Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Călnaci, Harghita - Jurisdicție

Pentru localitatea Călnaci, Harghita, au competență jurisdicțională Judecatoria Toplita, Tribunalul Harghita și Curtea de Apel Targu-Mures.

Unde se judecă?

Pentru localitatea Călnaci, Harghita, verifică instanța competentă material și teritorial, în funcție de obiectul cauzei, natura și valoarea pretențiilor, domiciliul ori sediul părților sau locul săvârșirii unor fapte ori al producerii unor evenimente.

Verifică jurisdicția pentru altă localitate

Prin aplicația InfoDosar.ro cauți localitatea și afli care este instanța competentă.

J

Judecatoria Toplita

Toplita, Harghita

Ce judecă Judecatoria Toplita?
Competență judecătorie
  • Cererea de chemare în judecată se introduce, de regulă, la Judecatoria Toplita daca pârâtul domiciliază sau își are sediul in Călnaci, pentru litigii civile care sunt pragul valoric de 200.000 de ron
  • Competența teritorială în materie penală a Judecatoria Toplita se stabilește în principal daca locul faptei este in Călnaci.
  • cererile privind obligația de întreținere, inclusiv alocațiile de stat pentru copii, se depun la Judecatoria Toplita, daca persoana indreptatita are domiciuliu in Călnaci
  • Cererile privitoare la drepturi reale imobiliare se introduc numai la Judecatoria Toplita daca imobilul este situat in Călnaci
  • Daca ultimului domiciliu al defunctului este in Călnaci cererile privind testamentul, moștenirea, sarcinile acesteia, pretențiile dintre moștenitori și acțiunile legatarilor ori creditorilor defunctului, se depun la Judecatoria Toplita
T

Tribunalul Harghita

Miercurea-Ciuc, Harghita

Ce judecă Tribunalul Harghita?
Competență tribunal
  • Litigii civile care depășesc pragul valoric orientativ de 200.000 de ron se introduc la Tribunalul Harghita, daca paratul isi are domiciul sau sediul in Călnaci
  • Daca reclamantul salariat își are domiciliul, reședința sau locul de muncă in Călnaci, litigiile de muncă se judecă de Tribunalul Harghita
  • In materia contenciosului administrativ, pentru persoane fizice și juridice de drept privat, daca acestea isi au domiciliul sau sediul in Călnaci acțiunea se introduce, ca regulă, la Tribunalul Harghita
  • In cazurile expres prevazute de lege, în materie penală, Tribunalul Harghita este competent daca locul faptei este pe raza localitatii Călnaci.