InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Vaslui

retinerea sau distrugerea de inscrisuri (art. 272 C.p.) CONTRABANDA LG.86/2006

(Sentinta penala nr. din data de 14.07.2010 pronuntata de Tribunalul Vaslui)

Domeniu Distrugere | Dosare Tribunalul Vaslui | Jurisprudenta Tribunalul Vaslui

R O M A N I A

TRIBUNALUL VASLUI
 SECTIA PENALA
Dosar nr. 689/244/2010
INCHEIERE
Sedinta publica de la 14 Iulie 2010
Instanta constituita din:
PRESEDINTE: NICULACHE LUMINITA
Judecator: BALAN LAURA-MONICA
Grefier HOTOLEANU CRISTINA

Ministerul Public reprezentat de procuror   BULGARU CONSTANTIN
din cadrul D.I.I.C.O.T.-  Biroul Teritorial Vaslui

Pe rol, la ordine, se afla spre solutionare apelurile penale declarate  de D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Vaslui si inculpatul  GANEA ANATOLIE, nascut la, REPUBLICA MOLDOVA -, detinut in Penitenciarul Iasi, impotriva Sentintei penale nr. 190 din 21.05.2010, pronuntata in dosarul nr. 689/244/2010 al Judecatoriei Husi.
Obiectul cauzei: retinerea sau distrugerea de inscrisuri (art. 272 C.p.) CONTRABANDA LG.86/2006.
La apelul nominal facut in sedinta publica,  se prezinta inculpatul Ganea Anatolie, asistat de av. Amuntencei Robert, cu imputernicire de substituire pentru aparatorul ales Nechita Ionel-Nicolae, lipsa fiind celelalte parti.
Conform dispozitiilor art. 318 din Codul de procedura penala, presedintele completului verifica identitatea inculpatului cu datele de stare civila aflate la dosarul cauzei.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza ca procedura de citare este legal indeplinita, apelurile sunt declarate in termen, motivat fiind doar apelul formulat de D.I.I.C.O.T. -  Biroul Teritorial Vaslui. Inculpatul este arestat in cauza, masura arestarii preventive urmand sa expire la 19.07.2010.
Se depun:
- motivele de apel, in doua exemplare, prin care, pe langa criticile aratate, se sugereaza necesitatea completarii probatoriului administrat de catre prima instanta;
- o declaratie notariala prin care se arata ca cetateanul roman Cretu Maricel va asigura cazare si masa inculpatului Ganea Anatolie, in cazul in care acesta va fi pus in libertate;
- o serie de inscrisuri si caracterizari in sustinerea apelului si anume: Caracterizare din partea societatii la care lucreaza inculpatul; caracterizare din partea Primariei Orasului Straseni; caracterizare din partea Politiei Straseni; certificatele de nastere ale minorilor Ganea Mihai si Ganea Marin; certificat de casatorie; adeverinta medicala din care rezulta starea de sanatate precara a mamei inculpatului; foaie de parcurs din care rezulta faptul ca, din data de 19.02.2010, inculpatul a parasit teritoriul Republicii Moldova cu destinatia Turcia pentru a transporta legume; factura fiscala de transport eliberata pe numele societatii Sultan Tarim Urunleri TIC LTD din data de 19.02.2010, semnata de catre inculpat si carnet TIR prin care se dovedeste faptul ca inculpatul a efectuat in mod real transportul de legume pe ruta Turcia -Republica Moldova in perioada 19.02-16.02.2010;
- o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, motivata in scris.
Instanta pune in discutie admisibilitatea in principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulata de inculpat.
Av. Amuntencei Robert, avand cuvantul, apreciaza ca cererea formulata cu privire la liberarea provizorie sub control judiciar indeplineste cerintele prevazute de art. 160 ind. 8 alin. 1 Cod procedura penala. Inculpatul a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor de contrabanda prev. de art. 270 alin. 2 din Legea 86/2006, folosirea la autoritatea vamala de documente vamale de transport si comerciale care se refera la alte marfuri, prev. de art. 272 din Legea 86/2006, infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii ce nu depaseste 18 ani.
