Evacuare
(Sentinta civila nr. 9 din data de 12.11.2012 pronuntata de Judecatoria Botosani)Dosar nr. xxxxx/193/2011 Evacuare
R O M A N I A
JUDECATORIA BOTOSANI
SECTIA CIVILA
Sentinta Nr.
Sedinta publica de la
Completul compus din:
PRESEDINTE
Grefier
Pe rol pronuntarea asupra cauzei civile privind pe reclamantul A.C. si pe paratii C.C., C.A.-B., avand ca obiect evacuare.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de xxxx 2012 si au fost consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, incheiere care face parte integranta din prezenta sentinta si cand instanta avand nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru azi cand,
INSTANTA,
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Botosani in data de xxxx2011 sub nr. xxxxx/193/2011, reclamantul A.C. a chemat in judecata pe paratii C.C. si C.A.-B., solicitand instantei ca, prin hotararea ce urmeaza a se pronunta, sa se dispuna evacuarea acestora din urma din imobilul situat in sat B., com. V., jud. Botosani, compus din casa de locuit din chirpici -C1, acoperita cu tigla, din doua camere, sala si hol cu o suprafata construita la sol de 32 mp, anexa C2 construita din chirpici acoperita cu azbociment si suprafata de 1.487 mp teren aferent constructiilor.
In motivare se arata ca in anul 2007, reclamantul a incheiat cu paratii un contract de vanzare-cumparare pentru imobilul mentionat anterior, pentru suma de 3.000 lei, suma pe care vanzatorul, reclamantul din prezenta cauza, nu a primit-o, paratii urmand sa intre in stapanirea bunurilor dupa decesul reclamantului. Precizeaza ca a inteles ca paratii, in schimbul bunurilor, ii vor asigura intretinerea si vor avea grija de el, fiind o persoana in varsta si bolnava.
Arata reclamantul ca paratii l-au dat afara din casa, l-au bruscat, i-au distrus bunurile, i-au luat pensia si i-au consumat bunurile pe care le avea. Mentioneaza ca fiind nevoit sa caute un loc unde sa stea, s-a hotarat sa locuiasca la azilul de batrani D., jud. Suceava, temandu-se de parati.
Precizeaza reclamantul ca a formulat si o actiune in constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare, pe motivul nevalabilitatii consimtamantului si a erorii asupra naturii juridice a actului incheiat - Dosar nr. xxxx/193/2011 al Judecatoriei Botosani.
Reclamantul arata ca prin contractul de vanzare-cumparare intervenit intre parti, paratii au dobandit doar nuda proprietate, urmand sa dobandeasca stapanirea de fapt a bunurilor dupa decesul reclamantului.
In drept, actiunea a fost motivata in temeiul art. 539 alin. 1 C.civ.
In dovedire s-a depus copie dupa Contractul de vanzare-cumparare nr. xxxx/x.2007-BNP Marta Sandulache Darjan.
Cererea a fost legal timbrata cu timbru judiciar de 0,30 lei si s-a achitat taxa judiciara de timbru in cuantum de 10 lei.
Legal citati, paratii C.C. si C.A.-B. s-au prezentat in instanta si au depus intampinare - filele 16-19, aratand ca nu sunt de acord cu evacuarea, este adevarat ca locuiesc in imobil, dar reclamantul le-a permis sa locuiasca in casa, au facut renovari, au pus parchet, rigips, geamuri noi, tencuieli, casa fiind neingrijita de 15 ani. Precizeaza ca au platit suma din contractul de vanzare-cumparare.
In sustinerea intampinarii, paratii au depus copie dupa Contractul de vanzare-cumparare nr. xxxx/x2007-BNP Marta Sandulache Darjan, incheiere de intabulare OCPI Botosani, extras de carte funciara pentru informare, plan amplasament si delimitare imobil - filele 20-23.
Pentru justa solutionare a cauzei, instanta a incuviintat si administrat proba cu inscrisurile depuse la dosar de catre parti.
Analizand actele si lucrarile dosarului, precum si dispozitiile legale incidente in cauza, instanta retine urmatoarele:
La data de xx2007, reclamantul A.C. si paratii C.C. si C.A.-B. au incheiat Contractul de vanzare cumparare nr. xxxx/x2007-BNP Marta Sandulache Darjan - fila 22, prin care reclamantul, in calitate de vanzator, a instrainat paratilor, in calitate de cumparatori, pentru suma de 3.000 lei, imobilul situat intravilanul satului B, com. V, jud. Botosani, compus din casa de locuit din chirpici -C1, acoperita cu tigla, din doua camere, sala si hol cu o suprafata construita la sol de 32,00 mp, anexa C2 construita din chirpici acoperita cu azbociment, cu o suprafata construita la sol de 32,00 mp si suprafata de 1.487 mp teren aferent constructiilor, situat in pc xxx.
