Fond funciar - reconstituirea dreptului de proprietate pentru teren padure
(Sentinta civila nr. 14 din data de 12.11.2012 pronuntata de Judecatoria Botosani)Dosar nr. xxxx/193/2011 Fond funciar
R O M A N I A
JUDECATORIA BOTOSANI
SECTIA CIVILA
Sentinta Nr.
Sedinta publica de la
Completul compus din:
PRESEDINTE
Grefier Pe rol pronuntarea asupra cauzei civile privind pe petentul I.C.si pe intimata COMISIA LOCALA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR A COM. C, JUD. BOTOSANI - PRIN PRIMAR, avand ca obiect fond funciar.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de xxx si au fost consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, incheiere care face parte integranta din prezenta sentinta si cand instanta avand nevoie de mai mult timp pentru a delibera, si la solicitarea aparatorului petentului, a amanat pronuntarea pentru data de 6 martie 2012, apoi la data de 13 martie 2012 si 20 martie 2012 , cand,
INSTANTA,
Deliberand asupra cauzei de fata:
Prin actiunea inregistrata pe rolul acestei instante la data de xxx, sub nr. xxxx/193/2011, petentul I.C.a chemat in judecata pe intimata Comisia Locala de Aplicare a Fondului Funciar a com. C, jud. Botosani - prin Primar, solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta, sa fie obligata intimata sa-i reconstituie petentului dreptul de proprietate asupra suprafetei de 1 ha teren padure.
In motivarea actiunii, petentul a aratat ca a formulat o serie de plangeri catre Comisia Locala de Aplicare a Fondului Funciar a com. C, jud. Botosani - prin Primar, insa nu a primit diferenta de 1 ha teren padure, situat pe raza satului O., com. C, jud. Botosani. Arata ca a formulat aceasta cerere in calitate de descendent al fostului proprietar P.C. (bunicul matern), care a cumparat aceasta suprafata de teren padure in anul 1925 cu actul de vanzare-cumparare nr. xxxx/1925.
Mentioneaza ca in aceeasi calitate, de descendent al bunicului sau matern, i s-a eliberat deja titlul de proprietate nr. xxxx/1995, dar numai pentru suprafata de 1 ha padure, cat prevedea Legea nr. 18/1991 in forma initiala.
Arata ca a formulat cerere inregistrata sub nr. xxx/05.03.1998, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 169/1997. Precizeaza ca raspunsul formulat de Primaria com. C, jud. Botosani prin adresa nr. xxxx/2010 nu corespunde realitatii, deoarece P.M. (sora mamei sale) a cumparat o suprafata de 1 ha padure conform actului de vanzare-cumparare din anul 1946 si nu are nicio legatura cu suprafata de 1 ha padure pe care a solicitat-o petentul.
Solicita admiterea actiunii, sa i se reconstituie dreptul de proprietate pentru diferenta de 1 ha padure, iar aceasta diferenta sa-i fie atribuita in trup comun cu suprafata reconstituita prin titlul de proprietate obtinut deja.
In dovedirea actiunii, petentul a depus la dosar inscrisuri si memorii.
Intimata Comisia Locala de Aplicare a Fondului Funciar com. C, jud. Botosani - prin Primar si-a trimis reprezentant in instanta si a formulat intampinare - fila 21, prin care solicita respingerea actiunii petentului, deoarece intreaga suprafata de teren avuta in rol agricol de C.D. P. in anul 1926 si ulterior de M. C. D. P. in anul 1948, a fost reconstituita conform dispozitiilor legale in vigoare.
La termenul de judecata din data de 03.10.2011, instanta a admis exceptia de litispendenta a Dosarului nr. xxxxx/193/2011 al Judecatoriei Botosani la prezentul dosar, continuand judecata cu cele doua cauze reunite.
S-a solicitat de la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Botosani si acesta a depus la dosar documentatia care a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr. xxxxx/2002 pe numele A.V. si nr. xxx pe numele I.C.- filele 24-37.