De asemenea, din probele aflate la dosarul cauzei, administrate atat in cursul urmaririi penale cat si in faza cercetarii judecatoresti, nu rezulta date care sa ateste ca inculpatul ar incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti sau experti ori distrugerea sau alterarea unor mijloace de proba.
Reprezentantul D.I.I.C.O.T., avand cuvantul, apreciaza ca este admisibila in principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de inculpatul Ganea Anatolie.
Inculpatul Ganea Anatolie, avand cuvantul, solicita admiterea in principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, precizand faptul ca se va supune regulilor si cerintelor ce ii vor fi impuse de catre instanta.
Tribunalul consultandu-se, admite in principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de inculpatul Ganea Anatolie, constatandu-se a fi indeplinite conditiile ce permit admisibilitatea acesteia, si da cuvantul cu privire la temeinicia acestei cereri.
    Interpelat, inculpatul Ganea Anatolie, arata ca nu doreste sa dea declaratie, solicitand admiterea cererii sale.
Av. Amuntencei, avand cuvantul, apreciaza ca cererea de liberare provizorie sub control judiciar este intemeiata din urmatoarele considerente:
Nu exista nici un fel de probe din care sa rezulte ca lasarea in libertate a inculpatului ar ingreuna desfasurarea in continuare a cercetarii judecatoresti, in acest sens depunandu-se declaratia notariala a cetateanului roman Cretu Maricel, care se obliga sa-i asigure inculpatului cazare pe tot parcursul desfasurarii procesului.
 Fata de inculpat nu s-a pronuntat o hotarare de condamnare definitiva, sens in care acesta se bucura de prezumtia de nevinovatie. Hotararea pronuntata de prima instanta nu este motivata,  actul de sesizare regasindu-se in integralitatea sa,  instanta  constatand doar vinovatia.
De asemenea, precizeaza ca in faza de urmarire penala i-au fost incalcate anumite drepturi, astfel ca: la fila 14 dosar urmarire penala se gaseste declaratia inculpatului data in fata procurorului in care este specificat faptul ca este asistat de av. Luigi Ciocan, dar se observa ca la data de 5.03.2010, cand inculpatul a dat declaratia, acest avocat nu avea delegatie la dosar, intrucat la fila 164 se afla imputernicirea acestui av. cu data de 10.03.2010, aspect care duce la concluzia ca acea declaratie a fost luata in lipsa aparatorului.
Mai mult, in timpul procesului penal, instanta de judecata nu a inteles sa puna in discutie regularitatea actului de sesizare a instantei, astfel a trecut direct la cererile formulate de parti, incalcandu-se dreptul la un proces echitabil, inculpatul avand o serie de exceptii ale actului de sesizare, care s-au invocat in motivele de apel, insa instanta poate dispune verificarea actului de sesizarea doar la judecata la fond.
De asemenea, la toate prelungirile masurii arestarii preventive, s-a invocat faptul ca inculpatul nu poate fi pus in libertate datorita prejudiciului extraordinar de mare. Se poate observa ca in motivarea admiterii laturii civile, instanta de fond si-a intemeiat argumentarea pe disp. art. 998 Cod civil in conditiile in care, in speta de fata, sunt aplicabile disp. art. 183 din Codul vamal. S-a invocat practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie, respectiv,  decizia 1744 /1.04.2003 prin care se arata faptul ca daca marfa care a intrat in tara si a fost confiscata, nu mai poate fi obligat inculpatul la plata taxelor, accizelor in folosul statului.
