SENTINTA COMERCIALA NR. 39/F/13.01.2010
(Sentinta comerciala nr. 39/F/2010 din data de 13.01.2010 pronuntata de Tribunalul Bihor)SENTINTA COMERCIALA NR. 39/F/13.01.2010. Tribunalul Bihor- Sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal- Domeniu asociat- faliment
Constata ca prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 23.06.2005 debitoarea S.C. TC S.R.L. prin administratorul PR a solicitat recuzarea Cabinetului de Insolventa ACM din calitatea da de lichidator judiciar si numirea altui practician in insolventa.
In motivare se arata ca in dos. nr. 11757/211/2008 aflat pe rolul Judecatoriei Cluj Napoca S.C. A. S.R.L. a cerut obligarea sa la plata sumei de 45.695, 38 lei, creditoarea fiind reprezentata de Cab. Ind. Av. ASL.
Aceeasi creditoare a formulat o actiune oblica impotriva sa si a administratorului sau ce face obiectul dos. nr. 7668/271/2008 aflat pe rolul Judecatoriei Oradea in care reprezentarea avocatiala a fost asigurata de acelasi cabinet de avocatura. Cererea de deschidere a procedurii insolventei nu a fost semnata de acest avocat, insa creditoarea a solicitat desemnarea in calitate de administrator judiciar a Cabinetului de Insolventa ACM.
Dupa deschiderea procedurii a formulat recurs impotriva hotararii pronuntate de judecatorul sindic si cu 9 zile inainte de termenul fixat in recurs administratorul judiciar a notificat denuntarea contractului de asistenta juridica justificat de faptul ca acesta nu a fost executat in intregime. Denuntarea la care s-a recurs nu corespunde dispozitiilor art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 intrucat acesta vizeaza exclusiv contractele care ar produce efecte vatamatoare asupra patrimoniului debitoarei. Mai mult, onorariul avocatial aferent acestui contract a fost achitat in intregime, astfel incat s-ar putea retine eventual cresterea averii fam. Albu.
Comparand intampinarile depuse in recurs de lichidatorul judiciar si creditoare se poate trage concluzia certa ca au fost redactate de aceeasi persoana, retragerea mandatului ce a fost acordat avocatului ales urmarind anihilarea caracterului contradictoriu al procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006.
Toata atitudinea manifestata in prezenta procedura conduce la concluzia ca au fost incalcate prevederile art. 11 si 12 din Codul privind Conduita Etica profesionala si disciplina al U.N.P.I.R., precum si dispozitiile art. 31 din OUG nr. 86/2006, astfel incat se impune admiterea cererii.
Prin intampinarea depusa lichidatorul judiciar a solicitat in principal anularea cererii de recuzare, iar in subsidiar respingerea ei ca neintemeiate aratand ca prin sent. com. nr. 974/F/22.04.2009 s-a dispus de catre judecatorul sindic deschiderea procedurii simplificate de insolventa si inceperea falimentului debitoarei S.C. TC S.R.L. Din acest moment numai lichidatorul judiciar are calitatea de reprezentant legal al societatii, astfel incat nu sustine cererea de recuzare.
In exercitarea atributiilor sale a si denuntat contractul de asistenta juridica incheiat cu Cab. de Avocat TA, "reprezentantii" debitoarei creand in mod fals reprezentarea asupra starii reale a acesteia. Desemnarea sa in calitate de administrator judiciar s-a facut prin hotararea de deschidere a procedurii, astfel incat cererea de recuzare trebuia facuta de indata si nu dupa trecerea mai multor sedinte de judecata.
Ea a fost depusa abia dupa ce a fost formulata cererea de antrenare a raspunderii si de anulare a transferului patrimonial, prestatiile efectuate de avocatul ales initial nefiind solicitate de catre debitoare.
In ceea ce priveste fondul cauzei s-a precizat ca nu a avut vreuna dintre calitatile la care face trimitere art. 30 alin. 1-3 din O.U.G. nr. 86/2006 si nu se afla in conflicte de interese si nu are vreun interes personal in modul de solutionare a prezentului litigiu.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine in fapt ca prin sent. com. nr. 184/F/2009 pronuntata de Tribunalul Bihor a fost deschisa procedura generala de insolventa fata de debitoarea S.C. TC S.R.L., iar prin sent. com. nr. 974/F/2009 s-a dispus trecerea acesteia in procedura simplificata si intrarea in faliment. Prin ambele hotarari a fost desemnat in calitate de administrator, respectiv lichidator judiciar Cabinetul de Insolventa ACM. In exercitarea atributiilor sale lichidatorul judiciar a procedat la denuntarea contractului de asistenta juridica incheiat de debitoare cu Cabinetul de Avocatura TA.