De asemenea, s-a solicitat de la institutia Arhivele Statului Botosani si aceasta a comunicat copia registrului agricol pe anii 1948-1952, pozitia 1322 al satului O., com. C., jud. Botosani -fila 84.
Analizand cererea in raport de actele de la dosar si de dispozitiile legale aplicabile, instanta retine urmatoarele:
Petentului I.C.i-a fost reconstituit conform Legii nr. 18/1991 suprafata de 1 ha padure sat O., com. C., jud. Botosani, pentru aceasta suprafata de teren eliberandu-i-se TP nr. xxxxx/1995- filele 36-37, fiind inscris in Anexa nr. 15 cu suprafata de 1 ha, potrivit pozitiei din rolul agricol nr. xxxx.
De asemenea, numitei A.V. i s-a reconstituit dreptul de proprietate privind suprafata de 1 ha padure pe raza com. C., jud. Botosani, eliberandu-i-se TP nr. xxxxxx/2002 - filele 30-31, fiind inscrisa in Anexa nr. 15 cu suprafata de 1 ha, in baza Actului nr. xxxx/1946.
Petentul invoca Actul de vanzare-cumparare transcris la Tribunalul Botosani sub nr. xxxx/1925 depus la dosar la fila 4 si Actul nr. xxxx/1946.
Ori potrivit relatiilor primite de la institutia Arhivele Statului Botosani, respectiv copia registrului agricol pe anii 1948-1952, pozitia xxxx al satului O., com. C., jud. Botosani -fila 84, petentul figura in registrul agricol cu 1 ha padure, alaturi de alte suprafete de teren de alta categorie de folosinta, iar prin TP nr. xxxxx/1995, i s-a reconstituit deja suprafata de 1 ha padure.
Registrul agricol este un inscris autentic. Intrucat inscrierea datelor in acest document se face in baza declaratiei pe propria raspundere, agentul constatator nefacand constatari "ex propriis sensibus", inseamna ca acest inscris face dovada pana la proba contrara, potrivit art. 1174 C.civ. Instanta constata ca din probatoriul administrat in cauza, reprezentand evidenta rol agricol si documentatie titluri de proprietate, rezulta ca terenul pentru care petentul solicita suplimentar reconstituirea nu figureaza in registrul agricol pe numele petentului, rezultand ca terenul solicitat de petent a fost in circuitul civil pana la cooperativizarea terenurilor.
Fiind o lege de reparatie, Legea nr. 18/1991 a prevazut regula ca terenurile se restituie in natura, precum si exceptia ca, in situatiile in care terenurile nu pot fi restituite in natura, se acorda terenuri in compensare sau despagubiri.
Este de principiu ca daca titlul de proprietate s-a emis in procedura reconstituirii proprietatii funciare reglementate de Legea nr. 18/1991, valabilitatea lui este supusa controlului de legalitate reglementat de aceasta lege.
La dosar s-a depus de catre OCPI Botosani, la solicitarea instantei, documentatia care a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr. xxxxxx/2002 pe numele A.V. si nr. xxxxx/1995 pe numele I.C.- filele 24-37; din aceasta documentatie, coroborata cu celelalte inscrisuri depuse de parti la dosar, rezulta ca petentul nu a atacat prin plangere adresata instantei, in termen legal, hotararile de validare. Ori sarcina probei revine, potrivit art. 1169 C.civ., petentului.
Avand in vedere aceste considerente, instanta urmeaza sa respinga actiunea petentului, ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge actiunea avand ca obiect fond funciar, formulata de petentul I. C., domiciliat in sat O., com. Cristesti, jud. Botosani, in contradictoriu cu intimata COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR A COMUNEI C, JUD. BOTOSANI - PRIN PRIMAR .
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de la xxx.
PRESEDINTE, GREFIER,

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Fondul funciar
Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010