In alta ordine de idei, precizeaza ca cercetarea judecatoreasca a fost aproape inexistenta, intrucat la urmarirea penala au fost audiati 5 martori, din care, in cursul cercetarii judecatoresti au fost citati 2 martori. Dintre acestia s-a prezentat unul singur care si-a mentinut declaratiile date la urmarirea penala, iar cu privire la celalalt martor, reprezentantul D.I.I.C.O.T, a renuntat la audierea acestuia. Instanta nu a pus in discutia partilor in legatura cu renuntarea la audierea acestui martor si,  mai mult decat atat, nu s-a pronuntat pe aceasta renuntare. De asemenea, instanta de fond nu a observat ca doi martori care au fost prezenti la momentul desigilarii TIR-lui, la urmarirea penala au dat declaratii absolut identice, cu punct si virgula. Considera ca prin neaudierea, in mod nemijlocit de catre instanta, a acestor martori, s-a incalcat din nou dreptul la aparare si la un proces echitabil al inculpatului.
 De asemenea, in mod gresit instanta de fond a dispus aplicarea unei pedepse complementare inculpatului, si anume cea prev. de art. 64 lit. a si b Cod penal si invoca o decizie a I.C.C.J., care arata clar faptul ca aceste pedepse complementare nu se aplica in mod automat si nu se poate interzice dreptul de a fi ales sau de a alege a unui inculpat care nu este cetatean roman. Apreciaza ca inculpatul Ganea Anatolie sta in continuare in stare de arest, intr-un mod nejustificat. La dosarul de urmarire penala, se retine ca acest autotransporter pe care il conducea inculpatul la controlul vamal, s-a depistat violarea cordonului cu sigiliu, insa nu exista nici o dovada sau o fotografie cu privire la acest cordon. Daca instanta de fond ar fi pus in discutie verificarea legalitatii actului de sesizare conform disp. art. 300 Cod procedura penala, s-ar fi invocat potrivit disp. art. 260  lit. a Cod procedura penala, ca rechizitoriu trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu mijloacele materiale de proba si locul unde se gasesc, or acest cordon care se pretinde ca a fost violat prin taiere si apoi prin lipire, nu exista si nici nu se stie unde se afla.
Reprezentantul D.I.I.C.O.T, avand cuvantul cu privire la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, solicita respingerea acesteia, ca neintemeiata. Inculpatul Ganea Anatolie a fost cercetat in stare de arest preventiv pentru savarsirea infractiunilor de contrabanda si prezentarea la autoritatea vamala a unor acte nereale,  retinandu-se ca, in noaptea de 3/4 martie 2010, a incercat sa introduca in Romania un TIR plin cu aproximativ 700.000 de pachete de tigari, declarand si prezentand autoritatilor vamale documente in care se atesta faptul ca incarcatura era constituita din tevi. Considera ca temeiurile care au fost avute in vedere la luarea acestei  masuri nu s-au modificat pana in prezent, motiv pentru care solicita respingerea cererii de librare provizorie sub control judiciar si mentinerea starii de arest a inculpatului.
Inculpatul Ganea Anatolie, avand cuvantul cu privire la cererea de liberare sub control judiciar, solicita admiterea acesteia si precizeaza ca se va prezenta ori de cate ori va fi chemat si se va supune tuturor regulilor impuse de catre instanta, in contextul in care va fi pus in libertate. De asemenea, mentioneaza ca solicita liberarea sa si pentru efectuarea unui tratament medicamentos.
Instanta interpeleaza si acorda cuvantul partilor in formularea cererilor de probe.
Av. Amuntencei, avand cuvantul, la acest termen solicita audierea tuturor martorilor audiati in cursul urmaririi penale, Rascanu Maricel, Ousor Radu-Daniel, Maxim Victor, Florea Vladimir, in contextul in care, in faza de cercetare judecatoreasca a fost audiat numai un singur martor, Vasilache Dumitru, declaratie care contine o singura fraza in sensul ca mentine  declaratiile date pana la acel moment si in aceasta imprejurare solicita si reaudierea acestui martor.