De asemenea, se mentioneaza in contract ca vanzatorul intelege sa se foloseasca de imobil pana la decesul sau, iar cumparatorii vor intra in posesia imobilului numai dupa decesul reclamantului. Paratii s-au obligat in mod expres sa respecte dreptul de uzufruct viager rezervat de vanzator, care a fost inscris ca sarcina a imobilului in cartea funciara - fila 21.
Dreptul de proprietate este un drept complet si perpetuu care ii confera titularului toate atributele specifice, de dispozitie, de folosinta si fructe, iar o alta persoana nu poate aduce atingere acestor atribute decat in conditiile unui drept recunoscut si statuat in mod corespunzator printr-un titlu, drept de proprietate sau chiar de folosinta ori asemenea.
Uzufructul este un drept real de folosinta asupra unui bun apartinand altuia. Reclamantul, rezervandu-si prin contractul de vanzare-cumparare dreptul de uzufruct viager al imobilului, avea dreptul de a-l folosi in exclusivitate si de a-i culege fructele pentru nevoile sale pe toata durata vietii. Paratii au dobandit prin contractul de vanzare cumparare doar nuda proprietate, intrucat atributele de posesie si folosinta alcatuiesc continutul dreptului de uzufruct, paratii ramanand cu atributul de dispozitie juridica, pe care il pot exercita liber, fara a aduce atingere dreptului de uzufruct.
Nudul proprietar este tinut sa respecte dispozitiile art. 521-539 Vechiul Cod civil, chiar in lipsa unor clauze exprese. Pentru apararea drepturilor sale fata de nudul proprietar, uzufructuarul are la dispozitie fie actiunea confesorie de uzufruct, care este o actiune reala, fie actiunea personala, izvorata din contract. Potrivit art. 539 Vechiul Cod civil, "proprietarul nu poate prin faptul sau nici cu orice chip vatama drepturile uzufructuarului".
In cauza, instanta retine ca uzufructuarul, respectiv reclamantul, a fost tulburat in exercitiul uzufructului de catre parati, chiar daca initial paratii au primit acceptul verbal al reclamantului de a locui in imobil. Ori evacuarea din imobil este o sanctiune civila aplicabila raporturilor de locatiune, uzufructuarul putand solicita evacuarea nudului proprietar si nimic nu-l impiedica pe reclamant sa se foloseasca in continuare de dreptul sau de uzufruct stipulat in contractul de vanzare-cumparare, atat timp cat nu a intervenit o cauza de stingere a dreptului de uzufruct.
Pentru aceste motive, retinand dreptul reclamantului la o folosinta exclusiva a imobilului si dreptul lui de a obtine, pe cale de consecinta, evacuarea oricarei alte persoane, instanta va admite actiunea si va dispune evacuarea paratilor din imobilul situat in intravilanul satului B., com. V., jud. Botosani, p.c. xxx, constand in locuinta, anexa si suprafata de 1487 mp, teren aferent acestor constructii.
Instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite actiunea formulata de reclamantul A.C., domiciliat la Caminul de Batrani, com. D., jud. Suceava, in contradictoriu cu paratii C.C. si C.A.-B., domiciliati in sat B., com. V., jud. Botosani .
Dispune evacuarea paratilor din imobilul situat in intravilanul satului B., com. V., jud. Botosani, p.c. xxx, constand in locuinta, anexa si suprafata de 1487 mp, teren aferent acestor constructii.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de la xxx
PRESEDINTE, GREFIER,

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Bunuri si valori imobiliare; Cereri
Modificare titlu de proprietate - Sentinta civila nr. 114 din data de 28.05.2015Evacuare - Hotarare nr. 113 din data de 28.05.2015
Anulare partiala contract vanzare cumparare - Hotarare nr. 112 din data de 28.05.2015
Pretentii - Hotarare nr. 111 din data de 28.05.2015
Actiune in Constatare - Hotarare nr. 110 din data de 27.11.2014
Contopire pedepse - Hotarare nr. 109 din data de 27.11.2014
Cerere Contopire Pedeapsa - Hotarare nr. 108 din data de 27.11.2014
Plangere Legea Fondului Funciar - Hotarare nr. 107 din data de 27.11.2014
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 106 din data de 04.11.2014
Pretentii - Sentinta civila nr. 105 din data de 16.01.2014
Fond funciar - Sentinta civila nr. 104 din data de 16.01.2014
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 103 din data de 16.01.2014
Contestatie impotriva deciziei de raspundere solidara. Declinare de competenta - Sentinta civila nr. 102 din data de 16.01.2014
Pretentii - Sentinta civila nr. 101 din data de 16.01.2014
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 100 din data de 16.01.2014
Pretentii - restituire imprumut - Sentinta civila nr. 99 din data de 16.01.2014
Actiune in regres - Sentinta civila nr. 98 din data de 16.01.2014
Pretentii - Sentinta civila nr. 97 din data de 16.01.2014
Ordonanta de plata -OUG nr. 119/2007 - Sentinta civila nr. 96 din data de 16.01.2014
Divort cu copii - Sentinta civila nr. 96 din data de 16.01.2014