Decizia civila nr. 636/R/2011

Prin sentinta civila nr. 1743 din 15.02.2011, pronuntata de  Judecatoria Oradea,  s-a  respins actiunea formulata de reclamantii P.F., s.a  si de intervenientii N.M. s.a  si in contradictoriu cu paratul Statul Roman reprezentat de Ministerul Finantelor Publice si Comisia Centrala pentru Acordarea Despagubirilor   Bucuresti.
Pentru  a   pronunta  aceasta  hotarare, instanta  de  fond  a retinut in esenta ca  reclamantii apeleaza la procedura dreptului comun invocand prevederi ale Conventiei Europene ale dreptului omului si ale Constitutiei Romaniei pentru a obtine despagubiri pe o alta cale, decat cea legala. Cei indreptatiti  la despagubiri ori la restituiri in natura in temeiul unor legi speciale, nu au optiunea de a alege intre prevederile legii speciale si intre prevederile dreptului comun.
Totodata s-a constat ca reclamantii, de fapt, nici nu formuleaza o actiune in revendicare,  scopul acestora nu este acela de a obtine restituirea in natura a unui teren, ci acela de a obtine despagubiri banesti. Asa fiind,  reclamantii nu numai ca nu au intentia de a intra in posesia si folosinta unui teren arabil, pe care antecesorii lor afirmativ l-ar fi detinut inainte de cooperativizare, dar nici nu au dovedit ca detin un drept de proprietate asupra suprafetei de 3 hectare, aflata in incinta unitatii militare din loc. Sarand.
In atare conditii, s-a apreciat ca, nu se poate pune problema admiterii unei actiuni in revendicare, ci doar aceea de a stabili in ce masura beneficiarii unei masuri de restituire dispuse pe calea unei legi speciale pot alege intre prevederile legii speciale de care au beneficiat initial ori de prevederile dreptului comun. Acest din urma drept, indica in mod expres procedura de urmat, in situatia in care cel indreptatit, din diverse motive, nu mai poate beneficia de restituirea in natura. Reclamantii  nu au urmat aceasta procedura si nici nu intentioneaza sa apeleze la aceasta, ci prefera sa obtina despagubiri supradimensionate pentru un teren agricol, pe care, in timp, Statul Roman a infiintat o unitate militara.
Instanta a apreciat ca reclamantii nu sunt indreptatiti sa aleaga o alta cale decat cea stabilita de lege, pentru toti beneficiarii restituirilor imobiliare dispuse dupa 1989. De altfel, din inscrisurile prezentate, rezulta ca obiectul litigiului il constituie o suprafata de 3 hectare de teren pentru care inca nu s-a emis titlu de proprietate datorita faptului ca in prezent acesta este ocupat de o unitate militara.
S-a retinut ca potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001 terenurile extravilane, agricole, ca cel detinut inainte de cooperativizare de antecesorii reclamantilor si a intervenientilor, pot face doar obiectul Legii nr. 18/1991 si nu Legii nr. 10/2001. In asemenea conditii, reclamantii sunt indreptatiti la a fi pusi in posesie in baza Hotararii Comisiei Judetene invocate, in conditiile art. 14 alin.2 din Legea nr. 18/1991, adica pe o suprafata de teren echivalenta, pe un alt amplasament.
Nu se poate concepe o situatie in care o anumita parte a celor indreptatiti la restituire sa primeasca despagubiri generoase imediat, pe calea dreptului comun  si o alta parte, care este obligata sa astepte procedura administrativa legala, in urma careia sa obtina despagubiri prin emiterea unor  titluri de valoare tranzactionabile.
Impotriva    acestei  hotarari  au formulat  recurs atat reclamantii, cat si intervenientii.
In motivarea recursului s-a aratat ca instanta de fond a apreciat gresit probatoriul, jurisprudenta si temeiurile de drept, dupa cum urmeaza: a apreciat ca se solicita despagubiri pentru un teren care nu este in intravilan, asupra caruia reclamantii nu au fost proprietari si nu l-au solicitat; a ignorat jurisprudenta Curtii Europene pentru Drepturile Omului; a luat in considerare strict legislatia de reconstituire a dreptului de proprietate asupra bunurilor preluate abuziv de Statul Roman in perioada 1945 - 1989, prin proceduri administrative (Legea nr. 18/1991 si Legea nr. 10/2001).
Au mai sustinut recurentii ca optiunea de a accepta terenuri in compensare le apartine lor, reclamantilor si intervenientilor, nu comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar. Comisiile de fond funciar, din motive imputabile, nu au formulat oferte de compensare prin atribuirea altor amplasamente pana in prezent. Au apreciat reclamantii ca acestea nu dispun de alte terenuri echivalente valoric cu vechiul amplasament intravilan, cu utilitati, motiv pentru care, chiar in ipoteza formularii celor 2 oferte legale, nu le accepta alte amplasamente.
De asemenea s-a aratat ca, situarea terenului in zona de intravilan a localitatii este de notorietate, orice constructii putand fi edificate numai in intravilan, inclusiv pentru constructiile cu destinatie militara.
Recurentii au invederat ca au facut demersuri pentru a obtine in natura suprafata de 3,00 ha, insa prezenta actiune este urmarea respingerii cererii lor de atribuire in natura a vechiului amplasament.
Potrivit recurentilor, desi hotararea comisiei judetene este din anul 2003, instanta nu retine nici o culpa a comisiei locale care, vreme de atatia ani si in lipsa oricaror litigii, nu a transmis mai departe documentatia la Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor.
S-a sustinut ca rationamentul instantei potrivit caruia persoanele indreptatite la despagubiri "nu au optiunea de a alege intre prevederile legii speciale si intre prevederile dreptului comun", este in contradictie cu jurisprudenta Curtii Europene a drepturilor Omului. Iar temeiul de drept al actiunii consta in dispozitiile art.  1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conv. Europeana a Drepturilor Omului si art. 6, din Conventie.
