LEGE nr. 161/2015

LEGE nr. 161 din 24 iunie 2015 privind modificarea art. 12 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2010 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Cetățenie

Intrare în vigoare 2 iulie 2015

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I — Alineatul (3) al articolului 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2010 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Cetățenie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 10 februarie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2010, se modifică și va avea următorul cuprins: "(3) Personalul Autorității este format din personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor în condițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, funcționari publici și personal contractual."

Articolul II

(1) Posturile de funcționar public cu statut special reglementat de Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, existente în cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și personalul care ocupă aceste posturi se transferă la Administrația Națională a Penitenciarelor sau, după caz, la Ministerul Justiției, în funcție de necesități.

(2) Cheltuielile de personal aferente posturilor transferate potrivit alin. (1) de la Autoritatea Națională pentru Cetățenie la Ministerul Justiției vor fi redistribuite de ordonatorul principal de credite între Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Ministerul Justiției.

(3) Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 23 alin. (2) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, se autorizează Ministerul Justiției să efectueze redistribuirea creditelor bugetare aferente posturilor transferate de la Autoritatea Națională pentru Cetățenie la Administrația Națională a Penitenciarelor potrivit alin. (1), respectiv de la titlul 10 "Cheltuieli de personal" la titlul 51 "Transferuri între unități ale administrației publice".

(4) Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice sunt abilitate să introducă modificările corespunzătoare în structura posturilor și a cheltuielilor cu salariile, precum și în volumul și structura bugetelor ordonatorilor de credite.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA

PREȘEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

București, 24 iunie 2015.

Nr. 161.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 29 iunie 2015

DECRET nr. 566 din 23 iunie 2015

DECRET nr. 566 din 23 iunie 2015 pentru promulgarea Legii privind modificarea art. 12 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2010 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Cetățenie

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 23 din 24 iunie 2015

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 23 din 24 iunie 2015 privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării-dezvoltării și inovării în vederea asigurării protecției intereselor esențiale ale siguranței stării de sănătate a populației

HOTĂRÂRE nr. 455 din 24 iunie 2015

HOTĂRÂRE nr. 455 din 24 iunie 2015 pentru completarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 392/2014 privind aprobarea elementelor tehnice și modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Co...