Fond funciar - STRAMUTAT
(Hotarare nr. 569 din data de 29.10.2009 pronuntata de Tribunalul Mures)Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentii-reclamanti C.V., B.M., C.D.S., C.S.T., C.T.L. si C.M.M., impotriva sentintei civile nr. 36 din data de 31 martie 2008, pronuntata de Judecatoria Segarcea in dosarul nr. 1868/304/2007, ca urmare a stramutarii cauzei prin incheierea nr. 5185 din data de 05 mai 2009, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr. 8169/1/2008.
La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei, dupa care:
Se constata ca mersul dezbaterilor si concluziile in fond ale partilor au fost consemnate in incheierea de sedinta din data de 22 octombrie 2009, incheiere care face parte integranta din prezenta si cand instanta a dispus amanarea pronuntarii asupra deciziei pentru data de azi, 29 octombrie 2009.
I N S T A N T A
Prin sentinta civila nr. 36/31.03.2008 pronuntata de Judecatoria Segarcea in dosarul nr. 1868/304/2007 a fost respinsa actiunea formulata de reclamatii C.V., B.M., C. S. - T., C. D.- S., C. T.-L. si C. M. - M. in contradictoriu cu paratele Comisia Locala de Fond Funciar Orodel si Comisia Judeteana Dolj de Fond Funciar, privind rectificarea titlului de proprietate nr. 2118/ 30.12.2001, emis pe numele paratei O. Gh. I., in calitate de mostenitoar4e a defunctului C. A. C..
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca, urmand procedura prevazuta de legea nr. 1/2000, reclamantii precum si parata O. Gh. I. au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafata de 10,25 ha teren arabil, situat pe raza localitatii Orodel, cerere ce a fost admisa doar in ceea ce o priveste pe parata O. Gh. I., careia i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru intreaga suprafata de teren solicitata, pe raza localitatii Giurgita, deoarece pe raza localitatii Orodel nu mai exista teren la dispozitia comisiei, cererea reclamantilor fiind respinsa cu motivarea ca acestia nu au vocatie succesorala concreta la mostenirea defunctului C. A. C.. Listele anexa in care a fost trecuta aceasta reconstituire au fost afisate la sediul primariei Orodel la data de 12.09.2000, asa cum reiese din procesul verbal intocmit de Comisie Locala in acest sens, iar ulterior a fost emis si titlul de proprietate cu nr. 2118/ 30.12.2002, pe numele paratei, in calitate de mostenitoare a lui C. A. C.. In ceea ce-i priveste pe reclamanti, instanta de fond a retinut ca , din chiar schita arborelui genealogic depusa la dosar de acestia, rezulta ca reclamantii nu au vocatie succesorala concreta la mostenirea defunctului C. A. C., deoar4ece sunt rude de gradul V cu acesta, fiind nepoti de var primar ai defunctului, iar potrivit Codului civil, in linie colaterala vocatia succesorala se intinde numai pana la rudele de gradul IV. Totodata, instanta a mai apreciat ca din probele administrate nu reiese ca in cauza sunt incidente prevederile Codului civil privitoare la reprezentare sau retransmiterea mostenirii.
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs reclamantii C.V., B.M., C. S. - T., C. D.- S., C. T.-L. si C. M. - M., sustinand ca sentinta pronuntata de instanta de fond este nelegala, recursul fiind inaintat spre solutionare Tribunalului Dolj .
In motivarea recursului se arata ca retinerea primei instante referitoare la vocatia succesorala a reclamantilor recurenti este gresita, intrucat momentul in care prezinta relevanta stabilirea vocatiei succesorale a unei persoane trebuie raportat obligatoriu la data de deschiderii succesiunii acesteia, ori in cauza reconstituirea dreptului de proprietate a avut loc dupa autorul C. C., care a decedat anterior parintilor reclamantilor recurenti. In consecinta, la data deschiderii succesiunii dupa C. Constnatin, acesta avea ca mostenitori pe cei 4 veri primari si anume: pe parata O. I. si pe autorii reclamantilor, C. Victor, Florea si Marin - faptul ca acestia din urma traiau, la conferea calitatea de mostenitori, egali fiind in grad de rudenie cu parata O. I..
Se mai arata de catre reclamantii recurenti ca cererile de reconstituire pe care acestia le-au formulat, vizau in mod evident drepturile succesorale ale parintilor lor, drepturi de care acestia nu mai putea dispune, intrucat la aparitia legilor fondului funciar acestia nu mai traiau.
In consecinta, instanta de fond era chemata sa constate ca defunctul C. C. a avut 4 mostenitori egali in grad, iar reconstituirea dreptului de proprietate doar pentru unul dintre acestia este nelegala.
Recursul nu a fost motivat in drept.
