inadmisibilitatea actiunii in granituire atunci cand implica revendicarea unei suprafete de teren fara a exista un asemnea capat de cerere

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Campina sub nr. 522/204/2007 reclamantii xxxxxxxxxxx> au chemat in judecata pe paratii xxxxxxxxxx solicitand instantei ca, prin sentinta ce se va pronunta, sa procedeze la granituirea proprietatilor
in motivarea cererii, reclamantii au aratat ca detin mai multe terenuri. Terenul din punctul Acasa est€ posedat de reclamantul xxxxx, iar juridic are la baza titlul de proprietate xxxxxx. Cu consimtamantul lor, xxxx> instrainat fiicei sale, parata xxxxxxxxsi ginerelui sau, suprafata totala de 450 mp prin contractele xxxxxxx.
in drept, a invocat art. 584 si urm. C.cv..
Prin intampinarea formulata, paratii au sustinut ca intre parti nu exista conflict cu privire la delimitarea proprietatilor, delimitare realizata de xxxxxx prin construirea gardului din scandura. Avand in vedere ca granituirea reprezinta o operatiune de delimitare prin semne exterioare a doua proprietati vecine, ce apartin unor proprietari diferiti, delimitare care in cazul de fata exista deja, paratii au solicitat respingerea cererii ca nefondata.
in drept, a invocat art. 115 C.pr.cv..
in dovedirea sustinerilor, partile au solicitat administrarea probei cu inscrisuri, interogatorii, martori, expertiza, probe incuviintate de instanta.
Analizand cererea, instanta constata ca aceasta este inadmisibila, motiv pentru care o va respinge ca atare.
In luarea acestei solutii, instanta nu are in vedere sustinerile vadit neintemeiate ale paratilor prin avocat, in sensul ca actiunea nu poate fi promovata pentru ca ar exista deja un gard, gard care ar fi fost ridicat chiar de catre reclamant si ca aceasta linie ar fi reiesit si din raportul de expertiza efectuat in cauza.
Practica majoritara a instantelor, sustinuta si de practica instantei supreme, este in sensul ca actiunea in granituire poate fi promovata chiar daca limitele dintre terenurile limitrofe s-ar stabili pe linia actuala de hotar, chiar daca intre proprietatile invecinate ar exista semne exterioare de delimitare, atata timp cat exista indoieli ca ar fi amplasate pe traseul hotarului dintre proprietati, tocmai in vederea curmarii controversei create.
Cu toate acestea, instanta constata ca actiunea de granituire astfel cum a fost promovata este inadmisibila si instanta nu poate intra pe fondul sustinerilor partilor pentru ca in fapt, reclamantii cer si parte din terenul limitrof pe care vecinii, parati din cauza, ar detine-o fara drept, astfel ca, in fapt, se ridica probleme de revendicare, actiune cu care instanta nu a fost investita si asupra careia nu se poate pronunta.
Astfel si fostul Tribunal Suprem si actuala ICCJ au stabilit ca, in sensul art. 584 C.pr.cv, granituirea constituie o operatiune de delimitare prin semne exterioare a limitelor dintre proprietati invecinate. in caz de conflict, ea se realizeaza pe cale judecatoreasca nu numai atunci cand intre proprietati nu au existat niciodata semne exterioare de hotar, ci si atunci cand atare semne exista, dar sunt controversate, situatie in care implica si o revendicare (Tribunalul Suprem sentintele civile 1303/1982, 781/19779, 255/1982, ICCJ - 713/1992), cele doua actiuni fiind strans corelate si exercitate impreuna.
In acelasi timp nu se mai poate pleca de la ideea ca o hotarare in actiunea in granituire nu are autoritate de lucru judecat in privinta intinderii dreptului de proprietate al partilor, producand efecte numai cu privire la delimitarea fondurilor ce apartin partilor, nu si cu privire la insusi dreptul real, astfel ca oricare dintre parti ar putea sa introduca ulterior o actiune in revendicare privind o suprafata determinata de teren, fara a i se putea opune autoritatea de lucru judecat a hotararii ce s-a pronuntat in actiunea in granituire.
