fond funciar - rejudecare
(Decizie nr. 1258/R din data de 29.09.2010 pronuntata de Tribunalul Vaslui)Dosar nr. 4463/189/2009 - fond funciar - rejudecare
R O M A N I A
TRIBUNALUL VASLUI
SECTIA CIVILA
DECIZIA CIVILA Nr. 1258/R
Sedinta publica de la 29 Septembrie 2010
Instanta constituita din:
PRESEDINTE IOLANDA-MIHAELA PASCARU
Judecator ADINA ALEXANDRU
Judecator DANIELA MIHAELA MANOLE
Grefier ELENA GHEORGHIES
Pe rol se afla pronuntarea cererilor de recurs formulate recurentul - petent BT, recurentul - parat PRIMARUL COMUNEI PERIENI, recurenta - parata COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR PERIENI, recurenta - parata COMISIA JUDETEANA DE FOND FUNCIAR VASLUI, in contradictoriu cu intimatul - parat PREFECTUL JUDETULUI VASLUI, impotriva sentintei civile nr. 4059/15.12.2009 pronuntata de Judecatoria Barlad, cauza avand ca obiect fond funciar - rejudecare.
La apelul nominal facut in sedinta publica, la pronuntare, au lipsit partile.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza ca procedura de citare este legal indeplinita. Dezbaterile in prezenta cauza au avut loc in sedinta publica de la 22 septembrie 2010, sustinerile partilor fiind consemnate in incheierea din acea zi si care face parte integranta din prezenta decizie. Din lipsa de timp pentru deliberare s-a amanat pronuntarea pentru astazi, 15 septembrie 2010, cand s-a dat solutia de fata.
TRIBUNALUL
Deliberand asupra recursului declarat constata urmatoarele
Prin sentinta civila nr. 4059/2009 a Judecatoriei Barlad a fost admisa, in parte, actiunea reclamantului BT, in contradictoriu cu Comisia Comunala Perieni si Comisia Judeteana Vaslui, ambele pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
A fost obligata parata Comisia com. Perieni pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor sa plateasca reclamantului suma de 280,22 lei cu titlu de despagubiri pentru neexecutarea sentintelor civile nr. 1859/24.06.2004 si nr. 2890/08.11.2007 ale Judecatoriei Barlad, respectiv neexecutarea obligatiei de punere in posesie a reclamantului pe suprafata de 380,836 mp.
A fost obligata parata Comisia judeteana Vaslui pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, sa plateasca reclamantului suma de 737,20 lei pentru neexecutarea sentintei nr. 2890 / 08.11.2007, respectiv neeliberarea titlului de proprietate cu privire la terenul intravilan in suprafata de 1001,839 mp.
Au fost obligate paratele sa plateasca reclamantului 10,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
S-a retinut de catre instanta de fond ca:
I.1. Prin sentinta civila nr.1859 pronuntata de Judecatoria Barlad la data de 24.06.2004 a fost anulat partial titlul de proprietate nr. 2441/51810/17.12.2002, emis pe numele reclamantului, in ceea ce priveste suprafata de 7,70 ha situat in punctul ,,Sohodau", in com. Zorleni.
Prin aceeasi sentinta, ramasa definitiva si irevocabila, cele doua comisii de fond funciar, paratele din prezenta cauza, au fost obligate sa-l puna in posesie si, respectiv sa-i elibereze reclamantului titlu de proprietate pentru suprafata de 7,70 ha in extravilanul com. Perieni, pe amplasamentele initiale, precum si pentru punerea in posesie asupra suprafetei de 3,91 ha teren intravilan pe vechile amplasamente.
2. Prin sentinta civila nr. 2890 pronuntata de Judecatoria Barlad la data de 08.11.2007 a fost constatata nulitatea absoluta partiala a titlului de proprietate nr.2779/06.04.2006 emis pe numele lui Cozma Mandita, in ceea ce priveste suprafata de 1001,839 mp teren situat in intravilanul com. Perieni, in tarlaua 157, parcela 657/1 si a fost obligata Comisia com. Perieni la punerea in posesie a reclamantului BT asupra suprafetei de 1001,839 mp teren descris mai sus, iar comisia judeteana Vaslui la eliberarea titlului de proprietate pentru aceeasi suprafata.