De asemenea, solicita a se emite o adresa catre D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Vaslui pentru a preciza unde sunt mijloacele materiale de proba care sunt trecute in rechizitoriu, respectiv acel cordon care asigura sigiliul transportului.
Reprezentantul D.I.I.C.O.T., avand cuvantul cu privire la audierea nemijlocita de catre instanta a martorilor audiati in cursul urmaririi penale, considera ca la acest moment, nu se impune audierea acestora. Acesti martori au fost martori asistenti la deschiderea camionului, constatandu-se ca acesta era plin cu tigari, fapt care a fost recunoscut si de catre inculpat.
Av. Amuntencei, solicita sa faca o precizare si, avand cuvantul, arata ca acesti martori nu sunt martori asistenti. De asemenea, precizeaza ca Rascanu Marcel a fost citat pe tot parcursul procesului, nu s-a prezentat si  s-a renuntat la audierea sa, in situatia unei lipse de proceduri cu acesta. Totodata, mai precizeaza ca, martorii Ousor Radu-Daniel,  Maxim Victor, Florea Vladimir sunt persoane care au cunostinta in mod direct despre parcursul inculpatului la volanul acelui autotren si ca pe timp de 12 zile acesta a fost parcat intr-un loc amenajat special din Chisinau, in acest sens existand si procesul verbal in care lucratorul vamal a consemnat ca s-a gasit la bordul masinii un permis ce atesta acest aspect.
Reprezentantul D.I.I.C.O.T, avand cuvantul cu privire la cordonul care asigura integritatea transportului, arata ca, urmare a unei comisii rogatorii efectuate de autoritatile judiciare din Republica Moldova, care la randul lor au deschis un proces penal, acesta a fost trimis in vederea cercetarilor. De asemenea, arata ca exista planse foto cu privire la acest cordon de siguranta.
Av. Amuntencei, avand cuvantul, invedereaza faptul ca acest cordon care asigura integritatea transportului, este necesar in vederea expertizarii acestuia pentru a se constata in mod stiintific, modalitatea in care a fost violat.
Instanta, consultandu-se, respinge cererea referitoare la audierea martorului Vasilache Dumitru, acesta fiind ascultat nemijlocit de prima instanta, declaratia sa aflandu-se la fila 76 a dosarului.
In vederea respectarii principiului nemijlocirii, admite cererea de audiere a martorilor care nu a fost ascultati de catre instanta de fond.
      Se vor solicita D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Vaslui plansele foto vizand cordonul la care se face referire, urmand a fi transmise si relatii in legatura cu faptul daca pe rolul organelor judiciare din Republica Moldova se efectueaza cercetari pentru care a fost solicitat, prin comisie rogatorie, cordonul la care se face referire, prorogand discutia referitoare la necesitatea si, respectiv, la posibilitatea solicitarii cordonului care asigura sigiliul transportului.
Avand in vedere ca se va acorda termen pentru administrarea acestor probe, instanta pune in discutie legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive, potrivit disp. art. 300 ind. 2 din Codul de procedura penala. 
Reprezentantul D.I.IC.O.T, avand cuvantul, solicita mentinerea starii de arest preventiv a inculpatului deoarece temeiurile care au fost avute in vedere la luarea acestei masuri, subzista, nu s-au schimbat si impun in continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Av. Amuntencei, avand cuvantul, arata ca, in baza art. 160 ind. b Cod procedura penala, solicita a se constata ca temeiurile avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive s-au schimbat si nici nu au intervenit temeiuri noi care sa justifice in continuare mentinerea masurii arestarii preventive. Astfel, inculpatul  desi este condamnat, se bucura in continuare de prezumtia de nevinovatie.
In ceea ce priveste dispozitiile art. 148 lit. f din Codul de procedura penala, apreciaza ca cea de-a II-a conditie nu este indeplinita. Asa cum s-a mai aratat, nu se poate retine in sarcina inculpatului intreg prejudiciu de 4 miliarde, in conditiile in care  marfa a fost confiscata se afla in depozitele politiei de frontiera. De asemenea, inculpatul se afla la primul conflict cu legea penala, s-au depus caracterizari favorabile acestuia, din partea primariei si politiei de la locul de domiciliu.
