HOTĂRÂRE nr. 81/2021

HOTĂRÂRE nr. 81 din 2 iunie 2021 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European și Consiliu - Incubatorul HERA: anticipând împreună amenințarea variantelor virusului care provoacă COVID-19 - COM(2021) 78 final

Emitent Senatul
Intrare în vigoare 8 iunie 2021

În temeiul dispozițiilor art. 67 și art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/128 din 19.05.2021,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Senatul României:

1. constată că:

a) prin prezentul document Comisa pledează pentru un parteneriat public-privat cu industria mai strâns, mai integrat și mai strategic;

b) incubatorul HERA va asigura schimburi continue și cooperare operațională între autoritățile de reglementare, autoritățile publice responsabile și industriile implicate în lanțul de aprovizionare. Acesta va forma structura principală a cooperării dintre cercetători, companii producătoare de tehnologii, dezvoltatori, producători și autorități de reglementare. Un obiectiv important al programului Incubatorul HERA este de a se asigura că UE poate securiza rapid volumul de vaccinuri necesare pentru a face față amenințărilor diferitelor variante SARS-CoV-2;

2. salută lansarea platformei „Incubator HERA“;

3. consideră că din perspectiva României este necesară actualizarea strategiilor de testare pentru a lua în considerare noile variante ale virusului și pentru a extinde utilizarea testării rapide a testelor antigen;

4. apreciază eforturile Comisiei de a oferi un răspuns solid la amenințarea reprezentată de noul comportament al virusului, precum și dialogul structurat al Comisiei Europene cu producătorii de vaccinuri pentru accelerarea aprovizionării și evitarea întârzierilor;

5. susține eforturile pentru pregătirea măsurilor necesare pentru a asigura adaptarea rapidă a vaccinurilor la noile variante de virus și pentru a asigura producția și distribuția rapidă a acestora către statele membre.

Articolul 2

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 2 iunie 2021, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

=====
PREȘEDINTELE SENATULUI
ANCA DANA DRAGU

București, 2 iunie 2021.

Nr. 81.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 8 iunie 2021

HOTĂRÂRE nr. 78 din 2 iunie 2021

HOTĂRÂRE nr. 78 din 2 iunie 2021 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Strategie pentru consolidarea aplicării Cartei drepturilor fundamentale în UE - COM(2020)...

HOTĂRÂRE nr. 79 din 2 iunie 2021

HOTĂRÂRE nr. 79 din 2 iunie 2021 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind o piață unică pentru serviciile digitale (Actul legislativ privind serviciile digitale) și de modificare a Directivei 2000/31/CE - COM(...

HOTĂRÂRE nr. 80 din 2 iunie 2021

HOTĂRÂRE nr. 80 din 2 iunie 2021 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind piețe contestabile și echitabile în sectorul digital (Actul legislativ privind piețele digitale) - COM(2020) 842 final

ORDIN nr. 107 din 3 iunie 2021

ORDIN nr. M.107 din 3 iunie 2021 pentru modificarea și completarea Normelor de aplicare în Ministerul Apărării Naționale a Legii nr. 168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în...

ORDIN nr. 3861 din 28 mai 2021

ORDIN nr. 3.861 din 28 mai 2021 pentru completarea anexei la Ordinul ministrului educației naționale și al ministrului muncii și justiției sociale nr. 5.039/2.126/2018 privind aprobarea corespondenței dintre nivelurile Cadrului național al calificărilor, actel...