Drepturi salariale. Cota-parte profitul anual al unitatii. Contract colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2005-2006, 2007-2010

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea formulata si inregistrata pe rolul Tribunalului Mures la data de 24.12.2008 sub nr. 6540/2008 reclamantul B M a solicitat instantei, in contradictoriu cu parata S.C. Petrom SA, ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea paratei la plata sumei de 16947 lei, reprezentand cota - parte din profitul societatii parate realizat in perioada 2005-2007, care sa fie actualizata in functie de rata inflatiei, calculata incepand cu data scadentei si pana la data platii efective; obligarea paratei la plata sumei de 500 euro (in echivalentul in lei la cursul BNR din ziua platii), reprezentand daune - interese; precum si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii, s-a aratat ca in temeiul art.41 alin.2 lit.a din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2005 - 2006, salariatilor li se cuvine cota parte din profit de pana la 10%.
De asemenea, dreptul salariatilor la cota - parte din profit este recunoscut si de art.139 din Contractele colective de munca la nivel de unitate din perioada 2005 - 2007, care insa nu au fost puse in executare, incalcandu-se prevederile art.243 din Codul muncii si ale art.30 din Legea nr.130/1996. S-a mai aratat ca urmare a intarzierii executarii obligatiei de plata, se impune aplicarea prevederilor art.161 alin.4 din Codul muncii.
Prin intampinare, parata a invocat exceptiile lipsei calitatii procesuale active, a prematuritatii si a prescriptiei dreptului material la actiune, iar pe fond, parata a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, deoarece salariatii nu beneficiaza de un drept, ci doar de o  simpla vocatie la cota - parte din participare la profit, care este afectata de conditia suspensiva a incheierii unui act aditional, conditie care nu s-a realizat.
Totodata, parata a mai invocat si exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Mures.
In dovedire, instanta a incuviintat proba cu inscrisuri, in cadrul careia s-au depus la dosarul cauzei urmatoarele:carnet de munca (filele 5-12), extras din contract colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 -2010 (fila 13), informatii financiare (fila 14), adresa nr. 570/2009 (fila 42), adresa nr. 882/2009 (fila 43), chitanta nr. 328/2009 (fila 49), extras din contractul colectiv de munca la nivel Petrom SA pe anul 2007 (filele 50-51), extras din contractul colectiv de munca la nivel Petrom SA pe anul 2006 (filele 52-54).
Exceptiile necompetentei teritoriale, a lipsei calitatii procesuale active, a prematuritatii, a prescriptiei dreptului material la actiune au fost respinse prin incheierea pronuntata in sedinta publica din data de 05.03.2009, pentru motivele aratate in aceasta incheiere.
Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele.
Intre parti a existat un raport juridic individual de munca in perioada in litigiu, conform inscrierilor din carnetul de munca (filele 5-12).
Conform dispozitiilor art.41 alin.2 lit.a din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2005 - 2006 (reluate de cele ale art.42 alin.2 lit.a din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010), in categoria drepturilor de natura salariala cuvenite salariatilor se include si cota - parte din profit ce se repartizeaza salariatilor, care este de pana la 10% in cazul societatilor comerciale. Prin urmare, este vorba de un drept de natura salariala, fapt reconfirmat si de art.55 alin.1 din Codul fiscal.
Potrivit prevederilor art.41 alin.3 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2005 - 2006 (respectiv art.42 alin.3 din cel pe anii 2007 - 2010), partile contractului colectiv de munca la nivel de unitate au libertatea de a stabili conditii de diferentiere, de diminuare sau chiar de anulare a participarii la fondul de stimulare din profit.
Prin prevederile art.139 din Contractele colective de munca la nivel de unitate din anii 2005 - 2007 (articole care fac parte din capitolul privind salarizarea), partile nu au hotarat diminuarea sau anularea participarii la profit (desi erau liberi sa o faca), astfel incat, rezulta ca acest drept de natura salariala a fost recunoscut salariatilor.
Din cele trei variante prevazute de Contractul colectiv la nivel national (diferentierea cotei, diminuarea cotei sau anularea participarii la profit), partile s-au oprit in mod limitativ numai la cea a diferentierii, precizand ca doar aceasta chestiune punctuala, impreuna cu modalitatea concreta de acordare, vor fi stabilite prin negocieri separate, deci prin act aditional.
