Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

- Jurisdicție

Pentru localitatea Păltinoasa, Suceava, au competență jurisdicțională Judecatoria Gura Humorului, Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava.

Unde se judecă?

Pentru localitatea , verifică instanța competentă material și teritorial, în funcție de obiectul cauzei, natura și valoarea pretențiilor, domiciliul ori sediul părților sau locul săvârșirii unor fapte ori al producerii unor evenimente.

Verifică jurisdicția pentru altă localitate

Prin aplicația InfoDosar.ro cauți localitatea și afli care este instanța competentă.

J

Judecatoria Gura Humorului

Gura Humorului, Suceava

Ce judecă Judecatoria Gura Humorului?
Competență judecătorie
  • Cererea de chemare în judecată se introduce, de regulă, la Judecatoria Gura Humorului daca pârâtul domiciliază sau își are sediul in , pentru litigii civile care sunt pragul valoric de 200.000 de ron
  • Competența teritorială în materie penală a Judecatoria Gura Humorului se stabilește în principal daca locul faptei este in .
  • cererile privind obligația de întreținere, inclusiv alocațiile de stat pentru copii, se depun la Judecatoria Gura Humorului, daca persoana indreptatita are domiciuliu in
  • Cererile privitoare la drepturi reale imobiliare se introduc numai la Judecatoria Gura Humorului daca imobilul este situat in
  • Daca ultimului domiciliu al defunctului este in cererile privind testamentul, moștenirea, sarcinile acesteia, pretențiile dintre moștenitori și acțiunile legatarilor ori creditorilor defunctului, se depun la Judecatoria Gura Humorului
T

Tribunalul Suceava

Suceava, Suceava

Ce judecă Tribunalul Suceava?
Competență tribunal
  • Litigii civile care depășesc pragul valoric orientativ de 200.000 de ron se introduc la Tribunalul Suceava, daca paratul isi are domiciul sau sediul in
  • Daca reclamantul salariat își are domiciliul, reședința sau locul de muncă in , litigiile de muncă se judecă de Tribunalul Suceava
  • In materia contenciosului administrativ, pentru persoane fizice și juridice de drept privat, daca acestea isi au domiciliul sau sediul in acțiunea se introduce, ca regulă, la Tribunalul Suceava
  • In cazurile expres prevazute de lege, în materie penală, Tribunalul Suceava este competent daca locul faptei este pe raza localitatii .