Plangere contraventionala. Principiul prezumtiei de vinovatie si modul de interpretare a masurilor efectuate de aparatele radar. Incalcarea acestui principiu duce la casarea cu trimitere a acestei cauze, potrivit art.312 alin.1 si 3 Cod Procedura Civila.

        Petentul  S.R.A.,    in  contradictoriu  cu  intimatul  I.P.J.  Ialomita,   a  solicitat  anularea  procesului - verbal  de contraventie,  prin  care   s-a   retinut  in  sarcina  sa    savarsirea  contraventiei  reglementate  de art.121  alin.1   din  Regulamentul de aplicare  a  O.U.G.  nr.195/2002  si  sanctionata  de   art.102  alin.3 lit.a  din  O.U.G.  nr.195/2002,  constand  in  aceea ca  a  fost  surprins  circuland  cu  autoturismul  pe  raza  localitatii  Malu,  judetul  Ialomita, cu  o  viteza  inregistrata  de aparatul  radar  de 104  km/h  pe  un  sector  de drum unde   viteza  maxima  legal  admisa    este  de 50 km/h.
Solutionand  cauza,  Judecatoria  Slobozia,  prin  sentinta  civila  nr.1767/  24  noiembrie  2008  a  respins   plangerea  formulata  ca  fiind  neintemeiata .
S-a  retinut  de catre   instanta  de fond  ca  in  cauza  s-a  dovedit  ca  procesul - verbal  de  contraventie  a  fost  incheiat  cu  respectarea    conditiilor   de forma  prevazute  de   lege,   ca  fapta  contraventionala  exista  in  materialitatea  ei  si  ca   ea   a fost  savarsita  cu  vinovatie  de   contravenient .
Impotriva  acestei  solutii,  in  termen   legal,  motivat,   a declarat  recurs petentul,  criticand-o  pentru   nelegalitate  si  netemeinicie,  invocand  printre  altele  ca  instanta  de fond,  trecand  la  solutionarea  cauzei,  a incalcat  principiul  prezumtiei  de   nevinovatie  a   contravenientului  atunci  cand  a  ignorat  marja  de eroare  pe  care  o inregistreaza  aparatele  RADAR  cu  ocazia   masuratorilor   efectuate .
Recursul  declarat  este   fondat .
Rezulta din jurisprudenta CEDO, cauza OZTURK V Germania, hotararea din 21 februarie 1984, cauza Ziliberberg contra Moldovei, hotararea din 1 februarie 2005 si cauza Anghel contra Romaniei, ca art. 6 din Conventie este incident si in materie contraventionala in sensul ca "acuzatia in materie penala" la care face referire acest articol poate fi interpretata si in sensul ca ar include si o "acuzatie in materie contraventionala".
In atare situatie, intrucat procedura de solutionare a unei plangeri contraventionale este calificata drept o procedura "penala" contravenientul se bucura de protectie conferita in cadrul unei astfel de proceduri printre care  si de prezumtia de nevinovatie.
Aceasta prezumtie de nevinovatie impune urmatoarele conditii :
a) instantele sa nu porneasca de la premiza ca petentul contravenient a savarsit fapta ce i se retine in sarcina;
b) sarcina probei revine organului constatator si
c) indoiala este in beneficiul contravenientului.
Nu trebuie uitat insa ca in dreptul nostru contraventional, procedura solutionarii unei cereri privind o plangere contraventionala este reglementata in mare parte de Cod de procedura civila ( art. 47 din OG nr. 2/2001) si ca procesul verbal de contraventie este un act administrativ, astfel incat unele elemente ale principiului prezumtiei de nevinovatie nu trebuie absolutizate, existand posibilitatea cu respectarea cerintei proportionalitatii mijloacelor folosite si scopul legitim urmarit sa functioneze si alte prezumtii de drept si fapt chiar si in favoarea organului constatator (vezi cauza Bum contra Austriei, hotararea din 3.02.2005).
In cazul in speta, insa aplicand garantiile conferite contravenientului de dispozitiile art. 6 alin. 2 din Conventie, critica formulata de recurent cu privire la neluarea in seama a marjei de eroare pe care o inregistreaza aparatul RADAR in operatiunile de masurare a vitezei, potrivit punctului 3.11.lit. b si 3.11 lit. c din Normele de Metrologie Legala nr. 021-05 si interpretarea acesteia prin prisma principiilor indoiala profita contravenientului si proba cade in sarcina agentului constatator, trebuie retinuta.
Cu alte cuvinte, cat timp in cauza agentul constatator, nu aduce alte probe din care sa rezulte viteza exacta cu care a circulat contravenientul, multumindu-se sa dovedeasca aceasta situatie de fapt, doar cu masuratorile aparatului RADAR, masuratori care cuprind erorile tolerate de Norma, atunci acestei erori profita contravenientului, iar viteza pentru care trebuie judecat acesta este cea inregistrata de aparatul RADAR din care se deduce eroarea legala. Aceasta cu atat mai mult cu cat, in adresa nr. 8805/10.11.2008 I.N.V.M. confirma functionarea aparatelor radar cu o marja de eroare , operatorul cinemometrului nefacand altceva decat sa constate valoarea masurata de cinemometru, fara a adauga sau scadea  eroare inregistrata.
Asa fiind, pentru aceste motive solutia instantei de fond este casabila.
Cauza urmeaza a fi trimisa aceleiasi instante pentru rejudecare, intrucat in raport de cele retinute mai sus de tribunal, aceasta ii poate oferi posibilitatea agentului constatator producerea unor probe in combaterea indoielii de care beneficiaza petentul ( art. 312 alin. 3 Cod procedura civila) cat si pentru faptul de a nu priva una din parti de o cale de atac impotriva hotararii care va stabili soarta procesului verbal de contraventie.
Proba care ar putea fi solicitata de partea interesata sau in conditiile art. 129 alin.5 Cod procedura civila ar putea fi pusa in discutia partilor, este  proba cu expertiza tehnica de stabilire a vitezei exacte cu care a circulat petentul, proba care, potrivit art. 305 Cod procedura civila nu poate fi administrata in faza de recurs si in functie de care poate fi modificata sau nu solutia data in primul ciclu de judecata (art. 312 alin.3 Cod procedura civila).
In acest sens, a se vedea deciziile civile nr. 2947 R din 26.08.2008 (dos. nr. 44/98/2008) si nr. 3971 R din 16 octombrie 2008 (dosar nr. 3290/98/2007) date de Curtea de Apel Bucuresti.