InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Vaslui

Reincredintare minor

(Decizie nr. 8/R din data de 20.01.2010 pronuntata de Tribunalul Vaslui)

Domeniu Minori | Dosare Tribunalul Vaslui | Jurisprudenta Tribunalul Vaslui

Dosar nr. 4625/333/2008
Reincredintare minor
R O M A N I A

TRIBUNALUL VASLUI
SECTIA CIVILA

DECIZIA  CIVILA Nr. 8/R
Sedinta publica de la 20 Ianuarie 2010
Instanta constituita din:
PRESEDINTE DANIELA MIHAELA MANOLE
Judecator IOLANDA-MIHAELA PASCARU
Grefier MANUELA RUSU

     
Pe rol pronuntarea asupra cererii de apel formulata de apelant A A M cu dom. in contradictoriu cu intimat A I G, domiciliat si intimat AUTORITATEA TUTELARA DIN CADRUL CONSILIUL  LOCAL VASLUI, Autoritatea tutelara din cadrul Primariei  mun. Husi impotriva sentintei civile nr. 595 pronuntata la data de 19.02.2009 de Judecatoria Vaslui, avand ca obiect reincredintare minor.
La apelul nominal facut la pronuntare , lipsesc partile.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza ca la data de  19 ianuarie 2010 , prin registratura, au fost depuse la dosar  note de concluzii  scrise  formulate de intimat  prin aparator.
Dezbaterile  in cauza au avut loc in sedinta publica din  13 ianuarie 2010 ,sustinerile   partilor  fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea zi ce face parte integranta din prezenta decizie cand la cererea aparatorului intimatului pentru a depune concluzii scrise, s-a amanat pronuntarea pentru astazi, 20  ianuarie 2010.
Deliberand s-a dat solutia de mai jos,

