Anulare act administrativ,restituirea sumei reprezentand contravaloarea taxei pe poluare platita si nerestituita.
(Sentinta civila nr. 979 din data de 30.11.2011 pronuntata de Tribunalul Caras Severin) Contencios administrativ si fiscal.
Anulare act administrativ,restituirea sumei reprezentand contravaloarea taxei pe poluare platita si nerestituita.
Prin cererea inregistrata pe rolul tribunalului a reclamantul D. P. a chemat in judecata pe paratele Directia Generala a Finantelor Publice, Administratia Finantelor Publice , solicitand ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna anularea raspunsului emis de Administratia Finantelor Publice comunicat ca urmare a procedurii prealabile, dar si chitanta din 2008; obligarea paratei la restituirea sumei ce reprezinta contravaloarea taxei pe poluare platita si nerestituita, pentru autovehiculul marca O., conform chitantei din 2008. De asemenea, solicita ca, in baza dispozitiilor art. 1082, 1084 Cod civil plata sa se faca cu aplicarea ratei inflatiei.
In fapt, Tribunalul a retinut ca reclamantul a achizitionat un autoturism second-hand dintr-un stat mambru UE, marca O., inmatriculat anterior in Germania, la data de 12.11.1998.
Pentru a putea inmatricula acest autovehicul in Romania, reclamantul a fost obligat sa plateasca taxa de poluare stabilita prin Decizia de calcul a taxei de poluare emisa de Administratia Finantelor Publice a Municipiului .
Reclamantul a platit taxa de poluare impusa de lege, astfel cum rezulta din copia chitantei depusa la dosar.
Ulterior, la data de 22.06.2011, reclamantul a solicitat Administratiei Finantelor Publice restituirea taxei de poluare achitate, conform Ordonantei de Urgenta nr. 50/2008, iar potrivit adresei din 27.06.2011 s-a comunicat acestuia ca taxa de poluare a fost emisa conform dispozitiilor legale, fiind refuzata restituirea sumei.
Intrucat autoritatea parata a refuzat restituirea taxei de poluare, reclamantul a promovat, la data de 30.06.2011, prezenta actiune, prin care a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, a chitantei de plata a taxei de poluare si obligarea paratei la restituirea taxei de poluare achitate conform Ordonantei de Urgenta nr. 50/2008, cu prilejul inmatricularii in Romania a autovehiculului respectiv.
Reclamantul a invocat dispozitiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana si aratand, ca taxa de poluare achitata contravine acestor dispozitii din dreptul comunitar, care prevaleaza asupra dreptului national si impun inlaturarea reglementarii din Ordonanta de Urgenta nr. 50/2008, care instituie o taxa interna discriminatorie.
In analizarea inscrisurilor depuse de catre reclamant in sustinerea actiunii, asupra cererii formulate, Tribunalul retine ca taxa de poluare a fost instituita prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de prima inmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificari dupa intrarea in vigoare.
Curtea Europeana de Justitie in cauza Tactu (cauza C-402/09), s-a pronuntat cu privire la forma in vigoare la data achitarii de catre reclamant a taxei de poluare, in sensul ca s-a pronuntat hotarare in care s-a retinut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE si reglementarea romana a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, in versiunea sa initiala.
Curtea de justitie a constatat astfel ca taxa de poluare instituita conform OUG nr. 50/2008 este impusa numai pentru autovehiculele care se inmatriculeaza pentru prima data in Romania dupa intrarea in vigoare a acestui act normativ - 1.07.2008 - cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja inmatriculate in Romania anterior acestei date.
Ori, instituindu-se o astfel de diferentiere, Curtea Europeana de Justitie a constatat ca OUG nr.50/2008 are ca efect descurajarea importarii si punerii in circulatie in Romania a unor vehicule de ocazie cumparate in alte state membre.
In plus, s-a apreciat ca nu este respectat nici principiul poluatorul plateste aceasta taxa fiind aplicabila doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protectiei mediului putand fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piata nationala a vehiculelor de ocazie in detrimentul punerii in circulatie a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, avand in vedere argumentele Curtii Europeane de Justitie redate in cauza Tactu (cauza C-402/09), precum si principiul prioritatii dreptului comunitar fata de dreptul national, Tribunalul constata intemeiate sustinerile reclamantului cu privire la incalcarea art.110 TFUE (fostul articol 90) prin perceperea taxei de poluare.
Retinand incompatibilitatea taxei de poluare instituite in sarcina reclamantului cu dispozitiile art. 110 TFUE, Tribunalul urmeaza sa desfiinteze actul de impunere a acestei taxe, respectiv Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule emisa de parata Administratia Finantelor Publice, decizia fiind consecinta aplicarii eronate a unor dispozitii legale interne contrare reglementarii europene.
Ca urmare a anularii actului de impunere, se impune si restituirea sumelor percepute in temeiul acestui act, in vederea repararii prejudiciului pricinuit reclamantului prin acest act nelegal. Prin urmare, Tribunalul va dispune obligarea paratei Administratia Finantelor Publice la restituirea catre reclamant a sumei reprezentand taxa de poluare perceputa cu incalcarea art. 110 TFUE.