Apreciaza ca lasarea inculpatului in stare de libertate nu ar influenta in vreun fel buna desfasurare a procesului penal.
 Avand in vedere si practica CEDO, respectiv, cauza Dumont-Malivers contra Frantei, formuleaza si o cerere de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea.
Reprezentantul DIICOT, avand cuvantul cu privire la cererea  de inlocuire a masurii arestarii preventive cu obligatia de a nu parasi localitatea, mentine concluziile cu privire la starea de arest preventiv a inculpatului.
Inculpatul Ganea Anatolie, avand ultimul cuvant, solicita a fi judecat in stare de libertate.

TRIBUNALUL

Pe fondul cauzei,
Va respinge cererea referitoare la audierea martorului Vasilache Dumitru, acesta fiind ascultat nemijlocit de prima instanta, declaratia sa aflandu-se la fila 76 a dosarului.
In vederea respectarii principiului nemijlocirii, admitandu-se cererea de audiere a martorilor care nu a fost ascultati de catre instanta de fond, respectiv a numitilor RASCANU MARCEL, OUSOR RADU DANIEL, MAXIM VICTOR si FLOREA VLADIMIR, urmeaza a se dispune citarea lor.
      Fata de solicitarea formulata de inculpat, prin aparator, se vor solicita D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Vaslui plansele foto vizand cordonul la care se face referire, urmand a fi transmise si relatii in legatura cu faptul daca pe rolul organelor judiciare din Republica Moldova se efectueaza cercetari pentru care a fost solicitat, prin comisie rogatorie, cordonul la care se face referire, prorogand discutia referitoare la necesitatea si, respectiv, la posibilitatea solicitarii acestui mijlocul de proba. Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata in cauza, constata ca fiind neintemeiata, motiv pentru care o va respinge pentru urmatoarele considerente:
Asa cum rezulta din disp. art. 160 ind.2 alin.1 Cod procedura penala, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda  in cazul infractiunilor savarsite din culpa, precum si in cazul infractiunilor intentionate  pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii  ce nu depaseste 18 ani. Alineatul urmator al aceluiasi articol prevede cazurile in care liberarea provizorie sub control judiciar nu se acorda.
Rezulta din modalitatea de redactare a textului legal citat anterior ca simpla indeplinire a conditiei prev. de art. 160 ind. 2 alin.1 din Codul de  procedura penala, respectiv aceea a pedepsei care nu trebuie sa depaseasca 18 ani in cazul infractiunilor intentionate, cum este in cazul infractiunilor pentru care inculpatul Ganea Anatolie a fost trimis in judecata in cauza de fata, precum si lipsa situatiilor vizate  de disp. art. 160 ind.2 alin. 2 din Codul de procedura penala, respectiv  cea referitoare la necesitatea de a-l impiedica sa savarseasca alte infractiuni sau ca acesta va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba, nu conduc automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar .
Temeinicia cererii trebuie apreciata si in functie de elementele care au determinat luarea masurii arestarii preventive, de natura infractiunilor pentru care inculpatul este cercetat  (contrabanda prev. de art. 270 alin. 2 din Legea 86/2006, folosirea la autoritatea vamala de documente vamale de transport si comerciale care se refera la alte marfuri, prev. de art. 272 din Legea 86/2006) de impactul pe care il creeaza astfel de infractiuni asupra opiniei publice. De asemenea, instanta are in vedere urmarile produse de comiterii faptelor ce fac obiectul cauzei, valoarea mare a prejudiciului,  aspecte ce impun respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Pentru aceste motive, in baza disp. art. art. 160 ind.8 lit. a alin.6 din  Codul de procedura penala, se va  respinge ca nefondata cererea formulata de inculpatul Ganea Anatolie privind liberarea provizorie sub control judiciar, de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr.12/U din 06.03.2010 emis de Judecatoria Husi.
