Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Albeşti, Iasi - Jurisdicție

Pentru localitatea Albeşti, Iasi, au competență jurisdicțională Judecatoria Pascani, Tribunalul Militar Iasi.

Unde se judecă?

Pentru localitatea Albeşti, Iasi, verifică instanța competentă material și teritorial, în funcție de obiectul cauzei, natura și valoarea pretențiilor, domiciliul ori sediul părților sau locul săvârșirii unor fapte ori al producerii unor evenimente.

Verifică jurisdicția pentru altă localitate

Prin aplicația InfoDosar.ro cauți localitatea și afli care este instanța competentă.

J

Judecatoria Pascani

Pascani, Iasi

Ce judecă Judecatoria Pascani?
Competență judecătorie
  • Cererea de chemare în judecată se introduce, de regulă, la Judecatoria Pascani daca pârâtul domiciliază sau își are sediul in Albeşti, pentru litigii civile care sunt pragul valoric de 200.000 de ron
  • Competența teritorială în materie penală a Judecatoria Pascani se stabilește în principal daca locul faptei este in Albeşti.
  • cererile privind obligația de întreținere, inclusiv alocațiile de stat pentru copii, se depun la Judecatoria Pascani, daca persoana indreptatita are domiciuliu in Albeşti
  • Cererile privitoare la drepturi reale imobiliare se introduc numai la Judecatoria Pascani daca imobilul este situat in Albeşti
  • Daca ultimului domiciliu al defunctului este in Albeşti cererile privind testamentul, moștenirea, sarcinile acesteia, pretențiile dintre moștenitori și acțiunile legatarilor ori creditorilor defunctului, se depun la Judecatoria Pascani
T
Ce judecă Tribunalul Militar Iasi?
Competență tribunal
  • Litigii civile care depășesc pragul valoric orientativ de 200.000 de ron se introduc la Tribunalul Militar Iasi, daca paratul isi are domiciul sau sediul in Albeşti
  • Daca reclamantul salariat își are domiciliul, reședința sau locul de muncă in Albeşti, litigiile de muncă se judecă de Tribunalul Militar Iasi
  • In materia contenciosului administrativ, pentru persoane fizice și juridice de drept privat, daca acestea isi au domiciliul sau sediul in Albeşti acțiunea se introduce, ca regulă, la Tribunalul Militar Iasi
  • In cazurile expres prevazute de lege, în materie penală, Tribunalul Militar Iasi este competent daca locul faptei este pe raza localitatii Albeşti.
C
Al treilea nivel

Nu a fost identificată încă curtea de apel competentă pentru această localitate.