Conform art. 20 din Constitutia Romaniei, legislatia nationala trebuie interpretata in concordanta cu tratatele privind drepturile omului la care Romania este parte, iar, in situatia existentei unor neconcordante, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.
Or, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, a statuat si in cauza SC Pilot Service C. Romaniei din iunie 2008 ca obligatia de a executa o hotarare nu se limiteaza la dispozitiv, invederand ca articolul 6 § 1 din Conventie nu face nici o distinctie intre hotararile prin care se admite actiunea si cele prin care se respinge actiunea si ca indiferent de rezultat, hotararea trebuie sa fie respectata si aplicata si a reamintit ca in cauza Zazanis si altii c. Greciei a statuat ca obligatia de a executa o hotarare nu se limiteaza la dispozitivul acesteia, iar autoritatile nu pot impiedica si cu atat mai mult nu pot repune in discutie fondul problemei solutionate prin hotararea judecatoreasca.
De asemenea, in cauza Amuraritei c. Romaniei din septembrie 2008, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reamintit ca dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 trebuie interpretat prin prisma principiului preeminentei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Conventiei, principiu enuntat in preambulul Conventiei.
Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminentei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca solutiile definitive date de instantele judecatoresti sa nu mai poata fi contestate (Brumarescu c. Romaniei, § 61).
Pentru respectarea acestui principiu, statele trebuie sa depuna diligente pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe si sa interzica redeschiderea unor noi proceduri judiciare referitoare la aceeasi problema (a se vedea mutatis mutandis, Gjonbocari si altii c. Albaniei § 66).
In cauza Amuraritei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a remarcat ca terenul situat in locul numit "B" a facut obiectul a trei litigii in care a fost parte si reclamantul si V., respectiv: actiunea in anularea schimbului, actiunea avand ca obiect partajul succesoral dupa M.V. si actiunea in revendicare.
Curtea a apreciat ca instantele ar fi trebuit sa tina cont de constatarile de fapt din procedurile judiciare anterioare, cu privire la situatia terenului din locul numit "B". Repunerea in discutie a situatiei solutionate prin hotarari judecatoresti definitive, in procedura avand ca obiect actiunea in revendicare, arata Curtea, nu poate fi justificata prin prisma ari 6 § 1din Conventie (a se vedea mutatis mutandis, Riabykh c. Rusiei, § 52). Instantele sesizate cu actiunea in revendicare, ar fi trebuit sa tina cont de probele pe care partile le-au administrat in procedurile anterioare in care s-a solutionat definitiv problema suprafetei de 1600 mp teren si nu ar fi trebuit sa mai repuna in discutie constatarile jurisdictiilor anterioare.
In concluzie, Curtea EDO retinand in esenta ca instantele nu au respectat dreptul partii la un proces echitabil, a constatat incalcarea art. 6 § 1 din Conventie in acea cauza.
In aceste conditii, fata de dispozitiile art. 6 din CEDO aplicabile in baza art. 20 din Constitutie, avand in vedere ca in prezenta cauza, dupa cum am aratat mai sus, au fost ridicate probleme cu privire la insusi dreptul de proprietate al partilor, ca reclamantii au invederat in fata instantei ca nu renunta la pretentiilor lor, ca doresc sa le fie respectat dreptul de proprietate, ca paratii le-ar fi incalcat dreptul de proprietate, ba mai mult se propusese si o solutie prin care reclamantii se aratau dispusi sa cedeze o parte din terenul de pe linia 17-16 pe schita de plan anexa la raportul de expertiza paratilor, ceea ce ar fi presupus nu numai ca instanta sa se pronunte pe ceva ce nu s-a solicitat expres de catre reclamantii, dar si sa se dea paratilor mai mult decat au cerut prin intampinarea si apararile formulate, instanta constata nu ar putea sa se pronunte in mod indirect pe toate aceste aspecte si sa procedeze la o analiza a drepturilor partilor, a titlurilor lor de proprietate decat asa cum prevede legea in cadrul unei actiuni in revendicare, care insa nu a fost promovata de reclamanti, si nu in cadrul unei simple actiuni in granituire cu care de fapt a fost investita.
