Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Hanu Conachi, Galati - Jurisdicție

Pentru localitatea Hanu Conachi, Galati, au competență jurisdicțională Judecatoria Liesti, Tribunalul Galati și Curtea de Apel Galati.

Unde se judecă?

Pentru localitatea Hanu Conachi, Galati, verifică instanța competentă material și teritorial, în funcție de obiectul cauzei, natura și valoarea pretențiilor, domiciliul ori sediul părților sau locul săvârșirii unor fapte ori al producerii unor evenimente.

Verifică jurisdicția pentru altă localitate

Prin aplicația InfoDosar.ro cauți localitatea și afli care este instanța competentă.

J

Judecatoria Liesti

Liesti, Galati

Ce judecă Judecatoria Liesti?
Competență judecătorie
  • Cererea de chemare în judecată se introduce, de regulă, la Judecatoria Liesti daca pârâtul domiciliază sau își are sediul in Hanu Conachi, pentru litigii civile care sunt pragul valoric de 200.000 de ron
  • Competența teritorială în materie penală a Judecatoria Liesti se stabilește în principal daca locul faptei este in Hanu Conachi.
  • cererile privind obligația de întreținere, inclusiv alocațiile de stat pentru copii, se depun la Judecatoria Liesti, daca persoana indreptatita are domiciuliu in Hanu Conachi
  • Cererile privitoare la drepturi reale imobiliare se introduc numai la Judecatoria Liesti daca imobilul este situat in Hanu Conachi
  • Daca ultimului domiciliu al defunctului este in Hanu Conachi cererile privind testamentul, moștenirea, sarcinile acesteia, pretențiile dintre moștenitori și acțiunile legatarilor ori creditorilor defunctului, se depun la Judecatoria Liesti
T

Tribunalul Galati

Galati, Galati

Ce judecă Tribunalul Galati?
Competență tribunal
  • Litigii civile care depășesc pragul valoric orientativ de 200.000 de ron se introduc la Tribunalul Galati, daca paratul isi are domiciul sau sediul in Hanu Conachi
  • Daca reclamantul salariat își are domiciliul, reședința sau locul de muncă in Hanu Conachi, litigiile de muncă se judecă de Tribunalul Galati
  • In materia contenciosului administrativ, pentru persoane fizice și juridice de drept privat, daca acestea isi au domiciliul sau sediul in Hanu Conachi acțiunea se introduce, ca regulă, la Tribunalul Galati
  • In cazurile expres prevazute de lege, în materie penală, Tribunalul Galati este competent daca locul faptei este pe raza localitatii Hanu Conachi.