divort

Dosar nr. 8134/333/2010 divort.
R O M A N I A

TRIBUNALUL VASLUI
SECTIA CIVIL

DECIZIE CIVILA Nr. 153/A/2011
Sedinta publica de la 02 Noiembrie 2011
Instanta constituita din:
PRESEDINTE IOANA TOPLICEANU
Judecator ELENA FOCA
Grefier ELENA GHEORGHIES Pe rol se afla judecarea cererii de apel formulata de apelantul - reclamant AMV prin av. Chiper Costel, in contradictoriu cu intimata - parata ACM, impotriva sentintei civile nr. 1618/14.04.2011 pronuntata de Judecatoria Vaslui in dosarul nr. 8134/333/2010, avand ca obiect divort.
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta reprezentantul apelantului, av. Chiper Costel, cu procura  autentificata sub nr. 2628/30.10.2010 aflata la fila 19 a dosarului de fond, lipsind apelantul si intimata.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza urmatoarele: procedura de citare nu este legal indeplinita cu intimata la domiciliul din, deoarece citatia a fost restituita cu mentiunea "destinatar necunoscut", dar este indeplinita prin afisarea citatiei la usa instantei; iar procedura de citare a apelantului nu este indeplinita deoarece nu a fost restituita dovada de indeplinire a procedurii; cauza, repusa pe rol, se afla la primul termen de judecata; in data de 02.11.2011, prin serviciul registratura al instantei, apelantul a depus copia traducerii declaratiei pe propria raspundere a intimatei, data in fata notarului, la 03.11.2011; nu s-a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.
S-au citit si verificat actele si lucrarile dosarului, cand instanta, potrivit disp. art. 89 al.2 C.pr.civ., constata viciul de procedura cu apelantul, acoperit prin prezenta aparatorului ales al acestuia. Da cuvantul reprezentantului prezent pentru a arata daca propune probe sau formuleaza cereri.
Av. Chiper Costel nu formuleaza alte cereri.
In baza probatoriului administrat instanta se considera lamurita, constata cauza in stare de judecata si da cuvantul in sustinerea cererii de apel.
Av. Chiper Costel, avand cuvantul pentru apelant, solicita admiterea cererii de apel asa cum a fost formulata in scris si sustinuta la termenul din 5 octombrie 2011. Nu solicita cheltuieli de judecata.
Instanta declara dezbaterile inchise, lasa cauza in pronuntare,m dupa care, potrivit disp. art. 256 C.pr.civ, a trecut la deliberare.

