LEGE nr. 89/2017
LEGE nr. 89 din 28 aprilie 2017 pentru completarea art. 9 al titlului XI - Renta viageră agricolă din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
După alineatul (3) al articolului 9 al titlului XI - Renta viageră agricolă din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
(4) Rentier agricol este și persoana aflată în situația prevăzută la alin. (3) și a cărei pensie de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârsta de pensionare.
Articolul II
Se anulează debitele, inclusiv obligațiile fiscale accesorii acestora, constând în dobânzi și penalități de întârziere, stabilite de organul fiscal competent prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a retragerii, la data emiterii deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, a calității de rentier agricol, dobândită în temeiul prevederilor art. 9 alin. (3) din titlul XI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul III
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Muncii și Justiției Sociale vor aproba prin ordin comun normele metodologice de aplicare a acesteia.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
p.
București, 28 aprilie 2017.
Nr. 89.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 3 mai 2017
DECRET nr. 434 din 28 aprilie 2017
DECRET nr. 434 din 28 aprilie 2017 privind promulgarea Legii pentru completarea art. 9 al titlului XI - Renta viageră agricolă din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente
DECIZIE nr. 85 din 28 februarie 2017
DECIZIA nr. 85 din 28 februarie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 , art. 6 și art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă
HOTĂRÂRE nr. 271 din 27 aprilie 2017
HOTĂRÂRE nr. 271 din 27 aprilie 2017 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 296/2016 privind aprobarea sumei necesare Ministerului Sănătății pentru contractarea și implementarea componentelor rămase necontractate din Proiectul PHARE 2006/018-147.03.11 - S...
DECIZIE nr. 379 din 3 mai 2017
DECIZIE nr. 379 din 3 mai 2017 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare, de către doamna Doina Elena Popa a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general adjunct al Ministerului Tineretului și Sportulu...
DECIZIE nr. 380 din 3 mai 2017
DECIZIE nr. 380 din 3 mai 2017 privind numirea doamnei Ana-Maria Stăvaru în funcția de consilier la cabinet consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului
DECIZIE nr. 381 din 3 mai 2017
DECIZIE nr. 381 din 3 mai 2017 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare, de către doamna Cornelia Nagy a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general adjunct al Ministerului Mediului
DECIZIE nr. 382 din 3 mai 2017
DECIZIE nr. 382 din 3 mai 2017 pentru numirea domnului Gheorghe-Gabriel Gheorghe în funcția de secretar de stat la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat
ORDIN nr. 623 din 2 mai 2017
ORDIN nr. 623 din 2 mai 2017 pentru modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.887/2016 privind stabilirea contribuției lunare de întreținere datorate de adulții cu handicap asis...