Dupa inregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Mures, la dosar a fost depusa o cerere formulata alta de numita B.R.- Simona (care are calitatea de recurenta in dosar nr.1553/304/2008 al Tribunalului Dolj), aratand ca este mostenitoare legala a matusii sale C. F., sotia supravietuitoare a lui C. C. si prin urmare solicita anularea titlului de proprietate al lui O. Gh. I. , titlu de proprietate obtinut in mod ilegal.
Instanta, examinand hotararea atacata prin prisma motivelor de recurs, a apararilor formulate de intimata O. Gh. I. si vazand dispozitiile art. 304 1 Cod de procedura civila constata ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Din actele de stare civila depuse la dosarul cauzei, reiese ca parintii reclamantilor recurenti si parata O. Gh. I. sunt fii lui C. G., acesta din urma fiind frate cu C. A., tatal lui C. C. - defunctul dupa care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate . In consecinta , atat parintii reclamantilor cat si parata O. Gh. I. au calitatea de rude de gradul IV cu defunctul C. C., in timp ce reclamantii recurenti sunt rude de gradul V cu acest defunct, si in aceasta calitate au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate.
Fata de considerentele retinute de prima instanta referitoare la lipsa vocatiei succesorale a reclamantilor recurenti, tribunalul are in primul rand in vedere faptul ca prevederile legilor funciar nu cuprind dispozitii derogatorii fata de dreptul comun in ceea ce priveste vocatia succesorala, prin urmare pentru a stabilii vocatia succesorala a reclamantilor recurenti, dupa cu a apreciat si instanta de fond, prezinta relevanta in cauza prevederile Codului Civil.
Potrivit prevederilor art. 676 Cod civil, mostenirea in linie colaterala este posibila pana la gradul IV de rudenie inclusiv, ori in cauza, reclamantii recurenti sunt in gradul de rudenie V fata de defunctul C. C..
In aceste conditii, tribunalul apreciaza ca, la data decesului lui C. C. (3 februarie 1968), aveau vocatie succesorala rudele de gradul IV ale acestuia, respectiv: C. Florea (antecesorul reclamantilor recurenti C.D.S. si C. T. S.), C. Victor (antecesorul reclamantilor C.V. si C./Berceanu Mariana), C. Marin (antecesorul reclamantilor recurenti C. L. si C. M. -M.) si O. I..
Reclamantii au sustinut ca antecesorii lor nu au avut posibilitatea de a-si valorifica vocatia succesorala - prin prisma reglementarilor legale reparatorii, intrucat au decedat inainte de aparitia legilor fondului funciar, insa in aceasta privinta se poate observa ca C. Victor a decedat la data de 19 decembrie 1992 (dupa aparitia Legii nr. 18/1991), iar C. Marin a decedat in anul 2004 ( deci inclusiv dupa aparitia Legii nr. 1/2000 ).
De altfel, tribunalul considera ca nu prezinta relevanta data decesului antecesorilor reclamantilor prin prisma indreptatirii lor la succesiunea lui C. C., intrucat in ceea ce priveste devolutiunea legala, legea a stabilit o anumita ordine de preferinta in care rudele defunctului sunt chemate in mostenire, in functie de clasa de mostenitori din care fac parte si de gradul de rudenie cu acesta.
Reclamantii recurenti in cauza, fiind dupa cum am aratat, rude de gradul V cu defunctul C. C., nu pot fi inclusi in nici una dintre clasele de mostenitori prevazute de art. 669- 672 Cod civil.
Pe de alta parte, dupa cum a retinut si prima instanta, in cauza nu sunt aplicabile nici regulile reprezentarii succesorale, intrucat pe de o parte potrivit prevederilor art. 664 - 666 Cod civil reprezentarea este admisibila doar in cazul descendentilor si a colateralilor privilegiati, si pe de alta parte, deoarece antecesorii reclamantilor recurenti au decedat ulterior survenirii decesului lui C. C. .
Pentru aceste considerente, tribunalul conchide ca hotararea primei instante este legala si temeinica, astfel incat, in temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 Cod de procedura civila, tribunalul va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantii C.V., B.M., C. S. - T., C. D.- S., C. T.-L. si C. M. - M..
Recurentii fiind in culpa procesuala, in baza prevederilor art. 274 Cod de procedura civila ,urmeaza a fi obligati la plata sumei de 248,77 lei, in favoarea intimatei O. I., cu titlu de cheltuieli de judecata (fila 60).
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII DISPUNE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentii C.V., Berceanu Maria, C.S.T., C.D.S., C.T.L. si C.M.M., toti cu domiciliul in Afumati, jud. Dolj impotriva sentintei civile nr. 36 din data de 31 martie 2008, pronuntata de Judecatoria Segarcea.
Obliga recurentii la plata catre intimata O. I., cu domiciliul in Ordei, jud. Dolj a sumei de 248,77 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica azi, 29 octombrie 2009.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Fondul funciar
Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010