3. Prin sentinta civila nr.1035/10.04.2007 Judecatoria Barlad a stabilit in sarcina celor doua comisii de fond funciar si in favoarea statului daune cominatorii in cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de intarziere in executarea sentintei civile nr. 1859/24.06.2004 a Judecatoriei Barlad.
II.1. In executarea sentintei nr. 1859 / 24.06.2004 reclamantului i s-a eliberat titlul de proprietate nr.145230/08.01.2008 pentru teren in suprafata de 1,7821 mp situat in intravilanul comunei Perieni, din cele 3,91 ha intravilan prevazute in aceasta sentinta.
2. In executarea sentintei civile nr. 2890 / 08.11.2007 reclamantul a fost pus in posesie pana in prezent prin procesul verbal de punere in posesie nr.1426/28.03.2008 (fila 29 din dosarul nr.3993/189/2008) asupra suprafatei de 1001,839 mp de la Cozma Mandita, iar prin procesul verbal nr.1424 pe alte suprafete, dar nu si pe cea de 380,886 mp, de la Cozma Mandita.
3. Reclamantului i s-a intocmit abia la data de 31.07.2009 titlul de proprietate nr.148634 in care nu este inscrisa insa si suprafata de 1001,839 mp din tarlaua 157, parcela 657/1, conform procesului verbal de punere in posesie aratat mai sus, cu vecinii acolo aratati, or, conform dispozitiilor art. 27 din legea nr.18/1991, eliberarea titlurilor de proprietate se face dupa punerea in posesie si intocmirea documentelor constatatoare, intocmirea planurilor parcelare. Apoi intreaga documentatie se inainteaza comisiei judetene sau prefectului pentru validare si, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate. Prin urmare, titlul trebuie sa fie conform cu procesul verbal de punere in posesie si toata documentatia prealabila.
Comisia locala Perieni a precizat ca s-a executat sentinta nr. 1859/ 24.06.2004, nefacand insa nici o referire la sentinta nr. 2890 / 08.11.2007 cu privire la cei 1001,839 mp de la Cozma Mandita, chiar daca a fost data in baza primei sentinte.
In acest titlu din 31.07.2009 este inscrisa suprafata de 9,8279 ha, intre care si suprafata de 380,886 mp de la Cozma Mandita, insa nu s-a facut dovada ca reclamantul ar fi fost pus efectiv in posesie cu aceasta suprafata, pe alt amplasament si nici nu i s-au acordat despagubiri, in eventualitatea imposibilitatii executarii acestei operatii.
Prin urmare, instanta a constatat ca sentintele civile nr. 1859 / 24.06.2004 si nr. 2890 / 08.11.2007 nu au fost executate in privinta terenurilor ce fac obiectul acestei cauze.
III. Asupra cererii de despagubiri.
Reclamantul a solicitat despagubiri de la parati in suma de 25.000 lei pentru prejudiciul suferit prin neeliberarea titlului de proprietate pentru suprafata de 1001,839 mp intravilan si pentru refuzul paratei Comisia locala Perieni de a-l pune in posesie pe suprafata de 380,886 mp intravilan.
Suma de 25.000 lei reprezinta dobanda bancara pe o perioada de 11 luni, pe care ar fi incasat-o daca ar fi vandut terenul, iar pretul astfel obtinut l-ar fi depus la banca. La calculul sumei s-a avut in vedere un pret de 47 euro/mp, prin depunerea sumei astfel obtinute la banca, ar fi obtinut o dobanda de 25.300 lei pe an (10 %), respectiv 2300 lei lunar, pe perioada noiembrie 2007- septembrie 2008 inclusiv.