TRIBUNALUL
Asupra  apelului  civil de fata;
Prin sentinta civila nr.  595 din  19 februarie  2009 Judecatoria  Vaslui a admis cererea formulata de reclamantul in contradictoriu cu parata
A dispus reincredintarea minorului A I C, nascut la data  catre reclamant;
 A obligat parata la plata unei pensii de intretinere lunare in cuantum de ¼ din venitul minim pe economie garantat in plata, asa cum este stabilit de lege, de la data introducerii cererii - 13 octombrie 2008 - si pana la majoratul beneficiarului;
A luat  act ca nu se solicita cheltuieli de judecata;
Executorie in privinta pensiei de intretinere;
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca:
Parata a plecat in strainatate, parasind domiciliul conjugal din anul 2005, si, asa cum arata martorul O V, "cel mai bine i-ar fi copilului acolo unde a trait intotdeauna, adica alaturi de tata si bunici".
Aceasta atitudine a paratei este cu atat mai culpabila cu cat minorul i-a fost incredintat paratei spre crestere si educare prin sentinta civila nr. 408/2003 a Judecatoriei Vaslui, odata cu desfacerea casatoriei prin divort a partilor.
Obligarea actualului reclamant la plata pensiei de intretinere majorate asa cum s-a stabilit prin sentinta civila 1923/2005 in favoarea minorului, atat timp cat parata, careia i-a fost incredintat minorul, a parasit tara din anii 2005-2006, apare in prezent ca fiind nejustificata.
Astfel, pentru restabilirea unei legalitatii incalcate prin comportamentul paratei si pentru asigurarea realizarii efective a intereselor specifice minorului, instanta a  apreciat ca fiind intemeiata cererea de reincredintare  si o va admite pentru motivele aratate potrivit dispozitiilor art. 44 Codul familiei raportat la art. 94 si 107 Codul familiei.
A dispus reincredintarea minorului, nascut la, catre reclamant si a obligat parata la plata unei pensii de intretinere lunare in cuantum de ¼ din venitul minim pe economie garantat in plata, asa cum este stabilit de lege, de la data introducerii cererii -13 octombrie 2008 - si pana la majoratul beneficiarului;
A luat act de faptul ca reclamantul, prin avocat, nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei hotarari a formulat apel  parata,  criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie  pentru urmatoarele considerente:
Hotararea instantei de fond este nelegala  deoarece  nu a fost legal citata in conditiile in care citarea  sa s-a facut  la fostul lor  imobil,bun comun, pe care  l-au vandut impreuna.
Reclamantul  cunostea  ca si-a cumparat  un imobil in Husi si, desi, au vorbit la  telefon  periodic, inclusiv pe durata  derularii procesului in fata instantei  de fond,  nu a fost anuntata.
Actiunea  nu este  intemeiata nici pe fond in conditiile  in care  a avut o intelegere  cu intimatul  sa lase minorul in grija sa  numai o perioada  scurta de timp  cat munceste  in Italia  pentru a strange  bani in vederea  achizitionarii unei locuinte.
Reclamantul  nu va putea  oferi  conditii  morale si materiale  optime  pentru cresterea  minorului  deoarece  reclamantul  s-a casatorit, mai are o fetita  din noua casatorie, are  un serviciu care ii ocupa mult timp, iar in prezent, locuieste  impreuna  cu noua familie  in locuinta mamei sale.
In prezent ,s-a  intors definitiv in tara si nu  se impune reincredintarea  acestuia  catre reclamant.
Singura ratiune  pe care  a avut-o reclamantul cand a promovat  prezenta actiune , a fost doar  cuantumul  obligatiei  de intretinere  pe  care o datora  reclamantul minorului si care,  a fost  depusa intr-un cont  deschis pe numele  minorului.
In dovedirea  apelului, apelanta a solicitat  administrarea   probei  cu acte , martori si anchete  sociale.
Prin intampinare, intimatul  a solicitat  respingerea apelului, citarea  apelantei s-a facut  legal  prin publicitate  potrivit  dispozitiilor  articolului 95 alineatul  1,2 Cod procedura civila.
Pe fondul cauzei, apelul  trebuie  respins  in conditiile  in care minorul  locuieste  de multi ani  la adresa la  care s-a efectuat  ancheta sociala, avand  conditii perfecte  de crestere , ingrijire  si educare.
Din anul 2005 ,de cand a plecat apelanta  in strainatate , minorul  locuieste  cu intimatul, de cateva  ori pe an  pentru perioade  foarte  scurte mergand  cu parata  la bunicii  materni.
In contradovada, intimatul a solicitat proba cu acte, martori,  interogatoriu.
In cauza au fost administrate  probele  cu inscrisuri, interogatoriul apelantei , cu anchete  sociale la  domiciliul apelantei si la noul domiciliu al  intimatului si proba cu martori.
Analizand  actele si lucrarile   prin prisma  motivelor  de apel, instanta  de control judiciar  a constatat  ca apelul  este intemeiat  in parte pentru urmatoarele  considerente:
Potrivit  dispozitiilor  legale in materie, legea 272/2004  si Codul  familiei, la stabilirea  masurii de reincredintare  a  copilului, instanta  trebuie sa aiba in vedere  interesul superior al copilului, notiune  care vizeaza un intreg context situational, respectiv imprejurari privind varsta  si sexul copilului , atasamentul  acestuia fata de  parinti, posibilitatile  materiale  ale acestora  si daca  s-au  schimbat imprejurarile care  au fost avute in vedere  de instanta cand a dispus incredintarea  unui dintre parinti.
In cauza,  s-a dovedit  ca ambii parinti detin conditii  materiale  de crestere  a copilului, copilul  este atasat de ambii parinti, insa  nu s-au schimbat  imprejurarile  care au fost  avute in vedre   de instanta  atunci cand  copilul a  fost incredintat  mamei.
Faptul ca minorul s-a aflat  in ingrijirea  si supravegherea  intimatului  si a parintilor  acestuia  pe  perioada  cat apelanta a  muncit in Italia  nu constituie  o imprejurare  care sa duca la  schimbarea masurii  de incredintare  luata anterior.
Intre parti a existat o intelegere cu privire la  ingrijirea copilului pe perioada  in care apelanta  este plecata  in strainatate ,aceasta  tinand permanent  legatura  cu copilul, atat  telefonic , cat  si petrecand  timpul cu copilul  in perioada  in care venea  in tara.
In prezent, apelanta s-a intors  definitiv in tara, si-a cumparat  o locuinta in  localitatea Husi unde locuieste  impreuna cu mama sa.
Intimatul nu a facut dovada  ca mentinerea  masurii  de  incredintare  catre  apelanta a copilului ar fi  in detrimentul acestuia. Faptul  ca minorul  atunci cand  s-a  aflat in ingrijirea apelantei a suferit  niste  accidente  casnice , nu duce  la concluzia  ca apelanta  nu  s-ar ocupa  corespunzator de acesta.
In ceea  ce  priveste  primul  motiv de apel, acesta  este neintemeiat in conditiile in care  citarea  apelantei in fata  instantei de  fond s-a facut legal prin publicitate, cu respectarea  dispozitiilor  articolului 95 Cod procedura  civila.
Intr-adevar , initial reclamantul nu a indicat in actiune  faptul ca parata  locuieste  in Italia, desi cunostea   acest aspect, citarea  prin publicitate  s-a facut in urma  concluziilor  reprezentantilor  autoritatii tutelare  care au aratat  ca nu pot efectua  ancheta sociala la domiciliul  indicat de reclamant ca fiind  al paratei deoarece aceasta este  plecata in strainatate.
Fata de cele aratate, de dispozitiile  articolului 296 Cod procedura civila, instanta  va admite apelul, va  schimba  in parte hotararea  instantei de fond   urmand  a respinge  actiunea  reclamantului.

