LEGE nr. 91/2017
LEGE nr. 91 din 28 aprilie 2017 pentru completarea art. 10 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ARTICOL UNIC
La articolul 10 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 26 august 1994, după litera e) se introduce o nouă literă, litera e^1), cu următorul cuprins:
e^1)
pe stadioane și alte baze sportive, cu ocazia desfășurării competițiilor sportive oficiale de nivel național doar la finala unei competiții sau, după caz, la turneul final, pentru toate categoriile de vârstă;
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p.
București, 28 aprilie 2017.
Nr. 91.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 2 mai 2017
LEGE nr. 90 din 28 aprilie 2017
LEGE nr. 90 din 28 aprilie 2017 pentru completarea art. 12 din Legea educației naționale nr. 1/2011
DECRET nr. 435 din 28 aprilie 2017
DECRET nr. 435 din 28 aprilie 2017 privind promulgarea Legii pentru completarea art. 12 din Legea educației naționale nr. 1/2011
DECRET nr. 436 din 28 aprilie 2017
DECRET nr. 436 din 28 aprilie 2017 privind promulgarea Legii pentru completarea art. 10 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publ...
DECIZIE nr. 18 din 17 ianuarie 2017
DECIZIA nr. 18 din 17 ianuarie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 33 din 27 aprilie 2017
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 33 din 27 aprilie 2017 pentru modificarea și completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații
HOTĂRÂRE nr. 261 din 27 aprilie 2017
HOTĂRÂRE nr. 261 din 27 aprilie 2017 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Neamț de către domnul Panaite Vasile
DECIZIE nr. 376 din 28 aprilie 2017
DECIZIE nr. 376 din 28 aprilie 2017 privind numirea domnului Tudor Vesa în funcția de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului
DECIZIE nr. 377 din 2 mai 2017
DECIZIE nr. 377 din 2 mai 2017 privind eliberarea doamnei Andra Cristina Croitoru din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați