Arestarea minorului. Conditii specifice

Critica adusa incheierii recurate de catre inculpati vizeaza, in fapt, aprecierea gradului de pericol concret pentru ordinea publica pe care l-ar reprezenta lasarea lor in libertate. Astfel, s-a aratat ca varsta frageda a inculpatilor si, in special cea a inculpatului minor MF, comportamentul lor anterior lipsit de manifestari de violenta, atitudinea de regret fata de fapta, necesitatea ca acestia sa fie lasati in libertate pentru a-si continua studiile, sunt circumstante de ordin personal care nu releva un pericol concret pentru ordinea publica atat de ridicat incat sa impuna luarea masurii arestarii preventive.
Tribunalul considera ca aceste critici sunt neintemeiate, circumstantele personale nefiind suficiente pentru cuantificarea gradului de pericol concret pentru ordinea publica pe care l-ar reprezenta lasarea inculpatilor in libertate in lipsa analizei si a circumstantelor reale in care a fost comisa fapta. Or, modul si mijloacele de comitere a faptei pentru care sunt acuzati inculpatii - inarmati cu bate, exercitand acte repetate de violenta asupra unei persoane in varsta aflata singura in imobil, utilizand cagule si manusi pentru a impiedica identificarea lor ulterioara,  - sunt elemente ce reflecta acel pericol concret pentru ordinea publica necesar luarii masurii arestarii preventive chiar si fata de un minor.
Insa, in ce-l priveste pe inculpatul MF, in varsta de 15 ani, Tribunalul constata ca dispozitiile specifice aplicabile minorilor confera masurii arestarii preventive in cauza un caracter nelegal. Astfel, potrivit art. 99 alin. 2 Cod de procedura penala, minorul care are varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant, iar potrivit art. 160g Cod de procedura penala minorul intre 14 si 16 ani, care raspunde penal, poate fi retinut. Chiar daca primele dispozitii ar putea fi interpretate in sensul ca existenta discernamantului minorului intre 14 si 16 ani trebuie stabilita doar pentru ca acesta sa poata fi tras la raspundere penala, respectiv pentru a putea fi pronuntata o hotarare in fond, celelalte dispozitii procesual penale amintite inlatura orice dubiu si impun ca si conditie sine qua non existenta discernamantului si in cazul luarii masurii preventive a retinerii.
Or, cata vreme, aceasta conditie este necesara pentru luarea unei masuri preventive mai putin restrictive de libertate (cel putin sub aspectul duratei acesteia) este evident ca aceeasi conditie se cere a fi intrunita si in cazul luarii masurii arestarii preventive.
In cauza, nu a fost efectuata o expertiza psihiatrica prin care sa stabileasca existenta sau nu a discernamantului inculpatului minor si nici nu au fost administrate alte mijloace de proba de natura a putea dovedi aceasta imprejurare.