PENTRU  ACESTE MOTIVE
IN NUMELE   LEGII
DECIDE:

Admite apelul  formulat de AA M impotriva  sentintei civile  nr. 595/19.02.2009  a Judecatoriei  Vaslui  pe care o schimba in tot in sensul  ca:
Respinge actiunea  civila  formulata de  reclamantul  A I  G  in contradictoriu  cu parata A A M.
DEFINITIVA.
Cu recurs in  15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 20 ianuarie  2010.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Minori

Majorare pensie de intretinere. Venituri obtinute in strainatate - Sentinta civila nr. 159 din data de 21.02.2018
Stabilire program vizitare minor - Hotarare nr. 508 din data de 23.06.2017
Situatia legala a copilului. Stabilirea numelui copilului din casatorie, ai carui parinti nu au un nume de familie comun. - Decizie nr. speta 3 din data de 08.01.2008
Reducere contributie de intretinere minor stabilita prin conventie notariala - Decizie nr. 535 din data de 16.05.2016
Incetare masura de plasament - Sentinta civila nr. 41 din data de 07.03.2014
Exercitarea drepturilor parintesti. Stabilirea domiciliului minorului. Obligatia de plata a pensiei de intretinere - Decizie nr. 149 din data de 21.05.2012
Minori - Decizie nr. 193 din data de 22.03.2011
Situatia juridica minor - Decizie nr. 321 din data de 27.09.2010
Contributie de intretinere. Motiv de ordine publica. - Decizie nr. 122 din data de 18.02.2010
Minori - Decizie nr. 718 din data de 12.11.2009
Minori - Decizie nr. 41 din data de 15.02.2010
Minori - Decizie nr. 301 din data de 02.04.2009
Art.103 Cp.Revocarea masurii educative a libertatii supravegheate.Inadmisibilitatea cererii in situatia in care minorul a devenit major. - Decizie nr. 5 din data de 19.01.2009
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 1348 din data de 15.12.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 1201 din data de 12.11.2010
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1245 din data de 08.12.2010
Inregistrare tardiva a nasterii - Sentinta civila nr. 624 din data de 05.08.2010
Pensie intretinere/Majorare pensie - Sentinta civila nr. 317 din data de 05.05.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 174 din data de 24.03.2010
Stabilire pensie intretinere minori - incredintare minori - Sentinta civila nr. 172 din data de 18.03.2010