Instanta i-a solicitat reclamantului sa precizeze cu ce probe intelege sa dovedeasca valoarea terenului de care nu a putut dispune si implicit valoarea prejudiciului, punandu-i in discutie necesitatea efectuarii unei expertize tehnice pentru stabilirea valorii terenului, insa acesta a sustinut ca instanta nu are competenta legala de a-i cere sa dovedeasca dauna sau ca ar fi putut sa vanda terenul, refuzand efectuarea unei expertize.
In aceste conditii instanta a stabilit potrivit probelor existente la dosar.
1. Instanta a constatat ca a avut loc o incalcare a dreptului de proprietate al reclamantului, recunoscut prin sentintele civile nr. 1859 / 24.06.2004 si 2890 / 08.11.2007 ale Judecatoriei Barlad, prin nepunerea sa nejustificata in posesia terenului in suprafata de 380,836 mp si neintocmirea si neeliberarea titlului de proprietate pentru suprafata de 1001,839 mp, ambele terenuri fiind situate in intravilanul com. Perieni. Paratele au avut suficient timp sa puna in executare cele stabilite prin sentinta nr. 1859 / 24.06.2004 .
Reclamantul a fost lipsit in perioada noiembrie 2007-septembrie 2008 de dreptul de dispozitie asupra suprafetei de 1001,839 mp, de dreptul de folosinta si de posesia terenului in suprafata de 380,836 mp, de posibilitatea in care se afla actualmente de a se bucura de bunul sau. Pentru repararea acestei incalcari instanta a apreciat echitabila acordarea de despagubiri reclamantului.
Apararea paratei Comisia com. Perieni cum ca reclamantul a refuzat terenuri oferite de comisie nu a fost sustinuta de probe nefacandu-se dovada ca s-ar fi incercat sa-l puna in posesie pe reclamant cu suprafata solicitata.
De asemenea, de durata mare a proceselor pornite pentru punerea in executare a sentintelor respective nu putea fi facut responsabil reclamantul.
2. Cu privire la cuantumul despagubirilor, instanta a constatat ca oferta de cumparare nr.778/11.07.2008, depusa de reclamant, nu constituia o dovada certa ca reclamantul ar fi vandut teren intravilan la pretul oferit, iar antecontractele de la filele 36 si 37, dosar fond, nu au forta probanta necesara, atata timp cat nu se coroboreaza cu alte probe, in conditiile in care valabilitatea lor nu a fost constatata printr-o hotarare judecatoreasca.
Pentru stabilirea corecta a prejudiciului incercat de reclamant, instanta va avea in vedere ca element de referinta pretul recunoscut si acceptat de parata Comisia com.Perieni in concluziile scrise si anume 2 euro/mp.
A. Pentru suprafata de 1001,839 mp rezulta un pret de 2003,678 euro, transformati in lei in functie de cursul valutar din perioada de calcul.
Observand site-ul Bancii Nationale a Romaniei pentru anul 2008 instanta a constatat ca Banca Nationala a Romaniei a anuntat o paritate leu/euro de 4,2249 lei/euro. Aceasta va fi avuta in vedere de instanta la calculul pretului terenului in lei, rezultand suma de 8465,34 lei, valoarea suprafetei de 1001, 839 mp.
Tot BNR a anuntat pentru luna februarie 2008 o rata a dobanzii de referinta de 9% pe an, pentru luna aprilie 2008 o rata a dobanzii de referinta de 9,03%, iar pentru luna mai rata dobanzii a fost de 9,50%, pentru ca in septembrie 2008 sa urce la 10%, deci in medie 9,50% pe an, care inmultita cu suma de 8465 lei, se obtine un beneficiu de 804,20 lei (echivalentul dobanzii anuale bancare), iar pentru 11 luni, rezulta suma de 737,20 lei, ce urmeaza sa fie platita de parata Comisia judeteana Vaslui pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru neeliberarea titlului de proprietate cu privire la terenul intravilan in suprafata de 1001,839 mp.