Cu privire la legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive
Tribunalul constata ca in cauza sunt indeplinite, in continuare, in mod cumulativ conditiile prevazute de art. 143 si 148 lit." f" din Cod procedura penala, intrucat exista probe si indicii temeinice ca inculpatul a savarsit o  infractiune  pentru care legea prevede pedeapsa  inchisorii mai mare de 4 ani iar lasarea in libertate a acestuia prezinta  pericol concret pentru ordinea publica.
Tribunalul constata ca acuzatia penala are ca obiect infractiunile prev. de art. 270 alin. 2  si art. 272 din Legea 86 din 2006, pentru sanctionarea carora legiuitorul a prevazut pedepse cu inchisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi, asa incat conditia referitoare la pedeapsa nu comporta discutii.
Tribunalul observa ca inculpatul in apararea sa, implicit si in revelarea netemeiniciei masurii preventive, si-a invocat lipsa de vinovatie determinata de eroarea in care s-a aflat la momentul prezentarii documentelor la vama, in contextul in care a avea credinta ca marfa inscrisa in documente este una si aceeasi cu cea ce se gasea in remorca, sugerand astfel ca fapta sa nu constituie infractiune.
Este fara tagada ca la acest moment procedural nu este permisa o analiza a faptelor si o afirmare a vinovatiei inculpatului, ceea ce ar contraveni principiului ce prezuma inocenta. Cata vreme insa prevederile art. 148 lit. f din Codul de procedura se refera la situatia in care inculpatul ,, a savarsit o infractiune’’ si nu doar la o ,,fapta penala’’ asa cum se prevede in art. 143 din Codul de procedura penala,  cum infractiunea, potrivit art.17 din Codul penal, este fapta care prezinta pericol, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala, este inadmisibil ca o activitate temeinica de verificare a indeplinirii conditiilor masurii preventive sa nu presupuna si astfel de referiri. 
Insasi masura arestarii, cea mai drastica dintre masurile preventive, face sa planeze asupra individului urmarit o suspiciune contrarie prezumtiei de nevinovatie. Curtea Europeana, intr-una dintre  primele sale hotarari, s-a pronuntat in sensul ca privarea de libertate inainte de judecata constituie "o grava derogare de la principiile libertatii individuale si de la prezumtia de nevinovatie".
Cu toate acestea, masurile preventive au fost si sunt consacrate in diferite forme si cu regimuri juridice variate in toate legislatiile din lume. Luarea masurilor preventive raspunde unui alt imperativ general si anume ca ceilalti membrii ai societatii sa poata beneficia de drepturile si libertatile instituite in Constitutie, prin inlaturarea pericolului ca, pana la pronuntarea unei condamnari definitive, cei care au comis infractiuni sa nu mai comita astfel de fapte. In situatia data, prezumtia de nevinovatie devine o garantie impotriva luarii masurii de limitare a libertatii in afara conditiilor stabilite de lege. Potrivit  art. 51 din Codul de procedura penala, orice persoana care se afla in curs de urmarire penala sau de judecata trebuie tratata cu respectarea demnitatii umane, principiul care intregeste sfera garantiilor procesuale.
In cursul procesului penal prezumtia de nevinovatie infatiseaza o anume dinamica. Astfel, lipsa dovezilor de vinovatie confera acesteia vitalitate fiind deosebit de robusta. Ulterior, covarsita de povara probelor de vinovatie, se stinge prin retinerea vinovatiei de catre instanta de judecata, prin condamnarea definitiva.
