InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Vaslui

contestatie decizie de pensionare

(Sentinta civila nr. 244 din data de 20.01.2011 pronuntata de Tribunalul Vaslui)

Domeniu Pensii | Dosare Tribunalul Vaslui | Jurisprudenta Tribunalul Vaslui

Dosar nr. 2376/89/2010 contestatie decizie de pensionare
R O M A N I A

TRIBUNALUL VASLUI
CIVILA
Sentinta civila Nr. 244/2011
Sedinta publica de la 20 Ianuarie 2011
Instanta constituita din:
PRESEDINTE ELENA-GABRIELA AIONITOAIE
Asistent judiciar OLIVIA CRETU
Asistent judiciar LORIN STEFAN PASCARU
Grefier LAVINIA-CERASELA LICA

Pe rol judecarea cauzei Asigurari sociale privind pe contestatorul NV, in contradictoriu cu  intimata Casa judeteana de pensii Vaslui, cu sediul in Municipiul Vaslui,  avand ca obiect contestatie decizie de pensionare.
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta av. B E pentru contestator, lipsa fiind intimata.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza urmatoarele: dosarul se afla la al 5 termen de judecata, procedura de citare cu partile este completa iar partile nu au formulat obiectiuni fata de raportul de expertiza contabila intocmit in prezenta cauza.
S-au analizat actele si lucrarile dosarului, dupa care;
Fiind interpelat de catre instanta, av. B E arata ca nu are de formulat obiectiuni la raportul de expertiza contabila. De asemenea acesta arata ca nu mai are nici alte cereri de formulat sau alte probe de administrat in prezenta cauza, motiv pentru care instanta constata terminata cercetarea judecatoreasca, urmand a da cuvantul partii prezente pe fondul cauzei.
Av. B E, avand cuvantul pe fondul cauzei, solicita admiterea actiunii, in sensul anularii Deciziei nr. 81592/19.05.2010 emisa de intimata precum si obligarea acesteia  la emiterea unei noi decizii de recalculare a drepturilor de pensie ale contestatorului prin care sa se valorifice datele atestate prin adeverinta 11 din 26.05.2000 emisa de SC Pastorala SA .
Acesta arata ca in adeverinta nr. 11 din 26.05.2000 emisa de SC Pastorala SA s-a retinut faptul ca reclamantul a desfasurat activitate in grupa a II-a de munca timp de 12 ani 3 luni si 14 zile insa la stabilirea drepturilor de pensie ale acestuia intimata nu a valorificat aceasta adeverinta.
Cu cheltuieli de judecata constand in onorariu expert contabil.
S-au declarat dezbaterile inchise, dupa care s-a lasat dosarul in pronuntare, urmand a se trece ulterior la deliberare, conform art.256 Cpc, pentru cand s-a dat sentinta civila de fata.