Existenta dreptului la participarea la profit este indiscutabila, in primul rand, datorita faptului ca nu s-a stabilit anularea participarii la profit, respectiv nu s-a prevazut ca aceasta cota de participare la profit ar fi facultativa (in sensul ca societatea "poate" acorda cota). Rezulta, fara putinta de tagada, ca suntem in prezenta unui drept de natura salariala a angajatilor la cota - parte de participare la profit. Numai modalitatea de acordare (iar nu dreptul insusi), adica termenele si transele de plata, eventual diferentiate, urmau sa fie lamurite distinct.
In al doilea rand, existenta dreptului la cota - parte din profit este garantata si de art.30 din Legea nr.130/1996 raportat la art.41 alin.5 din Constitutie.
Prevederile art. 139 din Contractele colective de munca la nivel de unitate din anii 2005 - 2007 instituie o obligatie imperativa (exprimata prin sintagma "vor fi stabilite") de detaliere a modalitatii de acordare a participarii la profit, prin act aditional. Or, neindeplinirea acestei obligatii imperative expres asumate, atrage raspunderea juridica (inclusiv patrimoniala) a societatii parate, conform dispozitiilor art.30 din Legea nr.130/1996 raportate la cele ale art.41 alin.5 din Constitutie.
Prin urmare, parata nu poate invoca propria turpitudine pentru a se exonera de raspunderea legala ce ii incumba in mod expres si imperativ si pentru a eluda obligatia de plata a cotei de participare la profit.
Incalcarea unei obligatii nu poate fi niciodata considerata ca o cauza de impunitate (de neraspundere) sau ca un mod de eliberare de executare a unei obligatii, deoarece principiul fortei obligatorii a contractelor este aplicabil in aceasta materie, conform art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, art.295 alin.1 din Codul muncii, raportat la art.961 alin.1 din Codul civil.
Intr-adevar, art.139 din Contractele colective de munca la nivel de unitate din anii 2005 - 2007, recunosc un drept de natura salariala (participarea la profit) si impun o obligatie accesorie acestui drept (de detaliere a modalitatii de plata). Deci, in nici un caz, o obligatie contractuala nu poate fi confundata cu o conditie, fiind evident ca articolul mai sus mentionat nu prevede acordarea participarii la profit "daca" partile vor stabili acest lucru. Dimpotriva, se instituie o obligatie expresa si imperativa, consecutiva recunoasterii dreptului, obligatie de detaliere doar a aspectului punctual al modalitatii de plata. Ca atare, obligatia contractuala si conditia sunt doua notiuni juridice net distincte si inconfundabile, astfel incat in speta nu poate fi retinuta existenta vreunei conditii a actului juridic, cu atat mai putin a unei conditii suspensive.
In al treilea rand, art.139 din Contractele colective de munca din anii 2005 - 2007 nu poate fi interpretat gresit (prin schimbarea intelesului lamurit si vadit neindoielnic), considerandu-se ca dreptul salarial ar fi supus unei conditii pur potestative din partea debitorului (societatea angajatoare parata), in sensul ca aceasta va face plata participarii la profit, daca va voi ulterior aceasta.
O asemenea conditie este prohibita de art.295 alin.1 din Codul muncii, raportat la art.1010 din Codul civil, fiind astfel caduca si inopozabila salariatilor, fiind nesocotite prevederile art.7 alin.2, art.8 alin.1 si 4, art.2 alin.1 din Legea nr.130/1996.
Prin urmare, nu poate fi vorba de un drept eventual sau o simpla vocatie. In plus, avand in vedere caracterul sinalagmatic, oneros si comutativ al contractului colectiv de munca, si dispozitiile exprese ale legii (art.1, art.2 alin.1, art.8 alin.1 si 4 din Legea nr.130/1996) potrivit carora acest contract reglementeaza drepturi si obligatii, rezulta faptul ca prevederile art.139 din Contractele colective de munca la nivel de unitate din anii 2005 - 2007 stabilesc un drept determinat si numit, a carui existenta si intindere nu poate depinde de un element aleatoriu (cum ar fi turpitudinea sau vointa debitorului).
In al patrulea rand, insasi prevederile Contractului colectiv la nivel de unitate (art.9 si art.145) interzic orice limitari ale drepturilor salariale si obliga la interpretarea clauzelor contractuale in favoarea salariatilor, reguli imperative statuate si de art.38 din Codul muncii.