B. Procedand in acelasi mod pentru stabilirea prejudiciului cauzat prin nepunerea in posesie asupra suprafetei de 380,836, rezulta suma de 761,672 euro, respectiv 3218 lei, reprezentand pretul acestui teren. Dobanda pe 11 luni, din noiembrie 2007 pana in septembrie 2008, inclusiv, este de 280,22 lei, suma ce va fi pusa in sarcina paratei Comisia com. Perieni pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru nepunerea reclamantului in posesia suprafetei de 380,836 mp intravilan.
Instanta estimeaza ca fiind rezonabile aceste sume, cu titlu de despagubiri.
Pentru considerentele aratate mai sus, instanta a admis in parte cererea reclamantului, pentru sumele aratate mai sus.
3. Referitor la cererea reclamantului privind acordarea despagubirilor prezentate mai sus, prin transformarea daunelor cominatorii stabilite prin sentinta civila nr.1035/10.04.2007 a Judecatoriei Barlad.
Prin aceasta sentinta s-au stabilit in sarcina celor doua comisii de fond funciar si in favoarea statului daune cominatorii in cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de intarziere in executarea sentintei civile nr. 1859/24.06.2004 a Judecatoriei Barlad. Asa cum am aratat, pana in prezent paratele nu au facut dovada ca au indeplinit in totalitate obligatiile respective.
Prin decizia Nr. XX din 12 decembrie 2005 publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 225 din13/03/2006, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, s-a decis astfel ca cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibila si in conditiile reglementarii obligarii debitorului la plata amenzii civile conform art. 5803 din Codul de procedura civila. Hotararea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibila de executare silita, la cererea creditorului, in limita daunelor-interese dovedite.
Pentru aceste considerente, instanta a admis cererea si a acordat reclamantului despagubirile aratate, prin transformarea daunelor cominatorii stabilite prin sentinta civila nr.1035/10.04.2007 a Judecatoriei Barlad, in despagubiri in favoarea reclamantului, in limita daunelor-interese dovedite in aceasta cauza, respectiv in limita sumelor aratate la punctele A si B :
- 737,20 lei, ce urmeaza sa fie platita de parata Comisia judeteana Vaslui pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor si
- 280,22 lei, suma ce va fi platita de parata Comisia com. Perieni pt. stabilirea dreptului de proprietate.
4. Cererea reclamantului privind cheltuielile de judecata a fost admisa
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs BT, Comisia Locala Perieni pentru stabilirea dreptului de proprietate si Comisia Judeteana Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate.
Astfel, BT arata ca hotararea pronuntata de Judecatoria Barlad este nelegala si netemeinica pentru faptul ca instanta de fond nu a aluat in considerare pretul de circulatie al terenului in litigiu care este de 40 euro/m.p. si nu de 2 euro/m.p., cat a comunicat viceprimarul comunei.
Din anuntul de licitatie nr. 4699/2008 a Primariei Perieni rezulta ca acesta vinde le licitatie teren cu 40 euro/m.p.
Instanta de fond nu a tinut cont de faptul ca in dosarul nr. 4716/189/2009 din 21.01.2010 al Judecatoriei Barlad s-a efectuat o expertiza de evaluare a terenului stabilindu-se ca pretul unui m.p. de teren din centru loc. Perieni este de 36,91 lei/m.p.
Recurentul arata ca nu este de acord cu motivarea instantei de fond care nu ia in calcul pretul inclus in contractul de vanzare - cumparare.
Instanta nu poate sa inlature proba facuta cu aceste contracte.
Mai arata recurentul ca instanta de fond nu a solicitat paratei Comisia Locala de fond funciar sa faca dovada inaintarii procesului verbal de punere in posesie si a celorlalte acte ale Comisiei Judetene de fond funciar, in vedere eliberarii titlului de proprietate.
Comisia Judeteana Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate a aratat, in cererea de recurs, ca instanta de fond nu a tinut cont de faptul ca obligatia Comisiei Judetene a fost indeplinita prin emiterea Hotararii nr. 609/2007, iar obligatia intocmirii titlului de proprietate a fost indeplinita prin semnarea titlului nr. 148634/165285/31.07.2009, atunci cand acesta a fost inaintat Institutiei Prefectului.
