HOTĂRÂRE nr. 9/2017
HOTĂRÂRE nr. 9 din 8 februarie 2017 pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 166/2016 privind aprobarea componenței numerice și nominale a comisiilor permanente ale Senatului
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) și art. 67 din Constituția României, republicată, precum și ale art. 46 și 47 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat, Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Articolul UNIC
Hotărârea Senatului nr. 166/2016 privind aprobarea componenței numerice și nominale a comisiilor permanente ale Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 din 23 decembrie 2016, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: - La anexa nr. 16 - Componența Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții, doamna senator Arcan Emilia - Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat - se include în componența comisiei în locul doamnei senator Pintea Sorina - Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 8 februarie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p.
PREȘEDINTELE SENATULUI,
NICULAE BĂDĂLĂU
București, 8 februarie 2017
Nr. 9.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 9 februarie 2017
CRITERII din 9 februarie 2017
CRITERII din 8 februarie 2017 de acordare a derogărilor unităților generatoare și centralelor compuse din module generatoare de la obligația de îndeplinire a uneia sau mai multor cerințe din norma tehnică de racordare
HOTĂRÂRE nr. 8 din 8 februarie 2017
HOTĂRÂRE nr. 8 din 8 februarie 2017 privind vacantarea unui mandat de senator
HOTĂRÂRE nr. 43 din 9 februarie 2017
HOTĂRÂRE nr. 43 din 9 februarie 2017 privind revocarea și numirea unor membri în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială și pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 350/2013 privind numirea membrilor Consiliului director al Fond...
DECIZIE nr. 171 din 9 februarie 2017
DECIZIE nr. 171 din 9 februarie 2017 privind exercitarea, cu caracter temporar, de către doamna Iuliana-Camelia Coporan a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general adjunct al Ministerului Dezvoltării Regionale, Ad...
ORDIN nr. 3151 din 31 ianuarie 2017
ORDIN nr. 3.151 din 31 ianuarie 2017 pentru modificarea și completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2017-2018, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale și ce...
ORDIN nr. 3160 din 1 februarie 2017
ORDIN nr. 3.160 din 1 februarie 2017 pentru modificarea și completarea Metodologiei-cadru de organizare și funcționare a consiliului de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.619/20...
HOTĂRÂRE nr. 39 din 24 noiembrie 2016
HOTĂRÂRE nr. 39 din 24 noiembrie 2016 pentru modificarea și completarea Metodologiei privind întocmirea și eliberarea certificatului de status profesional curent pentru asistenții medicali generaliști, moașe și asistenții medicali, aprobată prin Hotărârea Cons...
HOTĂRÂRE nr. 38 din 24 noiembrie 2016
HOTĂRÂRE nr. 38 din 24 noiembrie 2016 pentru modificarea și completarea Metodologiei privind întocmirea și eliberarea documentelor care atestă titlurile românești de calificare de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical, în vederea recunoa...