INSTANTA

Deliberand asupra apelului declarat constata urmatoarele
Prin sentinta civila nr. 1618/14.04.2011 Judecatoria Vaslui a  admis exceptia necompetentei instantelor romane invocata de instanta din oficiu.
A respins actiunea civila formulata de reclamantul, prin mandatar avocat Chiper Costel, in contradictoriu cu parata, citata prin publicitate, avand ca obiect divort, ca nefiind de competenta instantelor romane.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut urmatoarele:
La termenul din 7 aprilie 2011 instanta, din oficiu, a invocat exceptia necompetentei instantelor romane in solutionarea cauzei, exceptie in raport de care a retinut ca reclamantul este cetatean roman iar parata este cetatean canadian sau spaniol, conform datelor din dosar.
Existenta elementelor de extraneitate (litigiu intre cetateni ai unui stat membru si ai unui stat nemembru U.E, cu resedinta obisnuita intr-un stat tert, membru U.E.) atrage in cauza aplicarea dispozitiilor Regulamentului Consiliului (C.E.) nr. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 cu privire la jurisdictia, recunoasterea si executarea hotararilor in domeniul matrimonial si al raspunderii parintesti.
Conform art. 3, pct. 1 din suscitatul Regulament, cont competente sa hotarasca in problemele privind divortul, separarea de drept si anularea casatoriei instantele judecatoresti din statul membru:
a)pe teritoriul caruia se afla:
- resedinta obisnuita a sotilor sau
- ultima resedinta obisnuita a sotilor, in conditiile in care unul dintre ei locuieste acolo sau
- resedinta obisnuita a paratului sau
- in caz de cerere comuna, resedinta obisnuita a unuia din soti sau
- resedinta obisnuita a reclamantului, in cazul in care a locuit acolo cel putin un an imediat inaintea introducerii cererii sau
- resedinta obisnuita a reclamantului, in cazul in care acesta a locuit acolo cel putin sase luni imediat inaintea introducerii cererii si in cazul in care acesta sa fie resortisant al statului membru respectiv, fie, in cazul Regatului Unit si al Irlandei, statul domiciliului comun.
Avand in vedere sustinerile reclamantului si cele retinute din inscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv ca de cel putin 4 ani sotii, cu cetatenii diferite, nu mai locuiesc efectiv pe teritoriul statului roman, neavand resedinta obisnuita pe teritoriul acestui stat, instanta a constatat ca cererea formulata de reclamant nu se incadreaza in nici unul dintre cazurile prevazute de art. 3, pct. 1, literele a) si b) din Regulamentul (C.E.) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003, care sa stabileasca ca fiind competente instantele judecatoresti din  Romania, nefiind indeplinit si dovedit nici criteriul dublei cetatenii.
Pentru a determina "ultimul domiciliu comun", nu intereseaza sensul strict juridic al notiunii de domiciliu (art. 13 din decretul nr. 31/1954), ci locul in care cei doi soti au locuit efectiv, chiar daca nu au fost indeplinite formalitatile cerute de actele normative referitoare la evidenta populatiei.
Reclamantul nu a facut dovada la momentul introducerii actiunii ca vreunul din soti locuia in circumscriptia Judecatoriei Vaslui, dimpotriva, din probele dosarului rezultand ca ambii soti locuiesc in alte state.
Analizand si dispozitiile art. 17 din Regulamentul (C.E.) nr. 2201/2003, instanta a retinut ca in cazul desfacerii casatoriei competenta este exclusiva, normele care o reglementeaza sunt de ordine publica, iar instanta judecatoreasca dintr-un stat membru sesizata cu o asemenea cerere este obligata sa-si verifice competenta si, in cazul in care a fost sesizata cu o cauza pentru care nu este competenta, ci este competenta o instanta dintr-un alt stat membru, sa se declare din oficiu necompetenta.
Reclamantul a dovedit ca el locuieste cu caracter de stabilitate in Marea Britanie cel putin din anul 2008, potrivit permisului de resedinta depus la dosarul cauzei (fila 24) si a sustinut ca parata este plecata din tara, dar nu cunoaste domiciliul sau resedinta acesteia, imprejurari ce se coroboreaza cu rezultatul verificarilor privind domiciliul actual efectiv al paratei (fila 15), din care rezulta ca aceasta nu mai locuieste in comuna de cel putin 4 ani de zile.
Pe cale de consecinta, instanta a admis exceptia necompetentei instantelor romane de a judeca prezenta cerere si a respins actiunea.
Impotriva acestei hotarari a formulat apel AMV criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie pentru urmatoarele considerente:
In mod gresit a dispus Judecatoria Vaslui prin sentinta mentionata admiterea exceptiei necompetentei teritoriale a instantele romane in solutionarea cauzei. Judecatoria Vaslui a invocat ca temei legal in sustinerea exceptiei dispozitiile art. 8 din Regulamentul Consiliului Europei nr. 2201 /27.11.2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala, raportat la dispozitiile art. 12 din expunerea de motive a aceluiasi act normativ.
Competenta teritoriala in solutionarea prezentei cauze avand ca obiect divort fara copii apartine ultimului domiciliu comun al sotilor, respectiv Judecatoriei Vaslui intrucat partile inainte de a pleca la munca in strainatate au locuit la parintii apelantului din comuna. A aratat apelantul instantei de judecata ca in prezent el nu cunoaste noul domiciliu al paratei si nici de ce nationalitate este banuind doar ca ar fi de nationalitate franceza sau spaniola.
Conformitate cu dispozitiile art. 12 din expunerea de motive a Regulamentului nr. 2201/2003 temeiurile de competenta stabilite prin prezentul regulament in materia divortului sunt concepute in functie de criteriul proximitatii, prin urmare ar trebui sa fie competente in primul rand instantele statului membru in care isi are domiciliu. In conditiile in care reclamantul a inteles sa investeasca instanta de judecata respectiv Judecatoria Vaslui cu solutionarea cererii de divort de la fostul domiciliul comun al sotilor considera apelantul ca intr-adevar competenta apartine acestei instante mai ales ca in prezent nu cunoaste noul domiciliu al paratei si nici nu stie unde ar avea in prezent resedinta sau in ce tara locuieste efectiv. Prin urmare , acesta reprezinta unul din cazurile exceptionale prevazute de dispozitiile art. 12 din expunerea de motive a Regulamentului privind stabilirea competentei de solutionare a prezentei cauze.
Pentru aceste motive apelantul a solicitat admiterea apelului, respingerea exceptiei  invocate de instanta si trimiterea cauzei  spre rejudecare.