Tribunalul Bihor, prin decizia civ. nr. 636/R/2011 a respins ca nefondat recursul declarat, retinand urmatoarele:
Atat reclamantii, cat si intervenientele au solicitat in temeiul Legii nr. 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului inscris in CF nr. 622 Sarand, top. 1018/29 in suprafata de 21,3 ha, in calitate de mostenitori ai def P.M.
Prin Hotararea Comisiei Judetene Bihor nr. 2961/2003 li se reconstituie dreptul de proprietate si se dispune emiterea Titlului de Proprietate asupra unei suprafete de 18,3 ha din cele 21,3 ha, deoarece restul de 3 ha erau ocupate de constructii apartinand M.A.P.N.
Se retine ca diferenta de 3 ha se regaseste in anexa 39- cuprinzand persoanele carora li se vor acorda despagubiri pentru diferenta neretrocedata.
Reclamantii au atacat insa Hotararea Comisiei Judetene nr. 2961/2003, contestand indreptatirea intervenientelor la reconstituirea dreptului de proprietate. Contestatia reclamantilor a fost admisa, prin Hotararea Comisiei Judetene nr. 376/C72005.
Intervenientele au atacat in instanta Hotararea Comisiei Judetene nr. 376/C/2005 si T.P. emis ca urmare a acesteia, litigiu finalizat prin sent. civ. 7882/2008 a Judec. Oradea si dec. civ nr. 761/R/19.10.2009 a Tribunalului Bihor, iar prin acele hotarari au reintrat practic in drepturile lor de coproprietari.
Se mai retine ca, prin cererea inregistrata pe rolul Judec. Oradea sub dosar nr. 898/2006, ulterior precizata, (dosarul fiind reinregistrat sub nr. 4644/271/2007) reclamantul P.C. a solicitat atribuirea in natura a terenului in suprafata de 3 ha pentru care s-a propus acordarea de despagubiri.
Prin sent. civ. nr. 2547/2009 data de Judec. Oradea, irevocabila prin decizia nr. 10/R/09.02.2010 a Tribunalului Bihor a fost respinsa aceasta cerere a reclamantului.
S-a retinut in esenta ca reclamantul nu poate sa ceara singur invalidarea hotararii prin care s-a propus acordarea de despagubiri, substituindu-se celorlalti mostenitori care nu si-au exprimat vointa in acest sens. Pe de alta parte s-a constatat ca terenul solicitat pe vechiul amplasament nu poate fi restituit in natura deoarece apartine domeniului public.
Fata de cele de mai sus se constata ca pana la data pronuntarii deciziei nr. 10/R/09.02.2010 a Tribunalului Bihor Comisiile de fond funciar nu au putut inainta dosarul catre Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, in vederea stabilirii de despaguriri conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, intrucat hotararea de validare a fost contestata de reclamanti de mai multe ori, o data sub aspectul persoanelor indreptatite, considerand ca intervenientii nu sunt persoane indreptatite (iar procesul pornit de intervenientii din prezenta cauza impotriva hotatarii prin care s-a admis contestatia reclamantilor a fost finalizat irevocabil in anul 2009). O a doua plangere a fost formulata de reclamanti impotriva hotararii de validare sub aspectul acordarii de despagubiri pentru suprafata de 3 ha teren, proces finalizat irevocabil in anul 2010. 
Se retine ca, potrivit art. 57 din Legea nr. 18/1991 plangerea formulata impotriva Hotararii Comisiei Judetene suspenda executarea, in consecinta nu se poate retine culpa statului roman  fata de cele de mai sus.
Asadar sustinerile recurentilor -reclamanti in sensul ca, in lipsa oricaror litigii, Comisia Locala este in culpa pentru ca nu a transmis mai departe documentatia la Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, sunt nefondate.
Se mai constata ca, potrivit disp. art. V din Titlul VI la Legii nr. 247/2005 despagubirile acordate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 si Legii nr. 1/2000, vor urma procedura si se vor supune dispozitiilor privind acordarea despagubirilor din Titlul VII.
In consecinta, in mod corect a stabilit instanta de fond ca despagubirile se acorda, pentru toti cetatenii indreptatiti, prin intermediul procedurii administrative, prevazute de titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Totodata, instanta de recurs, apreciaza ca neincasarea despagubirilor nu este rezultatul inactiunii statului, ci atitudinii recurentilor care au atacat in mod repetat hotararea privind acordarea despagubirilor pentru suprafata de 3 ha teren ce nu mai putea fi restituit in natura, astfel ca pana la data pronuntarii deciziei nr. 10/R/09.02.2010 a Tribunalului Bihor nu se poate retine culpa statului in neincasarea despagubirilor de catre recurenti.
De asemenea se mai constata ca, potrivit inscrierilor din CF 633 Sarand, terenul in litigiu este arabil, iar din schita intocmita de expert rezulta ca acest teren este inconjurat de terenuri agricole, astfel ca acesta reprezinta arabil in extravilan, nefacandu-se nici o dovada ca terenul este situat in intravilan, astfel ca valoarea depagubirilor solicitate este excesiva. De altfel si expertul a concluzionat ca terenul in litigiu este situat in extravilanul loc. Sarand.
Asadar sustinerea recurentilor- reclamanti in sensul ca terenul este situat in zona de intravilan a localitatii este nefondata.
Avand in vedere ca terenul nu poate fi restituit in natura, recurentii au optiunea de a accepta terenuri in compensare, daca la dispozitia Comisiei Locale se mai afla terenuri echivalente valoric cu vechiul amplasament extravilan al recurentilor.