INSTANTA

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 2376/89/2010 din 19.07.2010 reclamantul contesta Decizia 81592 din 19.05.2010 emisa de parata Casa judeteana de pensii Vaslui.
Arata reclamantul contestator ca in cursul anului 2010 a solicitat recalcularea pensiei de invaliditate pe care o primise din anul 2003 ca urmare a indeplinirii conditiilor pentru acordarea pensiei pentru limita de varsta. Parata a calculat in mod eronat stagiul  de cotizare.
In drept, invoca prevederile Legii 19/2000. 
Isi propune proba cu inscrisuri si expertiza contabila si depune Decizia 81492 din 19.05.2010.
Parata formuleaza intampinare prin care solicita respingerea contestatiei. Arata ca in calculul stagiului de cotizare nu a fost valorificata adeverinta 11 din 26.05.2000 emisa de SC Pastorala SA Vaslui, intrucat nu este indicat corect - fata de meseria reclamantului - punctul din anexa la Ordinul 50/1990, iar emitentul adeverintei nu este identificat.  Mai arata ca in anul 2003, cand i-a fost acordata pensia pentru invaliditate nu a contestat numarul anilor retinuti ca lucrati in grupa a II-a.
Isi propune proba cu inscrisuri si depune Decizia 81592 din 19.05.2010, buletinul de calcul 10614 din 06.04.2010, cererea 10614 din 06.04.2010, Decizia 81592 din 30.04.2003, adeverinta 11 din 26.05.2000 emisa de SC Pastorala SA Vaslui.
Instanta, analizand actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Reclamantul a beneficiat de pensie de invaliditate incepand cu data de 03.04.2003(fila 14). La documentatia depusa in anul 2003 s-a regasit si Adeverinta  11 din 26.05.2000 emisa de SC Pastorala SA Vaslui. La data de 06.04.2010 depune cerere de acordare a pensiei pentru limita de varsta 10614(fila 13). Nu depune documente noi. Se emite Decizia 81592 din 19.05.2010(fila 4) si buletinul de calcula anexa(fila 12). In cuprinsul acestuia se retine o perioada lucrata in grupa a II a de munca de 12 ani 3 luni si 14 zile, fara a fi valorificate ca lucrate in grupa a II a de munca perioadele 11.03.1978-01.04.1979, respectiv 01.02.1982-01.10.1992, lucrate ca mecanic agricol si atestate ca lucrate in grupa a II-a de munca  de adeverinta 11 din 16.05.2000.
Parata nu contesta acest aspect si retine ca nu a valorificat adeverinta intrucat nu este indicat corect punctul din anexa 2 a Ordinului 50/1990. Nu contesta faptul - atestat prin adeverinta - ca pentru reclamant i-ar fi fost achitate contributiile de asigurari sociale corespunzator grupei a II-a de munca. Nu reclama nici existenta unor neconcordante cu datele din carnetul de munca al reclamantului.
Motivul principal pentru care reclamantului nu i-a fost valorificata adeverinta este acela  ca - fata de meseria acestuia de mecanic agricol - nu este prevazut in mod corect punctul din anexa 2 a Ordinului 50/1990.
Instanta retine ca dupa publicarea Ordinului 50/1990, acesta a fost in mod repetat modificat pe cale administrativa, fara a fi republicat. Varianta folosita de Casa judeteana de pensii este aceasta din urma. La punctul 178 din anexa 2, ce cuprinde activitatile si locurile de munca incadrate in grupa a II-a de munca  se prevede: "178. Mecanicii agricoli care efectueaza lucrari in camp, vii si livezi, cu tractoare si combine autopropulsate, cei care efectueaza tratamente sanitare prin stropire si prafuire cu masini de erbicidat si masini pentru stropit si prafuit, precum si mecanicii de intretinere a tractoarelor, combinelor si masinilor pentru perioade lucrata in camp."
Prin urmare, fata de aceste prevederi, instanta retine ca afirmatia paratei este neintemeiata. Si datele de identificare ale firmei emitente rezulta din stampila aplicata in mod vizibil pe adeverinta, astfel incat sustinerea paratei apare de un formalism excesiv.
Vor fi inlaturate concluziile raportului de  expertiza contabila, intrucat expertul a luat ca atare interpretarea legala a casei de pensii, iar rezultatul raportului este practic rezultatul acestei  interpretari, interpretare care nu este insusita de instanta de judecata.
Sustinerea paratei referitoare la posibilitatea reclamantului de a contesta datele referitoare la perioada retinuta ca lucrata in grupa a II-a de munca doar prin contestatia la decizia de acordare a pensie de invaliditate din anul 2003 nu este insusita de instanta, atat timp cat - raportat la prevederile Legii 19/2000 din anul 2003 perioada retinuta ca lucrata in grupa a II-a de munca nu influenta cuantumul pensiei. Mai mult, atat timp cat datele privind perioada lucrata in grupa a II-a de munca fac parte din cuprinsul deciziei, iar dreptul de a contesta decizia se refera la intreg continutul acestuia, contestatia se poate face si asupra perioadei retinute ca lucrate in grupa a II-a de munca. Evident, trebuie justificat un interes, ca si conditie a exercitarii actiunii civile. Intrucat cuantumul pensiei este influentat direct de perioadele retinute ca lucrate in grupa II-a de munca, reclamantul justifica un interes personal si direct.
Avand in vedere aceste considerente, instanta va admite contestatia, urmand a obliga parata a recalcula drepturile de pensie ale reclamantului prin valorificarea perioadei atestate ca lucrate in grupa a II-a de munca prin adeverinta 11/2000 emisa de SC Pastorala SA Vaslui.
Va obliga parata, in temeiul prevederilor articolului 274 Cod procedura civila, la plata cheltuielilor de judecata, in cuantum de 400 lei(fila 26).
Cerere este scutita de plata taxei judiciare de timbru in temeiul  prevederilor articolului 159 din Legea 19/2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite contestatia  formulata de  NV impotriva Deciziei 81592 din 19.05.2010 emisa de intimata Casa judeteana de pensii Vaslui, cu sediul in Municipiul Vaslui, pe care o anuleaza.
Obliga intima a emite o noua deciziei de recalculare a drepturilor de pensie ale contestatorului prin care sa se valorifice datele atestate prin adeverinta 11 din 26.05.2000 emisa de SC Pastorala SA .
Obliga intimata sa achite paratei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Definitiva si executorie.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 20 ianuarie 2011.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Pensii