Cu privire la obligatia de plata a sumei de 737,20 lei cu titlu de despagubiri pentru suprafata de 1001,839 m.p. teren intravilan, instanta nu a avut in vedere toate elementele raspunderii civile delictuale.
Prejudiciul nu este cert, ci doar eventual si nu exista criterii suficiente si certe pentru evaluarea lipsei de folosinta.
Nu exista la dosarul cauzei nici un act care sa arate ca s-ar fi vandut cu 2 euro/m.p. teren cum este cel in cauza de fata.
Comisia Judeteana Vaslui nu are nicio culpa in neexecutarea sentintei civile nr. 2980/2007, ceea ce conduce si la concluzia ca nu poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata.
Comisia Locala Perieni de fond funciar arata ca hotararea este nelegala si netemeinica pentru faptul ca instanta de fond a retinut in mod gresit ca Comisia Locala de fond funciar nu a adus la indeplinire sentinta civila nr. 2890/2007 cu toate ca au fost depuse la dosar copii dupa titlurile de proprietate eliberate pe numele reclamantului pentru toate suprafetele de teren pe care trebuia sa le restituie pe vechiul amplasament.
Comisia Locala Perieni a adus la indeplinire sentinta civila nr. 2890/2007 a Judecatoriei Barlad. La data de 28.03.2008 a fost pus in posesie d-l Bolea Tefil cu suprafata de 1001,839 m.p. teren intravilan, conform procesului verbal de punere in posesie inregistrat la nr. 14267 din 28.03.2008, suprafata ce se regaseste in titlul de proprietate nr. 148634/31.07.2009.
I-a atribuit lui BT suprafata de 340 m.p. care a ramas in proprietatea d-nei C M fiind ocupata de curti-constructii.
In baza sentintei civile nr. 1859/2004 au fost eliberate lui BT doua titluri de proprietate nr. 145230 din 8.02.2008 pentru suprafata de 1 ha 7821 m.p. teren intravilan si titlul nr. 148634/31.07.2009 pentru suprafata totala de 9 ha 8279 m.p.
Instanta de fond nu a tinut seama de apararea invocata de Comisia de fond funciar Perieni, precum ca toate sentintele civile au fost prin care au fost anulate total sau partial titluri de proprietate de alti cetateni in favoarea lui BT au fost date in si pentru punerea in aplicare a sentintei civile nr. 1859/2004. Comisia locala nu a putut trece la punerea in executare a acestei sentinte pentru ca nu se prevede care sunt aceste vechi amplasamente ale suprafetelor de teren care au apartinut defunctei Bolea Viorica.
Pentru ca pe aceste amplasamente erau construite case de locuit ar fi necesar sa se promoveze actiunea in pretentii pentru constatarea nulitatii absolute partiale a titlurilor de proprietate eliberate acestor cetateni.
De aceea punerea in executare a sentintei civile nr. 1859/2004 a durat mai mult.
Instanta de fond nu a tinut cont de faptul ca pana la pronuntarea sentintei civile nr. 1859/2004
Au fost emise doua titluri de proprietatea lui BT pentru suprafata de 3,25 ha in sat. Perieni si 7,70 in pct. Sohodau. Aceste suprafete de teren sunt si in prezent in posesia lui BT si pe care putea sa le lucreze, asa incat se considera nedreptatita cererea reclamantului prin care solicita despagubiri.
Comisia Locala de fond funciar nu este de acord nici cu obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata.
Din actele si lucrarile dosarului de fata Tribunalul constata urmatoarele:
Recurentul reclamant BT a solicitat despagubiri de la parati in suma de 25000 lei pentru prejudiciul suferit prin anularea titlului de proprietate pentru suprafata de 1001,839 m.p. intravilan si pentru refuzul Comisiei Locale Perieni de a-l pune in posesie pe suprafata de 380,886 m.p. intravilan.