Se pune intrebarea daca dupa administrarea probelor utile, decisive si hotaratoare, dar inaintea de intervenirea unei hotarari definitive de condamnare, prezumtia de nevinovatie are aceeasi vigurozitate ca si in situatia lipsei probelor de nevinovatie. Cu siguranta prezumtia de nevinovatie, desi nu mai are aceeasi putere, palind in fata probelor, subzista chiar si in prezenta unor probe clare de vinovatie. Subzistenta prezumtiei de nevinovatie se concretizeaza in aceasta situatie, in dreptul inculpatului si in posibilitatea dovedirii netemeiniciei acestor probe, pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare.
Ca atare, necesitatea unor aprecieri cu privire la probele administrate in prezenta cauza si afirmarea faptului ca acestea reveleaza serioase indicii ca inculpatul a comis ,, o infractiune’’ ca, la acest moment, eroarea invocata nu este apta sa schimbe caracterizarea faptei drept infractiune, de vreme ce calitatea de delegat al marfii presupune si obligatia asigurarii integritatii transportului, nu incalca cu nimic prezumtia de nevinovatie, de vreme ce inculpatul are in continuare posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a tuturor probelor administrate si la care s-a facut referire pana in prezent.
Drept urmare, tribunalul observa ca indiciile care, la momentul ordonarii arestarii, au legitimat banuiala ca inculpatul a comis infractiunile ca fac obiectul acuzatiei penale, nu au disparut si nici nu sunt contrazise de alte probe.
Relativ la cea de-a doua conditie prevazuta de art. 148 lit. f din Codul de procedura penala, conditie a carei absenta a fost invocata de catre aparatorul inculpatului in sustinerea solicitarii de a nu se mai mentine masura preventiva, tribunalul constata ca starea de primejdie pentru ordinea publica   pe care o prezinta lasarea in libertate a inculpatului nu si-a diminuat consistenta de la momentul privarii inculpatului de libertatea sa si pana la acest moment procesual.
  Infractiunile de contrabanda prevazute de codul vamal vin sa sanctioneze incalcarea relatiilor sociale referitoare la regimul vamal, care vizeaza ocrotirea speciala a operatiunilor de vamuire, ocrotirea increderii publice in documentele vamale de transport sau comerciale si nu in ultimul rand, incalcarea acelor relatii sociale privind buna desfasurare a activitatilor economico-financiare a caror realizare presupune indeplinirea cu onestitate de catre contribuabili a  obligatiilor ce deriva din operatiunile comerciale executate. In speta, dincolo de imprejurarea ca se contesta modul de calcul al prejudiciului, este vorba despre sustragerea de la plata unor accize intr-un cuantum ce nu este deloc derizoriu
Tribunalul reveleaza ca valoarea ridicata a prejudiciului ofera informatii cu privire la gravitatea urmarii infractiunii si constituie fundament al aprecierilor facute vis a vis de persoana autorului si de pericolul pe care-l prezinta aceasta pentru ordinea publica. Aceasta, deoarece la aprecierea pericolului  pentru ordinea publica nu  trebuie  facuta abstractie de gravitatea faptei. Existenta pericolului public rezulta printre altele si din insusi pericolul social al infractiunii de care este invinuit inculpatul.
Este fara indoiala ca libertatea individuala este una dintre valorile fundamentale protejate, insa privarea de libertate este admisibila  pentru apararea ordinii publice, a drepturilor si libertatilor cetatenesti, asa cum este cazul in speta de fata.
Concluzionand, tribunalul constata ca motivele avute in vedere la luarea, prelungirea si mentinerea masurii preventive fata de inculpatul GANEA ANATOLIE, subzista si la acest moment si impun in continuare privarea sa de libertate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DISPUNE:

Pe fondul cauzei,
  Respinge cererea referitoare la audierea martorului Vasilache  Dumitru.
 Admite cererea de audiere a martorilor  Rascanu Marcel, Ousor Radu Daniel, Maxim Victor si Florea Vladimir.