Deschiderea procedurii falimentului produce o serie de consecinte juridice asupra debitorului intre care si ridicarea dreptului sau de administrare ( art. 107 alin. 2 lit. a ) din Legea nr. 85/2006 ). Din acest moment in raport cu debitorul se mai pot desfasura doar activitati necesare derularii operatiunilor lichidarii, sub conducerea, reprezentarea lichidatorului judiciar inclusiv in ceea ce priveste reprezentarea debitorului in cadrul procedurii sau in afara acesteia.
Mandatul administratorului statutar inceteaza de drept cel mai tarziu la acest moment, astfel incat el nu mai poate reprezenta in mod legal debitorul falit. Cu alte cuvinte, in faliment debitorul nu mai poate fi reprezentat decat prin lichidatorul judiciar, iar nu prin administratorul special sau statutar.
In calitatea sa de unic reprezentant legal al debitorului, lichidatorul judiciar poate efectua toate actele pe care le considera necesare in vederea atingerii scopului instituit de art. 2 din Legea nr. 85/2006, administratorul statutar neputand influenta in vreun fel activitatea sa. Din aceasta pozitie lichidatorul judiciar poate proceda la denuntarea contractelor aflate in curs de executare potrivit art. 86 si sa stabileasca persoanele carora le delega anumite atributii de reprezentare conventionala.
Nimic nu il impiedica insa sa revoce contractele de mandat incheiate anterior intrarii in procedura falimentului intrucat din acest moment legea in confera numai lui calitatea de reprezentant legal al debitorului cu exceptia actiunilor la care face trimitere art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006 in forma primita prin Legea nr. 277/2009.
Asa fiind, instanta retine ca lichidatorul judiciar ACM era indreptatit sa procedeze la revocarea ad nutuum a mandatului conventional acordat Cabinetului de avocatura TA, manifestarea de vointa a administratorului statutar neavand nici o importanta atata timp cat nu mai reprezinta legal debitorul. Tocmai de aceea, considera intemeiata exceptia lipsei calitatii de reprezentant invocate de catre lichidatorul judiciar pe care o va admite si va anula cererea de recuzare.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Faliment
Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Cererea de deschidere a procedurii prev. de Legea nr. 64/1995, republicata, impotriva debitoarei dizolvate de drept conform Legii nr. 359/2004, este inadmisibila. - Sentinta civila nr. 136/F din data de 20.03.2006
FALIMENT - Sentinta comerciala nr. 1180/C/2014 din data de 27.11.2014
Deschiderea procedurii insolventei - Sentinta comerciala nr. 1085/C din data de 08.06.2010
Deschidere procedura insolventa - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Faliment - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Procedura insolventei. S.R.L. - Sentinta comerciala nr. 1276/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei - Sentinta comerciala nr. 1275/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei. Raspunderea administratorului social. - Sentinta comerciala nr. 1388/C din data de 15.10.2009
Procedura insolventei. Intocmirea tabelului definitiv al creantelor - Decizie nr. 264/R din data de 11.06.2009
Faliment . Raspunderea administratorului pentru netinerea contabilitatii conform legii. Cazul fortuit cauza de exonerare de raspundere - Decizie nr. 168/R din data de 02.04.2009
Procedura insolventei. Indeplinirea conditiilor legale pentru deschiderea procedurii - Decizie nr. 178/R din data de 09.04.2009
In ceea ce priveste existenta subrogatiei legale ca temei al masurii lichidatorului judiciar de operare a subrogatiei in tabelul definitiv, potrivit art.1093 alin.2 teza a II a Cod civil, obligatia achitata de o persoana neinteresata care lucreaza i... - Decizie nr. 357/R din data de 19.08.2008
Cerere de autorizare a promovarii actiunii intemeiate pe dispozitiile art.138 din Legea nr.85/2006 formulata de un singur creditor. - Decizie nr. 258/R din data de 17.06.2008
Procedura insolventei. Obiectiuni la raportul final (art.129). Cheltuielile aferente procedurii instituite prin Legea nr.85/2006 (art.4). Ordinea in care se platesc creantele in cazul falimentului (art.123). Distribuirea sumelor obtinute din executar... - Decizie nr. 254/R din data de 31.05.2007
Procedura insolentei. Creditorul indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolentei (art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006). Obligatia judecatorului–sindic de a verifica indeplinirea conditiilor cerute pentru aplicarea procedurii prevazute de Legea... - Decizie nr. 181/R din data de 26.04.2007
Limita maxima de stabilire a raspunderii administratorului unei societati debitoare aflate in procedura prevazuta de Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 270/R din data de 01.06.2006
Actiune intemeiata pe dispozitiile art.137 din Legea nr. 64/1995. Conditii. - Decizie nr. 212/R din data de 20.04.2006
Antrenarea raspunderii personale a administratorului Raportat la art.137 lit.c din Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 211/R din data de 20.04.2006