sa fie supusa unei operatiuni de individualizare in temeiul art. 5 alin. 5 care prevede ca "sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite", text in care nu se face nici o distinctie dupa cum ar fi vorba de sanctiuni principale sau sanctiuni complementare.
De asemenea, si sanctiunile complementare trebuie supuse controlului judecatoresc conform art. 34 din OG 2/2001 si conform art. 6 si art 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in conditiile in care Curtea Europeana a considerat ca pana si sanctiunea complementara a punctelor de penalizare care poate fi aplicate in materie contraventionala are caracter "penal" in sensul art. 6 si art. 7 din Conventie (cauza Malige c.Frantei 68/1997/852/1059, Hotararea din 23.09.1989). Astfel Curtea a apreciat ca sanctiunea punctelor de penalizare, desi in dreptul francez are caracter administrativ, in plan conventional are caracter penal atata timp cat poate sa duca, la acumularea unui anumit numar de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce. Or dreptul de a conduce este foarte util in viata de zi cu zi si in viata profesionala, astfel ca, desi aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are si un caracter punitiv similar unei sanctiuni penale.
In aceste conditii, aplicand aceleasi principii la dreptul intern, cu atat mai mult sanctiunea complementara a suspendarii dreptului de a conduce, are un caracter "penal" in sensul Conventiei, astfel ca aplicarea acestor sanctiuni nu se poate dispune automat fara a putea fi supuse controlului instantelor (Malige c. Frantei), iar instanta are dreptul, si in conditiile art. 31 din OG 2/2001, sa verifice si modul de individualizare a acestei sanctiuni.
In prezenta cauza, astfel cum aratam si mai sus, aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii dreptului de a conduce se impune avand in vedere limita cu care petentul a depasit viteza legala (177 de km/h - care reprezinta de fapt, viteza legala pe acel sector de drum + mai mult de jumatate din aceasta viteza legala, depasind si viteza legala pe o autostrada), dar, mai ales, avand in vedere atitudinea petentului care in nici un moment nu a invederat ca i-ar fi parut rau pentru nerespectarea regulilor de circulatie, pentru depasirea vitezei legale si pentru crearea unei stari de pericol pentru ceilalti participanti la trafic, legandu-se de niste argumente pe care instanta le-a inlaturat, dupa cum aratam mai sus.
De asemenea, si in ceea ce priveste cea de a doua contraventie, agentii de politie au dat dovada de indulgenta aplicandu-i amenda minima, cu toate ca petentul, la o varsta respectabila, a dat dovada de o atitudine sfidatoare la adresa organelor de politie invederand ca, desi avea permisul asupra sa, a refuzat sa il prezinte.
Pentru a permite petentului sa inteleaga regulile de circulatie pe drumurile publice, necesitatea nu numai legala, dar si morala, de bun simt, de civilizatie, de a respecta aceste reguli si de a nu fi un pericol cel putin pentru ceilalti participanti la trafic, daca nu se gandeste la consecintele grave si deosebit de grave pe care conducerea cu o viteza de 177 km/h pe un sector de drum pentru care limita era de 100 km/h le poate produce fata de propria persoana, instanta va mentine procesul verbal asa cum a fost intocmit de organul constatator, retinand legalitatea si temeinicia sa.
Avand in vedere cele retinute mai sus, instanta urmeaza ca in baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, sa respinga plangerea introdusa de petent ca neintemeiata

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Circulatie rutiera
conducere a unui vehicul fara permis - Sentinta penala nr. xxx din data de 19.04.2018conducerea sub influenta bauturilor alcoolice - Hotarare nr. 13159 din data de 14.12.2017
Masura blocarii rotilor unui autovehicul. Competenta - Decizie nr. 370/R/2010 din data de 29.03.2010
1 .Contencios administrativ. Plangere contraventionala. Neprecizarea obiectiunilor in mod distinct in procesul - verbal de constatare a contraventiei. - Sentinta comerciala nr. speta 11 din data de 14.01.2008
Vatamare corporala din culpa. Culpa comuna a partii civile si a inculpatului. Respingerea recursului cu privire la majorarea daunelor materiale ?i morale - Decizie nr. 61 din data de 31.12.2013
Aprecierea daunelor morale . Criterii . Majorarea cuantumului in apel - Decizie nr. 65 din data de 22.03.2010
Alcolemie. Analiza toxicologica a probelor de sange la mai mult de trei zile de la recoltare. Sanctiune. - Decizie nr. 30 din data de 15.02.2010
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 658 din data de 02.09.2010
Infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 6 din data de 07.01.2010
Conducerea unui autovehicul sub influenta bauturilor alcoolice - Sentinta penala nr. 58 din data de 20.05.2010
infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 32 din data de 03.03.2010
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 452 din data de 14.10.2009
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 439 din data de 08.10.2009
conducere fara permis - Sentinta penala nr. 1 din data de 07.01.2009
Conducere sub influenta bauturilor alcoolice, parasire a locului accidentului - Sentinta penala nr. 101 din data de 02.10.2007
Ucidere din culpa - Sentinta penala nr. 7 din data de 21.01.2009
Gresita apreciere a probelor administrate cu consecinta achitarii unui inculpat. - Decizie nr. 673 din data de 02.06.2011
Gresita achitare. Aprecierea categoriilor de drumuri publice. - Decizie nr. 727 din data de 16.06.2011
Exceptia de nelegalitate a art.3 din HCL nr.505/2008, precum si a art. 9 si 13 din Regulamentul privind reglementarea activitatii de imobilizare/blocare a rotilor vehiculelor si remorcilor, oprite sau stationate neregulamentar pe drumurile publice s... - Decizie nr. 2050 din data de 27.10.2010
Preschimbare permis de conducere emis de autoritatile straine.Conditii. - Decizie nr. 359 din data de 09.03.2010