        Se va emite adresa catre D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Vaslui si se vor solicita plansele foto vizand cordonul ce a asigurat integritatea sigiliului transportului efectuat de catre inculpatul GANEA ANATOLIE, precum si relatii in legatura cu faptul daca pe rolul organelor judiciare din Republica Moldova se efectueaza cercetari pentru care a fost solicitat, prin comisie rogatorie, acest mijloc de proba.
        Proroga discutia referitoare la necesitatea si, respectiv, la posibilitatea solicitarii acestui mijlocul de proba.
       Cu privire la masura arestarii preventive a inculpatului GANEA ANATOLIE,
  Constata ca masura arestarii preventive luata prin Incheierea nr. 20 din 06.03.2010 a Judecatoriei Husi, mandat de arestare nr. 12/U din 06.03.2010, impotriva inculpatului GANEA ANATOLIE, in prezent aflat in Penitenciarul Iasi, este legala si temeinica.
  In baza disp. art. 300 ind. 2 rap. la art. 160 ind. b alin.3 din Codul de procedura penala, mentine starea de arest a inculpatului Ganea Anatolie,  masura urmand a fi verificata in termenul prevazut de art. 160 ind. b alin.1 din Codul de  procedura penala.
Pe cale de consecinta, respinge, ca nefondate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar si de inlocuire a masurii preventive cu obligarea  de a nu parasi localitatea.
Se va face adresa in acest sens si se va comunica masura dispusa administratiei locului de detinere, respectiv Penitenciarului  Iasi.
Cu drept de recurs in termen de 24 de ore de la comunicare.
Amana judecarea cauzei la data de 4 august 2010, pentru cand se vor cita partile si martorii Rascanu Maricel, Ousor Radu-Daniel,  Maxim Victor, Florea Vladimir la adresele cunoscute.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 14.07.2010.

Presedinte,                                                           Grefier,
NICULACHE LUMINITA                                    HOTOLEANU CRISTINA
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Distrugere

distrugere - Sentinta penala nr. 738 din data de 30.03.2018
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de netrimitere in judecata . Nelamurirea plangerii sub toate aspectele. Casare in recurs. Trimiterea cauzei procurorului in vederea inceperii uraririi penale. - Decizie nr. 174 din data de 10.05.2010
Plangere impotriva ordonantei procurorului de netrimitere in judecata .Necesitatea suplimentarii probatoriului .Casare in recurs. Trimiterea cauzei procurorului in vederea inceperii urmaririi penale - Decizie nr. 169 din data de 10.05.2010
Plangere contra solutiei procurorului - Decizie nr. 264 din data de 16.11.2009
Pretentii - Sentinta civila nr. 716 din data de 16.09.2010
Plangere solutie procuror - Sentinta penala nr. 83/2014 din data de 02.07.2014
Distrugerea (art. 217 C.p.) art.192,193 C.p. - Sentinta penala nr. 250 din data de 11.06.2009
Distrugerea (art. 217 C.p.), art.321 al.1 CP. - Sentinta penala nr. 375 din data de 18.12.2008
Pretentii - Sentinta civila nr. 1880 din data de 28.11.2008
Distrugerea - Hotarare nr. 451 din data de 10.03.2009
- Sentinta penala nr. 239 din data de 31.01.2006
distrugere - Sentinta penala nr. 586 din data de 29.10.2012
legea 46/2008 (taiere arbori) - Sentinta penala nr. 500 din data de 01.09.2011
Art. 276 al. 1.4 CP - Sentinta penala nr. 194 din data de 18.02.2010
Infractiunea de amenintare si distrugere - Sentinta penala nr. 76 din data de 28.11.2016
Infractiunea de distrugere - Sentinta penala nr. 289 din data de 25.09.2015
Infractiune de distrugere - Sentinta civila nr. 203 din data de 18.05.2015
Distrugere - Sentinta penala nr. 192 din data de 06.05.2015
Infrac?iunea de distrugere - Sentinta penala nr. 106 din data de 10.03.2015
Infractiunea de distrugere si port ilegal de arma alba - Sentinta penala nr. 19 din data de 23.01.2013