LEGE nr. 138/2019
LEGE nr. 138 din 12 iulie 2019 pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1.
La articolul 34, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) Exercitarea mandatului consiliului local debutează la data adoptării hotărârii prevăzută la alin. (2). Durata mandatului consiliului local reprezintă durata între data de constituire a consiliului local, în urma desfășurării alegerilor locale generale, și ziua anterioară datei de constituire a noului consiliu local, ca urmare a desfășurării unor noi alegeri locale generale.
2. La articolul 55 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) în cazul în care acesta nu se întrunește timp de două luni de mandat consecutiv, deși a fost convocat conform prevederilor legale;
3. La articolul 55, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
Luna de mandat a consiliului local avută în vedere pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) este, de regulă, diferită față de luna calendaristică.
Articolul II
Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
p.
București, 12 iulie 2019.
Nr. 138.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 17 iulie 2019
ACORD din 17 iulie 2019
ACORD din 17 octombrie 2018 între Guvernul României și Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind dobândirea, pe bază de reciprocitate, a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru buna funcționare a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare
LEGE nr. 134 din 12 iulie 2019
LEGE nr. 134 din 12 iulie 2019 privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, precum și pentru modificarea unor acte normative
DECRET nr. 576 din 12 iulie 2019
DECRET nr. 576 din 12 iulie 2019 pentru promulgarea Legii privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, precum și pentru modificarea unor acte normative
LEGE nr. 135 din 12 iulie 2019
LEGE nr. 135 din 12 iulie 2019 pentru modificarea art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
LEGE nr. 136 din 12 iulie 2019
LEGE nr. 136 din 12 iulie 2019 pentru abrogarea alin. (1) , (2) și (4) ale art. 40 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația...
DECRET nr. 578 din 12 iulie 2019
DECRET nr. 578 din 12 iulie 2019 privind promulgarea Legii pentru abrogarea alin. (1) , (2) și (4) ale art. 40 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului n...
LEGE nr. 137 din 12 iulie 2019
LEGE nr. 137 din 12 iulie 2019 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind dobândirea, pe bază de reciprocitate, a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru buna funcționare a misiunilor diplomatice...
DECRET nr. 579 din 12 iulie 2019
DECRET nr. 579 din 12 iulie 2019 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind dobândirea, pe bază de reciprocitate, a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru buna funcțion...