LEGE nr. 157/2017

LEGE nr. 157 din 30 iunie 2017 pentru completarea art. 8 din Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României

Intrare în vigoare 7 iulie 2017

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ARTICOL UNIC

După alineatul (4) al articolului 8 din Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 5 mai 2014, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

(5) Structurile Ministerului Apărării Naționale pot lua în subordine și pot ordona misiuni forțelor armate străine staționate pe teritoriul României, în condițiile art. 4 și 5, în limitele stabilite prin transferul de autoritate și înțelegerile încheiate de către Ministerul Apărării Naționale cu reprezentanții autorizați ai părții trimițătoare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

p.

=====
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
PETRU-GABRIEL VLASE
PREȘEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

București, 30 iunie 2017.

Nr. 157.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 4 iulie 2017

LEGE nr. 159 din 30 iunie 2017

LEGE nr. 159 din 30 iunie 2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, precum și pentru modificarea art. 3 din Ordonanța de ur...

DECRET nr. 611 din 30 iunie 2017

DECRET nr. 611 din 30 iunie 2017 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, precum și pentru modificarea...

DECIZIE nr. 262 din 27 aprilie 2017

DECIZIA nr. 262 din 27 aprilie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 271^1 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lu...