In privinta cererii de chemare in garantie a Administratiei Fondului pentru Mediu, cerere formulata de parata DGFP , Tribunalul retine urmatoarele:
In drept, instanta retine ca, potrivit prevederilor art. 60 alin. 1 Cod de Procedura Civila, "partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte, in cazul cand ar cadea in pretentii cu o cerere in garantie sau in despagubire".
In fapt, constata ca raportul juridic dedus judecatii consta in pretentia reclamantului de anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule emisa de Administratia Finantelor Publice si de obligare a acesteia la restituirea taxei de poluare platita si contestata de reclamant, cu obligarea la plata dobanzilor legale aferente si a cheltuielilor de judecata.
Potrivit dispozitiilor art. 1 alin. 1 din Ordonanta de Urgenta nr. 50/2008 rezulta ca sumele percepute de Statul Roman cu titlul de taxa de poluare sunt virate in contul Administratiei Fondului pentru Mediu si ca aceasta autoritate gestioneaza sumele respective.
Avand in vedere aceste reglementari, Tribunalul retine ca organele fiscale au competente limitate la calcularea, incasarea si solutionarea contestatiilor formulate de contribuabili impotriva acestor acte, iar competentele privind administrarea sumelor astfel incasate revin Administratiei Fondului pentru Mediu.
Motiv pentru care Tribunalul retine ca suma platita de reclamant cu titlul de taxa de poluare a fost virata in contul Administratiei Fondului pentru Mediu, parata Administratia Finantelor Publice nefiind creditor bugetar.
Pentru cele mai sus mentionate, Tribunalul apreciaza ca fiind intemeiata cererea de chemare in garantie a Administratiei Fondului pentru Mediu.
Referitor la acordarea dobanzilor legale aferente sumei platite cu titlul de taxa de poluare, Tribunalul retine ca legislatia care reglementeaza dobanzile datorate in cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este dispusa de art. 124 Cod de Procedura Fiscala, potrivit caruia , "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, dupa caz. Acordarea dobanzilor se face la cererea contribuabililor", iar nu de dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozitiile art. 1084 din Codul civil, astfel cum a solicitat reclamantul.
Astfel, potrivit prevederilor fiscale mai sus enuntate, "cererile depuse de catre contribuabil potrivit prezentului cod se solutioneaza de catre organul fiscal in termen de 45 de zile de la inregistrare".
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedura Fiscala, "prin exceptie de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentand diferente de impozite rezultate din regularizarea anuala a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, in termen de cel mult 60 de zile de la data comunicarii deciziei de impunere".
Prin coroborarea dispozitiile enuntate, Tribunalul constata ca dobanzile legale datorate de autoritatile fiscale in prezenta cauza se impun a fi calculate din ziua urmatoare expirarii termenului de 45 de zile de la inregistrarea in evidenta acestor autoritati a cererii de restituire a taxei.
Astfel instanta a admis actiunea formulata de reclamant in contradictoriu cu parata Administratia Finantelor Publice si chemata in garantie Administratia Fondului pentru Mediu,a anulat decizia de calcul a taxei de poluare emisa de Administratia Finantelor Publice , a obligat parata Administratia Finantelor Publice la plata sumei de 5975 lei cu titlu de taxa de poluare,a obligat parata Administratia Finantelor Publice la plata dobanzilor legale, respectiv a dobanzilor fiscale, calculate incepand cu ziua urmatoare celor 45 de zile de la data inregistrarii in evidentele paratei a cererii de restituire a taxei de poluare si pana la data efectuarii platii efective,a admis cererea de chemare in garantie a Administratiei Fondului pentru Mediu si obliga chematul in garantie sa plateasca paratei Administratia Finantelor Publice suma de 5975 lei, reprezentand contravaloarea taxei de poluare,cu cheltuieli de judecata.
2 1

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Acte ale autoritatilor publice
SOCIETATI COMERCIALE - Sentinta civila nr. 2593 din data de 20.09.2017Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 774 din data de 20.09.2016
PRETENTII - Sentinta civila nr. 167 din data de 20.04.2016
ANULARE NOTA LA PURTARE - Sentinta civila nr. 2098 din data de 04.12.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 689 din data de 15.07.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 458 din data de 06.05.2016
ANULARE NOTA LA PURTARE - Sentinta comerciala nr. 2098 din data de 04.12.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 689 din data de 15.07.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 458 din data de 06.05.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 545/CA din data de 06.06.2016
Anulare partiala dispozitie emisa de viceprimar si obligarea acestuia la - Sentinta civila nr. 2116 din data de 04.12.2015
LITIGIU CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL - Sentinta comerciala nr. 2059 din data de 30.10.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 1875 din data de 30.10.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 610/CA/2015 din data de 24.03.2015
LITIGIU PRIVIND FUNCTIONARII PUBLICI - Sentinta civila nr. 728/CA/2015 din data de 07.04.2015
ANULARE PROCES VERBAL - Decizie nr. 458 din data de 30.04.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 229/CA din data de 17.02.2015
ANULARE ACT EMIS DE AUTORITATI PUBLICE LOCALE - Sentinta comerciala nr. 2956/CA/2014 din data de 02.12.2014