Ori de cate ori se ridica probleme cu privire la insusi dreptul real, situatia implica, asa cum am aratat si mai sus, si o revendicare, actiune care insa nu a fost formulata in cauza, astfel ca instanta, in conformitate cu art. 129 alin. 6 C.pr.cv care consacra principiul disponibilitatii in materie civila, nu are dreptul sa se pronunte.
Neputand face o analiza indirecta cu privire la dreptul de proprietate al partilor, desi partile isi contesta reciproc acest drept, instanta constata ca actiunea doar in stabilirea hotarului dintre cele doua terenuri limitrofe este inadmisibila.
Nu se poate sustine ca printr-o astfel de hotarare s-ar incalca dreptul la un proces echitabil al partilor sau rolul activ al instantei.
Conform art. 129 alin. 6 C.pr.cv, instanta se pronunta numai in limitele in care este investita, adica, in prezenta cauza cu o cerere de granituire. Instanta nu are dreptul ca, din oficiu, sa procedeze la o largire a cadrului procesual din punctul de vedere al obiectului sau al partilor, cadrul procesual fiind stabilit de catre reclamant, care mentioneaza in cererea de judecata persoanele cu care intelege sa se judece si obiectul cererii, adica ceea ce pretinde, asa cum a decis si inalta Curte de Casatie si Justitie inclusiv prin decizia 771/2008.
De asemenea, instanta a pus in vedere reclamantilor prin avocati si la termenul din 16.10, ca sustinerile si argumentele lor, mai ales prin obiectiunile pe care Ie-a formulat mereu la expertiza, sunt de fapt argumente in sustinerea unei actiuni in revendicare, fara insa ca reclamantii sa invedereze ca inteleg sa isi completeze sau sa isi modifice actiunea in sensul ca solicita si revendicare, respectiv obligarea paratilor la respectarea dreptului sau de proprietate. Instanta nu putea sa faca mai mult de atat si sa spuna partii ce sa faca in dosar, in caz contrar ajungand la incalcarea principiului egalitatii armelor si la prejudicierea intereselor celeilalte pati.
Nici Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu a retinut incalcarea de catre stat a dispozitiilor Conventiei si a drepturilor omului, intr-o situatie asemanatoare in cauza Cretu c. Romaniei (iulie 2008).
Astfel in cauza Cretu c. Romaniei (iulie 2008) CEDO a constatat ca, desi reclamantii au avut cunostinta despre pretentiile unei alte persoane cu privire la un teren, nu l-au introdus in cauza nici in actiunea in constatare, nici in actiunea in anularea ordinului prefectului si nici in actiunea prin care au solicitat inscrierea dreptului lor de proprietate in registrul agricol, situatie in care instantele nationale au avut pentru prima data ocazia sa asculte si parerea acestuia doar cu ocazia solutionarii actiunii in revendicare cand au putut sa compare pretentiile contradictorii ale partilor cu privire la terenul in litigiu. Curtea a concluzionat ca, desi Statul nu a efectuat el insusi demersuri pentru introducerea in cauza a lui G.C., si-a indeplinit de fiecare data obligatiile pozitive ce-i reveneau sub aspectul Conventiei, aratand ca exista un tert care are drepturi asupra terenului in
 
litigiu. Prin urmare, in speta Curtea a decis ca nu au fost incalcate dispozitiile Conventiei Europene a Drepturiloi Omului.
Plecand de la acelasi rationament, aplicabil in prezentul dosar in ceea ce priveste obiectul cauzei instanta a pus in vedere reclamantilor prin avocat spre ce duc toate sustinerile si apararile si obiectiunile lor si respectiv, obiectul cauzei, dar acestia au mentinut limitele cauzei in actiune in granituire.
Pentru toate aceste motive, constatand ca in cauza se pun in fapt si probleme cu privire la dreptul d€ proprietate, probleme de revendicare, dar ca aceasta actiune de revendicare nu a fost formulata in cauza; instanta va respinge cererea de granituire formulata de reclamanti ca inadmisibila.
Fata de dispozitiile art. 274 C.pr.cv, instanta va lua act ca paratii nu au solicitat cheltuieli de judecata