Analizand actele si lucrarile dosarului Tribunalul retine ca apelul este fondat pentru urmatoarele motive:

In primul rand in ce priveste admisibilitatea caii de atac Tribunalul retine dispozitiile art.159 conform carora (1) Necompetenta este de ordine publica sau privata. Necompetenta este de ordine publica: 1.in cazul incalcarii competentei generale, cand procesul nu este de competenta instantelor judecatoresti;2.in cazul incalcarii competentei materiale, cand procesul este de competenta unei instante de alt grad;3.in cazul incalcarii competentei teritoriale exclusive, cand procesul este de competenta unei alte instante de acelasi grad si partile nu o pot inlatura. (2)In toate celelalte cazuri, necompetenta este de ordine privata.
La randul sau Art. 158 Cod procedura civila prevede: (1)Cand in fata instantei de judecata se pune in discutie competenta acesteia, ea este obligata sa stabileasca instanta competenta, ori, daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competent. (2) Daca instanta se declara competenta, va trece la judecarea pricinii, cel nemultumit putand sa faca, potrivit legii, apel sau recurs dupa darea hotararii asupra fondului. (3) Daca instanta se declara necompetenta, hotararea nu este supusa niciunei cai de atac, dosarul fiind trimis de indata instantei competente sau, dupa caz, altui organ cu activitate jurisdictionala competent.
Din coroborarea acestor dispozitii legale rezulta ca nu este supusa niciunei cai de atac hotararea prin care instanta s-a declarat necompetenta insa numai in situatia in care este pusa in discutie competenta materiala, generala sau teritoriala de solutionare a unei cauze.
Sub acest aspect Tribunalul retine ca art. 158 alin. 3 Cod procedura civila dupa ce stabileste ca hotararea prin care instanta s-a declarat necompetenta sa solutioneze o cerere  nu este supusa niciunei cai de atac prevede si faptul ca dosarul trebuie trimis de indata instantei competente sau, dupa caz, altui organ cu activitate jurisdictionala competent - ceea ce este posibil numai in situatia in care se pune in discutie competenta generala materiala sau teritoriala a instantei, nu si in situatia in care este pusa in discutie competenta instantelor romane de a solutiona o anumita cauza.
Concluzia admisibilitatii caiii de atac exercitata impotriva unei hotarari prin care a fost admisa exceptia de necompetenta a instantelor romane de solutionare a unei cauze se impune si raportat la modul de reglementare a exceptiei de necompetenta dupa modificarea dispozitiilor Codului de procedura civila prin Legea nr. 202/2010. Avand drept obiectiv stabilirea cu celeritate a instantei competente sa solutioneze o cauza, prin modificarile aduse Codului de procedura civila s-a statuat ca hotararea prin care instanta s-a declarat necompetenta nu este supusa niciunei cai de atac. Dispozitiile Codului de procedura astfel cum au fost modificate cuprind de altfel si dispozitii mult mai restrictive in ce priveste momentul si persoanele ce pot invocat exceptia de necompetenta.
Revenind la problema supusa analizei Tribunalul constata ca dupa ce la art. 158 alin. 3 Codul de procedura civila prevede practic caracterul irevocabil al hotararii de declinare de competenta, in articolul urmator, 159 Cod procedura civila detaliaza care sunt felurile competentei avute in vedere de catre legiuitor, printre acestea neregasindu-se si competenta instantelor romane de solutionare a cauzelor.
De altfel se observa ca in cazul admiterii exceptiei de necompetenta in situatiile reglementate de dispozitiile art. 158-159 Cod procedura civila, consecinta este trimiterea de indata a dosarului la instanta sau organul cu activitate jurisdictionala competent.
Or in cazul admiterii exceptiei de necompetenta a instantelor romane, consecinta nu este trimiterea dosarului instantei competente dintr-un alt stat ci respingerea in totalitate a actiunii.
Toate aceste considerente duc la concluzia ca o astfel de hotarare este supusa cailor de atac, si nu are caracter irevocabil
In ce priveste calea de atac ce poate fi exercitata impotriva unei hotarari prin care instanta de judecata a stabilit ca solutionarea cauzei nu ar fi de competenta instantelor romane respingand actiunea pe acest considerent, in lipsa unor alte reglementari exprese in cuprinsul dispozitiilor codului de procedura civila se va putea exercita calea de atac corespunzatore raportat la materia in care a fost data hotararea supusa controlului judiciar.
Cum in prezenta cauza hotararea supusa controlului instantei este data in materia divortului, calea de atac ce poate fi exercitata este cea a apelului in termen de 30 zile de la comunicarea hotararii