De aceea, dreptul la participarea la profit, fiind un drept castigat, derivat dintr-un raport de munca, acesta nu poate fi supus incalcarii, abuzului sau arbitrariului.
De asemenea, contractul colectiv de munca are si natura unui act normativ in dreptul muncii, astfel incat acesta are ca obiect legal reglementarea unor drepturi efective, iar nu a unui drept salarial lipsit de continut, ceea ce ar constitui o ingradire nelegitima a exercitarii lui. Astfel, s-ar ajunge la situatia ca un drept patrimonial (salarial), a carui existenta este recunoscuta (inclusiv de contractul la nivel superior, obligatoriu si prioritar conform art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996), sa fie vidat de substanta sa si sa devina lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului statului de drept (art.1 alin.3 din Constitutie), care implica asigurarea aplicarii normelor juridice (adoptate inclusiv in conditiile art.41 alin.5 din Constitutie) in spiritul si litera lor, concomitent cu eliminarea oricarei tendinte de reglementare a unor situatii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute sa se bucure efectiv de acestea.
In concluzie, dreptul la participarea la profit nu poate fi negat salariatilor. Vazand culpa paratei (care nu si-a indeplinit obligatia de incheiere a actului aditional de detaliere a modalitatii de plata), precum si faptul ca nu s-a convenit o diminuare a participarii la profit, instanta constata ca, in baza principiului echitatii (art.970 alin.2 Cod civil) si a interdictiei invocarii lacunei normative (art.3 Cod civil, contractul colectiv de munca avand natura normativa), salariatilor paratei li se cuvine aplicarea cotei de 10% din profit, cota prevazuta de art.41 alin.2 din Contractul colectiv la nivel de national (prioritar aplicabil conform art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996).
Din actele si lucrarile dosarului, rezulta datele, necontestate de parti, privind: profitul pe anul 2005 (1.416 milioane lei, din care 10% reprezinta 141,6 milioane lei) care impartit la numarul de salariati (43.546) rezulta 3.252 lei pe salariat; profitul pe anul 2006 (2.285 milioane lei, din care 10% reprezinta 228,5 milioane lei) care impartit la numarul de salariati (32.837) rezulta 6.959 lei pe salariat, deci 580 lei pe luna; profitul pe anul 2007 (1.778 milioane lei, din care 10% reprezinta 177, 8  milioane lei), care impartit la numarul de salariati (26.397) rezulta 6.736 lei pe salariat, deci 562 lei pe luna. Aceste sume aplicate la perioada in litigiu, confirma exactitatea calculului pretentiilor deduse judecatii.
Fata de cele ce preced, instanta urmeaza sa admita pretentiile privind dreptul salarial constand in participarea la profit, facand aplicarea prevederilor art.11 alin.1 si art.30 din Legea nr.130/1996 si art.41 alin.5 din Constitutie, prevederi pe care instanta este chemata sa le aplice conform art.1 alin.5 si art.124 alin.1 din Legea fundamentala, prevederi ce nu pot fi eludate, neputandu-se da girul aplicarii "contra legem" a unor interpretari nelegale a clauzelor contractului colectiv de munca in sensul vidarii de continut a drepturilor subiective salariale sau in sensul stingerii drepturilor prevazute in contractul la nivel superior.
De asemenea, urmeaza sa fie admise pretentiile privind reactualizarea sumelor in functie de rata inflatiei, in temeiul art.1082 din Codul civil si art.161 alin.4 din Codul muncii.
Capatul de cerere privind acordarea de daune - interese pentru executarea cu intarziere a obligatiei de plata a drepturilor salariale (acordare simultana cu actualizarea sumei in functie de rata inflatiei) urmeaza sa fie respinse, deoarece prejudiciul material cauzat prin executarea intarziata este reparat, in conditiile art.161 alin.4 din Codul muncii, prin reactualizarea sumelor salariale in functie de rata inflatiei.
Totodata, in baza art.274 Cod procedura civila, fiind in culpa procesuala, parata urmeaza a fi obligata sa plateasca reclamantului suma de 1000 lei, cu titlu de  cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocatial, conform chitantei nr. 328/2009 (fila 49).