Recurentele - parate Comisia Loala Perieni de fond funciar si Comisia Judeteana Vaslui au pus in executare u intarzierea sentinta civila nr. 1859/24.06.2004 si 2890/2007 ale Judecatoriei Barlad prin nepunerea nejustificata in posesia terenului in suprafata de 380,836 m.p. si neintocmirea si neeliberarea titlului de proprietate pentru suprafata de 1001,839 m.p. ambele terenuri fiind situate in intravilanul com. Perieni.
Esentiala pentru analizarea cererii reclamantului era analizarea intrunirii tuturor conditiilor raspunderii civile delictuale, respectiv: fapta ilicita, prejudiciu, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, precum si vinovatia.
Pentru angajarea raspunderii civile delictuale se cer a fi intrunite cumulativ toate cele patru conditii.
Cu privire la fapta ilicita, Tribunalul constata ca debitoarele au pus in executare cele doua sentinte civile cu intarziere, iar argumentele aduse de catre cele doua intimate - parate nu le exonereaza de raspundere.
Chiar si culpa cea mai usoara este suficienta pentru angajarea integrala a raspunderii.
Asadar, se poate afirma ca exista vinovatia celor doua debitoare care au savarsi fapta ilicita de a pune in executare cu intarziere a sentintei civile nr. 1859/2004 a Judecatoriei Barlad si a sentintei civile nr. 2890/2007 a Judecatoriei Barlad.
Conditia vinovatiei lui care a savarsit fapta ilicita trebuie analizata prin raportare la disp. art. 998 - 999 C.civ si nu la disp. art. 1075 C.civ. Intr-adevar, nu are relevanta buna sau reaua credinta in neexecutarea obligatiei, odata ce disp. art. 998 C.civ. nu impune o astfel de conditie.
De fapt, nici disp. art. 1075 C.civ. nu face referire la "rea credinta".
Instanta de fond a retinut insa, in mod incorect, ca recurentul - reclamant a facut dovada ca ar fi suferit vreun prejudiciu cert, care sa se fi produs la data cand se pretinde repararea lui.
Si un prejudiciu viitor ar putea fi cert numai daca ar fi susceptibil de evaluare.
Prejudiciul pe care recurentul arata ca l-ar fi suferit nu este decat unul eventual care nu poate justifica acordarea de despagubiri.
Chiar daca recurentul a depus la dosar un antecontract de vanzare - cumparare cu privire la doua suprafete de teren, precum si o oferta de cumparare se poate observa ca nu se precizeaza cu exactitate ca este vorba despre terenul in suprafata de 1001,839 m.p. sau 380,836 m.p.
In subsidiar, Tribunalul constata ca, chiar in situatia in care obiectul antecontractului l-ar fi constituit aceste suprafete de teren, prin aceasta conventie nu s-a transferat dreptul de proprietate. Nu exista certitudinea ca vanzatorul si-ar fi respectat obligatia de a vinde precum si obligatia cumparatorului de a mai cumpara bunul ce a facut obiectul antecontractului.
Pentru aceste considerente, Tribunalul va respinge recursul formulat de BT impotriva sentintei civile nr. 4059/2009 a Judecatoriei Barlad si va fi admis recursul declarat de Comisia Judeteana Vaslui si Comisia Locala Perieni pentru stabilirea dreptului de proprietate impotriva aceleiasi sentinte civile pe care o va modifica in sensul respingerii actiunii civile formulate de BT in contradictoriu cu Comisia Locala Perieni si Comisia Judeteana Vaslui.
Tribunalul va respinge cererea de obligare a recurentului BT la plata cheltuielilor de judecata deoarece nu au fost depuse dovezi cu privire la acestea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de BT impotriva sentintei civile nr. 4059/209 a Judecatoriei Barlad.
Admite recursul declarat de Comisia Judeteana Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate si Comisia Locala Perieni pentru stabilirea dreptului de proprietate, impotriva sentintei civile nr. 4059/2009 a Judecatoriei Barlad, pe care o modifica astfel:
Respinge actiunea civila formulata de BT in contradictoriu cu paratele Comisia Locala Perieni si Comisia Judeteana Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate.
Respinge cererea de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecata.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 29 septembrie 2010.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Fondul funciar
Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010