LEGE nr. 64/2015

LEGE nr. 64 din 31 martie 2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare și pentru modificarea unor acte normative

Intrare în vigoare 4 aprilie 2015

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I — Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58 din 22 septembrie 2014 privind stabilirea unor măsuri financiare și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 29 septembrie 2014, cu următoarele modificări și completări: 1. La articolul I punctul 2, alineatul (2^1) se modifică și va avea următorul cuprins: "(2^1) Finanțarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) se asigură prin bugetele locale din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat aprobate anual cu această destinație, prin legea bugetului de stat, la propunerea fundamentată a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice." 2. La articolul VII punctul 1, după alineatul (1) al articolului 18^1 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins: "(2) Prevederile prezentului articol se aplică începând cu anul competițional următor intrării în vigoare a prezentei legi." 3. La articolul XIII, alineatul (4) al articolului 93 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: "(4) Fondurile pentru îngrijirea cazurilor critice ale căror costuri nu pot fi acoperite din sumele obținute pe baza contractelor cu casele de asigurări de sănătate vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, și din venituri proprii."

Articolul II

La articolul 34 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările ulterioare, după alineatul (11) se introduc trei noi alineate, alineatele (12)-(14), cu următorul cuprins: "(12) Personalului care desfășoară activități în proiecte pe bază de contract individual de muncă pe durată determinată, încheiat în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile conform contractului de finanțare, i se aplică tarifele orare prevăzute de cererile de finanțare și ghidul solicitantului - condiții generale și specifice aplicabile.

(13) Persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile sunt încadrate în afara organigramei, iar numărul acestora este cel stabilit conform contractului de finanțare și anexelor la acesta, precum și ghidului solicitantului - condiții generale și specifice aplicabile.

(14) Prevederile de mai sus se pot aplica și contractelor de finanțare aflate în derulare la momentul intrării în vigoare a prezentei legi, prin semnarea de acte adiționale, după caz, cu respectarea prevederilor legale în materia conflictului de interese și incompatibilități."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p.

=====
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
PETRU GABRIEL VLASE
PREȘEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

București, 31 martie 2015.

Nr. 64.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 1 aprilie 2015

ORDIN nr. 730 din 30 martie 2015

ORDIN nr. 730 din 30 martie 2015 pentru aprobarea corrigendumului nr. 1 la Ghidul solicitantului - axa III "Tehnologia informației și comunicațiilor pentru sectoarele privat și public", domeniul major de intervenție 2 "Dezvoltarea și creșterea eficienței servi...

HOTĂRÂRE nr. 216 din 25 martie 2015

HOTĂRÂRE nr. 216 din 25 martie 2015 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.217/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și a structurii organizatorice ale Administrației Rezervației Biosferei "Delta Dunării"

ORDIN nr. 389 din 31 martie 2015

ORDIN nr. 389 din 31 martie 2015 pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 620/362/2014 privind aprobarea criteriilor ce stau la baza îndeplinirii atribuțiilor comisiilor constituite în...

ORDIN nr. 390 din 31 martie 2015

ORDIN nr. 390 din 31 martie 2015 pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 621/361/2014 privind aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a comisiilor constituite în ba...