LEGE nr. 189/2019
LEGE nr. 189 din 25 octombrie 2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1.
La articolul 46, alineatul (9) se modifică și va avea următorul cuprins:
(9) Pentru amplasarea și accesul în zona drumului, beneficiarul, cu excepția operatorului economic care realizează serviciul public de interes național sau local, are obligația încheierii cu administratorul drumului public a contractului pentru utilizare și acces în zona drumului public cu plata tarifelor corespunzătoare. Persoanele fizice și juridice care utilizează zona drumului public exclusiv pentru acces la proprietăți nu sunt obligate la plata tarifelor pentru utilizare și acces în zona drumului.
2. La articolul 47, partea introductivă a alineatului (10) se modifică și va avea următorul cuprins:
(10) Administratorul drumului, în funcție de volumul de trafic generat și domeniul de activitate al agenților economici care utilizează zona drumului public, stabilește tarife pentru utilizarea și accesul în zona drumului și excepțiile de la plata acestora, care se aprobă prin:
3. La articolul 47, după alineatul (15) se introduce un nou alineat, alineatul (15^1), cu următorul cuprins:
Prin excepție de la prevederile alin. (13), lucrările legate de desființarea, mutarea sau modificarea rețelelor de interes public de transport și distribuție de energie electrică, respectiv de gaze naturale se execută în baza unui studiu de coexistență, care se realizează conform reglementărilor în vigoare, iar costurile generate de aceste lucrări se suportă de administratorul drumului, cu excepția cazului când acesta este reprezentat de un consiliu județean sau local, când se suportă în mod egal de administratorul drumului și de operatorii economici care dețin aceste rețele.
4. La articolul 47, alineatul (17) se modifică și va avea următorul cuprins:
(17) În vederea realizării de autostrăzi și drumuri naționale, administratorii drumurilor sunt obligați să plătească contravaloarea lucrărilor pentru protejarea, devierea, mutarea sau dezafectarea instalațiilor, utilităților, rețelelor electrice și/sau amenajărilor hidrotehnice, petroliere sau de îmbunătățiri funciare, aflate în zonele afectate de trasee de autostrăzi și drumuri naționale, conform reglementărilor în vigoare.
5. La articolul 47, alineatele (18)-(20) se abrogă.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ION-MARCEL CIOLACU
București, 25 octombrie 2019.
Nr. 189.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 28 octombrie 2019
DECRET nr. 760 din 24 octombrie 2019
DECRET nr. 760 din 24 octombrie 2019 privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor
DECRET nr. 761 din 24 octombrie 2019
DECRET nr. 761 din 24 octombrie 2019 privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor
DECRET nr. 755 din 24 octombrie 2019
DECRET nr. 755 din 24 octombrie 2019 privind conferirea Ordinului Virtutea Militară în grad de Ofițer
DECRET nr. 756 din 24 octombrie 2019
DECRET nr. 756 din 24 octombrie 2019 privind conferirea Ordinului Meritul Cultural în grad de Cavaler
DECRET nr. 757 din 24 octombrie 2019
DECRET nr. 757 din 24 octombrie 2019 privind acreditarea unui ambasador
DECRET nr. 758 din 24 octombrie 2019
DECRET nr. 758 din 24 octombrie 2019 privind acreditarea unui ambasador
DECRET nr. 759 din 24 octombrie 2019
DECRET nr. 759 din 24 octombrie 2019 privind eliberarea din funcție a unui procuror
HOTĂRÂRE nr. 53 din 22 octombrie 2019
HOTĂRÂRE nr. 53 din 22 octombrie 2019 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind un cadru de guvernanță al instrumentului bugetar pentru convergență și competitivitate pentru zona euro - COM (2019) 354 final