Revenind la apelul formulat in cauza Tribunalul constata ca in cauza exceptia de necompetenta a instantelor romane a fost admisa Judecatoria Vaslui aplicand in cauza sub acest aspect dispozitiile Regulamentului Consiliului nr. 2201/2003 din data de 27 noiembrie 2003
Premisa se da la care instanta de fond a pornit este aceea ca parata este cetatean spaniol (sau rezident al unui stat membru U.E.) iar intrucat reclamantul este cetatean roman, existenta unui element de extraneitate ar justifica aplicabilitatea in cauza a dispozitiilor regulamentului mentionat. Concluzia instantei de fond in ce priveste cetatenia spaniola paratei (sau resedinta acesteia intr-un stat membru U.E) nu s-a fundamentat insa pe inscrisurile dosarului ci pe simpla sustinere din cererea de chemare in judecata in care reclamantul a aratat ca a cunoscut-o pe parata in Spania si ca partile au lucrat acolo.
Din certificatul de casatorie al partilor depus in copie la fila 5 din dosarul Judecatoriei Vaslui rezulta insa ca locul nasterii paratei este in Guatemala iar din actele dosarului rezulta ca parata locuieste in prezent in Canada. Cum din niciunul din actele dosarului nu rezulta ca parata sa fie cetatean al unui stat membru UE in cauza pentru stabilirea competentei de solutionare a cauzei nu sunt aplicabile dispozitiile Regulamentului nr. 2201/2003 ci dispozitiile Legii nr. 105/1992
In materia statutului personal care include starea, capacitatea si relatiile de familie, art. 11-12 din Legea nr. 105/1992 stabileste ca legea nationala a cetateanului roman este legea romana, chiar daca el are dubla cetatenie iar art. 20 stabileste ca relatiile personale si patrimoniale dintre soti sunt supuse legii nationale comune (lex patriae) si numai in cazul in care au cetatenii deosebite, legii domiciliului lor comun (lex domicilii).
Pentru a afla competenta jurisdictionala in materie de divort sunt aplicabile normele din sectiunea competenta jurisdictionala" (art. 148-157 din Legea nr. 105/1992) iar nu cele cuprinse in art. 20 si 22 din lege, intrucat acestea privesc aspecte de drept material, cu aplicare subsecventa stabilirii competentei.
Potrivit art. 150 pct. 1 din Legea nr. 105/1992, instantele romane sunt de asemenea competente sa judece: procesele dintre persoane cu domiciliul in strainatate, referitoare la acte sau fapte de stare civila inregistrate in Romania, daca cel putin una dintre parti este cetatean roman".
Textul mentionat aplicat in speta da in competenta instantelor romane solutionarea actiunii de divort inaintata de catre reclamant atat pentru situatia in care domiciliul sau ar fi fost in strainatate cat si pentru situatia in care el domiciliaza in tara, la data introducerii cererii.
Odata stabilita competenta jurisdictionala in favoarea instantelor romane, normele de competenta teritoriala sunt cele stabilite de dispozitiile art. 607 Cod procedura civila, text de lege conform caruia  Cererea de divort este de competenta instantei in circumscriptia caruia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor. Daca sotii nu au avut domiciliu comun sau daca nici unul din soti nu mai locuieste in circumscriptia instantei in care se afla cel din urma domiciliu comun, instanta competenta este aceea in circumscriptia careia isi are domiciliul paratul, iar cand paratul nu are domiciliu in tara, este competenta instanta in circumscriptia careia isi are domiciliul reclamantul.
Cum ultimul domiciliu comun al partilor a fost in iar reclamantul are si in prezent acelasi domiciliu (chiar daca in fapt in mod temporar acesta lucreaza in afara tarii conform actelor depuse la dosar) Tribunalul apreciaza ca revenea Judecatoriei Vaslui competen?a de solutionare a cauzei.
Fata de toate considerentele anterior expuse, Tribunalul apreciaza ca in mod gresit Judecatoria Vaslui a admis exceptia necompeten?ei instantelor romane de solutionare a cauzei.
Avand in vedere si dispozitiile art. 297 alin. 1 Cod procedura civila Tribunalul va admite apelul declarat de apelantul AMV impotriva sentintei civile nr. 1618/14.04.2011 a Judecatoriei Vaslui pe care o va anula. Va respinge exceptia necompetentei instantelor romane de solutionare a cauzei si pe cale de consecinta va trimite cauza spre rejudecare Judecatoriei Vaslui. PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE

Admite apelul declarat de apelant impotriva sentintei civile nr. 1618/14.04.2011 a Judecatoriei Vaslui pe care o anuleaza.
Respinge exceptia necompetentei instantelor romane de solutionare a cauzei.
Trimite cauza spre rejudecare Judecatoriei Vaslui.
Cu recurs in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 02.11.2011.