LEGE nr. 29/2018
LEGE nr. 29 din 15 ianuarie 2018 privind anularea unor obligații fiscale
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
(1) În cazul tranzacțiilor pentru care s-a aplicat impozitul pe venit din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal al persoanelor fizice, se anulează diferențele de obligații fiscale principale, respectiv impozitul pe venit și contribuțiile sociale, precum și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării acestor venituri ca venituri dintr-o activitate independentă, obținute de către persoanele fizice din transferul proprietăților imobiliare care fac parte din patrimoniul afacerii, pe perioadele fiscale de până la 1 iunie 2017, și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Organul fiscal nu reîncadrează veniturile obținute de către persoanele fizice din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal ca venituri dintr-o activitate independentă și nu emite o decizie de impunere în legătură cu o astfel de reîncadrare, pentru perioadele anterioare datei de 1 iunie 2017.
Articolul 2
Anularea obligațiilor fiscale prevăzute la art. 1 se efectuează din oficiu, de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligațiilor fiscale care se comunică contribuabilului.
Articolul 3
(1) Se anulează diferențele de T.V.A., precum și accesoriile aferente acestora, pentru perioadele fiscale anterioare datei de 31 decembrie 2016, stabilite prin decizie de impunere comunicată contribuabilului până la data intrării în vigoare a prezentei legi, ca urmare a depășirii plafonului de scutire de 220.000 lei prevăzut la art. 310 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, realizate de către persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu sediul activității economice în România, care au realizat activitățile de producție agricolă, inclusiv activitățile de transformare a produselor agricole prin alte metode decât cele industriale sau au furnizat servicii agricole utilizând munca manuală proprie și/sau echipamentele specifice.
(2) Organul fiscal nu stabilește diferențele de T.V.A., precum și accesoriile aferente acestora, persoanelor fizice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale, cu sediul activității economice în România, prevăzute la alin. (1), ca urmare a depășirii plafonului de scutire de 220.000 lei prevăzut la art. 310 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, și nu emite o decizie de impunere pentru perioadele anterioare datei de 31 decembrie 2016.
Articolul 4
În cazul în care, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, organul fiscal competent a emis, dar nu a comunicat decizia de impunere prin care a stabilit obligații de natura celor prevăzute la art. 1 și 3, acesta nu mai comunică decizia de impunere, iar obligațiile fiscale se scad din evidența analitică pe plătitor, pe bază de borderou de scădere.
Articolul 5
Persoanele care au efectuat plata obligațiilor fiscale pentru care prezenta lege prevede anularea acestora au dreptul la restituirea sumelor achitate.
Articolul 6
Procedura de aplicare, precum și modalitățile de restituire a sumelor prevăzute de prezenta lege se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care se emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p.
București, 15 ianuarie 2018.
Nr. 29.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 18 ianuarie 2018
DECIZIE nr. 720 din 15 noiembrie 2017
DECIZIA nr. 720 din 15 noiembrie 2017 referitoare la sesizarea de neconstituționalitate a dispozițiilor Hotărârii Parlamentului României nr. 85/2017 pentru modificarea și completarea Hotărârii Parlamentului României nr. 30/1993 privind organizarea și funcționa...
ORDIN nr. 1596 din 18 decembrie 2017
ORDIN nr. 1.596 din 18 decembrie 2017 pentru abrogarea Ordinului directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 1.327/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadast...
ORDIN nr. 1659 din 22 decembrie 2017
ORDIN nr. 1.659 din 22 decembrie 2017 pentru închiderea vechilor evidențe de cadastru și publicitate imobiliară cu privire la imobilele situate în unitatea administrativ-teritorială Vișina, județul Olt
ORDIN nr. 1660 din 22 decembrie 2017
ORDIN nr. 1.660 din 22 decembrie 2017 pentru închiderea vechilor evidențe de cadastru și publicitate imobiliară cu privire la imobilele situate în sectorul cadastral nr. 1 din unitatea administrativ-teritorială Surdila-Găiseanca, județul Brăila
ORDIN nr. 3017 din 8 ianuarie 2018
ORDIN nr. 3.017 din 8 ianuarie 2018 pentru modificarea și completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2018-2019, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 5....
DECIZIE nr. 87 din 20 noiembrie 2017
DECIZIA nr. 87 din 20 noiembrie 2017 referitoare la pronunțarea hotărârii prealabile cu privire la o chestiune de drept
DECRET nr. 46 din 15 ianuarie 2018
DECRET nr. 46 din 15 ianuarie 2018 pentru promulgarea Legii privind anularea unor obligații fiscale
ORDIN nr. 492 din 10 ianuarie 2018
ORDIN nr. 492 din 10 ianuarie 2018 privind încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator