Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Hamcearca, Tulcea - Jurisdicție

Pentru localitatea Hamcearca, Tulcea, au competență jurisdicțională Judecatoria Macin, Tribunalul Tulcea și Curtea de Apel Constanta.

Unde se judecă?

Pentru localitatea Hamcearca, Tulcea, verifică instanța competentă material și teritorial, în funcție de obiectul cauzei, natura și valoarea pretențiilor, domiciliul ori sediul părților sau locul săvârșirii unor fapte ori al producerii unor evenimente.

Verifică jurisdicția pentru altă localitate

Prin aplicația InfoDosar.ro cauți localitatea și afli care este instanța competentă.

J

Judecatoria Macin

Macin, Tulcea

Ce judecă Judecatoria Macin?
Competență judecătorie
  • Cererea de chemare în judecată se introduce, de regulă, la Judecatoria Macin daca pârâtul domiciliază sau își are sediul in Hamcearca, pentru litigii civile care sunt pragul valoric de 200.000 de ron
  • Competența teritorială în materie penală a Judecatoria Macin se stabilește în principal daca locul faptei este in Hamcearca.
  • cererile privind obligația de întreținere, inclusiv alocațiile de stat pentru copii, se depun la Judecatoria Macin, daca persoana indreptatita are domiciuliu in Hamcearca
  • Cererile privitoare la drepturi reale imobiliare se introduc numai la Judecatoria Macin daca imobilul este situat in Hamcearca
  • Daca ultimului domiciliu al defunctului este in Hamcearca cererile privind testamentul, moștenirea, sarcinile acesteia, pretențiile dintre moștenitori și acțiunile legatarilor ori creditorilor defunctului, se depun la Judecatoria Macin
T

Tribunalul Tulcea

Tulcea, Tulcea

Ce judecă Tribunalul Tulcea?
Competență tribunal
  • Litigii civile care depășesc pragul valoric orientativ de 200.000 de ron se introduc la Tribunalul Tulcea, daca paratul isi are domiciul sau sediul in Hamcearca
  • Daca reclamantul salariat își are domiciliul, reședința sau locul de muncă in Hamcearca, litigiile de muncă se judecă de Tribunalul Tulcea
  • In materia contenciosului administrativ, pentru persoane fizice și juridice de drept privat, daca acestea isi au domiciliul sau sediul in Hamcearca acțiunea se introduce, ca regulă, la Tribunalul Tulcea
  • In cazurile expres prevazute de lege, în materie penală, Tribunalul Tulcea este competent daca locul faptei este pe raza localitatii Hamcearca.