Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

După Pleşe, Alba - Jurisdicție

Pentru localitatea După Pleşe, Alba, au competență jurisdicțională Judecatoria Campeni, Tribunalul Alba și Curtea de Apel Alba Iulia.

Unde se judecă?

Pentru localitatea După Pleşe, Alba, verifică instanța competentă material și teritorial, în funcție de obiectul cauzei, natura și valoarea pretențiilor, domiciliul ori sediul părților sau locul săvârșirii unor fapte ori al producerii unor evenimente.

Verifică jurisdicția pentru altă localitate

Prin aplicația InfoDosar.ro cauți localitatea și afli care este instanța competentă.

J

Judecatoria Campeni

Campeni, Alba

Ce judecă Judecatoria Campeni?
Competență judecătorie
  • Cererea de chemare în judecată se introduce, de regulă, la Judecatoria Campeni daca pârâtul domiciliază sau își are sediul in După Pleşe, pentru litigii civile care sunt pragul valoric de 200.000 de ron
  • Competența teritorială în materie penală a Judecatoria Campeni se stabilește în principal daca locul faptei este in După Pleşe.
  • cererile privind obligația de întreținere, inclusiv alocațiile de stat pentru copii, se depun la Judecatoria Campeni, daca persoana indreptatita are domiciuliu in După Pleşe
  • Cererile privitoare la drepturi reale imobiliare se introduc numai la Judecatoria Campeni daca imobilul este situat in După Pleşe
  • Daca ultimului domiciliu al defunctului este in După Pleşe cererile privind testamentul, moștenirea, sarcinile acesteia, pretențiile dintre moștenitori și acțiunile legatarilor ori creditorilor defunctului, se depun la Judecatoria Campeni
T

Tribunalul Alba

Alba Iulia, Alba

Ce judecă Tribunalul Alba?
Competență tribunal
  • Litigii civile care depășesc pragul valoric orientativ de 200.000 de ron se introduc la Tribunalul Alba, daca paratul isi are domiciul sau sediul in După Pleşe
  • Daca reclamantul salariat își are domiciliul, reședința sau locul de muncă in După Pleşe, litigiile de muncă se judecă de Tribunalul Alba
  • In materia contenciosului administrativ, pentru persoane fizice și juridice de drept privat, daca acestea isi au domiciliul sau sediul in După Pleşe acțiunea se introduce, ca regulă, la Tribunalul Alba
  • In cazurile expres prevazute de lege, în materie penală, Tribunalul Alba este competent daca locul faptei este pe raza localitatii După Pleşe.