Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Săldăbagiu de Munte, Bihor - Jurisdicție

Pentru localitatea Săldăbagiu de Munte, Bihor, au competență jurisdicțională Judecatoria Oradea, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea.

Unde se judecă?

Pentru localitatea Săldăbagiu de Munte, Bihor, verifică instanța competentă material și teritorial, în funcție de obiectul cauzei, natura și valoarea pretențiilor, domiciliul ori sediul părților sau locul săvârșirii unor fapte ori al producerii unor evenimente.

Verifică jurisdicția pentru altă localitate

Prin aplicația InfoDosar.ro cauți localitatea și afli care este instanța competentă.

J

Judecatoria Oradea

Oradea, Bihor

Ce judecă Judecatoria Oradea?
Competență judecătorie
  • Cererea de chemare în judecată se introduce, de regulă, la Judecatoria Oradea daca pârâtul domiciliază sau își are sediul in Săldăbagiu de Munte, pentru litigii civile care sunt pragul valoric de 200.000 de ron
  • Competența teritorială în materie penală a Judecatoria Oradea se stabilește în principal daca locul faptei este in Săldăbagiu de Munte.
  • cererile privind obligația de întreținere, inclusiv alocațiile de stat pentru copii, se depun la Judecatoria Oradea, daca persoana indreptatita are domiciuliu in Săldăbagiu de Munte
  • Cererile privitoare la drepturi reale imobiliare se introduc numai la Judecatoria Oradea daca imobilul este situat in Săldăbagiu de Munte
  • Daca ultimului domiciliu al defunctului este in Săldăbagiu de Munte cererile privind testamentul, moștenirea, sarcinile acesteia, pretențiile dintre moștenitori și acțiunile legatarilor ori creditorilor defunctului, se depun la Judecatoria Oradea
T

Tribunalul Bihor

Bihor, Bihor

Ce judecă Tribunalul Bihor?
Competență tribunal
  • Litigii civile care depășesc pragul valoric orientativ de 200.000 de ron se introduc la Tribunalul Bihor, daca paratul isi are domiciul sau sediul in Săldăbagiu de Munte
  • Daca reclamantul salariat își are domiciliul, reședința sau locul de muncă in Săldăbagiu de Munte, litigiile de muncă se judecă de Tribunalul Bihor
  • In materia contenciosului administrativ, pentru persoane fizice și juridice de drept privat, daca acestea isi au domiciliul sau sediul in Săldăbagiu de Munte acțiunea se introduce, ca regulă, la Tribunalul Bihor
  • In cazurile expres prevazute de lege, în materie penală, Tribunalul Bihor este competent daca locul faptei este pe raza localitatii Săldăbagiu de Munte.