LEGE nr. 256/2017

LEGE nr. 256 din 19 decembrie 2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2017 pentru completarea art. 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, precum și pentru modificarea și completarea art. 26 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006

Intrare în vigoare 24 decembrie 2017

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ARTICOL UNIC — Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20 din 8 martie 2017 pentru completarea art. 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, precum și pentru modificarea și completarea art. 26 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 10 martie 2017, cu următoarea modificare: –

La articolul II punctul 2, la articolul 26, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

(4) Prin excepție de la lit. A pct. 13 din anexa nr. 1, pentru specia mistreț (Sus scrofa) mascul, femelă și purcel, perioada de vânătoare se extinde pe tot parcursul anului, în limita cotelor de recoltă aprobate de îndată, din momentul confirmării oficiale a unui focar de pestă porcină africană pe suprafața unuia sau mai multor fonduri cinegetice până la dispariția pestei porcine de pe teritoriul României, oricând Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor consideră necesar în situația creșterii gradului de risc pentru pesta porcină africană.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p.

=====
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
PETRU- GABRIEL VLASE
PREȘEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

București, 19 decembrie 2017.

Nr. 256.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 21 decembrie 2017

DECRET nr. 1179 din 18 decembrie 2017

DECRET nr. 1.179 din 18 decembrie 2017 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2017 pentru completarea art. 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, precum și pentr...