LITIGIU DE ASIGURARI SOCIALE. CUMULUL PENSIEI DE INVALIDITATE GRADUL III CU INDEMNIZATIA AFERENTA UNEI FUNCTII PUBLICE. CONTESTATIE DECIZIE DEBIT - Sentinta civila nr. 6617/97/2010 din data de 18.04.2011
Litigiu de asigurari sociale. Contestarea deciziei de respingere a cererii privind acordarea pensiei de serviciu in baza Legii nr.303/2004. Decizie de debit emisa de Casa de Pensii pentru recuperarea diferentelor de pensie. - Sentinta civila nr. 334/LM/2011 din data de 22.02.2011
Litigiu de asigurari sociale. Recalcularea pensiei prin valorificarea veniturilor realizate in acord global, in raport de considerentele Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 30/2009 - Sentinta civila nr. 1567LM/2010 din data de 02.11.2010
CUMULUL PENSIEI CU SALARIUL - Sentinta civila nr. 282/LM/2010 din data de 10.12.2010
PENSIE DE INVALIDITATE. POSIBILITATEA CUMULARII CU VENITURI REALIZATE DIN PRESTAREA UNEI ACTIVITATI IN BAZA UNUI CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCA. - Sentinta civila nr. 980/LM/2009 din data de 14.05.2009
Contestatie decizie de pensionare - Sentinta civila nr. 1180/LM/2007 din data de 28.12.2007
1. Decizie de stabilire a pensiei de serviciu in baza Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea. Conditii de acordare. - Decizie nr. speta 9 din data de 14.01.2008
4. Anulare Decizie pentru stabilirea pensiei pentru limita de varsta si munca depusa. Valorificarea indemnizatiei de conducere conform inregistrarilor din carnetul de munca. - Sentinta civila nr. speta 8 din data de 14.01.2008
Contestatie impotriva deciziei de revizuire a pensiei - Sentinta civila nr. 413 din data de 29.03.2012
Recalcularea pensiei cu luarea in calcul al veniturilor obtinute in acord global - Sentinta civila nr. 643 din data de 07.05.2012
Anulare decizie de debit emisa ca urmare a cumulului pensiei de invaliditate de gr. III. cu alte venituri. - Sentinta civila nr. 496 din data de 23.04.2012
Sume retinute din pensie reprezentand contributie de asigurari sociale in procent de 5.5%. - Sentinta civila nr. 405 din data de 21.04.2011
Contestatie impotriva Deciziei de pensionare - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2011
Abandon de familie. Modificarea sanctiunii in apel. - Decizie nr. 147 din data de 26.04.2010
Abandon de familie .Achitarea debitului restant la plata contributiei la pensia de intretinere in timpul procesului ,Suspendarea conditionata a executarii pedepsei - Decizie nr. 133 din data de 19.04.2010
Contestatie impotriva deciziei de recalculare a pensiei de serviciu - Sentinta civila nr. 1187 din data de 18.11.2010
Pensii - Sentinta civila nr. 629 din data de 17.07.2010
Pensii - Sentinta civila nr. 118 din data de 27.01.2011
Transformare pensie de serviciu in pensie de asigurari sociale - Sentinta civila nr. 1253 din data de 30.11.2010
Ajutor acordat militarilor la cu ocazia trecerii in rezerva - Sentinta civila nr. 1174 din data de 18.11.2010